Unfair competition claims upheld after criminal conviction; damages capped to causal loss, and employee/poaching allegations time-barred.

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 14.02.2013 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. C. S.R.L. şi D. atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapte de concurenţă neloială constând în deturnarea clientelei şi a furnizorilor reclamantei, folosirea de informaţii confidenţiale şi acţiuni de atragere a salariaţilor societăţii reclamante, fapte săvârşite începând cu aprilie 2011 şi care au produs prejudiciu reclamantei evaluat astfel: suma de 170.548 RON reprezentând costuri suportate cu modificarea şi implementarea unei noi politici de vânzare şi suma de 384.000 RON reprezentând pierderea actualizată a reclamantei calculată pentru perioada de referinţă 01.01.2012-30.06.2013.

Tribunalul Specializat Cluj prin sentinţa civilă nr. 2044 din 06.12.2018, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârâţi; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L., B. şi D., şi pe cale de consecinţă: a constatat săvârşirea de către pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. a unor fapte de concurenţă neloială prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a obligat pârâţii la încetarea faptelor de concurenţă neloială constând în folosirea informaţiilor confidenţiale ale societăţii A. S.R.L şi deturnarea clientelei societăţii A. S.R.L; a dispus publicarea prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulaţie pe cheltuiala pârâţilor S.C. C. S.R.L. şi B.; au fost obligaţi pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B., în solidar, să plătească către reclamanta S.C. A. S.R.L. suma de 170.548 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 14.02.2013 şi până la data plăţii efective; a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. având ca obiect faptele de atragere a salariaţilor reclamantei şi de deturnare a furnizorilor, precum şi cererea privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 384.000 RON cu titlu de despăgubiri; a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul D.; au fost obligaţi pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 13.046,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale; a fost obligată reclamanta la plata către pârâta S.C. C. S.R.L. a sumei de 15.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale şi la plata către pârâtul B. a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale; au fost compensate cheltuielile de judecată ale reclamantei şi pârâţilor S.C. C. S.R.L. şi B. până la valoarea sumei celei mai mici; au fost obligaţi pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B., în solidar, la plata către expertul evaluator E. a sumei de 500 RON cu titlu de diferenţă onorariu expertiză de evaluare şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că din punct de vedere procesual, întrucât acţiunea a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv anterior datei de 15.02.2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. din 1865.

Prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 67/09.03.2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală în dosarul penal nr. x/2015 pârâtul B. a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 601/10.05.2018 pronunţată în acelaşi dosar.

Tribunalul Cluj, secţia penală a reţinut, în urma administrării probatoriului şi identificarea utilizatorilor, că după încetarea colaborării dintre societatea C. S.R.L. şi societatea A. S.R.L., în perioada 06.11.2012-23.04.2013, pârâtul B. a accesat în mod repetat conturile unor societăţi comerciale, clienţi ai persoanei vătămate, prin folosirea fără drept a parolelor de acces, în scopul monitorizării volumului şi preţurilor tranzacţiilor pe care aceştia le încheiau cu societatea A. S.R.L., fiind vorba, mai exact, de conturile "F." aparţinând societăţii comerciale F. S.R.L. România şi "G." aparţinând societăţii comerciale G. S.R.L. din Brăila. Deşi s-a contestat autenticitatea conţinând logurile de acces pe site-ul A., s-a înlăturat această apărare raportat la probele aflate la dosarul penal. Cu titlu de probe indirecte s-au reţinut şi accesările de pe aceeaşi adresă de I.P. în data de 06.11.2012 şi 08.11.2012, fiind înlăturate apărările cu privire la accesarea site-ului public aparţinând A., reţinându-se dimpotrivă că s-a interacţionat cu baza de date de preţuri a acestui site, beneficiind de funcţiile sale, funcţii care erau puse în mod normal la dispoziţia clienţilor care aveau acces la oferte personalizate chiar în contul lor de clienţi de pe acel site. S-a reţinut că accesul la site-ul societăţii reclamante a fost realizat fără drept, că pârâtul a luat la cunoştinţă despre parole în calitatea sa de angajat/colaborator al societăţii A. unde a avut acces la platforma de administrare a site-ului şi la programul Eurostock, care conţinea lista utilizatorilor site-ului. La individualizarea pedepsei, tribunalul a ţinut seama de actele numeroase de accesare a bazei de date, că a profitat de breşele de securitate ale sistemului informatic, că a profitat de poziţia privilegiată pe care a deţinut-o în firmă, scopul urmărit fiind acela de conturare a unei clientele din portofoliul de clienţi importanţi ai societăţii A. S.R.L. În aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, Tribunalul Cluj, secţia penală a reţinut că fapta s-a săvârşit în calitatea de acţionar/administrator al unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate comercializarea de componente electronice, mobilul săvârşirii faptei fiind captarea clientelei .

Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, atât conform art. 22 alin. (1) vechiul C. proc. pen., cât şi conform art. 28 alin. (1) din Noul C. proc. pen.

Aşadar, tribunalul a reţinut că pârâtul B. a accesat în perioada 06.11.2012-23.04.2013 în scopul captării clientelei importante a societăţii A. S.R.L baza de date confidenţială a acesteia, astfel că nu vor fi luate în seamă susţinerile pârâtului referitor la faptul că ar fi fost accesat doar site-ul public al societăţii reclamante. Această activitate a fost desfăşurată în beneficiul societăţii C. S.R.L. întrucât din declaraţiile martorilor H. şi I. a reieşit că au încheiat raporturi comerciale cu această societate din anul 2011-2013. Martorul H., administrator al societăţii G. S.R.L. din Brăila, a declarat că a fost contactat de reprezentanţii societăţii C. S.R.L. şi a acceptat această relaţie comercială având în vedere că preţurile societăţii pârâte erau mai mici. De asemenea, martorul I., administrator al societăţii F. S.R.L. din Ploieşti, a declarat că a acceptat relaţia comercială cu C. S.R.L. întrucât aceasta avea la acea vreme produse pe care reclamanta nu le furniza sau nu ştia că le furnizează. Cu toate acestea, ambii martori au arătat că societatea reclamantă era şi a rămas unul dintre furnizorii importanţi ai societăţilor pe care le administrau şi niciun reprezentant al societăţii C. S.R.L. nu le-a solicitat sau sugerat să renunţe la legătura comercială cu societatea reclamantă.

În cauză, baza de date a societăţii reclamante privind conturile clienţilor era prevăzută cu parolă personalizată, astfel că se prezumă că legăturile comerciale dintre reclamantă şi clienţii săi aveau o natură confidenţială. Totodată, preţurile practicate de reclamantă cu anumiţi clienţi ai săi pot fi considerate a face parte din tipul de informaţii secrete, de natură a avea o valoare comercială pentru reclamantă, iar pentru ca aceste informaţii să nu fie devoalate oricărei persoane, reclamanta a luat măsuri rezonabile pentru ca aceste informaţii să fie protejate faţă de persoane neuatorizate. Este de observat că în hotărârea penală se arată că pârâtul B. a folosit parolele adevărate la care ar fi avut acces urmare a colaborării sale cu reclamanta, iar faptul că reclamanta a acordat încredere acestuia în baza relaţiei îndelungate de colaborare şi nu a modificat aceste parole, nu poate fi considerată o măsură nerezonabilă.

Deşi în mod obişnuit preţurile se stabilesc printr-un mecanism complex care ţine seama şi de concurenţă, prin folosirea secretelor comerciale ale societăţii reclamante (cel puţin în privinţa celor doi clienţi pentru care s-a reţinut săvârşirea faptei penale), fără consimţământul acesteia, pârâtul B. şi implicit şi pârâta C. S.R.L. au urmărit deturnarea clientelei societăţii reclamante, folosindu-se de legăturile stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei de prestator şi colaborator al societăţii reclamante. Se poate reţine în sarcina pârâţilor săvârşirea faptei ilicite de folosire a informaţiilor confidenţiale ale societăţii reclamante şi respectiv de deturnare a clientelei, chiar dacă nu s-a produs rezultatul în totalitate, iar reclamanta nu a pierdut calitatea de furnizor a celor doi clienţi. Interesează în speţă faptul că ulterior încetării colaborării cu reclamanta, pârâtul B., folosindu-se de calitatea pe care a avut-o în societatea reclamantă, a utilizat mijloace necinstite de concurenţă, contrar bunei credinţe, fără respectatea cerinţelor concurenţei loiale, de această activitate beneficiind în totalitate societatea pârâtă C. S.R.L. prin cifra de afaceri pe care a realizat-o.

Prin urmare, tribunalul a reţinut în sarcina pârâţilor B. şi C. S.R.L. săvârşirea faptei de folosire a informaţiilor confidenţiale ale societăţii reclamante, pentru perioada noiembrie 2012- aprilie 2013 şi de deturnare a clientelei, cu referire la cei doi clienţi pentru care hotărârea penală a reţinut incidenţa accesului ilegal la baza de date şi că aceste fapte au fost săvârşite cu vinovăţie de către pârâţi întrucât ştiau că un astfel de acces se face fără consimţământul societăţii reclamante, urmărind sau acceptând cel puţin ca în patrimoniul societăţii reclamante să se producă astfel un prejudiciu.

Referitor la fapta de atragere a furnizorilor societăţii reclamante A. S.R.L., deşi din declaraţia martorului J. reiese că în calitatea sa de director de aprovizionare, apoi de director de vânzări, pârâtul a avut acces la un soft care îi permitea să cunoască furnizorii societăţii A. S.R.L. şi este cert că a existat un mesaj de corespondeţă la data de 11.07.2012 cu reprezentantul societăţii furnizoare K., tribunalul a reţinut că nu există nicio o probă care să conducă la concluzia că pârâţii au dorit să atragă furnizorii societăţii A. S.R.L. în detrimentul acesteia.

Este de observat din corespondenţa cu reprezentantul societăţii furnizoare K. că solicitarea pârâţilor a fost aceea de a realiza un raport contractual de furnizare direct, fără a se solicita exclusivitatea raportului, pe de o parte şi fără a se solicita înlăturarea calităţii de client a societăţii reclamante, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte atragerea furnizorului L. s-a constatat că nu există nicio probă concludentă că pârâţii au urmărit ca această persoană juridică să nu mai încheie raporturi comerciale cu reclamanta. Din declaraţia martorului J., director executiv în cadrul societăţii reclamante, a reieşit că încă din anul 2008 această societate devenise un furnizor nesemnificativ al reclamantei şi nu exista nicio certitudine că pârâtul B. ar fi influenţat luarea deciziei de renunţare în anul 2010 la acest furnizor . A reieşit din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză că în perioada 01.01.2012-30.06.2013 societatea reclamantă şi societatea pârâtă au avut 4 furnizori comuni, unul fiind L., fără a se putea deduce din această situaţie faptul că pârâţii au determinat renunţarea reclamantei la acest furnizor în anul 2010.

C) Referitor la fapta de atragere a salariaţilor reclamantei, faptă descrisă în art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991, tribunalul a constatat că probele administrate în dosar nu au condus la dovedirea existenţei acesteia în sarcina pârâţilor B. şi C. S.R.L.

S-a reţinut că declaraţiile martorilor J., M. şi N. angajaţi ai reclamantei, au fost evazive în această privinţă. Aceşti martori nu au fost contactaţi personal de pârâtul B. în vederea părăsirii societăţii reclamante şi angajării la societatea pârâtă, pe de o parte, iar propunerea de colaborare făcută de către pârâtul D. martorului M. şi numitei O. nu se încadrează în fapta descrisă la art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 întrucât nu li s-a propus înfiinţarea unei societăţi concurente cu societatea reclamantă şi nici nu li s-a propus angajarea în scopul dezorganizării activităţii societăţii reclamante în contextul în care aceasta avea peste 100 de angajaţi. Oricum, nu există dovedit de către reclamantă niciun mijloc fraudulos pe care pârâţii B. şi C. S.R.L. să îl fi folosit în vederea angajării personalului şi nu a rezultat nicio activitate de amploare de natură a produce dezorganizarea activităţii societăţii reclamante. Dispoziţiile legale sancţionează faptele cu caracter dolosiv, de natură a evidenţia un comportament neloial constând în acţiuni concertate neloiale, urmărind dezorganizarea comerciantului angajator şi nu fapte izolate constând în propuneri de angajare la o altă societate care ar putea acorda condiţii de muncă mai favorabile angajatului. Or, aşa cum s-a arătat probele nu au relevat o atare situaţie în privinţa pârâţilor B. şi C. S.R.L., niciunul dintre martori neştiind cu exactitate dacă au fost angajaţi ai societăţii reclamante care să fi plecat la îndemnul pârâţilor.

2. În ceea ce priveşte faptele de care pârâtul D. a fost acuzat, respectiv fapta de deturnare clientelă prevăzută de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991 şi fapta de atragere a salariaţilor prevăzută de art. 4 lit. h) din acelaşi act normativ, din probele administrate în dosar tribunalul nu a ajuns la convingerea că au fost săvârşite de acest pârât.

S-a reţinut că pârâtul D. a avut calitatea de contabil-casier principal la societatea reclamantă în perioada 15.06.1998-22.10.2011, când a demisionat şi ulterior s-a angajat la societatea pârâtă, iar conform fişei postului, printre atribuţiile sale se aflau cele de reprezentare a societăţii cu clienţii săi în vederea perceperii societăţii ca un furnizor de încredere, operarea documentelor contabile, controlul solvabilităţii şi recuperarea creanţelor. Totodată, în contractul individual de muncă s-a specificat obligaţia angajatului de a păstra confidenţialitatea situaţiei societăţii pe o perioadă de 6 luni după desfacerea contractului, iar în fişa postului obligaţia de confidenţialitate a informaţiilor privind situaţia financiară a societăţii, a contractelor şi politicii firmei.

Este cert că pârâtul D. a demisionat din data de 22.10.2011, iar reclamanta a acuzat existenţa unor fapte de atragere a salariaţilor săi din primăvara anului 2012.

Chiar dacă martorul M., angajat al reclamantei, a declarat că pârâtul D. i-a propus în mai- iunie 2012 să colaboreze cu societatea C. S.R.L., în schimbul unui comision, se observă că această faptă nu se încadrează în cea descrisă de art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991, întrucât nu presupunea angajarea martorului la societatea pârâtă (fiind vorba de încheierea unui contract de comision) şi nici nu urmărea dezorganizarea activităţii societăţii reclamante. Totodată, nu pot fi reţinute ca fapte care să reprezinte un comportament neloial faţă de societatea reclamantă, nici propunerea de colaborare pe care pârâtul D. ar fi făcut-o angajatei O. şi la care au făcut referire martorii J. şi N. .

Aşa cum s-a arătat anterior, fapta de atragere a salariaţilor unui comerciant poate reprezenta o practică de concurenţă neloială dacă ar exista acţiuni concertate neoneste de atragere a salariaţilor în scopul dezorganizării activităţii acelui comerciant. Pentru a exista o dezorganizare interesează şi importanţa acelui personal în absenţa căruia ar fi aproape imposibil să se desfăşoare activitatea sau care ar presupune o înlocuire în condiţii oneroase pentru comerciant. Nu se poate nega faptul că asupra unui salariat are influenţă mediul în care îşi desfăşoară activitatea şi chiar percepţia pe care o are asupra siguranţei locului de muncă, aspecte care pot determina un salariat să accepte noi oportunităţi potrivit propriei voinţe, cu excluderea unor manopere necinstite din partea unui terţ. Or, în cauză reclamanta nu a dovedit existenţa unei asemenea fapte în sarcina pârâtului D..

Nu în ultimul rând, nici fapta de deturnare (captare) a clientelei nu a fost reţinută în sarcina acestui pârât, niciunul dintre martorii audiaţi, H. şi I., reprezentanţi ai clienţilor G. S.R.L. şi F. S.R.L., nefiind contactat în mod expres de acest pârât în vederea stabilirii unei colaborări exclusive cu societatea C. S.R.L.. Cu alte cuvinte, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul va reţine că nu există dovedit nici un mijloc fraudulos pe care pârâtul D. l-ar fi folosit care să imprime un caracter neloial în crearea clientelei societăţii pârâte C.. Nici chiar mesajul de corespondenţă online cu trimiterea ofertei pe săptămâna 24-2012 către societatea P. de către pârâtul D. nu poate conduce la o astfel de concluzie .

În consecinţă, având în vedere aceste considerente cu privire la faptele de care cei trei pârâţi au fost acuzaţi, din probele administrate în cauză reiese ca fapte de concurenţă neloială în sensul Legii nr. 11/1991 în sarcina pârâţilor B. şi C. S.R.L. fapta de a folosi informaţiile confidenţiale ale societăţii A. S.R.L. şi cea de deturnare a clientelei societăţii reclamante în privinţa celor doi clienţi G. S.R.L. şi F. S.R.L., cererea reclamantei în privinţa celorlalte fapte fiind neîntemeiată atât faţă de pârâţii B. şi C. S.R.L, cât şi faţă de pârâtul D..

Având în vedere că faptele invocate de către reclamantă priveau o activitate pretins concertată a pârâţilor în săvârşirea de fapte de concurenţă neloială prin mai multe practici analizate anterior, tribunalul a reţinut că este veridică susţinerea reclamantei că a putut cunoaşte persoana care a săvârşit fapta şi o eventuală pagubă produsă numai din iunie 2012, respectiv de la data la care i s-a adus la cunoştinţă de către furnizorul K. faptul că a fost contactat de către pârâtul B. în privinţa unei colaborări. Importanţa acordată de către reclamantă acestui mesaj poate avea legătură cu poziţia privilegiată pe care pârâtul B., acţionând ca reprezentant al societăţii pârâte, a avut-o în activitatea societăţii reclamante, probele imprimând concluzia că pârâtul B. participa în mod activ la formarea preţurilor (a se vedea în acest sens documentul intitulat "definiţii tip de produse şi tip de stocuri" elaborat în februarie 2010 de B. în comun cu Q., reprezentantul legal al societăţii reclamante- fila x vol II), dar chiar la politica comercială a societăţii reclamante, în acest sens fiind declaraţia martorului J. care a arătat referitor la perioada ulterioră încetării colaborării pârâtului B. cu societatea reclamantă că "Deoarece dânsul cunoştea toate condiţiile comerciale practicate de reclamantă, a fost necesară regândirea şi redefinirea politicii comerciale, începând cu finalul anului 2011, ceea ce a presupus un proces de o oarecare durată." -fila x vol II.

Pe cale de consecinţă, tribunalul a reţinut că termenul de prescripţie prevăzut de art. 12 din Legea nr. 11/1991 a început să curgă cel mai târziu din data de 11.07.2012, data mesajului comunicat furnizorului K., nefiind astfel împlinit termenul de un an la data introducerii acţiunii din data de 14.02.2013. Nu în ultimul rând, se poate constata că termenul de prescripţie a fost suspendat pe perioada procedurii de conciliere a părţilor care s-a desfăşurat din 19.12.2012 până în 22.01.2013, când s-a încheiat procesul-verbal privind eşuarea concilierii, conform art. 7201 alin. (1)1 C. proc. civ. În acest context, tribunalul va constata că a fost respectat termenul de prescripţie prevăzut de art. 12 raportat la datele concrete ale speţei, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârâţi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind prejudiciul produs reclamantei, prejudiciul evaluat la suma de 170.548 RON reprezentând costurile pentru modificarea şi implementarea unei noi politici comerciale, precum şi la suma de 384.000 RON reprezentând pierderea reclamantei pentru perioada 01.01.2012-30.06.2013, tribunalul s-a raportat doar la faptele care pot fi reţinute ca fapte de concurenţă neloială în sarcina pârâţilor B. şi C. S.R.L., respectiv folosirea secretelor comerciale, a informaţiilor confidenţiale ale reclamantei în anul 2012, precum şi cea de deturnare a clienţilor G. S.R.L. şi F. S.R.L. aşa cum sentinţa penală le-a constatat cu autoritate de lucru judecat, cel puţin în sarcina pârâtului B..

Pentru stabilirea prejudiciului produs reclamantei, în cauză s-au administrat proba cu expertiza contabilă întocmită de experţii R. şi S. şi proba cu expertiza de evaluare întocmită de expertul E..

Expertiza contabilă a realizat o evaluare globală a activităţii celor două societăţi în perioada ianuarie 2012- iunie 2013, concluzionându-se că societăţile au avut un număr de 150 de clienţi comuni, procentul clienţilor societăţii pârâte din numărul total al clienţilor reclamantei fiind de 79,79%, procentul vânzărilor societăţii pârâte către clienţii comuni fiind de 94,30%, că rata marjei brute (diferenţa dintre veniturile din vânzarea mărfurilor şi costul mărfii vândute) era de 27,84% pentru clienţii comuni, că preţurile produselor similare au fluctuat atât în jos cât şi în sus la ambele societăţi, dată fiind şi politica comercială diferenţiată de vânzare a celor două societăţi .

Din expertiza de evaluare efectuată în cauză de expertul E. s-a reţinut că reclamanta a achitat suma de 170.548 RON pentru refacerea politicii comerciale, implementarea în teren şi în soft a noii politici, iar pentru pierderea pe care reclamanta ar fi suferit-o urmare a faptelor pârâţilor s-au propus două ipoteze de calcul: prima ipoteză privea adăugarea cifrei de afaceri realizată de C. la cifra de afaceri din distribuţie en-gros realizată de A. în perioada de referinţă 01.01.2012-30.06.2013, iar a doua ipoteză presupunea în plus indexarea cifrei de afacere realizată de reclamantă din comercializarea en-gros a produselor comune şi a cifrei de afacere realizată de C. cu procentul reprezentând marja pierdută, adică o valoare de 384.000 RON .

Aşa cum s-a arătat în preambulul analizei faptelor pârâţilor, pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală pe lângă faptă, vinovăţie, trebuie să existe un prejudiciu şi o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Conform art. 1349 alin. (1) şi (2) din Noul C. civ. "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral."

Cum în cauză s-au reţinut în sarcina pârâţilor B. şi C. faptele de folosire a informaţiilor confidenţiale şi deturnare a celor doi clienţi (F. şi G.), tribunalul a raportat prejudiciul doar la acestea şi la legătura de cauzalitate care ar exista dintre aceste fapte şi prejudiciul invocat. S-a observat că reclamanta a invocat că prejudiciul s-a produs prin reducererea veniturilor cu privire la aceşti clienţi, pierderea unor contracte în curs de derulare, pierderea unor contracte care ar fi putut fi încheiate, prejudicii de imagine pe piaţă şi în raporturile cu partenerii, angajarea unor costuri suplimentare pentru implementarea unei noi politici comerciale, pierderea furnizorului L., considerând reclamanta că activitatea sa a fost afectată în organizarea sa internă prin intervenirea pârâţilor în securitatea sistemului informaţional al societăţii, afirmaţii care au fost doar parţial dovedite.

S-a reţinut cu autoritate de lucru judecat faptul că pârâtul B. a folosit fără drept parolele sistemului informatic al reclamantei luând la cunoştinţă de raporturile comerciale practicate de aceasta cu cei doi clienţi, prezumându-se că aceste informaţii au fost folosite în folosul pârâtei C. întrucât această societate a încheiat relaţii comerciale cu cei doi clienţi, după cum rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, astfel că se poate aprecia că reclamantei i s-a produs un prejudiciu constând în necesitatea refacerii sistemului de politică comercială, inclusiv informatic. În egală măsură, se poate reţine că pârâtul B. având un rol important în realizarea politicii comerciale în activitatea reclamantei, odată fiind încheiată colaborarea, era necesar ca reclamanta să facă o astfel de schimbare, de vreme ce societatea pârâtă i-a devenit concurent. Nu are relevanţă diferenţa foarte mare a cifrei de afaceri dintre cele două societăţi, ci interesează ca activitatea comercială pe aceeaşi piaţă să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor concurenţei loiale. Or, s-a dovedit că pârâtul B. a avut o conduită neloială ulterior încetării colaborării cu reclamanta, prin folosirea informaţiilor confidenţiale ale reclamantei cu privire la cei doi clienţi şi încercarea de captare a acestora, după cum s-a stabilit prin sentinţa penală. Aşadar, tribunalul va reţine existenţa unui prejudiciu în sumă de 170.548 RON reprezentând costurile reclamantei pentru modificarea şi implementarea unei noi politici comerciale, iar acest prejudiciu se datorează faptelor pârâţilor B. şi C., existând legătura de cauzalitate dintre aceste fapte şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte prejudiciul în cuantum de 384.000 RON care ar fi pierderea actualizată a reclamantei pentru perioada 01.01.2012-30.06.2013, tribunalul a reţinut că nu se poate stabili existenţa acestuia cu certitudine, în contextul în care faptele de concurenţă neloială priveau doar doi clienţi ai părţilor dintr-un total de 150 de clienţi comuni ai acestora. Cu alte cuvinte, tribunalul consideră că numai faptele de concurenţă neloială pot da naştere la reparaţia integrală şi cum indexarea cifrei de afaceri a reclamantei şi a cifrei de afaceri a pârâtei cu procentul de marjă pierdută nu se poate considera că reprezintă consecinţa faptelor de concurenţă neloială ale pârâţilor, tribunalul va reţine că această sumă nu se poate considera prejudiciu al reclamantei şi astfel cererea sa de despăgubire este neîntemeiată.

Pe cale de consecinţă, din perspectiva prejudiciului care ar rezulta din faptele ilicite ale pârâţilor B. şi C. S.R.L. tribunalul a reţinut că doar cererea pentru plata sumei de 170.548 RON este întemeiată, urmând a obliga pârâţii, conform art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 11/1991, în solidar, să plătească către reclamanta S.C. A. S.R.L. suma de 170.548 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 14.02.2013 şi până la data plăţii efective. Tribunalul apreciază că dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 reprezintă evaluarea legală a prejudiciului produs reclamantei prin punerea la dispoziţie a unei sume de bani pentru refacerea politicii comerciale, repararea integrală a prejudiciului prin plata dobânzii legale urmând a se face de la data introducerii acţiunii, atâta vreme cât reclamanta nu a indicat exact data solicitării.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind publicarea hotărârii privind constatarea şi obligarea la încetarea actelor şi faptelor de concurenţă neloială, în presă, pe cheltuiala pârâţilor, tribunalul a reţinut că potrivit art. 11 din Legea nr. 11/1991 "o dată cu condamnarea ori obligarea la încetarea faptei ilicite sau repararea daunei, instanţa poate obliga la publicarea hotărârii, în presă, pe cheltuiala făptuitorului."

Tribunalul a reţinut că această obligaţie este facultativă pentru instanţă şi poate fi admisă în considerarea gravităţii faptei de concurenţă neloială săvârşite, în vederea aducerii în atenţia publicului a lipsei de onestitate a unor comercianţi în exercitarea activităţii.

În speţă, tribunalul a reţinut că pârâtul B. şi societatea C. S.R.L. au avut o colaborare îndelungată cu societatea A. S.R.L., politica comercială a acestei societăţi fiind elaborată cu ajutorul acestor pârâţi. Totodată, se reţine că societatea A. S.R.L. este unul dintre cei mai importanţi furnizori de componente electronice din ţară, raportat la cifra sa de afaceri. Aşadar, lipsa de loialitate a pârâţilor prin folosirea informaţiilor confidenţiale ale reclamantei şi încercarea de deturnare a doi clienţi ai acesteia nu poate fi trecută cu vederea, faptele reţinute fiind în mod vădit contrare desfăşurării activităţii comerciale cu bună credinţă, uzanţelor cinstite şi cerinţelor concurenţei loiale.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 11 din Legea nr. 11/1991 tribunalul a admis cererea reclamantei şi va dispune publicarea, în extras, doar în ceea ce priveşte faptele pârâţilor B. şi C. S.R.L., a prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala acestor pârâţi.

Pentru toate cele expuse şi analizate, întrucât reclamanta a dovedit doar parţial faptele de concurenţă neloială invocate, în baza art. 1, art. 11 lit. b), art. 4 lit. b), lit. g), lit. h) şi art. 9 din Legea nr. 11/1991, tribunalul a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L., B. şi D. şi pe cale de consecinţă: a constatat săvârşirea de către pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. a unor fapte de concurenţă neloială prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a obligat pârâţii la încetarea faptelor de concurenţă neloială constând în folosirea informaţiilor confidenţiale ale societăţii A. S.R.L şi deturnarea clientelei societăţii A. S.R.L.; va dispune publicarea prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulaţie pe cheltuiala pârâţilor S.C. C. S.R.L. şi B.; a obligat pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B., în solidar, să plătească către reclamanta S.C. A. S.R.L. suma de 170.548 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 14.02.2013 şi până la data plăţii efective; a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. având ca obiect faptele de atragere a salariaţilor reclamantei şi de deturnare a furnizorilor, precum şi cererea privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 384.000 RON cu titlu de despăgubiri şi va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul D..

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către părţi, reclamanta A. S.R.L. a solicitat următoarele cheltuieli: taxa judiciară de timbru în cuantum de 7.851,48 RON, onorariu expertiză contabilă în cuantum de 9.380 RON, onorariu expertiză de evaluare în cuantum de 7.600 RON şi onorariu avocaţial de 21.484 RON; pârâtul D. a solicitat onorariu avocaţial în cuantum de 8.000 RON, pârâtul B. a solicitat onorariu avocaţial în cuantum de 16.333,1 RON, iar pârâta C. S.R.L. a solicitat onorariu avocaţial în cuantum de 10.000 RON şi onorariul experţilor judiciari .

Întrucât acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L. a fost admisă în parte, iar în cauză au fost invocate trei fapte, tribunalul va face aplicarea prevederilor art. 274, art. 276 şi art. 277 C. proc. civ., în sensul că va constata că reclamantei i se cuvin cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 13.046,96 RON de la pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B., în solidar.

Pentru a stabili aceste cheltuieli de judecată, tribunalul a ţinut seama de proporţia admiterii cererii de chemare în judecată şi de cheltuielile privind probele care au condus la această soluţie, respectiv taxa judiciară de 5.021,96 RON (calculată la valoarea prejudiciului de 170.548 RON conform Legii nr. 146/1997 în vigoare la momentul formulării acţiunii), onorariu expert evaluator în cuantum de 2.025 RON (reprezentând 1/2 din valoarea sumei de 4.050 RON pe care reclamanta avea obligaţia de o achita din onorariul acestuia), şi onorariu avocaţial în cuantum de 6.000 RON (pentru acesta s-au luat în considerare următoarele: suma totală de 18.205,73 RON compusă din suma de 8.218,22 RON, 4164,67 RON, 1642,98 RON şi 4.179,86 RON pentru care s-a făcut dovada la filele x; suma totală s-a împărţit la 3 pârâţi, rezultând suma de 6.068,57 RON aferentă fiecărui pârât, iar această sumă s-a împărţit la 3 reprezentând numărul faptelor invocate pentru fiecare pârât, rezultând astfel suma de 2.022,85 RON pentru fiecare faptă; întrucât s-a admis pentru o faptă şi o parte dintr-o faptă, s-a stabilit suma de 3.000 RON pentru fiecare pârât).

Întrucât acţiunea s-a respins în parte în ceea ce priveşte pe pârâţii B. şi C. S.R.L., în favoarea pârâtei C. S.R.L. s-a stabilit că reclamanta are obligaţia de plată a sumei de 15.300 RON (compusă din 6.000 RON onorariu avocaţial parţial şi 9.300 RON onorariu pentru expertiza judiciară contabilă), iar în favoarea pârâtului B. s-a stabilit că reclamanta are obligaţia de plată a sumei de 10.000 RON cu titlu de onorariu avocaţial parţial.

Având în vedere că atât reclamanta, cât şi aceşti pârâţi îşi datorează reciproc sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 1617 alin. (1) din Noul C. civ. tribunalul a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale reclamantei şi pârâţilor S.C. C. S.R.L. şi B. până la valoarea sumei celei mai mici.

Întrucât tribunalul a încuviinţat în totalitate onorariul de 8.100 RON în favoarea expertului evaluator E., stabilind în sarcina pârâţilor să achite 1/2 din acest onorariu, respectiv suma de 4.050 RON şi întrucât această obligaţie nu a fost realizată în totalitate, tribunalul îi va obliga, raportat la dovada cheltuielilor efectuate pentru acest expert, depuse la dosar, la plata sumei de 500 RON cu titlu de diferenţă onorariu expertiză de evaluare în favoarea acestui expert.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtul D., întrucât acţiunea faţă de acesta a fost respinsă în totalitate, în baza art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a reclamantei A. S.R.L., tribunalul a obligat-o la plata către pârât a sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate în acest litigiu.

Apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2044, pronunţată la data de 6.12.2018 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Specializat Cluj, au fost respinse de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 570/2019 din 15 octombrie 2019, sentinţa apelată fiind păstrată în întregime.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prima instanţă în mod corect, în ceea ce priveşte faptele de care au fost acuzaţi pârâţii, a analizat în comun situaţia pârâţilor S.C. C. S.R.L. şi B.,întrucât acesta era directorul general al societăţii pârâte prin care această societate pârâtul a avut raporturi juridice cu reclamanta.

În ceea ce priveşte excepţia dreptului material la acţiune, instanţa de apel coroborând dispoziţiile legale cu starea de fapt a constatat că reclamanta apelantă A. nu a cunoscut faptul că pârâţii săvârşesc acte de concurenţă neloială decât începând cu anul 2012, respectiv 2013, luând legătura cu anumiţi clienţi, furnizori, angajaţi, aşa încât termenul de prescripţie de 1 an începe să curgă de la data de 07.06.2012 când reclamanta A. a luat la cunoştinţă efectiv despre faptele de concurenţă neloială săvârşite de către pârâtul B. respectiv accesul ilegal la sistemul informatic la data indicată în urma emailului transmis de către T.. Din documentele depuse de reclamantă la termenul de judecată din 26.04.2013 ce reprezintă reproducerea exactă a informaţiilor stocate în baza de date a A. cu privire la accesările site-ului web A., rezultă faptul accesării neautorizate de către pârâţi a unor informaţii securizate ale reclamantei.

Momentul determinant în raport de care instanţa de apel a constatat că reclamanta a luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte anticoncurenţiale, despre autorii acestor fapte, precum şi prejudiciu a fost acela în care furnizorul K., a adus la cunoştinţa reprezentantului reclamantei faptul că a fost contactat de către pârâtul B. care i-a solicitat colaborarea.

În raport de această faptă de concurenţă neloială privind deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant, prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, termenul de prescripţie de 1 an a început să curgă de la data de 11.07.2012, aceasta fiind data la care reclamanta a luat cunoştinţă despre faptele de concurenţă neloială. Începând cu acest moment, reclamanta a demarat o procedură internă de verificare a activităţii pârâţilor, persoane fizice şi juridice, în scopul identificării tuturor faptelor ilicite în vederea tragerii la răspundere.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 14.02.2013, pentru toate cele trei fapte invocate, termenul de 1 an nu s-a împlinit anterior depunerii acestei acţiuni şi se încadrează în termenul de 3 ani calculat de la data săvârşirii faptelor de către pârâţi, aşa încât în mod legal prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pârâţii B. şi C. S.R.L. prin apelul formulat au negat săvârşirea celor trei fapte de concurenţă neloială, poziţie constant exprimată în cele două cicluri procesuale, invocând astfel nelegalitatea hotărârii primei instanţe din perspectiva faptelor de concurenţă neloială reţinute în sarcina acestora. Aşadar, în analiza apelului declarat de cei doi pârâţi urmează ca instanţa de apel să facă referire la cele trei fapte de concurenţă neloială, în raport de cele reţinute de prima instanţă şi având la bază criticile exprimate de pârâţi.

În ceea ce priveşte fapta de folosire a informaţiilor confidenţiale şi deturnarea clientelei, instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit că prin accesarea în mod ilegal a bazei de date a reclamantei, pârâţii apelanţi au folosit aceste date confidenţiale, care constituie secrete comerciale, pentru a realiza acte şi fapte de concurenţă neloială în detrimentul reclamantei. În concret, activitatea de accesare a conturilor de către B. desfăşurată în beneficiul societăţii C. S.R.L. a rezultat din declaraţiile martorilor H. şi I. care au declarat că au încheiat raporturi comerciale cu această societate din anul 2011-2013 fiind contactaţi de reprezentanţii societăţii C. S.R.L., acceptând această relaţie comercială având în vedere preţurile mai mici practicate de societatea pârâtă.

Aşadar, concluzia care se desprinde este aceea că pârâtul apelant B. a folosit secrete comerciale obţinute în mod nelegal de la reclamanta A. prin accesarea neautorizată a conturilor unor clienţi A. (îndeosebi cei mai importanţi clienţi ai acesteia) provocând în acest sens prejudicii societăţii.

S-a mai reţinut că din probele dosarului rezultă că pârâtul a accesat conturile unor clienţi importanţi ai reclamantei în scopul obţinerii în mod nelegal a unor informaţii referitoare la preţurile practicate cu aceşti clienţi, monitorizarea stocurilor, a volumului şi preţurilor tranzacţiilor pe care aceştia le încheiau cu reclamanta, prin aceasta fiind afectată politica comercială a S.C. A.. De altfel, aceste probe au fost confirmate şi prin sentinţa penală nr. 67/2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală în dosar penal nr. x/2015 definitivă prin decizia penală nr. 601/2018 a Curţii de Apel Cluj în cadrul căreia instanţa a stabilit că în perioada 06.11.2012 - 23.04.2013, inculpatul B. - pârâtul din prezenta cauză, a accesat fără drept, prin folosirea parolelor confidenţiale, conturile unor clienţi importanţi A. (G. şi F.) în scopul obţinerii de informaţii confidenţiale privind relaţiile comerciale cu aceştia.

S-a mai reţinut în cadrul dosarului penal că pârâtul B., în perioada colaborării cu reclamanta a avut acces la toate informaţiile în legătură cu clienţii A., inclusiv la documente, programe şi echipamente informatice, iar în calitate de şef al unei Divizii din cadrul compartimentului vânzări putea vizualiza, în programul Eurostock, parolele utilizatorilor clienţi, fapt pe care la şi pus în practică folosind aceste parole a accesat informaţii privind volumul de marfă achiziţionat de aceştia şi preţurile care erau oferite de A. acestor clienţi, urmând a stabili în raport de aceste informaţii o politică comercială privind societatea sa, în vederea deturnării acestor clienţi.

Pe de altă parte, în cadrul hotărârii penale s-a stabilit faptul că, clienţii importanţi ai reclamantei (printre care şi cei ai căror conturi au fost accesate) aveau acces prin intermediul conturilor, la date comerciale care nu erau accesibile clienţilor mai mici, şi care, în raport cu firmele concurente de pe piaţă, erau considerate informaţii confidenţiale.

Actele dosarului au relevat faptul că cei doi clienţi faţă de care s-a şi reţinut de prima instanţă săvârşirea faptei de concurenţă neloială erau consideraţi "clienţi de referinţă" în sensul că pentru aceştia se stabileau preţurile cele mai mici (pragul minim de preţ) raportat la întreg portofoliu de clienţi A.. De altfel, acesta a şi fost motivul pentru care pârâtul B. a accesat în mod specific conturile celor doi clienţi "F." şi respectiv "G.". Cunoscând acest secret comercial în procedeul de formare a preţurilor societăţii pe care o deţinea pârâta C. a fost astfel în măsură să formuleze oferte către clienţii A., sub nivelul minim practicat în mod obişnuit de societate.

Deoarece preţurile de vânzare şi stocurile sunt elemente importante în abordarea unui client şi anumite strategii de vânzări se bazează pe aceste două elemente, în mod corect prima instanţă a apreciat că pârâtul B. a sustras aceste informaţii şi s-a folosit de secretul comercial în scopul realizării unei strategii pentru societatea pe care o deţinea prejudiciind astfel S.C. A..

Totodată, s-a stabilit că ulterior încetării colaborării cu reclamanta, pârâtul B. prin C. a început comercializarea unor produse identice sau similare cu cele ale A. făcând însă oferte mai avantajoase clienţilor importanţi ai A.. Aceste oferte erau realizate ca urmare a săvârşirii unor acte de concurenţă neloială, respectiv folosirea secretelor comerciale ale A. obţinute prin accesarea soft-ului de comenzi de pe sit-ul societăţii respectiv conturile personale ale clienţilor. Probele ce confirmă cele arătate sunt declaraţiile din cadrul dosarului penale ale reprezentanţilor celor două societăţi comerciale F. şi G., precum şi a martorilor U. şi H..

Susţinerile pârâţilor apelanţi privind problematica secretelor comerciale urmează a fi înlăturată constatând că instanţa de fond în mod corect a statuat că "raportat la prevederile art. 11 lit. b) din Legea nr. 11/1991 baza de date a societăţii reclamante privind conturile clienţilor era prevăzută cu parolă personalizată astfel că se prezumă că legăturile comerciale dintre reclamantă şi clienţii săi aveau o natură confidenţială. În acelaşi timp, preţurile practicate de către reclamantă cu anumiţi clienţi ai săi pot fi considerate a face parte din tipul de informaţii secrete, de natură a avea o valoare comercială pentru reclamantă, iar pentru ca aceste informaţii să fie secrete, reclamanta a luat măsuri rezonabile pentru a fi protejate faţă de persoane neautorizate. Astfel, legea consideră secret comercial doar acea informaţie care îndeplineşte următoarele condiţii: să nu fie total sau parţial, general cunoscută, sau să nu fie uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie; să dobândească o valoare comercială prin faptul că este secretă; deţinătorul legitim al informaţiei să fi luat măsuri rezonabile ţinând seama de circumstanţe pentru a putea menţine informaţia în regim secret, aspecte reţinute în prezenta cauză.

Aşadar, nu se poate susţine faptul că informaţiile pe care pârâţii apelanţi le-au obţinut în mod ilegal nu constituie secrete comerciale din moment ce conturile pe care le-au accesat erau ale unor clienţi de referinţă şi constituiau un etalon pentru pragurile minime de preţ practicate de reclamantă şi în raport de acestea pârâta C. şi-a ajustat preţurile.

Referitor la hotărârea pronunţată de ICCJ invocată de către apelantă, instanţa de apel a reţinut că nu se aplică prezentei cauze, situaţia fiind diferită de starea de fapt prezentă în această cauză. Aceasta deoarece în cauza la care se face referire, problema de drept pusă în discuţie era dacă baza de date conţinând clienţii unei societăţi, poate constitui sau nu un secret comercial prin raportare la modul de operare al societăţii, în timp ce în prezenta cauză, pârâţii apelanţi au accesat ilegal (aspect statuat cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre penală) conturile secrete ale unor clienţi importanţi ai reclamantei sustrăgând informaţii reprezentând secrete comerciale pe care ulterior le-au folosit pentru a crea o concurenţă neloială.

Totodată, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a statuat că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, atât conform art. 22 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. cât şi conform art. 28 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Prin urmare, s-a reţinut în mod corect că pârâtul B. a accesat în perioada 06.11.2012-23.04.2013 în scopul captării clientelei importante a societăţii reclamante A. S.R.L. baza de date confidenţiale a acesteia, activitatea fiind desfăşurată în beneficiul societăţii C. S.R.L.. Concluzia este aceea că în sarcina pârâţilor apelanţi B. şi C. S.R.L. în mod corect s-a reţinut săvârşirea informaţiilor confidenţiale ale societăţii reclamante pentru perioada noiembrie 2012- aprilie 2013 şi de deturnare a clientelei cu referire la cei doi clienţi pentru care hotărârea penală a reţinut incidenţa accesului ilegal la baza de date, iar aceste fapte au fost săvârşite cu vinovăţie de pârâţi întrucât ştiau că un astfel de acces se face fără consimţământul societăţii reclamante, urmărind sau acceptând cel puţin ca în patrimoniul societăţii reclamante să se producă astfel un prejudiciu.

Referitor la fapta de atragere a furnizorilor societăţii reclamante A. S.R.L., s-a reţinut că deşi din declaraţia martorului J. reiese că în calitatea sa de director aprovizionare, apoi de director de vânzări, pârâtul B. a avut acces la un soft care îi permitea să cunoască furnizorii societăţii reclamante şi a existat un mesaj de corespondenţă la data de 11.07.2012 cu reprezentantul societăţii furnizoare K., nu există însă nicio probă care să ducă la concluzia că pârâţii au dorit să atragă toţi furnizorii societăţii A. S.R.L. în detrimentul acesteia. Teza este susţinută de corespondenţa purtată cu reprezentantul societăţii furnizoare K. potrivit căreia solicitarea pârâţilor a fost aceea de a realiza un raport contractual de furnizare direct, fără a se solicita exclusivitatea raportului, pe de o parte şi fără a se solicita înlăturarea calităţii de client a societăţii reclamante pe de altă parte.

În ce priveşte atragerea furnizorului L., instanţa de apel a reţinut că nu există nicio probă concludentă din care să rezulte cu certitudine că pârâţii au urmărit ca această persoană juridică să nu mai încheie raporturi comerciale cu reclamanta, dimpotrivă din declaraţia martorului J. director executiv în cadrul societăţii reclamante a reieşit că încă din anul 2008 această societate devenise un furnizor nesemnificativ al reclamantei şi nu exista nicio certitudine că pârâtul B. ar fi influenţat luarea deciziei de renunţare în anul 2010 la acest furnizor.

De asemenea, s-a constatat că, în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a reieşit că în perioada 01.01.2012 - 30.06.2013 societatea reclamantă şi societatea pârâtă au avut 4 furnizori comuni, unul fiind L., fără a se putea deduce din această situaţie faptul că pârâţii au determinat renunţarea reclamantei la acest furnizor din anul 2010.

Aşadar, s-a apreciat ca neîntemeiată critica din apelul formulat de către reclamanta A. potrivit căreia ar fi trebuit reţinută fapta de concurenţă neloială în raport de toţi cei 140 dintre clienţii A. care se regăsesc şi în portofoliu societăţii C. S.R.L..

Chiar dacă din expertiza contabilă a rezultat că în perioada de referinţă analizată un număr de 150 de clienţi dintr-un număr total de 183 ai C. sunt clienţi comuni cu cei ai A., practic 80% din portofoliu de clienţi fiind cel al reclamantei, din acest fapt nu se poate naşte prezumţia că pentru toţi aceşti clienţi, politica de atragere a acestora de către C. ar fi avut la bază fapte de concurenţă neloială, în lipsa probelor certe care să stabilească acest lucru. Aşa cum s-a arătat s-a stabilit cu certitudine săvârşirea faptelor de concurenţă neloială cu privire la cei doi clienţi semnificativi ai reclamantei A., iar faptul că un număr mare din clienţii C. au fost şi clienţi ai A. se justifică prin cifra de afaceri a societăţii reclamante care are un număr infinit mai mare de clienţi faţă de societatea pârâtă şi prin urmare şi numărul mare de clienţi comuni se justifică din această perspectivă.

Referitor la fapta de atragere a salariaţilor reclamantei invocată din nou ca şi critică de către reclamantă, faptă descrisă în art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991, constând în "concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant, sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă raportându-se la probele administrate în cauză a constatat că nu s-a dovedit existenţa acesteia în sarcina pârâţilor B. şi C. S.R.L.. Astfel, declaraţiile martorilor J., M. şi N., angajaţi ai reclamantei, nu oferă date concrete cu privire la săvârşirea acestei fapte, întrucât aceşti martori nu au fost contactaţi personal de către pârâtul B. în vederea părăsirii societăţii reclamante şi angajarea la societatea pârâtă, în timp ce propunerea de colaborare făcută de pârâtul D., martorului M. şi numitei O. nu se încadrează în fapta descrisă la art. 4 lit. h) întrucât nu li s-a propus angajarea în scopul dezorganizării societăţii reclamante. Aceasta şi în contextul în care reclamanta avea peste 100 de angajaţi şi nu există dovedit nici un mijloc fraudulos prin care pârâţii B. şi C. să-l fi folosit în vederea angajării personalului. Pe de altă parte, nu a rezultat nici o activitate de amploare de natură a produce dezorganizarea societăţii reclamante.

S-a reţinut că deşi pârâtul D. a fost chemat în judecată alături de ceilalţi doi pârâţi, prima instanţă a reţinut că în sarcina acestuia nu se identifică niciuna din faptele de concurenţă neloială invocate iar sub acest aspect hotărârea primei instanţe nefiind criticată, a dobândit putere de lucru judecat, s-a respins, din perspectiva existenţei celor două fapte de concurenţă neloială săvârşite de pârâţi atât, apelul reclamantei, cât şi apelul celor doi pârâţi.

Referitor la criticile ce se referă la prejudiciul reţinut de către prima instanţă în favoarea societăţii reclamante, care din perspectiva pârâţilor este doar prezumtiv şi nu există nefiind justificat nici măcar la suma de 170.548 RON cât a fost acordat de către prima instanţă, iar din perspectiva reclamantei acesta se impune a fi acordat în totalitate la suma totală de 384.000 RON reprezentând pierderea actualizată a S.C. A. S.R.L. pentru întreaga perioadă de referinţă analizată 01.01.2012-30.06.2013 la care se adaugă dobânda legală calculată la data de 14.02.2013 până la data plăţii efective, instanţa de apel a reţinut că nu s-a putut stabili existenţa acestuia cu certitudine în contextul în care faptele de concurenţă neloială priveau doar doi clienţi ai părţilor dintr-un total de 150 de clienţi comuni, aşa încât numai faptele de concurenţă neloială pot da naştere la reparaţia integrală şi cum indexarea cifrei de afaceri a reclamantei şi a cifrei de afaceri a pârâtei cu procentul de marjă pierdută nu se poate considera că reprezintă consecinţa faptelor de concurenţă neloială a pârâţilor astfel încât nu s-a putut considera prejudiciu al reclamantei, iar cererea a fost respinsă.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat de pârâţi prin săvârşirea actelor şi faptelor de concurenţă neloială cuantificat de instanţa de fond la suma de 170.548 RON, instanţa de apel a reţinut că acesta este corect stabilit şi în conformitate cu dispoziţiile legale, urmând aşadar a înlătura criticile formulate de pârâţi cu privire la acest aspect.

S-a apreciat că, instanţa de fond a stabilit în mod just faptul că reclamanta este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat de pârâţii apelanţi prin săvârşirea celor două acte şi fapte de concurenţă neloială iar prejudiciul în sumă de 170.548 RON reprezintă costurile reclamantei pentru modificarea şi implementarea unei noi politici comerciale acest prejudiciu datorându-se faptelor pârâţilor B. şi C., existând legătură de cauzalitate între aceste fapte şi prejudiciu.

La stabilirea acestuia s-a avut în vedere proba cu expertiza contabilă întocmită de experţii R. şi S., precum şi proba cu expertiza de evaluare întocmită de expertul E., motiv pentru care nu pot fi reţinute susţinerile pârâţilor apelanţi privind lipsa probei cu privire la prejudiciul suferit de reclamantă. Aceasta în contextul în care instanţa de fond a reţinut că din expertiza de evaluare efectuată în cauză de expertul E. s-a reţinut că reclamanta a achitat suma de 170.584 RON pentru refacerea politicii comerciale, implementarea în teren şi în soft a noii politici, aşa încât paguba efectivă în cuantumul arătate anterior reprezintă costurile suportate de reclamantă cu ocazia modificării şi implementării unei noi politici de vânzare ca urmare a utilizării secretelor comerciale ale reclamantei A. S.R.L. de către pârâta C. S.R.L..

În privinţa cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că în acord cu prevederile 274, 276 şi respectiv 277 C. proc. civ. instanţa de fond a acordat aceste cheltuieli proporţional cu partea din cererea de chemare în judecată admisă astfel întrucât acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. a fost admisă în parte, iar în cauză au fost invocate trei fapte dintre care au fost reţinute doar două, reclamantei i se cuvin cheltuieli parţiale de judecată de 13.046,96 RON de la ambii pârâţi în solidar.

s-a apreciat că pentru a stabili aceste cheltuieli în mod corect prima instanţă a reţinut seama de proporţia admiterii cererii de chemare în judecată precum şi de cheltuielile privind probele care au condus la această situaţie, respectiv taxa judiciară de timbru de 5.021,96 RON calculată la valoarea prejudiciului acordat de 170.548 RON, onorariu expert evaluator în cuantum de 2025 RON reprezentând 1/2 din valoarea sumei de 4050 RON pe care reclamanta avea obligaţia de a o achita din onorariu acestuia şi onorariu avocaţial în sumă de 6000 RON, pentru acesta s-au luat în considerare următoarele: suma totală de 18.205,73 RON compusă din suma de 8.218,22 RON, 4164,67 RON, 1642,98 RON şi 4179,86 RON pentru care s-a făcut dovada suma fiind împărţită la cei trei pârâţi rezultând astfel suma de 6068,57 RON aferentă fiecărui pârât iar această sumă s-a împărţit la trei reprezentând numărul faptelor invocate pentru fiecare pârât, rezultând astfel suma de 2022,85 RON pentru fiecare faptă şi cum s-a admis pentru o faptă şi o parte din a doua faptă de concurenţă neloială s-a stabilit suma de 3000 RON pentru fiecare pârât.

Deoarece acţiunea s-a respins în parte în ceea ce priveşte pe pârâţii B. şi C. S.R.L. în favoarea pârâtei C. S.R.L. s-a stabilit că reclamanta are obligaţia de plată a sumei de 15.300 RON compusă din 6000 RON onorariu avocaţial parţial şi 9300 RON onorariu pentru expertiza judiciară contabilă,iar în favoarea pârâtului B. s-a stabilit că reclamanta are obligaţia de plată a sumei de 10.000 RON cu titlu de onorariu avocaţial parţial.

Cum atât reclamanta cât şi pârâta îşi datorează reciproc sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, prima instanţă a făcut compensarea acestor cheltuieli până la valoarea sumei mai mici şi a obligat pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. în solidar la plata evaluator E. a sumei de 500 RON cu titlu de diferenţă onorariu expertiză de evaluare.

Cheltuielile de judecată solicitate de pârâtul D. de la reclamantă au fost acordate în întregime întrucât acţiunea faţă de acesta a fost respinsă în totalitate aşa încât în baza art. 274 C. proc. civ. în mod corect a fost obligată reclamanta la plata sumei de 8000 RON în favoarea acestui pârât.

Cât privesc cheltuielile de judecată solicitate de ambele apelante în apel, cum acestea au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, la rândul lor şi cheltuielile de judecată au fost respinse.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. au declarat recurs.

1. Recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentare motivului de recurs invocat, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt şi a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că decizia recurată este nelegală deoarece instanţa a aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 11/1991, stabilind că deşi există fapta delictuală, reclamanta nu este îndreptăţită la repararea integrală a prejudiciului suferit.

În susţinerea reparaţiei integrale a prejudiciului suferit, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1084 C. civ. de la 1864 şi art. 1531 din Noul C. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins solicitarea reclamantei privind acordarea şi a despăgubirilor în cuantum de 384.000 RON, iar argumentul folosit de instanţă este eronat deoarece instanţa civilă nu este chemată să acorde prejudiciul raportat la fapta penală judecată în dosarul penal nr. x/2015, având în vedere că acţiunea pentru concurenţă neloială este o acţiune bazată pe răspundere civilă delictuală şi a avut un spectru mult mai larg decât fapta de acces ilegal la un sistem informatic.

După prezentarea unor opinii privind faptele de concurenţă neloială şi a probatoriului administrat de instanţele anterioare, recurenta-reclamantă consideră că în cauzele de concurenţă neloială este de esenţă repararea pagubelor, iar la modalitatea de stabilire a acestora trebuie avute în vedere circumstanţele pieţei, indicatorii relevanţi din afacere şi multe elemente, însă instanţa de fond şi cea de apel au preferat să reducă totul la un lucru absurd de banal.

Recurenta-reclamantă susţine că prezentul dosar a avut o probaţiune vastă, deşi în cauzele de concurenţă neloială probaţiunea este extrem de dificilă cu privire la "cât din piaţă a câştigat făptuitorul prin actele sale necinstite" şi după prezentarea unei întrebări retorice, consideră că "judecătorul este chemat să judece cu tot ceea ce are în dosar, dar şi cu legea aplicată impecabil".

În opinia recurentei-reclamante ipoteza pe care instanţa de apel şi-a bazat argumentarea în respingerea solicitării de acordare a despăgubirilor nu este conformă cu probele existente la dosarul cauzei şi consideră că un aspect care să susţină acest lucru îl reprezintă faptul că raportul de evaluare nu a fost contestat de către pârâţi la nici un moment pe parcursul desfăşurării procedurilor judiciare în etapa de fond a cauze, instanţa nu a cerut clarificări, dar ambele instanţe au ales să nu acorde nicio sumă cu titlu de beneficiu nerealizat.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a înţeles greşit raportul de evaluare, întrucât prejudiciul stabilit de către expert nu a fost acordat prin raportare la toţi cei 150 de clienţi comuni, ci această analiză a vizat un eşantion reprezentativ de produse, iar ceea ce stabileşte expertul este un prejudiciu de tip beneficiu nerealizat, cuantificat în mod precis.

În acest context, recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel nu a realizat o analiză corectă, bazată pe probele existente la dosarul cauzei, a situaţiei de fapt, statuând în mod limitativ şi injust faptul că "(…) şi nu poate fi preluat acest calcul fără a ţine cont de faptul că au fost reţinute fapte de concurenţă neloială doar pentru doi clienţi (…).

După o prezentare a susţinerilor martorilor J., H. şi I., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a pus în vedere părţilor audierea mai multor martori decât cei propuşi de părţi, pentru a se lămuri în vederea aflării adevărului, dar concluzionează că au fost săvârşite faptele numai cu privire la doi clienţi.

Recurenta-reclamantă consideră că judecătorul are puterea conferită de lege şi menirea de a corobora toate probele admise şi administrate în faţa ei, motiv pentru care apreciază că acesta în mod nejustificat nu a avut în vedere expertiza judiciară din care a rezultat că C. a avut un portofoliu aproape identic, dosarul penal care a stabilit comportamentul ilegal al pârâtului B., declaraţiile martorilor şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Recurenta-reclamantă consideră că decizia recurată este nelegală deoarece instanţa a apreciat în mod greşit faptul că reclamanta nu este îndreptăţită la obţinerea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata pe fond a cauzei.

În opinia recurentei-reclamante instanţa de apel a înţeles să reia, fără o analiză a situaţiei de fapt şi de drept în cauză, argumentele prezentate în cuprinsul hotărârii primei instanţe privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond a cauzei.

Recurenta-reclamantă consideră că modul în care instanţa a înţeles să realizeze defalcarea cheltuielilor solicitate de către reclamantă este unul nejustificat raportat la situaţia concretă existentă în speţă, reţinând greşit că reclamanta este îndreptăţită doar parţial la recuperarea cheltuielilor de judecată realizate în etapa de fond a cauzei.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea parţială a deciziei recurate şi a sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, respectiv petitul 4 şi petitul 5 din cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Recursul declarat de pârâţii B. şi C. S.R.L.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenţii-pârâţi au susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 9 din Legea nr. 11/1991 prin raportare eronată la data mesajului comunicat societăţii A. de către furnizorul V., în 11.07.2012, sens în care trebuie avută în vedere şi data presupusă a săvârşirii faptelor, respectiv în anii 2009-2010.

Ca atare, susţin recurenţii-pârâţi, orice fel de pretenţii care ar deriva din contractul de prestări servicii s-au prescris la data de 19.03.2012, anterior introducerii cererii de chemare în judecată din 14.02.2013.

Recurenţii-pârâţi consideră că în condiţiile în care A. a susţinut faptul că în mod preventiv a avut loc refacerea politicii comerciale la sfârşitul anului 2011 (15.11.2011) deşi societatea nu avea cunoştinţă asupra unor presupuse acţiuni a firmei C. S.R.L., denotă existenţa unor afirmaţii contradictorii în contextul în care iniţial se susţine că A. nu a avut cunoştinţă de presupusele fapte de concurenţă neloială decât în 11.07.2012, dar totuşi politica comercială reprezintă un prejudiciu al faptelor de concurenţă şi această refacere a avut loc la sfârşitul anului 2011 deşi nu se cunoşteau aceste fapte, sens în care, consideră recurenţii-pârâţi, instanţa de judecată a ignorat prevederile aplicabile şi în mod eronat a respins excepţia prescripţiei extinctive.

Recurenţii-pârâţi susţin că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a prevederilor legale aplicabile şi în ceea ce priveşte fapta de folosire a informaţiilor confidenţiale şi de deturnare a clientelei.

Astfel, recurenţii-pârâţi apreciază că raţionamentul instanţei este unul eronat, realizând o greşită aplicare a prevederilor art. 2 din Legea nr. 11/1991, iar instanţa de judecată nu a prezentat argumentele pentru care apreciază că s-au utilizat informaţiile confidenţiale, sens în care dispoziţiile art. 22 alin. (1) vechiul C. proc. pen., cât şi a art. 28 alin. (1) Noul C. proc. pen. nu pot fi aplicate în contextul în care hotărârea penală invocată în speţă face referire strict la accesul ilegal, nefiind analizată o eventuală faptă de folosire a acelor informaţii sau de existenţa vreunei fapte de concurenţă neloială.

Recurenţii-pârâţi susţin că instanţa de apel nu a ţinut cont de declaraţiile martorilor care au susţinut că preţuirile C. erau mai mici decât cele ale A., iar din probele administrate nu reiese societatea C. S.R.L. a modificat preţurile, fiind simple alegaţii generale ale societăţii A., care au fost reţinute în mod neîntemeiat de către instanţă.

În opinia recurenţilor-pârâţi, instanţa de judecată nu a realizat o distincţie între concurenţa neloială şi cea loială, aplicând o simplă prezumţie în mod eronat, în baza căreia simplul acces ilegal ar susţine şi eventuala concurenţă neloială prin utilizarea informaţiilor confidenţiale, iar instanţa de apel s-a limitat în a susţine faptul că au fost folosite mijloace necinstite de concurenţă, fără a detalia aceste chestiuni.

Recurenţii-pârâţi consideră că şi în ceea ce priveşte fapta de deturnare a clientelei instanţa a aplicat în mod greşit prevederile legale privind autoritatea de lucru judecat, reţinând incidenţa hotărârii penale, conform căreia accesul ilegal a avut loc cu privire la clienţii G. S.R.L. şi F. S.R.L.

Instanţa de judecată, susţin recurenţii-pârâţi, prezumă în mod nelegal faptul că acel acces ilegal a contribuit la deturnarea clientelei. Pentru aceste considerente, recurenţii pârâţi apreciază că s-a realizat o greşită aplicare a prevederilor legale, iar faptele reţinute nu se bazează pe probele administrate pe parcursul desfăşurării procesului.

Recurenţii-pârâţi consideră că în mod eronat instanţa de judecată a procedat la respingerea cererii în probaţiune şi la pronunţarea unei hotărâri care constă în obligarea pârâţilor la plata unei sume incerte.

De asemenea, recurenţii - pârâţi consideră că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât s-a reţinut că reprezentantul A., domnul Q. a aflat de presupusa concurenţă neloială la 11.07.2012, sens în care nu este justificat raţionamentul instanţei care apreciază întemeiată începerea modificării şi implementării politicilor comerciale încă din data de 15.11.2011.

Pentru aceste motive, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de pârâţii B. şi C. S.R.L., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei prescripţiei, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

1. Recursul declarat de reclamanta C. civ..A. S.R.L. a fost întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. ce vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată este nelegală deoarece s-a aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 11/1991, stabilind că deşi există fapta delictuală, reclamanta nu este îndreptăţită la repararea integrală a prejudiciului suferit.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în ceea ce priveşte prejudiciul efectiv solicitat în cauză, se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că nu s-a putut stabili existenţa acestuia cu certitudine în contextul în care faptele de concurenţă neloială priveau doar doi clienţi ai părţilor dintr-un total de 150 de clienţi comuni, aşa încât numai faptele de concurenţă neloială pot da naştere la reparaţia integrală şi cum indexarea cifrei de afaceri a reclamantei şi a cifrei de afaceri a pârâtei cu procentul de marjă pierdută nu se poate considera că reprezintă consecinţa faptelor de concurenţă neloială a pârâţilor nu s-a putut considera prejudiciu al reclamantei.

Susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de apel a statuat în mod limitativ şi injust faptul că "(…) şi nu poate fi preluat acest calcul fără a ţine cont de faptul că au fost reţinute fapte de concurenţă neloială doar pentru doi clienţi (…), va fi respinsă ca nefondată.

Ceea ce critică recurenta-reclamantă prin trunchierea considerentelor şi izolarea unor fraze de restul conţinutului celorlalte, este în realitate raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel care a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport cu probatoriul administrat, apreciind în mod just că, calculul realizat de expert nu a vizat doar cei doi clienţi semnificativi ci totalitatea reducerilor suplimentare de preţ realizată de către A. pentru toţi clienţii şi eşantionul de produse reprezentative şi nu poate fi preluat acest calcul fără a ţine cont de faptul că au fost reţinute fapte de concurenţă neloială doar pentru doi clienţi şi în mod evident şi numărul produselor şi al reducerilor este considerabil mai mic raportat la cele calculate de expert.

Referirile recurentei-reclamante la dispoziţiile art. 1084 C. civ. de la 1864 şi art. 1531 din Noul C. civ., vor fi înlăturate, întrucât nu s-a susţinut şi demonstrat în ce mod instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile legale invocate.

Întreaga argumentare a recurentei-reclamante privind administrarea probatoriului, trimiterile la situaţia de fapt a cauzei, declaraţiile martorilor, referirile la concluziile raportului de expertiză sunt aspecte de netemeinicie ce nu mai pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

În speţă, din redarea criticilor se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea şi interpretarea probelor care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.

În concret, trebuie observat că, recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt dispoziţiile legale greşit aplicate sau interpretate, ci s-a limitat la a reconsidera din punctul său de vedere probele care au stat la baza soluţiei sau care ar fi trebuit administrate de către instanţă.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul şi apelul, prevederi raţionale faţă de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluţiei care a fost pronunţată de instanţa de apel.

Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la aprecierea greşită de către instanţa de apel a acordării cheltuielilor de judecată, vor fi înlăturate, având în vedere că acestea reprezintă aspecte de netemeinicie şi care nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, cuantumul acestora.

Este de menţionat că, prin decizianr. 3 din 20.12.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Chiar dacă această decizie priveşte dispoziţiile art. 451 alin. (2) din Noul C. proc. civ., considerentele acesteia sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă.

În concluzie, cu referire la motivul invocat se va reţine că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 304 punctul 9 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului lor iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

2. Recursul declarat de pârâţii B. şi C. S.R.L. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenţii-pârâţi au invocat faptul că instanţa de judecată nu a prezentat argumentele pentru care se apreciază că s-au utilizat informaţii confidenţiale şi existenţa unor motive contradictorii sub aspectul susţinerii că A. nu a avut cunoştinţă de presupusele fapte de concurenţă neloială decât în 11.07.2012, dar totuşi politica comercială reprezintă un prejudiciu al faptelor de concurenţă şi această refacere a avut loc la sfârşitul anului 2011 deşi nu se cunoşteau aceste fapte.

Criticile recurenţilor-pârâţi sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, nu poate fi reţinută ipoteza supusă analizei sub aspectul nemotivării de către instanţa de apel a utilizării de informaţii confidenţiale, hotărârea instanţei de apel fiind pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În analiza faptei de folosire a informaţiilor confidenţiale şi deturnarea clientelei, instanţa de apel a pornit de la activitatea de accesare a conturilor de către B., ce au avut la bază declaraţiile martorilor H. şi I., iar în temeiul efectului devolutiv a procedat la o analiză exhaustivă a acestei activităţi.

Astfel, se constată că instanţa de apel după o cercetare a întregului probatoriu administrat a reţinut, în mod corect, că pârâtul apelant B. a folosit secrete comerciale obţinute în mod nelegal de la reclamanta A. prin accesarea neautorizată a conturilor unor clienţi A. (îndeosebi cei mai importanţi clienţi ai acesteia) provocând în acest sens prejudicii societăţii.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că instanţa de apel a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, examinând în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse şi a înlăturat argumentele invocate cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cât priveşte presupusa contradictorialitate referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, din analiza deciziei recurate se constată că în expunerea raţionamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a făcut o analiză a condiţiilor juridice ce trebuie îndeplinite pentru invocarea prescripţiei extinctive.

În acest sens a expus, într-un mod sistematic şi deloc contradictoriu că, termenul de prescripţie de 1 an începe să curgă de la data de 07.06.2012 când reclamanta A. a luat la cunoştinţă efectiv despre faptele de concurenţă neloială săvârşite de către pârâtul B. respectiv accesul ilegal la sistemul informatic la data indicată în urma emailului transmis de către T..

Exprimarea clară a raţionamentului juridic, fundamentat pe argumentele juridice, şi evidenţierea logicii interne care a condus la adoptarea soluţiei constituie elemente obligatorii care definesc actul jurisdicţional şi care îi conferă forţa de convingere, constituind totodată o garanţie împotriva arbitrariului.

În concluzie, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicţie între considerentele deciziei recurate, criticile aduse de recurentă nu sprijină motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar acest motiv de recurs va fi înlăturat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate duce la modificarea sau casarea hotărârii atunci "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

Prima ipoteză a textului vizează situaţia când din modul de redactare a deciziei nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată. Din perspectiva acestei prime ipoteze se constată că dispoziţiile legale care au fost puse în discuţie în fond şi apel sunt aplicabile speţei, iar interpretarea s-a făcut fără să se restrângă sau să se extindă conţinutul lor. Cu alte cuvinte interpretarea dispoziţiilor legale nu creează echivoc deci soluţia din apel beneficiază de "bază legală".

Nici a doua ipoteză a motivului de nelegalitate invocat nu va fi reţinută întrucât instanţa de apel, ca şi cea de fond, a recurs la textele de lege aplicabile litigiului cu respectarea principiilor generale de drept privind interpretarea lor în speţa dedusă judecăţii.

Critica recurenţilor-pârâţi privind aplicarea greşită a art. 9 şi art. 12 din Legea nr. 11/1991 în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, în argumentarea căruia recurenţii-pârâţi susţin că, în speţă, termenul de prescripţie nu curge de la 11.07.2012, data mesajului comunicat societăţii A. de către furnizorul V., ci că termenul de prescripţie ar fi împlinit la data de 19.03.2012, anterior introducerii cererii de chemare în judecată din 14.02.2013, va fi respinsă.

Potrivit art. 9 şi art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, acţiunea în răspundere civilă corespunzătoare faptelor prevăzute de art. 4 sau 5 din lege se introduce într-un termen de un an de la data când păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

Acest text de lege instituie două momente alternative în funcţie de care se calculează termenul de prescripţie, în cazul acţiunii în răspundere civilă delictuală.

Astfel, primul moment vizează data la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, acesta fiind momentul subiectiv.

Cel de-al doilea moment coincide cu data la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, acesta fiind momentul obiectiv.

Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea.

Relevante pentru determinarea momentului obiectiv sunt considerentele, prin care instanţa de apel a reţinut că, momentul determinant în raport de care s-a constatat că reclamanta a luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte anticoncurenţiale, despre autorii acestor fapte, precum şi prejudiciu a fost acela în care furnizorul K., a adus la cunoştinţa reprezentantului reclamantei faptul că a fost contactat de către pârâtul B. care i-a solicitat colaborarea.

Cum determinarea momentului obiectiv s-a făcut de către instanţa de apel în urma aprecierii probelor aflate la dosarul cauzei, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea vizează o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce se impune a fi respectată şi în recurs, în cadrul căruia se examinează numai legalitatea hotărârii recurate.

Prin urmare, termenul de prescripţie de un an a început să curgă de la momentul obiectiv al faptei de concurenţă neloială privind deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant, respectiv de la data de 11.07.2012, aceasta fiind data la care reclamanta a luat cunoştinţă despre faptele de concurenţă neloială.

Prin urmare, formularea acţiunii la 14.03.2013 s-a făcut anterior împlinirii termenului de 1 an şi s-a încadrat în termenul de 3 ani calculat de la data săvârşirii faptelor de către pârâţi, astfel încât Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor incidente în materia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Susţinerile recurenţilor - pârâţi privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 11/1991, vor fi înlăturate.

Prin art. 2 din Legea nr. 11/1991 este definit, din punct de vedere legal, conceptul de concurenţă neloială potrivit căruia constituie concurenţă neloială, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitate industrială, de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor şi de efectuare a prestărilor de servicii.

Deşi la prima vedere această definiţie legală a concurenţei neloiale pare insuficient de analitică, dispoziţiile art. 2 trebuie înţelese în contextul celorlalte prevederi din lege respectiv art. 1 potrivit cărora comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună credinţă potrivit uzanţelor cinstite, art. 11, referitor la practici contrare uzanţelor comerciale cinstite şi art. 4 care reglementează categoriile de acte şi fapte de concurenţă neloială sancţionate contravenţional.

O primă concluzie care se impune din analiza dispoziţiilor legale sus-menţionate, incidente în cauză, este aceea că în sfera concurenţei neloiale reglementată de Legea nr. 11/1991 intră acele acte sau fapte incriminate ca şi contravenţie, infracţiuni sau doar delicte civile, prin care comercianţii încalcă cu intenţie ori numai din culpă atât prevederi legale care cârmuiesc concurenţa şi sau uzanţele cinstite în afaceri, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de clienţi dinspre concurenţi.

Revenind la cauza de faţă, prin decizia atacată a fost confirmată soluţia fondului în sensul comiterii de către pârâţi a unor fapte de concurenţă neloială, respectiv folosirea informaţiilor confidenţiale ale reclamantei şi deturnarea clientelei societăţii reclamante A. S.R.L., aspecte ce constituie fapte în concurenţă neloială în sensul Legii nr. 11/1991.

În analiza faptelor invocate de către reclamantă, instanţa de apel, după administrarea şi analiza întregului probatoriu, a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 11/1991, reţinând în mod judicios că prin accesarea în mod ilegal a bazei de date a reclamantei, pârâţii au folosit aceste date confidenţiale, care constituie secrete comerciale, pentru a realiza acte şi fapte de concurenţă neloială în detrimentul reclamantei.

Celelalte aspecte invocate de către recurenţii-pârâţi privind pretinsa desconsiderare a situaţiei de fapt, declaraţiile martorilor, modificarea sau nu a preţurilor de către societatea C. S.R.L., sunt aspecte ce nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speţa dedusă judecăţii, chestiunile puse în discuţie pe aceste aspecte vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticate deoarece instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurenta.

În concluzie, se constată că recurenta reia situaţia de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situaţie analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie probele nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să se înscrie în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În concluzie, se va reţine că recurenţii-pârâţi prin argumentele aduse au cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 570/2019 din 15 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 570/2019 din 15 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2020.