Cassation Appeal Annullability for Undeveloped Grounds and Introduction of New Claims Regarding Foreign-Currency Credit Margin Modification

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Braşov, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (actualmente D. S.A.) (i) să se constatate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/13.10.2008, respectiv art. 5.1 privind comisionul de acordare, art. 5.3 privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda în orice moment, conform deciziei sale, (ii) să fie obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.644 CHF reprezentând comision de acordare, (iii) să se constatate caracterul abuziv al art. 7.1 lit. m), n), art. 7.2, (iv) să fie obligată pârâta să calculeze dobânda variabilă în Libor la 3 luni, plus marja de 4,7 pct. procentuale pe toată perioada contractuală şi să restituie sumele încasate cu titlu de dobândă majorată, (v) să se constatate caracterul abuziv al art. 6.3, (vi) să fie obligată pârâta la convertirea în RON la cursul de schimb de la data acordării creditului, urmând ca plata să se realizeze în RON pe toată perioadă de valabilitate a contractului de credit, (vii) să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele încasate în plus, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind solicitarea înlăturării clauzelor abuzive şi restituirea sumelor achitate şi excepţia necompetenţei teritoriale. Prin încheierea din 26 ianuarie 2016 instanţa a respins excepţia netimbrării, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind solicitarea înlăturării clauzelor abuzive şi restituirea sumelor achitate şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 2621 din 22 martie 2016, Judecătoria Braşov a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, a constatat caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/13.10.2008 privind art. 5.1 şi art. 5.3 privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda în orice moment conform deciziei sale şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.644 CHF, reprezentând comisionul de acordare. A respins capetele 1 lit. c) şi 3-8 din cererea introductivă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâta. Prin decizia civilă nr. 1209/A din 9 iunie 2017, Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelurile formulate, a anulat sentinţa apelată, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Braşov şi a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Braşov, complet litigii cu profesioniştii.

La termenul de judecată de la 25 septembrie 2017, instanţa a luat act de faptul că pârâta nu a mai susţinut excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, a respins excepţia de necompetenţă teritorială şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă, prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 1279/C din 21 noiembrie 2017, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel:

(i) a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x/13.10.2008 încheiat între părţi, privind comisionul de administrare în sumă de 1.644 CHF;

(ii) a obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 1.644 CHF încasată cu titlu de comision de administrare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii, 27 iulie 2015, până la data plăţii efective;

(iii) a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.1 şi 5.3 din contractul de credit doar cu privire la posibilitatea băncii de a modifica unilateral marja care compune dobânda şi care era prevăzută iniţial la 4,7 puncte procentuale pe an, şi la inexistenţa obligaţiei băncii de a notifica şi comunica împrumutatului noul grafic de rambursare cuprinzând dobânda modificată atunci când aceasta s-a modificat ca urmare a variaţiei Libor la 3 luni;

(iv) a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate ca urmare a modificării unilaterale a marjei care compune dobânda în sensul majorării acesteia peste cele 4,7 puncte procentuale pe an stabilite la art. 1.2 din contractul de credit, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii, 27 iulie 2015, până la data plăţii efective;

(v) a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 7.1 lit. m) şi n) şi la art. 7.2 din contractul de credit nr. x/13.10.2008 încheiat între părţi.

Instanţa a respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul A. şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 570/Ap din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1279/C din data de 21 noiembrie 2017 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate în perioada 17 aprilie 2009-19 septembrie 2010, ca urmare a modificării unilaterale a marjei care compune dobânda în sensul majorării acesteia peste cele 4,7 puncte procentuale pe an stabilite la art. 1.2 din contractul de credit, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii, 27 iulie 2015, până la data plăţii efective. Instanţa a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată în apel reprezentând taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând în principal casarea în parte a deciziei recurate, respingerea apelului formulat de pârâta C. S.A. şi păstrarea în integralitate a dispoziţiilor sentinţei nr. 1279/C din 21 noiembrie 2017 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă.

Motivele invocate de recurenţii-reclamanţii A. şi B. sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenţii-reclamanţi consideră că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că dobânda stabilită prin actul adiţional nr. x din 29 septembrie 2010 nu are caracter abuziv deoarece părţile au convenit ca rata dobânzii să fie calculată în funcţie de Libor la 3 luni la care se adaugă marja fixă a băncii, iar prin semnarea acestui act adiţional, recurenţii-reclamanţi ar fi acceptat majorarea ratei dobânzii la 6,7 %. Se invocă şi faptul că instanţa de apel ar fi interpretat greşit prevederile actului adiţional nr. x din 29 septembrie 2010, pe care recurenţii-reclamanţi îl consideră abuziv.

În memoriul de recurs se mai arată că instanţa de apel a pronunţat o decizie cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 969, 977 şi 983 C. civ. din 1864 aplicat la art. I.1 din actului adiţional nr. x din 29 septembrie 2010. Se invocă şi caracterul abuziv al prevederilor actului adiţional prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Recurenţii-reclamanţi susţin că banca a modificat unilateral marja inclusă în formula de calcul a dobânzii, majorând-o de la 4,7% la 6,7%, susţinând că prin semnarea actului adiţional nr. x din 29 septembrie 2010, aceştia nu şi-ar fi dat acordul pentru majorarea ratei dobânzii, ci numai în ceea ce priveşte condiţiile în care banca poate modifica marja iniţială. Astfel se concluzionează că respectiva convenţie nu este legal făcută în sensul art. 969 C. civ. din 1864.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, intenţia comună a părţilor la încheierea actului adiţional nu a fost să majoreze dobânda, ci să stabilească situaţiile în care banca poate modifica marja fixă. Prin inserarea unei marje majorate a dobânzii, banca şi-ar fi dovedit reaua-credinţă şi ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, aspect pe care recurenţii-reclamanţi consideră că îl pot invoca pe cale de apărare şi pe care instanţa l-ar putea analiza din oficiu.

În drept, recurenţii-reclamanţi au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs şi a actelor din dosar, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la 15 ianuarie 2020, în şedinţă publică, în vederea discutării excepţiei nulităţii recursului.

La 13 ianuarie 2020, recurenţii-reclamanţi au depus note de şedinţă prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte, potrivit art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi de modul în care recurenţii-reclamanţi au înţeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursul presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Cu privire la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine că se formulează critici numai cu privire la soluţia instanţei de apel de a dispune restituirea de către intimata-pârâtă a sumelor încasate ca urmare a modificării unilaterale a marjei dobânzii în sensul majorării acesteia în perioada 17 aprilie 2009 (data notificării recurenţilor-reclamanţi cu privire la modificarea unilaterală a marjei dobânzii) - 19 septembrie 2010 (data încheierii actului adiţional nr. x, semnat între recurenţii-reclamanţi şi intimata-pârâtă).

Înalta Curte observă că recurenţii-reclamanţi nu încadrează criticile formulate în motivul menţionat în memoriul de recurs.

Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a limitat perioada pentru care intimata-pârâtă este obligată să restituie aceste sume, reţinând că între părţi a existat un acord de voinţă cu privire la modificarea marjei băncii de la 4,7% la 6,7%, acord de voinţă materializat prin semnarea de către toate părţile a actului adiţional nr. x la contractul de credit. În prezenta cale de atac, recurenţii-reclamanţi invocă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 969, 977 şi 983 C. civ. din 1864, texte de lege care reprezintă cadrul general în care se încheie orice contract. Nu se indică motivele pentru care nu este corect raţionamentul prin care instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor acestui act adiţional în raporturile dintre părţi şi care este prevederea legală încălcată, textele de mai sus fiind invocate în mod formal. Simpla nemulţumire a părţilor faţă de soluţiile pronunţate, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea criticilor în motivul de casare invocat, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancţionată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu nulitatea cererii.

Înalta Curte mai reţine că se invocă şi caracterul abuziv al clauzelor actului adiţional nr. x din 29 septembrie 2010, prin prisma dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Curtea observă că aceste critici nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, aceasta vizând exclusiv clauzele contractului de credit nr. x/13.10.2008 în forma sa iniţială. Potrivit art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. Văzând aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi primite în calea de atac a recursului.

În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) şi ale art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., va admite excepţia invocată şi va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 570 din 26 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 570 din 26 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.