Extraordinary appeal admissibility: prohibition on re-litigating factual findings and evidentiary relevance in cassation review of insurance compensation

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub numărul x/2017, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B., a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 225.981 RON, reprezentând despăgubiri pentru dauna suferita de reclamantă în urma secetei, pe o suprafaţă asigurată de 251,09 ha, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 2199-2241 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 893 din data de 16 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fiind declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 13 martie 2018 sub numărul x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1270 din data de 25 aprilie 2018 pronunţată în dosar, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

II. Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta, la data de 10 august 2018, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 21 august 2018.

Prin decizia civilă nr. 2123A din 29 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta - reclamantă A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B., ca nefondat.

III. La data de 28 decembrie 2018 (data plicului poştal), recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2123A din 29 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă .

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 ianuarie 2019.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat, sub un prim aspect, încălcarea, atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, a normelor procedurale referitoare la admiterea şi administrarea probelor, arătând, pe de o parte, că în mod greşit a aplicat prima instanţă sancţiunea decăderii din proba cu interogatoriu, iar pe de altă parte, că în mod greşit a respins instanţa de apel probele propuse de către recurenta-reclamantă (proba cu martori şi expertiză tehnică).

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a motivat corespunzător hotărârea pronunţată.

Sub cel de al treilea aspect, a arătat că, în mod eronat au stabilit instanţele că între părţi s-a semnat un contract de asigurare (în realitate fiind vorba de un contract de adeziune), că nu au fost analizate intenţia şi scopul părţilor la încheierea contractului şi că, în mod eronat s-a stabilit faptul că staţia meteo de la Bâcleş ar fi fost aleasă chiar de către recurenta-reclamantă drept reper pentru evaluarea producerii riscului asigurat.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel nu a analizat modul de evaluare al daunelor şi a ignorat faptul că măsurătorile efectuate au fost contradictorii, arătând recurenta, contrar celor stabilite în decizia atacată, că a respectat procedura de constatare a producerii riscului asigurat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu cele ale art. 2199-2241 C. civ. şi cu prevederile Legii nr. 72/2013.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 februarie 2019, intimata-pârâtă C. a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este temeinică şi legală, în mod corect fiind interpretate prevederile contractuale de către instanţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 mai 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea pronunţată la data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fixând termen pentru soluţionarea acestuia, în şedinţă publică.

IV. Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată prin cererea de recurs a fost circumscrisă de recurenta-reclamantă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deşi, în realitate, recurenta a invocat încălcarea, atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, se observă că nemulţumirea recurentei-reclamantei privind sancţiunea decăderii este reclamată în legătură cu hotărârea pronunţată de prima instanţă, care a dispus decăderea reclamantei din proba cu interogatoriul şi proba testimonială propusă de aceasta, constatând că aceste probe au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată fără a se anexa interogatoriul şi fără a se indica numele şi adresele martorilor

Aceste susţineri au format obiectul apelului declarat de recurentă şi au fost analizate de către instanţa de apel care, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 194 lit. e) şi 254 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu conţinutul incomplet al cererii de chemare judecată referitor la probatoriu, a constatat că în mod legal a procedat prima instanţă, dispunând decăderea recurentei-reclamante din proba cu interogatoriul pârâtei şi din proba testimonială.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a mai remarcat că necesitatea administrării probei nu rezulta nici din modificarea cererii de chemare în judecată, nici din cercetarea judecătorească, iar recurenta nu a invocat un motiv obiectiv pentru care nu a solicitat probele în condiţiile art. 194 lit. e) din C. proc. civ.

Cât priveşte dispoziţia instanţei de apel, de respingere a administrării probei testimoniale şi a probei cu expertiza tehnică de specialitate agricolă, Înalta Curte constată că, pentru a dispune astfel, instanţa de apel a avut în vedere faptul că sancţiunea decăderii din proba testimonială forma obiect al criticilor din apel, iar proba cu expertiza tehnică agricolă apărea ca nefiind utilă soluţionării cauzei, având în vedere obiectul acesteia, limitele învestirii instanţe, stabilite prin cererea de chemare în judecată şi prin memoriul de apel, menţiunile din poliţa de asigurare, respectiv limitele despăgubirilor ce pot fi acordate în cauză.

Cum în recurs, Înalta Curte este îndreptăţită a proceda exclusiv la analiza criticilor de nelegalitate privind la hotărârile instanţelor de apel, iar aprecierea asupra pertinenţei şi utilităţii unei probe este un aspect ce ţine de temeinicia hotărârii, rezultă că verificarea deciziei recurate sub acest aspect nu este posibilă, depăşind limitele controlului ce poate fi exercitat în calea extraordinară de atac a recursului.

Se constată, aşadar, că nu se relevă încălcarea de către instanţa de apel a unor norme procedurale a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a reiterat o critică formulată şi în apel, arătând că instanţa de fond nu a motivat corespunzător hotărârea pronunţată.

Însă, aşa cum şi instanţa de apel a reţinut, în conţinutul hotărârii primei instanţe sunt analizate raporturile contractuale dintre părţi şi argumentele care au fost considerate ca relevante în susţinerea soluţiei, o motivare concisă, sintetică or întemeiată pe alte dispoziţii decât cele pe care reclamantul le apreciază ca fiindu-i favorabile nefiind echivalentă lipsei de motivare a hotărârii.

Mai mult decât atât, dat fiind efectul devolutiv al apelului şi criticile invocate de apelanta - reclamantă cu privire la soluţia pe fondul pricinii, aspectele de fapt şi de drept ale pricinii au fost supuse şi analizei instanţei de apel, care a expus prin hotărârea atacată propriile considerente pentru care sentinţa tribunalului se impune a fi menţinută, exigenţele procesului echitabil, în componenta referitoare la obligaţia instanţelor de motivare a hotărârilor, fiind pe deplin respectate.

Sub cel de al treilea aspect, deşi a indicat drept temei al criticilor motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a indicat dispoziţiile concrete de drept material presupus încălcate, arătând, în esenţă, că în mod eronat au stabilit instanţele că între părţi s-a semnat un contract de asigurare (în opinia recurentei, fiind vorba de un contract de adeziune), că nu au fost analizate intenţia şi scopul părţilor la încheierea contractului, că s-a stabilit eronat că staţia meteo de la Bâcleş ar fi fost aleasă chiar de către recurenta-reclamantă drept reper pentru evaluarea producerii riscului asigurat.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel a ignorat faptul că măsurătorile efectuate au fost contradictorii şi că procedura de constatare a producerii riscului asigurat a fost respectată de recurentă.

În raport cu aspectele invocate, Înalta Curte constată că, în lipsa indicării textului de lege de drept material pretins a fi fost încălcat de instanţe, toate elementele la care recurenta-reclamantă a făcut referire nu pot face obiectul examinării în recurs, întrucât se critică modul în care instanţele au determinat situaţia de fapt incidentă în cauză, fără a se preciza care sunt elementele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel.

În consecinţă, Înalta Curte nu poate trece la analiza acestor susţineri, deoarece acestea nu cuprind, expres sau implicit, critici de nelegalitate ale deciziei recurate.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că în cauză nu se confirmă existenţa unor motive de nelegalitate ale deciziei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei civile nr. 2123A din 29 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2020.