County council's tax exemption claim rejected; inspectorate's construction fee award restored and case remanded.

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 3 ianuarie 2017, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Sud - Vest Oltenia, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Mehedinţi, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 523.799,41 RON reprezentând plata cotelor de 0,1%, 0,7% şi penalităţi de întârziere aferente cotelor la valoarea finală a investiţiei, reglementate de art. 30 alin. d) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi de art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, datorate de investitorul Consiliul Judeţean Mehedinţi ca urmare a executării unor lucrări de Modernizare şi Consolidare DJ 670 Marga (DJ607B) - Baia de Aramă (DN67D), KM 21+350-KM 56+650, Judeţul Mehedinţi, inclusiv Consolidare şi Conservare Pod Natural Ponoarele, situat în comuna Ponoarele judeţul Mehedinţi recepţionate prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din 4 iulie 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 22 iunie 2017, Tribunalul Mehedinţi a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Mehedinţi.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Vest Oltenia împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Mehedinţi, având ca obiect pretenţii.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 523.354,14 reprezentând cota de 0,1% şi 0,7% şi penalităţile de întârziere aferente cotelor respective.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Vest Oltenia şi pârâtul Consiliul Judeţean Mehedinţi, criticând soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova, secţia I Civilă, prin decizia nr. 1023 din 28 martie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii împotriva sentinţei civile nr. 28 din 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017.

A admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Mehedinţi, împotriva sentinţei civile nr. 28 din 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamant şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, privind soluţionarea excepţiei prescripţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Regional în Construcţii Sud Vest Oltenia prin Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Recursul reclamantului a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În preambulul cererii de recurs, recurentul-reclamant prezintă istoricul cauzei, respectiv obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul de drept al acţiunii, soluţiile pronunţate de instanţa de fond şi apel, motivele de apel, considerentele reţinute prin hotărârea instanţei de fond şi apel.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate evocat, recurentul a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local prevede scutiri de la plata cotelor către reclamantă.

Obiectul reglementării legii evocate vizează existenţa unei exproprieri, ori în prezenta cauză, astfel cum rezultă din autorizaţia de construire depusă la dosarul cauzei, lucrările de construire au fost executate nefăcându-se dovada faptului că terenul asupra căruia au fost efectuate lucrările ar fi fost expropriat.

Articolul 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu face referire expresă la faptul că s-ar aplica doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, însă dintr-o interpretare teleologică a actului normativ în cauză reiese faptul că acesta în integralitate priveşte etapele procedurii de expropriere, aprobările, avizele şi documentaţiile necesare lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare - art. 1 şi 2 din lege.

Într-un alt argument suplimentar, se arată că prevederile art. 25 alin. (2) se referă la scutirile acordate de plata cotei de 0,1 % doar pentru realizarea proiectelor ce necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică, aspect justificat şi de faptul că acesta face parte din capitolul VI al legii denumit "Avize, acorduri, certificate şi autorizaţii" ce se referă la alte obligaţii ale expropriatorului - art. 24, dar şi la alte scutiri de la plata taxelor, tarifelor, aferente procedurii de intabulare a terenurilor necesare realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean sau local - art. 27.

În acest context, recurentul apreciază că alin. (2) al art. 25, trebuie privit în contextul actului normativ, al obiectului de reglementare al acestuia, neputându-i-se da un alt înţeles, în lipsa unei dispoziţii contrare exprese.

Concluzia care trebuie desprinsă din analiza teleologică a normelor legale de mai sus este aceea că articolul 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 o scuteşte pe pârâtă de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare numai în cazul în care proiectele întrunesc în mod cumulativ următoarele condiţii: sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale şi terenul pe care au efectuate lucrările a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică, această măsură fiind necesară în vederea realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, "coridorul de expropriere" reprezintă suprafaţa de teren cu sau fără alte imobile aferente, ce urmează a fi afectată de lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege, stabilită pe baza variantei finale a studiilor de fezabilitate sau a documentaţiilor de urbanism, după caz, aprobate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi delimitată în baza unui plan topografic realizat în sistemul naţional de proiecţie Stereografic 1970.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din normele sus-menţionate, lucrările de utilitate publică enumerate la art. 2 alin. (1) din lege includ totalitatea lucrărilor prealabile, a lucrărilor execuţiei propriu-zise, precum şi a celor ce urmează finalizării operaţiunilor de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare, deviere, extindere, amenajare, ecologizare etc.

Deşi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 253/2010 nu disting în legătură cu aplicarea art. 25 din lege, scutirile de la plata de taxe sunt aplicabile numai lucrărilor aferente obiectivelor de investiţii cuprinse în categoria de lucrări de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii pentru care sunt necesare exproprieri pentru cauză de utilitate publică.

Excepţiile de la plata cotelor legale datorate către ISC sunt prevăzute în mod expres şi limitativ de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată.

Sub acest aspect, se arată că intimata nu a făcut dovada că a întrunit, cumulativ cele două condiţii anterior enumerate, în sensul că lucrările executate la obiectivul sus menţionat au făcut parte dintr-un proiect al administraţiei publice locale şi în acelaşi timp au necesitat exproprieri pentru cauză de utilitate publică şi, în consecinţă nu beneficiază de scutirile de taxe prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii cu obligarea pârâtei la plata sumei de 523.799,41 RON reprezentând plata cotelor de 0,1%, 0,7% şi penalităţi de întârziere aferente cotelor la valoarea finală a investiţiei, reglementate de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi de art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, datorate de investitorul Consiliul Judeţean Mehedinţi.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 17 ianuarie 2019 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 22 ianuarie 2019, recurentul depunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a constatat că recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Stat în Construcţii este admisibil în principiu, în raport cu decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019.

Prin încheierea din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Vest Oltenia prin Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC împotriva deciziei nr. 1023 din 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a acordat termen la data de 28 noiembrie 2019 şi apoi la 6 februarie 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - Legea nr. 184/2008 şi Legea nr. 255/2010 - în ceea ce priveşte scutirile de la plata cotelor către recurent.

Această critică este fondată, având în vedere că, în speţă, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale evocate, cu privire la aplicarea scutirilor de la plata cotelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, numai în baza faptului că au fost cuprinse într-un program al autorităţii administraţiei publice judeţene.

În acest sens, se reţine că Legea nr. 255/2010 este o lege specială în domeniul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, care derogă de la Legea nr. 33/1994 republicată în 2011 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Altfel, dispoziţiile art. 25 alin. (2) din actul normativ evocat, scutesc de "taxele" către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 şi de Legea nr. 50/1991, numai proiectele care întrunesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

1. Sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale;

2. Realizarea proiectelor necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Sub acest aspect, se constată că intimatul nu a făcut dovada că a întrunit cumulativ cele două condiţii, în sensul că lucrările executate la obiectivul sus-menţionat au făcut parte dintr-un proiect al administraţiei publice locale şi în acelaşi timp au necesitat exproprieri pentru cauză de utilitate publică şi în consecinţă nu beneficiază de scutirile de taxe prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, motivarea instanţei de apel, prin care se reţine că intimatul este o autoritate publică care beneficiază de scutirea de la plata contribuţiilor de 0,1% şi 0,7%, în condiţiile menţionate la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - Legea nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare - în ceea ce priveşte scutirile de la plata cotelor către recurent.

Prin urmare, motivarea hotărârii instanţei de apel, care cuprinde argumentele care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, dovedeşte faptul că aceste argumente nu au fost raportate în mod corespunzător la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, împrejurare care a dus la aplicarea greşită, în cazul intimatului, a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care acesta nu îndeplinea cele două condiţii menţionate.

În acest sens, se reţine că Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă legea generală în materie de expropriere, astfel că trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la această lege semnifică tocmai caracterul pe care legiuitorul a înţeles să îl dea Legii nr. 255/2010, acela de lege specială în materia exproprierii, aplicabilă în domeniul specializat al obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local.

Aşadar, din expunerea de motive a Legii nr. 255/2010, cât şi din modul în care este reglementată, din trimiterile pe care le face la incidenţa altor legi care reglementează procedura exproprierii, rezultă că prevederile sale se circumscriu exclusiv scopului realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local derulate în cadrul unor proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, motiv pentru care niciunul dintre articolele Legii nr. 255/2010 nu poate fi aplicat decât pentru lucrările desfăşurate în cadrul unor proceduri de expropriere.

În acest context, trebuie analizată şi scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:

"dacă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, se interpretează în sensul că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii prevăzută de textul de lege menţionat mai sus vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităţilor administraţiei publice judeţene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local sau orice alt fel de lucrări de construcţii executate în cadrul acestor proiecte".

Prin decizia nr. 44 din 14 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, stabileşte că:

Scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local.

Aşadar, în considerentele acestei decizii, se reţine că prin adoptarea Legii nr. 233/2018, care a completat textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, prevăzând expres că scutirea priveşte taxele "datorate pentru lucrările de construcţii executate pe coridorul de expropriere", legiuitorul a confirmat faptul că trebuia delimitată, încă de la început, sfera lucrărilor în privinţa cărora operează scutirea menţionată, ca fiind în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la motivarea deciziei atacate din perspectiva evoluţiei legislative, aspect ce nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, în raport cu dispoziţiile obligatorii ale art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Vest Oltenia prin Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC împotriva deciziei nr. 1023 din 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCŢII SUD-VEST OLTENIA prin INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII - ISC împotriva deciziei nr. 1023 din 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL JUDEŢEAN MEHEDINŢI.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.