Nullity of maintenance contract: lack of standing due to inheritance waiver and admissibility of new grounds in appellate review

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele, la 9 februarie 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclamantul A., decedat pe parcursul soluţionării cauzei, a chemat în judecată pârâţii B. şi C., solicitând, în principal, anularea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/02.12.2013 la Biroul Notarului Public D., încheiat de reclamant şi soţia acestuia, E. cu pârâţii; în subsidiar, s-a solicitat rezoluţiunea contractului de întreţinere, deoarece pârâţii nu au respectat clauzele contractuale aşa cum s-au obligat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1204-1205 şi urm. C. civ., art. 2254 şi urm. C. civ.

Prin încheierea nr. 275 din 21 aprilie 2015, Judecătoria Turnu Măgurele a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, ca urmare a admiterii cererii formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii, prin încheierea din 14 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la 30 aprilie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4435 din 9 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 10 iulie 2015, sub dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 266 din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. A fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă, fiind trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 5 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 7 iunie 2016, sub dosarul nr. x/2015, iar la 18 octombrie 2015 reclamantul A. a decedat, fiind eliberat certificatul de moştenitor nr. x/17.12.2015, şi, totodată, a fost dispusă citarea moştenitorilor legali ai reclamantului decedat F., G. şi H..

Prin sentinţa civilă nr. 140 din 2 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului pentru lipsa consimţământului lui E. şi a respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanţii F., H., G., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., având ca obiect constatarea nulităţii contractului nr. x/02.12.2013 şi rezoluţiunea contractului nr. x/2013.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul F., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, sub dosarul nr. x/2017, care prin decizia civilă nr. 729/A pronunţată la 26 septembrie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul F. împotriva sentinţei civile nr. 140 din 2 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a anulat sentinţa civilă apelată şi în rejudecare a respins capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului în privinţa creditoarei E., pentru lipsa calităţii procesuale active; a respins capetele de cerere având ca obiect nulitatea contractului şi rezoluţiunea contractului, privind pe creditorul A., ca neîntemeiate; a respins cererea intimaţilor cu privire la cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul F., cât şi pârâţii B. şi C., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub dosar nr. x/2017.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant F. a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

Recurentul-reclamant F. a susţinut că nu a creat nicio confuzie între lipsa de consimţământ a defunctei E. şi viciile de consimţământ (dol, eroare şi violenţă psihică) exercitate de intimaţii-pârâţi asupra ambilor soţi, iar criticile referitoare la viciile de consimţământ se referă la ambii soţi şi nu doar la E., cum eronat a reţinut instanţa de apel.

S-a mai susţinut că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că pretinsul caracter neserios al consimţământului este un motiv nou de nulitate invocat direct în apel, contrar prevederilor art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., dovadă fiind cererea de chemare în judecată, cererea modificatoare şi completatoare a acţiunii.

O altă critică se referă la aplicarea prevederilor art. 2247 şi art. 2256 C. civ., în opinia recurentului-reclamant F. acesta fiind un motiv de nulitate absolută şi nu un motiv de nulitate relativă, cum greşit a constatat instanţa de apel.

Totodată, recurentul-reclamant F. a mai arătat că, pe fondul cauzei, în mod greşit i-au fost înlăturate apărările prin martorul I..

Pentru argumentele expuse, a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, precum şi trimiterea cauzei unei alte instanţe egale în grad, în baza art. 496-497 C. proc. civ.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi B. şi C. au invocat încălcarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât considerentele instanţei de apel privitoare la respingerea solicitării de obligare a apelantului-reclamant F. la cheltuielile de judecată sunt eronate.

Concluzionând, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţelor de fond.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la 19 aprilie 2018, recurenţii-pârâţi B. şi C. au invocat excepţia nulităţii recursului reclamantului F., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi cod.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 RON, potrivit chitanţei depuse la dosar, la fila x.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurentul-reclamant F. a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-reclamant F. a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a susţinut că recursul său este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, constituită în Completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant F., excepţie invocată de recurenţii-pârâţi B. şi C., a admis în principiu recursurile şi a acordat termen în şedinţă publică.

Prin încheierea din 19 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2017*, care, prin încheierea din 4 iunie 2019, a declinat competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea secţiei a II-a Civile, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul, spre competentă soluţionare, Completului de 5 judecători.

Prin decizia nr. 214 din 7 octombrie 2019, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi, sub nr. x/2017.

Analizând recursurile declarate de reclamantul F. şi de pârâţii B. şi C., în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente:

I. Recurentul F. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (6) din C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri, când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Motivul de casare este o consecinţă de sancţionare a nerespectării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătoreşti, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, menţionându-se argumentele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Criticile formulate de recurent sunt doar formal încadrate în motivul de casare menţionat anterior, întrucât nu vizează, în realitate, deficienţele motivării, ci modul în care instanţa de apel a soluţionat chestiunile litigioase şi raţionamentele juridice din conţinutul considerentelor.

Recurentul critică răspunsul instanţei de apel la solicitarea de înlăturare din materialul probatoriu a expertizei psihiatrice privind defuncta E., care ar privi dovedirea unui fapt ce nu forma obiectul judecăţii.

Contrar susţinerilor din recurs, se observă că pe lângă vicierea consimţământului, a fost invocată şi lipsa discernământului. Prin acţiunea introductivă din 9 februarie 2015, prin care reclamantul A. (decedat în cursul judecăţii), al cărui succesor este recurentul, a chemat în judecată pârâţii B. şi C. şi a solicitat anularea contractului de întreţinere autentificat la BNP D. sub nr. x din 12 decembrie 2013, încheiat de reclamant şi soţia acestuia E. (decedată), precum şi rezoluţiunea aceleiaşi convenţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, obiectul stabilit de părţi neputând fi schimbat.

În acelaşi timp, părţile pot dispune şi de mijloacele procesuale de apărare în legătură cu temeiurile juridice ale pretenţiilor deduse judecăţii. Disponibilitatea nu este însă absolută, fiind condiţionată de legitimarea procesuală activă, condiţie de fond a acţiunii.

Or, capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului de întreţinere în privinţa creditoarei E. a fost respins pentru lipsa calităţii procesuale active, potrivit art. 36 din C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de nelegalitate în legătură cu aspectele privind fondul cauzei ar fi putut fi valorificat doar în măsura în care s-ar fi demonstrat şi legitimarea procesuală, aceste critici privind încălcarea principiului disponibilităţii fiind înlăturate.

Recurentul invocă şi nelegalitatea completului care ar fi încuviinţat proba cu expertiza, fără a se susţine că hotărârea atacată cu recurs ar fi fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbateri, de către un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere ar fi fost schimbată cu încălcarea legii, nefiind motive care să atragă casarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Principiul continuităţii completului de judecată înseamnă că judecătorul învestit cu soluţionarea unui dosar nu poate să fie înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice potrivit legii. Prin urmare, în cazurile în care un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei din motive obiective, este înlocuit.

Schimbarea compunerii completului, în această situaţie, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate.

Astfel cum a fost configurată acţiunea introductivă prin care au fost stabilite limitele judecăţii, nulitatea contractului de întreţinere a fost motivată prin nevalabilitatea consimţământului potrivit art. 1204 C. civ., în legătură cu vicierea acestuia şi din lipsa caracterului conştient al actului juridic încheiat.

Deşi formal a fost invocat art. 1204 C. civ., care include printre condiţiile de validitate a consimţământului şi caracterul serios, din situaţia de fapt expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din precizările ulterioare, se desprinde concluzia că nu s-a urmărit invocarea nevalidităţii pentru exprimare a declaraţiei de voinţă din prietenie sau pură complezenţă (jocandi causa), sub condiţia potestativă, printr-o manifestare de voinţă, vagă, imprecisă ori sub o rezervă cunoscută de cocontractant, ipoteze care caracterizează lipsa acestei condiţii generale a consimţământului.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel, în aplicarea regulii instituite prin dispoziţiile art. 478 din C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, a reţinut că recurentul nu se putea folosi de alte motive decât cele invocate în faţa primei instanţe, neputând fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată în calea de atac.

În legătură cu invocarea dispoziţiilor art. 2247 şi art. 2256 C. civ. privind nulitatea contractului de întreţinere constituit pe durata vieţii unei persoane afectate de o boală letală, instanţa de apel a motivat că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care dovedeşte un interes legitim, condiţie pe care reclamantul, al cărui succesor este recurentul, nu o îndeplinea, urmare a renunţării la moştenirea soţiei sale, E..

Acesta a fost motivul pentru care instanţa de apel a reţinut lipsa calităţii procesuale active a recurentului care, astfel, nu putea obţine mai multe drepturi decât autorul său.

În legătură cu invocarea nulităţii de către instanţă, potrivit art. 1247 alin. (3) C. civ., instanţa nu poate din oficiu să invoce nulitatea atunci când reclamantul a acţionat el însuşi pentru a obţine nulitatea contractului.

Obligativitatea instanţei instituită prin aceste dispoziţii legale nu se confundă cu posibilitatea de a se autosesiza cu o acţiune în nulitate, după cum nici nu trebuie înţeleasă în sensul că ar putea să pronunţe nulitatea cu încălcarea principiului disponibilităţii.

Afirmaţiile recurentului în legătură cu existenţa unor incertitudini asupra legalităţii actului juridic de renunţare la succesiune, efectuat prin constrângeri ale intimaţilor asupra reclamantului (decedat), la acelaşi notar public, nu pot constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, nefiind verificate jurisdicţional printr-o acţiune şi nici deduse judecăţii, în limitele procedurale, pe calea unei excepţii de drept substanţial.

Recurentul formulează critici şi asupra modului în care instanţa de apel, în rejudecarea cauzei, după anularea sentinţei primei instanţe a interpretat probatoriul cu referire la declaraţia testimonială a martorei I., conţinutul contractului de întreţinere, precum şi efectele sentinţei nr. 810 din 8 decembrie 2014 a Judecătoriei Turnu Măgurele, prin care a fost admisă acţiunea intimaţilor împotriva reclamantului A. şi s-a dispus înlocuirea întreţinerii în natură stabilite prin contractul autentificat sub nr. x din 12 decembrie 2013 de BNP D., cu renta viageră în sumă de 500 RON lunar, fiind respinsă cererea subsidiară de rezoluţiune a contractului de întreţinere.

Se impune precizarea că în calea extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului, astfel încât ceea ce poate constitui obiectul judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, potrivit motivelor de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, aceste critici care vizează aprecierea şi interpretarea probatoriului, privind situaţia de fapt, nu ar putea fi supuse analizei instanţei de recurs, în lipsa precizării asupra greşitei aplicări a legii, neputându-se încadra în motivele de recurs ce nu permit verificarea temeiniciei hotărârii.

În fine, criticile privind nerespectarea obligaţiilor contractuale ale intimaţilor privind suportarea cheltuielilor de înmormântare şi a celor ulterioare, pentru pomenirea defunctului reclamant până la şapte ani, asupra cărora instanţele devolutive nu s-ar fi pronunţat, se reţine că se referă la modul de executare a obligaţiilor contractuale după sesizarea instanţei prin acţiunea introductivă, fiind depăşite limitele învestirii instanţei, în virtutea cadrului procedural asupra motivelor de rezoluţiune, stabilit prin cererea de chemare în judecată, neputând fi primite.

Prin urmare, recurentul nu a demonstrat existenţa unor motive de nelegalitate, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recursul neputând fi admis.

II. Recurenţii-pârâţi B. şi C. au atacat decizia civilă nr. 729 din 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în legătură cu respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată aferente procesului, invocându-se dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Cheltuielile de judecată au o natură juridică bivalentă, acestea reprezentând, pe de o parte prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenţii trebuie să le plătească celeilalte părţi.

Prin urmare, dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată este un drept patrimonial de creanţă, recurenţii-pârâţi având obligaţia de a formula cerere şi de a dovedi existenţa creanţei constituite din onorariul avocatului de la judecata în primă instanţă, în limitele procedurale instituite prin dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., respectiv până la închiderea dezbaterilor în fond. Nu puteau fi, deci, solicitate direct în apel, cu încălcarea regulii instituite prin dispoziţiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în legătură cu limitele judecăţii, soluţia fiind recuperarea acestora pe cale separată.

Temeiul cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală decurgând din pierderea procesului, astfel încât nici cheltuielile aferente apelului, astfel cum au fost precizate de pârâţi în cadrul apelului declarat de reclamant, care a fost admis, nu puteau fi acordate pârâţilor, nefiind îndeplinite condiţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocate de recurenţii-pârâţi.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul F. şi de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 729/A din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.