Aviation accident liability appeal declared null and void for failure to substantiate grounds of illegality, upholding lower court's allocation of damages

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti –, secţia a V-a civilă, sub nr. 25956/3/2009, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu S.A. şi Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. şi cu angajaţii celor două pârâte care la 14 iunie 2006 îndeplineau calitatea de controlor trafic aerian angajat al pârâtei ROMATSA şi cu angajatul "Aeroportului Băneasa", care răspundea de semnalizarea lucrărilor efectuate pe pistă:

- să fie obligaţi pârâţii persoane fizice în solidar cu Aeroportul Băneasa şi ROMATSA la plata către reclamante a sumei 3.288.916 EUR, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a avarierii aeronavei Learjet 60 în accidentul de la 14 iunie 2006;

- să fie obligaţi pârâţii, în solidar cu pârâtele Aeroportul Băneasa si ROMATSA, la plata dobânzii legale calculată la debitul principal datorat, începând cu data sesizării instanţei şi până la momentul plăţii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Pârâta Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa –- Aurel Vlaicu S.A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţiile necompetenţei funcţionale a secţiei a V-a a Tribunalului Bucureşti, prematurităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pârâta Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. a depus întâmpinare, solicitând să se dispună: în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B. şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, admiterea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii ca prematur formulată, iar, în subsidiar respingerea solicitării reclamantelor de a obliga ROMATSA să furnizeze informaţii referitoare la identitatea controlorilor de trafic; urmând ca, pe fondul cauzei, cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti –, secţia a V-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea către secţia a VI-a a aceluiaşi tribunal. Pe rolul secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 2105/3/2010.

Prin încheierea din 10 mai 2010, instanţa a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor să indice numele angajaţilor lor, pentru considerentele expuse în această încheiere, iar la 31 mai 2010, reclamantele şi-au restrâns cererea la judecata în contradictoriu cu pârâtele persoane juridice.

La termenul de la 31 mai 2010, a fost respinsă excepţia prematurităţii, nu a mai fost susţinută excepţia prescripţiei, iar în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, s-a prorogat discutarea acesteia după administrarea probelor.

În şedinţa de la 30 iunie 2014, instanţa a luat act de transmiterea calităţii procesuale active a reclamantei B. către C..

Prin sentinţa civilă nr. 5048 din 20 octombrie 2014, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca nefondată. A admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumelor de 703.798,66 euro către reclamanta A., respectiv de 1.369.438,66 euro către reclamanta C., cu titlu de contravaloare prejudiciu, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data sesizării instanţei (12 iunie 2009) şi până la data plăţii efective. A obligat pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, astfel: 42.220,02 RON către reclamanta A., respectiv 70.452,27 RON şi 5.236,99 euro către reclamanta C..

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantele A. şi C., precum şi pârâtele Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. (ROMATSA) şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. Reclamanta A. a precizat în cererea de apel că la 10 noiembrie 2014 a cesionat drepturile litigioase către S.C. D. S.R.L., această entitate preluând şi drepturile şi obligaţiile procedurale din dosarul de faţă. Prin decizia nr. 228 din 6 februarie 2019, instanţa a luat act de tranzacţia încheiată între reclamantele C. şi D. S.R.L. şi pârâtă Regia Autonoma Administraţia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. La 16 octombrie 2018, S.C. D. S.R.L. a cesionat drepturile litigioase către E., acesta preluând şi drepturile şi obligaţiile procedurale din dosarul de faţă.

Prin decizia civilă nr. 1222 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti –, secţia a V-a civilă a respins apelurile declarate de C. şi de E. ca nefondate, a admis apelul promovat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată. A obligat pârâtă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti la plata către reclamanta C. a sumei de 586.872,94 euro cu titlu de prejudiciu constând în cheltuielile efectuate de reclamantă pe durata imposibilităţii de utilizare a aeronavei, precum şi la plata către E. a sumei de 51.867,40 Euro cu titlu de prejudiciu constând în pierderea de valoare a aeronavei, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate, a admis în parte cererea pârâtei Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi a dispus obligarea în solidar a acestora la plata către pârâtă a sumei de 21.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în faza apelului.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs C. şi E., precum şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi C. şi E. au solicitat:

- admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului CNAB, admiterea apelului recurenţilor-reclamanţi, omologarea raportului de expertiză aviatică efectuat în apel privind dinamica producerii accidentului aviatic în opinia expertului-parte al recurenţilor-reclamanţi, cu consecinţa reţinerii unei culpe majoritare în procent de 60% în sarcina CNAB în producerea accidentului aviatic;

- obligarea CNAB la plata către recurenţii-reclamanţi, suplimentar faţă sumele acordate prin decizia instanţei de apel, a daunelor interese menţionate în memoriul de recurs, ca urmare a reţinerii unei culpe majoritare în procent de 60% în sarcina CNAB în producerea accidentului aviatic;

- obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

Motivele invocate recurenţii C. şi E. sunt, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile Anexei 14 ICAO în ceea ce priveşte marcajele de pe pista 25, întemeindu-se şi pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul desemnat de instanţă şi fără a lua în considerare opinia expertului-parte al recurenţilor-reclamanţi şi, în consecinţă, în mod eronat a respins apelul reclamanţilor şi a admis apelul CNAB, micşorând astfel în mod artificial culpa acestei părţi în producerea accidentului, astfel cum apreciază recurenţii-reclamanţi. În continuare, recurenţii-reclamanţi susţin că din datele cauzei ar fi trebuit să rezulte culpa majoritară a CNAB în proporţie de 60% în producerea accidentului, instanţa de apel neluând în calcul factorii determinanţi, respectiv situaţia infrastructurii şi situaţia operaţională a Aeroportului Băneasa la 14 iunie 2006, data producerii accidentului. Recurenţii-reclamanţi prezintă succesiunea evenimentelor şi a acţiunile ce ar fi trebuit să aibă loc, precum şi a documentelor/informaţiilor care au fost transmise între părţile implicate în accident, toate acestea având ca scop argumentarea susţinerilor potrivit cărora instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală deoarece nu a reţinut culpa majoritară a CNAB în producerea accidentului aviatic.

Se mai arată că este eronată şi nelegală concluzia instanţei de apel în ceea ce priveşte adăugarea, în urma raportului de expertiză, a încă unui factor favorizant, pe lângă cele trei cauze identificate în raportul final al CIAS (Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile), factor care a fost de natură să modifice concluziile instanţei de apel. Se critică analiza făcută de instanţa de apel relativ la aceşti factori, precum şi faptul că instanţa nu a reţinut care dintre aceştia sunt factorii determinanţi în producerea accidentului.

Mai susţin recurenţii-reclamanţi că nu se poate reţine o culpă majoritară a piloţilor aeronavei deoarece lucrările care se efectuau pe pista 25 nu au fost corect semnalizate, iar controlorul de trafic nu a transmis mesajele corecte în timpul aterizării. În stabilirea culpei piloţilor, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze şi criticile reclamantelor faţă de concluziile raportului final al CIAS, în special cele privind punctul 8 şi 11B, precum şi dacă accidentul ar fi putut fi evitat în situaţia în care marcajele pistei 25 ar fi fost complete, conform Anexei 14 ICAO.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, poziţionarea obstacolelor pe pista 25, precum şi poziţionarea şi descrierea lucrărilor desfăşurate pe această pistă ar fi trebuit avute în vedere de instanţă în aprecierea culpei CNAB. Instanţa de apel ar fi reţinut în mod nelegal că marcajul pistei 25 ar fi fost conform cerinţelor Anexei 14 ICAO.

Mai susţin recurenţii-reclamanţi că decizia recurată este nelegală şi prin prisma greşitei analize a procedurii de aterizare aplicate de piloţii aeronavei deoarece nu a avut în vedere circumstanţele meteo de la acel moment şi nici caracteristicile tehnice ale aeronavei.

Într-o altă critică se arată că instanţa de apel a omis să analizeze obiecţiunile formulate de recurenţii-reclamanţi faţă de punctul 12 - Constatări din raportul final al CIAS, care ar fi fost importante la stabilirea culpei CNAB.

În susţinerea unui alt motiv de recurs, recurenţii-reclamanţi consideră nelegală decizia instanţei de apel prin prisma valorii nelegale determinate de aceasta privind deprecierea avionului ca urmare a accidentului. Aceştia susţin că instanţa de apel a stabilit valoarea deprecierii avionului la nivelul anului 2014 deşi niciuna din părţi nu a solicitat acest lucru, în loc să se pronunţe asupra scăderii valorii de piaţă în raport de momentul punerii în funcţiune a aeronavei, respectiv 22 februarie 2008 astfel cum reclamanţii au solicitat în mod expres. Mai arată recurenţii-reclamanţi că instanţa de apel a calculat în mod greşit această depreciere fără a explica metoda de calcul prin care a ajuns la suma acordată, respectiv 181.545 euro. Această instanţă ar fi trebuit să aibă în vedere preţul din oferta de vânzare şi faptul că intenţia de vânzare a aeronavei a fost dovedită. S—-a mai arătat că deprecierea este în legătură directă cu accidentul aviatic şi nu cu valorificarea ulterioară a bunului.

În drept, recurenţii-reclamanţi au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâta CNAB a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. Recurenta-pârâta a precizat în memoriul de recurs că apreciază că toate hotărârile pronunţate în dosar sunt nelegale.

Motivele invocate recurenta-pârâtă CNAB sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că hotărârea prin care instanţa de apel a luat act de tranzacţia încheiată între reclamantele C. şi D. S.R.L. şi pârâtă Regia Autonoma Administraţia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA S.A. nu i-a fost comunicată pentru a îşi putea exercita dreptul la recurs. Recurenta-pârâtă apreciază că o tranzacţie parţială nu este o modalitate legală de soluţionare a solidarităţii pasive a celor două pârâte şi arată că nu a fost criticată solidaritatea pasivă instituită prin cererea de chemare în judecată. Instanţa de apel a modificat cadrul procesual fără a exista o cerere expresă în acest sens din partea reclamantelor.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă are în vedere faptul că deşi instanţa de apel a reţinut că obiectul apelului poartă asupra gradului de vinovăţie al părţilor şi asupra reaşezării cuantumului despăgubirilor acordate, nu se face referire la solidaritatea pasivă a pârâtelor. Apreciază recurenta-pârâtă că în cauză solidaritatea pasivă este instituită în temeiul unei prezumţii absolute însă instanţa de apel a ignorat acest lucru prin decizia recurată după cum în mod nelegal a luat act de tranzacţia încheiată prin care culpa celeilalte pârâte a fost modificată. Se mai susţine şi contradicţia dintre hotărârea de a lua act de tranzacţie şi decizia recurată.

În continuare, în argumentarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă afirmă că instanţa a reţinut, în mod nelegal, îndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii pentru atragerea răspunderii delictuale, cu indicarea punctului său de vedere referitor la fiecare condiţie. Se susţine că instanţa nu a demonstrat că CNAB prin salariaţii săi ar fi săvârşit vreo faptă ilicită care să ar fi determinat producerea accidentului, nefiind indicată nicio normă imperativă pe care recurenta să o fi încălcat. Salariatul care dirija aterizarea a oferit suficiente informaţii echipajului pentru a efectua manevra de aterizare în siguranţă, iar pragul decalat al pistei de aterizare a fost obliterat, dar de o manieră insuficientă. Recurenta-pârâtă susţine că piloţii aeronavei nu au pregătit suficient zborul şi nu au acordat atenţie informaţiilor furnizate de controlorul de trafic aerian şi face trimitere la probatoriul administrat în cauză. Prin referire la probatoriul administrat, respectiv raportul de expertiză tehnică judiciară şi raportul final al CIAS, recurenta-pârâtă argumentează că echipajul aeronavei împreună cu operatorul acesteia deţin culpa majoritară pentru producerea accidentului, în timp ce CNAB ar trebui exonerată de răspundere. Mai arată partea că în luna iunie 2006 s-au mai desfăşurat şi alte zboruri pe Aeroportul Băneasa dintre care unele ale companiei B., zboruri care au avut loc fără probleme, ceea ce întăreşte ideea că echipajul a avut o culpă foarte mare în operarea defectuoasă a acestui zbor. Recurenta-pârâtă invocă prevederile art. 1082 C. civ. din 1864 referitoare la cauzele exoneratoare de răspundere şi arată că şi expertul desemnat a reţinut că ponderea maximă în ceea ce priveşte factorii favorizanţi revine conduitei echipajului.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

Recurenţii-reclamanţi C. şi E. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia netimbrării recursului formulat de recurenta-pârâtă CNAB şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă CNAB a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de C. şi E. ca nefondat şi admiterea recursului său.

La termenul de la 6 noiembrie 2019, recurenţii-reclamanţi C. şi E. au renunţat la susţinerea execpţiei netimbrării invocate prin întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 137 alin. .(1) C (1) Cod procedură civilă de la 1865, va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c))) C. proc. civ. de la 1865 şi având în vedere modul în care recurentele au înţeles să motiveze recursurile raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 3021 alin. (1) lit. c)) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursul presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

În reglementarea aplicabilă, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Cu privire la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, deşi aceştia au indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Înalta Curte observă că recurenţii-reclamanţi nu încadrează criticile formulate în motivele menţionate în memoriul de recurs.

Deşi se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţinând că instanţa de apel ar fi acordat altceva decât s-a cerut în ceea ce priveşte data în raport de care se stabileşte scăderea valorii de piaţă a aeronavei, criticile subsumate acestui motiv de recurs tind tot la o reanalizare a probatoriului administrat în cauză. Pe această cale, recurenţii-reclamanţi îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a înţeles să dea eficienţă materialului probator administrat în cauză şi în care a stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite pentru acoperirea prejudiciului suferit de recurentele-reclamante ca urmare a scăderii valorii de piaţă a aeronavei în urma accidentului aviatic. Din acest punct de vedere, criticile formulate se referă exclusiv la suma pe care instanţa de apel a acordat-o recurentului-reclamant E. pentru a acoperi valoarea prejudiciului suferit de acesta ca urmare a scăderii valorii comerciale a aeronavei, astfel cum acesta a solicitat. Instanţa de apel a stabilit valoarea acestui prejudiciu în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară, raport care a luat în calcul mai multe scenarii, în concordanţă cu obiectivele încuviinţate de instanţă şi în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului. Ca urmare, recurenţii reclamanţi nu pot aduce în discuţie, în calea de atac a recursului, aspecte care tind la reaprecierea materialului probator, o astfel de critică neîncadrându-se în niciuna din tezele rt. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au indicat în mod formal acest temei în finalul memoriului de recurs, dar nu au precizat care anume parte a deciziei instanţei de apel este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Referitor la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii rezultând din aprecierea eronată în principal a prevederilor Anexei 14 ICAO. Astfel, recurenţii-reclamanţi consideră că această anexa reprezintă o normă de drept material, dar dezvoltă critici referitoare la distribuirea procentelor de culpă între părţile implicate în accidentul aviatic de la 14 iunie 2006, susţinând că instanţa de apel a apreciat în mod greşit probele administrate în cauză (în esenţă raportul de expertiză tehnică judiciară în domeniul aviatic, obiecţiunile formulate de părţi la acest raport, raportul final de investigaţie tehnică al CIAS, obiecţiunile părţilor faţă de acest raport). În realitate se pune în discuţie modul în care instanţa de apel s-a raportat la probatoriul cauzei, a stabilit gradul de vinovăţie a părţilor implicate în accident şi a cuantificat prejudiciul produs. Din petitul cererii de recurs reiese cu claritate că recurenţii-reclamanţi urmăresc modificarea procentului de culpă al recurentei-pârâte, omologarea unei alte variante a raportului de expertiză tehnică aviatică, cu consecinţa modificării sumelor acordate ca daune interese, solicitând în mod eronat ca instanţa de recurs să intre pe tărâm probator şi să reconsidere aspecte de fapt, în condiţiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Analizând cele expuse mai sus, Înalta Curte observă că susţinerile recurenţilor-reclamanţi se limitează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, fără a reuşi să facă o trimitere argumentată, convingătoare la textele art. 304 pct. 6, 7 sau 9 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă, deşi aceasta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea. Curtea mai reţine că, deşi recurenta-pârâtă consideră nelegală atât decizia instanţei de apel, cât şi celelalte hotărâri pronunţate în cauză, aceasta dezvoltă numai criticile referitoare la decizia instanţei de apel.

Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă nu încadrează criticile formulate în motivele menţionate în memoriul de recurs. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost indicat pur formal, fără a se preciza care anume parte a deciziei instanţei de apel este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Recurenta-pârâtă a precizat ca temei juridic şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu a indicat ce act juridic ar fi fost interpretat greşit, motivul de nelegalitate fiind invocat cu scopul de a repune în discuţie probatoriul administrat şi concluziile instanţei de apel. În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deşi susţinerile recurentei-pârâte tind să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală în cadrul special al reglementărilor din domeniul aviaţiei, recurenta –- pârâtă reiterează aspecte de netemeinicie care repun în discuţie calitatea de parte în raportul juridic delictual, neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale din perspectiva recurentei-pârâte şi caracterul licit al acţiunilor sale, raportate la aspecte de fapt, fără a se demonstra încălcarea vreunui text legal.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o rejudecare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţate în apel. Simpla nemulţumire a părţilor faţă de soluţiile pronunţate, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursurilor, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c))) C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea recursurilor declarate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi C. şi E. şi de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ A AEROPORTURILOR BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1222 din 28 iunie 2019, pronunţate Curtea de Apel Bucureşti –, secţia a V-a civilă şi sentinţei civile nr. 5048 din 20 decembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti –, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2020.