Nullity of appellate judgment due to failure to suspend proceedings when both parties absent without requesting default judgment

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22 mai 2017, sub numărul. x/2017, reclamanta ORGANIZAŢIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAŢII PIATRA OLT a chemat în judecată pe pârâta MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sprijinului financiar pentru lunile august - octombrie 2009, pentru lucrările suplimentare de aducere în stare de funcţionare a instalaţiei de îmbunătăţiri funciare, în sumă totala de 14.879,062 RON.

A mai solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.107.838,77 RON, reprezentând racordul electric 20KW staţia SRP +c-21 si staţia SRP4 N+ 18, conform contractului nr. x din data de 4 iunie 2009 şi a sumei de 1.641.056,10 RON, reprezentând racordul electric 20KW staţia SRP 3+21 şi staţia SPP14+15 si SPP 19+20, conform contractului nr. x din data de 4 iunie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 1042/2017 din 18 decembrie 2017, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta ORGANIZAŢIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAŢII PIATRA OLT împotriva pârâtei MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, ca fiind prescrisă.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta ORGANIZAŢIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAŢII PIATRA OLT, calea de atac fiind calificată drept apel, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la data de 24 mai 2018, avându-se în vedere cererea formulată în acest sens de reclamantă, la data de 24 mai 2018, dar şi caracterul patrimonial al litigiului, valoarea obiectului cauzei (peste 1.000.000 RON), precum şi dispoziţiile art. 466 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 05 iulie 2018, pronunţată în dosar, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise.

Prin decizia civilă nr. 856/2018 din 10 iulie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta ORGANIZAŢIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAŢII PIATRA OLT împotriva sentinţei pronunţate în cauză de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Ulterior, prin încheierea din 13 iulie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 856 din data de 10 iulie 2018, dispunând îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitiv, în sensul că, în loc de "decizie definitivă" se va menţiona "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.".

III. Împotriva încheierii din 05 iulie 2018, a deciziei nr. 856/2018 din 10 iulie 2018 şi a încheierii din 13 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a declarat recurs, la data de 20 septembrie 2018, recurenta-reclamantă ORGANIZAŢIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAŢII PIATRA OLT, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 septembrie 2018.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. din 1865, în temeiul cărora a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea deciziei şi admiterea acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenta a susţinut, mai întâi, că în cauză, au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

A precizat că la termenul din data de 5 iulie 2018, părţile au lipsit din faţa instanţei de apel, iar intimata-pârâtă MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE a transmis întîmpinare la dosarul de apel, ce nu a fost comunicată recurentei-reclamante.

A mai precizat că pentru termenul menţionat, recurenta-reclamantă formulase o cerere de amânare a cauzei, motivată de faptul că apărătorul său se află în concediu de odihnă.

În condiţiile în care nici una din părţi nu s-a prezentat la strigarea cauzei şi nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a considerat că, din punct de vedere procedural, se impunea suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nicidecum judecarea cauzei, cum în mod nelegal a procedat instanţa de apel.

Prin soluţionarea apelului cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că i-a fost îngrădit atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil, aspect care atrage nulitatea hotărârii, conform dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din C. proc. civ. (art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865).

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a omis să analizeze cauza şi din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 39/2009, prin care au fost aprobate măsuri de creştere a suprafeţei contractate pentru irigaţii, fiind asimilate cheltuielilor de investiţii costurile cu tarifele de racordare la reţelele electrice de interes public a staţiilor de pompare a apei aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Astfel, a arătat că în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a reţinut că în cazul tuturor sumelor pretinse la plată de recurenta-reclamantă sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 123/2006 aprobată prin Legea nr. 125/2007, instanţa omiţând să facă vreo referire la dispoziţiile O.U.G. nr. 39/2009, invocate de recurentă prin cererea de chemare în judecată.

A considerat, prin urmare, că hotărârea instanţei de apel este afectată de nelegalitate şi se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei către instanţa de apel, spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele de fapt şi în drept pe care s-a întemeiat constatarea instanţei că procedura privind modul de acordare a sprijinului financiar a fost deja parcursă.

A menţionat că sumele solicitate la plată fac parte din două categorii distincte de ajutoare de stat şi sunt supuse unor dispoziţii legale distincte, constând, pe de o parte, în sume datorate pentru lucrările suplimentare de aducere în stare de funcţionare a infrastructurii funciare, iar pe de altă parte, din cheltuieli pentru tarifele de racordare la reţelele electrice de interes public a staţiilor de pompare a apei.

A precizat că prevederile curpinse în O.U.G. nr. 123/2006 aprobată prin Legea nr. 125/2007, precum şi normele de aplicare ale acesteia, prevăd o procedură distinctă de acordare a sprijinului financiar pentru infrastructura funciară, alta decât aceea prevăzută de O.U.G. nr. 39/2009.

Or, atât timp cât instanţa nu a analizat incidenţa în speţă a ambelor categorii de norme juridice, aplicabile celor două tipuri de plăţi, a apreciat că nu se putea concluziona că a fost parcursă procedura privind modul de acordare a sprijinului financiar.

Un alt motiv de nelegalitate invocat s-a referit la împrejurarea că, în opinia recurentei, termenul de prescripţie incident în speţă este unul de 5 ani, nicidecum termenul de 3 ani avut în vedere de instanţa de apel.

Potrivit art. 14 alin. (4) din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, creanţele bugetare sunt asimilate creanţelor fiscale în privinţa drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor şi debitorilor, iar conform art. 19 din actul normativ menţionat, creanţelor bugetare rezultate din derularea O.U.G. nr. 123/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2007, li se aplică prevederile art. 14 - 18 din O.G. nr. 14/2010.

O altă critică a vizat nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel determinată de aceea că, pentru plata sprijinului financiar solicitat de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 123/2006, Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 850 din data de 28 decembrie 2006 prevede o altă procedură decât aceea a notei de fundamentare reţinută de instanţa de judecată, în mod nelegal, ca fiind aplicabilă cauzei.

A precizat că, deşi recurenta-reclamantă a respectat întocmai procedura prevăzută de Ordinul anterior menţionat, aspectul fiind dovedit prin documentaţia depusă la dosar, instanţa de apel nu a luat în considerare aceste dovezi.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel, în mod nelegal, a reţinut că reclamanta nu s-ar fi conformat dispoziţiilor legale şi nu ar fi prezentat avizele Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare pentru suma de 4.869.062 RON, acesta fiind motivul pentru care nu a primit sprijinul financiar solicitat.

Cu toate acestea, recurenta a susţinut că la dosarul cauzei se află adresa din 23 noiembrie 2009 emisă de Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Olt în atenţia Direcţiei de Îmbunătăţiri Funciare a Ministerului, din care rezultă că sprijinul financiar solicitat este de 4.879.000 RON, pentru care se certifică calitatea şi realitatea documentelor primite de la recurenta-reclamantă şi a datelor înscrise în decontul înregistrat la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Olt sub nr. x din data de 23 noiembrie 2009.

În continuare, a susţinut că în mod nelegal a reţinut instanţa că termenul de prescripţie aplicabil cauzei este de 3 ani, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi că nu operează întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, cu toate că, din adresele aflate la dosar, rezultă că intimata-pârâtă a recunoscut neîndoielnic pretenţiile recurentei-reclamante, astfel că, în realitate, în speţă a operat întreruperea prescripţiei, prin recunoaşterea dreptului.

Raportat la considerentele expuse, coroborat şi cu acţiunile în justiţie întreprinse, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că dreptul său nu e prescris, acţiunea în pretenţii fiind formulată în termenul legal.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 octombrie 2018, intimata-pârâtă MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE a invocat excepţia nulităţii recursului apreciind că motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Formulând răspuns la întâmpinare, recurenta-reclamantă a invocat excepţia nulităţii întâmpinării pentru lipsa calităţii de reprezentant legal şi a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, apreciind că acesta a fost motivat în fapt şi în drept, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 17 mai 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea pronunţată la data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fixând termen pentru soluţionarea acestuia, în şedinţă publică.

IV. Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă a fost circumscris de aceasta, iniţial, dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, recurenta susţinând prin cererea de recurs că în cauză au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deoarece cauza a fost judecată în lipsa părţilor, în absenţa unei solicitări din partea acestora de judecare în lipsă.

Înalta Curte remarcă faptul că, deşi recurenta a invocat în recurs dispoziţiile art. 304 din C. proc. civ. anterior, ulterior, prin răspunsul la întâmpinare, a precizat că înâelege să invoce ca temei al recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De altfel, C. proc. civ. din 1865 nu are aplicabilitate în speţă, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată (22 mai 2017).

Ca atare, dispoziţiile procesuale aplicabile sunt cele ale noului C. proc. civ., instanţa de recurs constatând că susţinerile de mai sus ale recurentei-reclamante pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Verificând actele dosarului, în raport cu aspectele criticate şi cu motivul de casare anterior arătat, se reţine că, la termenul din data de 24 mai 2018, întrucât mandatul primului apărător ales al recurentei-reclamante a încetat, aceasta a solicitat amânarea cauzei, pentru angajarea unui nou apărător . Ulterior, la termenul de judecată din 7 iunie 2018, recurenta-reclamantă a depus la dosar motivele de apel, instanţa dispunând, prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată comunicarea acestora către intimata-pârâtă, următorul termen de judecată fiind fixat la data de 5 iulie 2018.

Pentru termenul de judecată din data de 5 iulie 2018, astfel cum rezultă din încheierea instanţei de apel pronunţată la această dată, recurenta-reclamantă a formulat o nouă cerere de amânare a cauzei, motivată de imposibilitatea de prezentare a noului său apărător, aflat în concediu de odihnă. Totodată, din încheiere rezultă că niciuna din părţi nu a fost prezentă.

Potrivit încheierii din data de 5 iulie 2018, instanţa de apel a respins cererea de amânare formulată de recurentă şi a procedat la judecarea cauzei, precizând că va amâna pronunţarea hotărârii la data de 10 iulie 2018, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise.

Din nici un înscris al dosarului de apel nu rezultă faptul că părţile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, faţă de respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de recurenta-reclamantă şi de lipsa de la dezbateri a ambelor părţi, în speţă au devenit incidente dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit textului legal evocat, judecătorul va suspenda cauza "când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte subliniază că dispoziţia privind suspendarea voluntară cuprinsă în dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are un caracter imperativ şi nu facultativ şi, drept urmare, obligă instanţa de judecată să dispună suspendarea judecăţii dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii şi nu s-a cerut judecarea în lipsă.

Nesocotirea acesteia este sancţionată cu nulitatea hotărârii pronunţate în urma judecării cauzei în lipsa părţilor, conform art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.. Nulitatea este de ordine publică, întrucât regulile de procedură instituite privesc desfăşurarea activităţii de judecată şi urmăresc ocrotirea unui interes general.

În cazul în care instanţa procedează la judecarea cauzei în lipsa părţilor, care însă nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, se aduce atingere atât dreptului la apărare şi principiului contradictorialităţii procesului civil, cât şi dreptului părţilor la un proces echitabil.

Chiar dacă procedura de judecată impune necesitatea judecării cu celeritate şi de urgenţă a litigiilor, aceasta nu presupune încălcarea unor drepturi şi garanţii procesuale fundamentale, precum dreptul la apărare şi dreptul de a participa la dezbateri în condiţii de contradictorialitate.

Principiul dreptului la apărare impune să fie asigurată, tuturor părţilor, posibilitatea de a participa la toate fazele procesuale, inclusiv în faza formulării concluziilor cu ocazia soluţionării cauzei.

Or, prin soluţionarea cauzei cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost îngrădit atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil al recurentei-pârâte, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

În susţinerea celor expuse, Înalta Curte face referire şi la noţiunea de "proces echitabil", consacrată prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dat fiind faptul că unul din elementele esenţiale ale acestei noţiuni este dreptul la apărare.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul la un proces echitabil impune să fie respectat dreptul fiecărei părţi să-şi pledeze cauza în aceleaşi condiţii, care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă.

În procesul civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.

Aceste drepturi legale ale participanţilor la judecată sunt asigurate prin respectarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa având obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii.

Noţiunea de proces echitabil presupune şi îndatorirea judecătorului, potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., de a face respectate şi de a respecta el însuşi toate principiile procesului civil.

Cum din nici un înscris de la dosar nu rezultă faptul că părţile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, fiind incidente dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în cauză se impunea suspendarea soluţionării cauzei şi nu soluţionarea ei.

Din această perspectivă, analiza celorlalte motive de recurs nu se mai impune, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel, cu ocazia rejudecării.

Pentru raţiunile înfăţişate, având în vedere încălcarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul, va casa decizia recurată şi încheierile din 5 iulie 2018 şi respectiv, 13 iulie 2018, ce fac parte integrantă din decizie şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă ORGANIZAŢIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAŢII PIATRA OLT împotriva încheierii din 05 iulie 2018, a deciziei nr. 856/2018 din 10 iulie 2018 şi a încheierii din 13 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează încheierile şi decizia recurate.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2020.