Statutory precondition for revision: requirement of definitiveness of conflicting judgments in concurrent extraordinary appeals

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la data de 04.04.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să-i plătească suma de 2.823.391 RON, reprezentând daune-interese.

Prin sentinţa civilă nr. 1279/09.11.2018, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în sens material; în consecinţă, a respins acţiunea, ca prescrisă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva respectivei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 246/A-COM/18.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La 11.06.2019, pe rolul Curţii de Apel Piteşti a fost înregistrată cererea de revizuire a deciziei nr. 246/A-COM/18.04.2019, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia revizuenta A. a invocat contrarietatea între hotărârea atacată şi încheierea din 10.08.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei.

Prin decizia nr. 405/A-COM/15.07.2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins atât excepţia tardivităţii, cât şi cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, susţinând că aceasta a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material; a fost invocat, aşadar, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în mod expres, recurenta a indicat şi ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de casare invocate, recurenta a arătat că excepţia de ordine publică a compunerii nelegale a completului, derivată din nerespectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor, pe care a invocat-o în faţa instanţei de revizuire, a rămas nesoluţionată. A mai susţinut că dovada repartizării aleatorii a dosarului nu i-a fost prezentată, ceea ce face ca instanţa care i-a judecat cauza să nu fi fost alcătuită în mod legal.

O altă critică vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 471 C. proc. civ., atât timp cât citaţia pentru primul termen de judecată a fost emisă anterior comunicării întâmpinării. De asemenea, recurenta a mai arătat şi că instanţa de revizuire nu a examinat răspunsul la întâmpinare.

Recurenta a mai susţinut şi că, la data când a promovat revizuirea, nu a avut cunoştinţă că decizia nr. 246/A-COM/18.04.2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal era susceptibilă de recurs, deoarece dispozitivul purta menţiunea "definitivă".

Cu toate acestea, a precizat că ulterior a promovat recurs împotriva deciziei nr. 246/A-COM/18.04.2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi că, deşi introducerea concomitentă a două căi extraordinare de atac este recunoscută de art. 459 alin. (3) C. proc. civ., care impune judecarea cu prioritate a recursului, instanţa de revizuire a ignorat aceste dispoziţii, nu a înaintat recursul, spre soluţionare, Înaltei Curţi până la data de 20.07.2019 şi nici nu a suspendat judecata cererii de revizuire până la data soluţionării recursului.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că s-ar fi impus admiterea cererii de revizuire, subliniind că există hotărâri potrivnice, care au soluţionat în mod diferit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Iar încheierea din 10.08.2017, dată în dosarul nr. x/2015, prin care Tribunalul Specializat Argeş a respins excepţia prescripţiei, a rămas definitivă prin neapelare, numai hotărârea pronunţată asupra fondului fiind în curs de judecată în recurs.

La 23.09.2019, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar la 11.10.2019 recurenta a prezentat un răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; doar recurenta şi-a expus punctul de vedere.

Ambele părţi şi-au exprimat acordul ca recursul să fie soluţionat în cadrul procedurii de filtru, aşa încât, luând act de manifestarea lor de voinţă şi notând că problema de drept supusă dezbaterii nu este una controversată, Înalta Curte a luat în analiză actele dosarului şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, reţinând, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., că în mod expres, recurenta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza criticilor prezentate în memoriul de recurs relevă însă că ele nu se încadrează în aceste două ipoteze normative, ci în cea reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează încălcarea regulilor de procedură; punctul de vedere exprimat în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului este în acelaşi sens.

Aceasta, întrucât aspectele de nelegalitate invocate, constând, în esenţă, în pretinsa nesoluţionare a excepţiei compunerii nelegale a completului, derivată din nerespectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor, dar şi în nesocotirea art. 471 şi a art. 459 C. proc. civ., nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., căci ele nu pun în discuţie încălcarea nici a autorităţii de lucru judecat, nici a normelor de drept material şi nici greşita lor aplicare, ci în mod exclusiv ignorarea unor norme de procedură.

Se cuvine menţionat şi că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Analiza pe fond a criticilor prin prisma reîncadrării astfel stabilite dovedeşte caracterul nefondat al căii de atac exercitate, în considerarea argumentelor expuse în cele ce succed:

Sub un prim aspect, recurenta a susţinut că nu i-a fost soluţionată excepţia de ordine publică a compunerii nelegale a completului, derivată din nerespectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor, pe care a invocat-o în faţa instanţei de revizuire.

O atare afirmaţie este contrazisă de practicaua deciziei atacate, în care s-a consemnat că la 01.07.2019, revizuenta A. a invocat respectiva excepţie, iar din răspunsul care i-a fost comunicat de către preşedintele de secţie rezultă că repartizarea cauzei s-a făcut în mod aleatoriu; s-a mai notat, în plus, că revizuenta a reiterat aceeaşi excepţie, printr-un memoriu depus la dosar în fotocopie, motiv pentru care la 10.07.2019 i s-a pretins să prezinte originalul cererii sau o copie semnată, pentru a putea fi luată în considerare, cerinţe pe care autoarea excepţiei nu le-a îndeplinit. În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că a fost învestită în mod aleatoriu cu judecarea cauzei.

Cum excepţia compunerii nelegale a completului fusese fundamentată doar pe pretinsa nerespectare a principiului distribuirii aleatorii a dosarelor, Înalta Curte reţine că, atât timp cât instanţa de revizuire a constatat că a fost învestită în mod aleatoriu cu judecarea cauzei, excepţia şi-a primit o rezolvare, chiar dacă, în mod expres, ea nu a fost respinsă prin dispozitiv; cu toate acestea, criticile revizuentei au fost, în mod real, analizate, iar înlăturarea lor nu a fost una arbitrară, ci a fost în mod corespunzător motivată.

Pe de altă parte, lipsa prezentării dovezii repartizării aleatorii a dosarului nu face ca instanţa care i-a judecat cauza să nu fi fost alcătuită în mod legal, aşa cum în mod nefondat susţine recurenta. Mai mult, o astfel de afirmaţie nu corespunde realităţii, deoarece extrasul din sistemul informatic care atestă că repartizarea s-a făcut în mod aleatoriu se regăseşte la dosar.

Este util de subliniat şi că asemenea împrejurări, chiar reale dacă ar fi fost, se circumscriu măsurilor de administrare judiciară, care, potrivit art. 465 C. proc. civ., nu pot face obiectul niciunei căi de atac.

O altă critică vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 471 C. proc. civ., atât timp cât citaţia pentru primul termen de judecată a fost emisă anterior comunicării întâmpinării. De asemenea, recurenta a mai arătat şi că instanţa de revizuire nu a examinat răspunsul la întâmpinare.

Critica ce exprimă temerea revizuentei în sensul că instanţa nu i-ar fi analizat răspunsul la întâmpinare este speculativă şi, ca atare, va fi înlăturată.

În ceea ce priveşte momentul la care a fost emisă citaţia pentru primul termen de judecată, se cuvine notat că art. 471 este inclus în Capitolul II (Apelul) al Titlului II (Căile de atac) al Cărţii a II-a (Procedura contencioasă) a C. proc. civ.

Revizuirea, reglementată de Secţiunea a 3-a a Capitolul III din acelaşi Titlu, se judecă potrivit unei proceduri care diferă, în parte, de cea aplicabilă în apel; în acest sens, art. 513 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Întâmpinarea (...) se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei".

Aceste dispoziţii relevă că emiterea citaţiei pentru primul termen de judecată anterior comunicării întâmpinării nu conturează încălcarea normelor de procedură, ci, dimpotrivă, deplina lor respectare, de vreme ce însuşi textul citat mai sus, în partea lui finală, îi impunea revizuentei obligaţia de a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosar.

Pe calea unei critici distincte, titularul căii de atac de faţă a adus în discuţie faptul că, deşi a recurat decizia nr. 246/A-COM/18.04.2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi că, deşi introducerea concomitentă a două căi extraordinare de atac este recunoscută de art. 459 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de revizuire a ignorat aceste dispoziţii, nu a înaintat recursul, spre soluţionare, Înaltei Curţi până la data de 20.07.2019 şi nici nu a suspendat judecata cererii de revizuire până la data soluţionării recursului.

Nici această critică nu este fondată.

În acord cu recurenta, Înalta Curte recunoaşte că dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. civ. recunosc posibilitatea introducerii concomitente a căilor extraordinare de atac şi tot ele impun ca recursul să fie judecat cu prioritate.

Aceste prevederi legale trebuie însă înţelese într-o abordare care diferă de perspectiva oferită de raţionamentul recurentei.

Introducerea concomitentă a două căi extraordinare de atac este, într-adevăr, recunoscută de lege, dar numai în condiţiile legii.

În egală măsură, promovarea căilor de atac se face tot în condiţiile legii, aşa cum indică art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Or, formularea unei cereri de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate avea loc înainte ca hotărârile potrivnice să fi rămas definitive.

Aceasta nu numai pentru că însuşi textul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o impune ("dacă există hotărâri definitive potrivnice"), ci şi pentru că autoritatea de lucru judecat, pe care ipoteza legală evocată vine să o protejeze, nu este ataşată hotărârii judecătoreşti, decât în mod provizoriu, până la rămânerea ei definitivă, aşa cum prevede art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Aşa fiind, justa aplicare a normei cuprinse în art. 459 alin. (3) C. proc. civ. nu îngăduie concluzia că, în speţă, decizia nr. 246/A-COM/18.04.2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ar fi putut fi, în acelaşi timp, atacată atât cu recurs, cât şi cu revizuire - pentru că, atât timp cât ea nu rămăsese definitivă, condiţiile cerute de lege pentru a putea fi promovată cererea de revizuire nu erau îndeplinite.

Cum la data înregistrării cererii de revizuire, dreptul de a promova această cale de atac nu se născuse încă, nici faptul că instanţa de revizuire nu a suspendat judecata cererii de revizuire până la data soluţionării recursului nu are valenţa unei încălcări a legii.

În aceste condiţii, este inutilă examinarea pe fond a condiţiilor revizuirii şi, reţinând că în mod legal curtea de apel a respins cererea de revizuire şi că niciuna dintre criticile aduse de recurentă nu justifică măsura casării deciziei atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496, raportat la art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Va respinge însă şi cererea intimatului, privind acordarea cheltuielilor de judecată, constatând că dovada avansării unor sume, cu acest titlu, nu a fost făcută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 405/A-COM/15.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea formulată de intimatul B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2020.