Failure to analyze evidence and motives in revocatory (Paulian) action for voluntary partition fraud

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 9 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună revocarea actului de partaj voluntar, autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014 de BNP D., având ca obiect terenul în suprafaţă măsurată de 11.654 mp (11.575 mp în acte), situat în extravilanul localităţii 1 decembrie, judeţul Ilfov, întabulat în CF nr. x (nr. CF vechi x), sub nr. cadastral x, amplasat în tarlaua x, parcela x, cât şi imobilul situat în localitatea 1 decembrie, judeţul Ilfov, întabulat în CF nr. x (nr. CF vechi x), sub nr. cadastral x, compus din teren în suprafaţă măsurată de 1275 mp şi construcţia existentă pe acest teren, cu suprafaţa construită de 211 mp, încheiat de pârâţi în frauda drepturilor reclamantei şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat revocarea actului de partaj voluntar, autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014 de BNP D., revocarea actului subsecvent, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2015, încheiat de pârâţii C., E. şi F., respingerea cererii de intervenţie accesorie în interesul pârâtei C., formulată de G. şi H. şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 336 din 13 februarie 2017, Tribunalul Ilfov a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul B., a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., E., F. şi intervenienţii accesorii G. şi H., ca neîntemeiată, şi a respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 337A din 30 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă A. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă şi a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâţii E. şi F., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel nu a analizat cauza prin prisma motivelor de apel formulate de aceasta şi a respins apelul ca nefondat fără o motivare pertinentă proprie, făcând trimitere numai la motivarea instanţei de fond. Mai susţine recurenta-reclamantă că motivele cererii sale nu au fost analizate prin raportare la probele administrate, respingerea acţiunii pe fondul cauzei decurgând doar printr-o interpretare a definiţiei contractului de partaj voluntar în sine ca act juridic.

Recurenta-reclamantă susţine că sunt îndeplinite şi dovedite condiţiile de admitere a acţiunii revocatorii (pauliene), contrar celor reţinute de instanţa de apel, şi arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 975 C. civ. din 1864.

A mai arătat recurenta-reclamantă că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că aceasta ar fi invocat imposibilitatea sa de a formula opoziţie la încheierea actului autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014 în cadrul unui dosar având ca obiect partajarea bunurilor comune ale soţilor I.. În fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că opoziţia nu ar fi fost posibilă, actul de partaj fiind încheiat în faţa notarului public, aspect ce justifică formularea acţiunii revocatorii (pauliene).

Referindu-se la consideraţiile instanţei de apel prin care aceasta a constatat că toate bunurile partajate de intimaţii I. nu acoperă debitul intimatului-pârât B., recurenta-reclamantă învederează că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile din dosarul cauzei şi a apreciat greşit probele administrate, stabilind că actul atacat nu i-a creat creditorului chirografar, respectiv recurentei-reclamante, un prejudiciu şi că nu s-ar fi creat debitorului o stare de insolvabilitate. Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că intimata E. ar fi depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare pentru a dovedi că a vândut mai multe terenuri anterior încheierii contractului cu intimata-pârâtă C., în dovedirea veniturilor suficiente pentru a achita preţul bunurilor dobândite de la aceasta din urmă. Aceste înscrisuri sunt, de fapt, contracte din anul 2004 sau cu o valoarea mică, care, în opinia recurentei-reclamante, nu pot fi avute în vedere ca probe. Mai arată recurenta-reclamantă că pentru niciunul din contractele de vânzare-cumpărare invocate în cauză nu s-a făcut dovada achitării preţului.

Într-o altă critică recurenta-reclamantă face referire la consideraţiile instanţei de apel prin care aceasta a constatat că nu s-a dovedit efectuarea formalităţilor de publicitate prin notarea în cartea funciară a contractului de împrumut încheiat cu intimatul-pârât B.. Recurenta-reclamantă susţine că aceste formalităţi au fost efectuate, dar arată că intimatul-pârât B. ar fi radiat din cartea funciară o somaţie înscrisă asupra unuia din imobilele ce fac obiectul actului de partaj, arătând că instanţa de apel nu a analizat modul nelegal în care s-a făcut această radiere.

Concluzionând, recurenta-reclamantă consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor esenţiale al legii, că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt şi nu a analizat argumentele invocate în cererea de apel, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, instanţa de apel interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii şi a dat o interpretare greşită elementelor care compun situaţia de fapt.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, întâmpinării depuse de intimata-pârâtă C. şi a răspunsului la întâmpinare depus de recurenta-reclamantă A., în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat. Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 5 iunie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 337A din 30 martie 2018. S-a fixat termen de judecată la 12 februarie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică. Intimata-pârâtă C. a formulat cerere de preschimbare a termenului, cerere care a fost admisă de instanţă, stabilindu-se termen în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică la 15 ianuarie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele invocate de recurenta-reclamantă se subsumează criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Conform acestor prevederi legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care ce întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Curtea reţine criticile formulate de recurenta-reclamantă faţă de constatările instanţei de apel referitoare la motivarea de către instanţa de fond a sentinţei pronunţate, într-o formă coerentă şi inteligibilă, corecta interpretare şi aplicare a normelor de guvernează acţiunea revocatorie (pauliană) şi în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere referitor la revocarea contractului de vânzare cumpărare subsecvent încheiat.

Deşi instanţa de apel a reţinut că tribunalul a analizat atât cererea recurentei-reclamante având ca obiect revocarea actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014, respectiv revocarea actului subsecvent, cât şi apărările intimatei-pârâte şi ale intimaţilor-intervenienţi, Curtea constată că din considerentele sentinţei rezultă că instanţă de fond a analizat actul dedus judecăţii strict din perspectivă teoretică, fără a se raporta la probatoriul din dosar. La rândul său, instanţa de apel a considerat că această analiză pur teoretică a condiţiilor acţiunii revocatorii (pauliene) şi a efectelor actului de partaj a reprezintă o motivare suficientă şi că sentinţa cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat-o.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite condiţiile cumulative de admisibilitate a acţiunii revocatorii (pauliene), pe care le-a enumerat numai la nivel teoretic. În continuare, instanţa de apel a făcut referire la situaţia de fapt şi a constatat că apelanta era obligată să facă dovada întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 975 C. civ. din 1864, dar nu a făcut o analiză punctuală a probelor administrate în cauză şi nici nu a explicat cum a ajuns la concluzia că nu a fost dovedită întrunirea cerinţelor acţiunii revocatorii (pauliene), lipsind, în consecinţă, orice evaluare proprie a instanţei de apel asupra apărărilor formulate în cauză.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că instanţa de judecată va arăta în cadrul considerentelor expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă, pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Lipsa acestor aspecte echivalează cu nemotivarea hotărârii şi deschide părţii calea recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 337A din 30 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel va proceda la analiza tuturor criticilor exprimate prin cererea de apel şi a apărărilor formulate de părţi, luând în considerare probatoriul administrat, şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestor critici şi apărări într-o formă clară şi concisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 337A din 30 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.