Unmotivated dismissal of distinct claims against multiple defendants in unauthorized gas pipeline use litigation

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta S.C. UZINELE MECANICE TIMIŞOARA S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A. (actuala B. S.A.), ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 1.701.310,62 RON, reprezentând valoarea prejudiciului suferit ca urmare a folosirii neautorizate a conductei de gaze proprietatea reclamantei, în scopul prestării serviciului de distribuţie, fără a deţine acordul proprietarului. Ulterior, reclamanta îşi completează acţiunea, chemând în judecată, în calitate de pârâtă, şi pe Societatea C. S.A., formulând cereri noi în sensul obligării pârâtei iniţiale şi la încetarea branşării terţilor la conducta în litigiu, fără acordul său expres, obţinut în formă scrisă, precum şi la încheierea unui contract de închiriere având ca obiect utilizarea conductei, cerere formulată faţă de cea de a doua pârâtă, C. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1237 din 26 septembrie 2017 Tribunalul Timiş a constatat prescris dreptul la acţiune pentru sumele anterioare datei de 29 octombrie 2011, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins acţiunea şi, pe cale de consecinţă şi cererea de chemare în garanţie; a luat act că a încetat de drept acţiunea civilă formulată pe cale reconvenţională.

Prin decizia civilă nr. 196 din 27 martie 2018 Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă respinge apelul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii formulează recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă sunt, în esenţă, următoarele:

Decizia recurată nu este motivată în ceea ce priveşte soluţia cu privire la pârâta C. S.A., critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta susţine că, prin cererea completatoare, a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata unei sume de bani cu titlu de tarif de distribuţie aferent perioadei septembrie 2008 - ianuarie 2015, cerere respinsă de către instanţa de fond şi criticată, alături de întreaga soluţie, prin cererea de apel formulată.

Se arată că, deşi instanţa de apel a respins în tot apelul formulat de recurenta apelantă în contradictoriu cu intimatele pârâte B. şi C. S.A., în considerentele hotărârii nu există nicio menţiune cu privire la soluţia pronunţată în legătură cu această ultimă pârâtă, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect.

Un alt motiv de recurs vizează încălcarea de către decizia recurată, a normelor de drept material incidente,motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susţine, în esenţă, faptul că au fost încălcate normele de drept material referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, a celor ce reglementează prerogativele dreptului de proprietate, precum şi a celor privind drepturile terţilor ale căror bunuri sunt folosite pentru realizarea serviciului de distribuţie a gazelor.

Referitor la normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală, instanţa de apel reţine, în mod nelegal, că nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru incidenţa acestor dispoziţii legale.

Astfel, instanţa de apel, susţine recurenta, a pornit de la premisa greşită că fapta ilicită ar fi branşarea unor terţi la conducta proprietatea acesteia. În realitate, fapta ilicită pentru care se solicită despăgubirile ce formează obiectul prezentului dosar, constă în folosirea neautorizată a conductei de către intimatele-pârâte pentru transportul gazelor naturale către terţii branşaţi deja, cu consecinţa privării recurentei de dreptul de a folosi în mod exclusiv conducta proprietatea sa.

Este îndeplinită şi condiţia existenţei prejudiciului, arată recurenta întrucât fapta ilicită a celor două intimate de a folosi neautorizat conducta proprietatea sa, are un caracter continuu şi creează acesteia un prejudiciu continuu, prejudiciu care constă atât în privarea recurentei de dreptul de a folosi în mod exclusiv bunul proprietatea sa, cât şi în privarea de dreptul de a percepe fructele bunului, în calitate de proprietar.

Cea de-a doua categorie de norme încălcate sunt cele care reglementează prerogativele dreptului de proprietate.

Recurenta arată faptul că în calitate de unic proprietar al conductei are monopolul posesiei, folosinţei şi dispoziţiei cu privire la bunul său, cu excluderea intimatelor care au calitatea de terţi faţă de aceasta.

Afirmă recurenta că dreptul său de a folosi în mod exclusiv conducta este o prerogativă a dreptului fundamental la proprietate, astfel cum este definit atât în art. 44 alin. (2) din Constituţia României, cât şi în cuprinsul art. 555 C. civ.

În acest context, soluţia instanţei de apel în sensul că folosirea conductei de către intimate, fără acordul recurentei, nu ar reprezenta o faptă ilicită, este în mod evident nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează regimul proprietăţii.

Cea de-a treia categorie de norme de drept material încălcate, în opinia recurentei, vizează dispoziţiile care reglementează distribuţia şi furnizarea gazelor naturale, respectiv dispoziţiile Legii nr. 123/2012, legea energiei electrice şi a gazelor naturale.

În opinia recurentei, chiar dacă s-ar accepta ideea privind preeminenţa folosului public al serviciului de distribuţie, care include şi limitări ale dreptului de proprietate, ideea întemeiată pe caracterul special şi derogatoriu al Legii nr. 123/2012 în raport de C. civ., aceasta nu exclude dreptul recurentei la despăgubiri pentru folosirea conductei de către intimatele pârâte, distinct de despăgubirile obţinute pentru branşarea efectivă a acestora.

Contrar considerentelor instanţei de apel, nici în Legea nr. 123/2012, nici în Legea gazelor nr. 351/2004, lege în vigoare până în anul 2012, sau în orice alt act normativ, nu există vreo dispoziţie legală care să oblige titularul dreptului de proprietate la a asigura operatorului de distribuţie, în mod gratuit, folosinţa şi dreptul de a culege fructele bunului său.

Recurenta consideră că dreptul operatorului de distribuţie la folosirea bunului şi dreptul de a branşa noi solicitanţi sunt reglementate distinct şi fiecare dintre acestea generează, în mod corelativ, câte o obligaţie distinctă la o contraprestaţie sau o despăgubire.

În ceea ce priveşte dreptul de a branşa noi solicitanţi, proprietarul conductei are obligaţia de a permite accesul acestora, însă nu cu titlu gratuit, ci în schimbul unei despăgubiri pentru partea ce îi revine proprietarului din investiţia făcută (art. 108 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 123/2012).

Recurenta recunoaşte faptul că pentru branşarea terţilor la conducta proprietatea sa, a fost despăgubită urmare a soluţionării dosarului nr. x/2008, ceea ce nu exclude în niciun caz prejudiciul cauzat prin privarea acesteia de posibilitatea de a uza în mod exclusiv de prerogativele dreptului său de proprietate, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 123/2012.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recursul fiind declarat admisibil.

Recursul este fondat, în limitele ce urmează a fi arătate în continuare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Ne aflăm în ipoteza prevăzută de teza I a textului de lege indicat întrucât decizia recurată nu este motivată în ceea ce priveşte soluţia cu privire la intimata pârâtă C..

Astfel, recurenta reclamantă a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei B. S.A. (fostă A.) solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.701.310,62 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a folosirii neautorizate a conductei de gaz proprietatea U.M.T. Ulterior, recurenta reclamantă îşi completează/modifică acţiunea, chemând în judecată, alături de pârâta iniţială, şi pe C., adăugând, totodată, şi două noi capete de cerere: obligarea primei pârâte la încetarea branşării terţilor la conducta aflată în proprietatea sa, fără acordul său expres, obţinut în formă scrisă, precum şi obligarea, fie la încheierea unui contract de închiriere având ca obiect utilizarea conductei, fie la încetarea utilizării fără drept a conductei, debranşând toţi terţii racordaţi ilegal la această conductă, sub sancţiunea plăţii de penalităţi. În ceea ce o priveşte pe cea de-a doua pârâtă introdusă în cauză, respectiv C. S.A. reclamanta a solicitat obligarea acesteia de a-i restitui sumele facturate cu titlu de "taxă de distribuţie", aferente facturilor emise începând cu perioada 10 septembrie 2008 şi până la data soluţionării prezentului litigiu.

Întrucât prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu ambele pârâte, aceasta a formulat apel.

Prin motivele de apel formulate, reclamanta aduce critici şi faţă de soluţia de respingere a acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâta C., considerând că şi această pârâtă obţine venituri din exploatarea conductei, înregistrând beneficii din schimbarea abuzivă a regimului tehnic al conductei ce deservea exclusiv interesele reclamantei.

De menţionat este şi faptul că intimata pârâtă C. depune în apel întâmpinare, prezentată în integralitatea sa în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, întâmpinare prin care intimata îşi face ample apărări, distincte de cele formulate de către B. S.A..

Instanţa de apel respinge apelul reclamantei, în dispozitivul deciziei fiind indicate în calitate de intimate pârâte atât B. S.A., cât şi C. S.A.

Cu toate acestea, în considerentele deciziei pronunţate nu există nicio referire, sub aspectul motivării, cu privire la soluţia pronunţată în legătură cu pârâta C., hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

De reţinut este şi faptul că recurenta reclamantă a formulat pretenţii distincte şi diferite faţă de cele două intimate pârâte din cauză, argumentele pe care aceasta şi-a fundamentat atât cererea introductivă, cât şi cererea de apel, fiind doar în parte comune.

Analizând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa de apel, atunci când s-a raportat la fapta ilicită şi la prejudiciu, a avut în vedere în principal hotărârile pronunţate de Tribunalul Timiş şi, respectiv de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2008, hotărâri prin care pârâta A. a fost obligată la plata sumei de 4.101.790 RON cu titlu de despăgubiri faţă de reclamanta S.C. U.M.T. S.A.

Aceste considerente nu pot fi comune atâta vreme cât prin aceste hotărâri, respectiv decizia nr. 134/2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2008, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din această perspectivă, hotărârea atacată este deficitară, motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere soluţia de casare întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivele de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt de prisos a mai fi analizate în această fază procesuală.

În consecinţă, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să admită recursul şi să caseze hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, care va analiza apelul reclamantei în raport de cererile formulate de către aceasta faţă de fiecare dintre cele două pârâte, dar şi în raport de temeiurile de drept invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. UZINELE MECANICE TIMIŞOARA S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D.. împotriva deciziei nr. 196A din 27 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2020.