Nullity of appeal for failure to substantiate grounds of illegality in challenge to executor's refusal to enforce unadjudicated pre-termination wage claims

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 21 octombrie 2008, sub nr. x/2008 şi precizată ulterior, contestatorul A. a contestat refuzul Biroului Individual Executor Judecătoresc B. de a executa silit sumele reprezentând drepturile sale băneşti restante ce i se cuveneau şi pe care debitoarea C. Suceava era obligată să i le achite, anterior datei de 26 martie 1993. Separat, a solicitat ca intimata C. să fie obligată la daune, conform art. 1083 C. proc. civ., în cuantum de câte 100 RON pe fiecare zi de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 232 din 21 ianuarie 2009, Judecătoria Suceava a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Biroul Individual Executor Judecătoresc B..

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 373 din 13 iunie 2005 a Tribunalului Suceava s-a admis în parte contestaţia având ca obiect "litigiu de muncă", formulată de contestatorul A. împotriva unităţii intimate C. Suceava şi s-a anulat decizia nr. 14 emisă la 25 martie 1993 de intimată, privind desfacerea contractului individual de muncă a acestuia, dispunând reîncadrarea contestatorului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei sus-menţionate.

Prin aceeaşi hotărâre, intimata C. Suceava a fost obligată să-i plătească contestatorului drepturile salariale cuvenite de la data de 26 martie 1993 şi până la reintegrarea efectivă.

Urmare a cererii de executare silită înaintată de creditorul A., Biroului Individual al Executorului Judecătoresc B., s-a format dosarul de executare nr. 3/2008, având ca obiect executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava, sens în care, s-a emis somaţia din data de 10 ianuarie 2008, pentru ca debitoarea C. Suceava să se conformeze şi să execute dispozitivul hotărârii sus-menţionate.

În concluziile raportului de expertiză s-a arătat că, în total, C. Suceava trebuia să plătească lui A. suma de 113.620,05 RON, din care 110.920 RON reprezintă salarii nete neacordate pentru perioada 26.03.1993 - 31.03.2008 (actualizată după indicii lunari ai ratei inflaţiei) şi 2.700,05 RON echivalentul sumei de 78.337 RON restantă din anul 1992 actualizată până la 28 februarie 2008, sumă menţiontă de contestator în acţiune.

Or, Biroul Individual Executor Judecătoresc B. în mod corect a făcut demersuri pentru executarea silită doar a sumei de 110.920 RON, reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada 26 martie 1993- 31 martie 2008, respectând astfel dispozitivul sentinţei civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava, care nu a făcut nici un fel de referire la sumele restante din perioada anterioară desfacerii contractului de muncă.

Verificând dosarul execuţional nr. 3/2008 al Biroului Individual Executor Judecătoresc B. instanţa a constatat că, într-adevăr debitul a fost lichidat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 3715 lit. a) din C. proc. civ., executare silită a încetat la data de 26 septembrie 2008.

Cât priveşte pretenţia contestatorului A. referitoare la executarea silită a sumei de 2.700,05 RON reprezentând drepturile salariale pentru perioada anterioară desfacerii contractului de muncă, instanţa a apreciat că nu putea da curs acesteia, întrucât obligaţia de plată a acestei sume pretinse de creditor nu este cuprinsă în nici un titlu executoriu, opozabil unităţii în care acesta a fost încadrat, obligaţie care să poată fi executată silit, potrivit dispoziţiilor art. 3711 şi următoarele din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte pretenţia contestatorului referitoare la executarea silită a sumei de 2.700,05 RON, reprezentând drepturile salariale pentru perioada anterioară desfacerii contractului de muncă, s-a apreciat că instanţa nu putea da curs acestei solicitări, întrucât obligaţia de plată a acestei sume pretinse de creditor nu este cuprinsă în nici un titlu executoriu, opozabil unităţii în care acesta a fost încadrat, obligaţie care să poată fi executată silit, potrivit dispoziţiilor art. 3711 şi următoarele din C. proc. civ.. Prin urmare, nu se poate reţine refuzul executorului judecătoresc B. pe acest aspect.

Având în vedere că, contestatorul nu a dispus de o hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, prin care unitatea C. Suceava să fie obligată şi la plata sumei de 2.700,05 RON reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada anterioară deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, instanţa a apreciat că pretenţiile sale sunt nefondate, contest în care a respins contestaţia la executare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul A. invocând în esenţă motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 540 din 25 noiembrie 2015, Tribunalul Suceava a admis excepţia perimării recursului invocată din oficiu de instanţă şi a constatat perimat recursul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 232 din data de 21 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. x/2008, intimat fiind Biroul Individual Executor Judecătoresc B..

În drept, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de un an.

Astfel, în prezenta cauză, instanţa a constatat că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 9 septembrie 2014 şi a constat în suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De la data de 9 septembrie 2014 nu a mai fost desfăşurată niciun fel de activitate procesuală referitoare la soluţionarea cauzei, neîndeplinindu-se practic niciun act de procedură care să reactiveze judecata. Prin urmare, prezenta cauză civilă a rămas în nelucrare timp de 1 an, din vina recurentului care nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.

Termenul de perimare de 1 an, calculat potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ., a început să curgă în data de 9 septembrie 2014 şi s-a împlinit la data de 10 septembrie 2015.

De asemenea, instanţa a reţinut faptul că, în prezenta cauză, nu a intervenit niciuna dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art. 250 C. proc. civ. ori vreo cauză de întrerupere a aceluiaşi termen, potrivit art. 249 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs petentul A., iar la termenul de judecată din 12 septembrie 2017, instanţa a invocat excepţia perimării cererii de recurs.

Prin decizia nr. 80 din 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă s-a constatat perimat recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 540 din 25 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2008.

Pentru a decide astfel, instanţa a apreciat că actul de procedură de la care a început să curgă cursul perimării este încheierea din 9 februarie 2016, prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, aşa încât, termenul de perimare de un an, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 9 februarie 2017.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, contestatorul A. a declarat recurs.

La termenul din 6 februarie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să constate nulitatea cererii de recurs, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Dispoziţiile legale stipulează în art. 303 C. proc. civ. că, recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi arătat şi dezvoltat separat, în sensul formulării unor critici de nelegalitate precum cele evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în privinţa modului de judecată al instanţei finalizat prin hotărârea atacată.

Sancţiunea nerespectării acestor exigenţe este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor care se referă la motivele de ordine publică.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs formulată de recurent se constată că nu au fost respectate dispoziţiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor …" .

Aceasta deoarece, cererea de recurs înaintată de recurent, spre soluţionare Înaltei Curţi la data de 19 octombrie 2017, este de fapt o fişă generată de sistemul Ecris ce priveşte informaţiile generale referitoare la dosarul nr. x/2008, asupra căruia recurentul a făcut unele menţiuni, care însă nu pot fi calificate a reprezenta motive de recurs sau o dezvoltarea a acestora, în sensul celor statuate de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora, "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În cauză, recurentul nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să vizeze decizia atacată, criticile astfel formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs declarată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul Biroul Individual Executor Judecătoresc B.,conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.