CHF loan appeal quashed and remanded after lapse finding reversed due to ex officio suspension.

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra recursului, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 23 iulie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând să se dispună constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în contractul de credit nr. x din 19.03.2008 şi al actelor adiţionale nr. x/31.08.2012, y/13.03.2013, z/27.02.2014 şi 4/18.09.2014.

Totodată, s-a solicitat stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, precum şi denominarea în moneda naţională a plăţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1609 din 15 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei A., formulată în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 31 ianuarie 2017, dosarul a fost suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei C-186/16.

Prin decizia civilă nr. 1229/A din 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat perimat apelul formulat de reclamanta A..

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că părţile aveau obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului şi de a stărui în continuarea judecăţii după încetarea cauzei ce a condus la suspendare.

Instanţa de apel a mai apreciat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., întrucât redeschiderea judecăţii nu trebuia efectuată din oficiu, o asemenea obligaţie fiind reglementată doar în cazul prevăzut la art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a constatat că măsura suspendării apelului până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C-186/16 a fost comunicată apelantei, iar hotărârea pronunţată în cauza C-186/16 a devenit publică chiar de la momentul pronunţării, respectiv 20.09.2017.

Instanţa de apel a reţinut că nu avea nicio obligaţie de repunere pe rol a unei cauze suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., partea având obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului şi a stărui în continuarea judecăţii după încetarea cauzei ce a condus la suspendare. În această situaţie, până la pronunţarea CJUE în cauza C-186/16, cursul perimării a fost suspendat conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., iar ulterior pronunţării CJUE suspendarea a continuat mai mult de 6 luni, din lipsa stăruinţei părţilor.

La 4 iunie 2018, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

În cuprinsul recursului, recurenta a precizat că nu a avut cunoştinţă de soluţionarea cauzei C-186/16 de către CJUE, iar instanţa de apel nu a revenit asupra suspendării, astfel încât se impune continuarea judecăţii, fiind incidente dispoziţiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ.

În accepţiunea recurentei, suspendarea nu a fost dispusă ca sancţiune pentru reclamantă, pentru neîndeplinirea unor obligaţii solicitate de către instanţă, ci s-a dispus din oficiu, deoarece judecarea litigiului depindea de soluţionarea unei alte cauze.

De asemenea, recurenta subliniază că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ.

S-a învederat că potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (3) din C. proc. civ. "perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel".

Prin urmare, recurenta apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 423 din C. proc. civ.

În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii excepţiei perimării şi repunerii cauzei pe rol, în vederea continuării judecăţii.

La 9 iulie 2018, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la valoarea litigiului care se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi dispoziţiile deciziei nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 15 ianuarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

La 13 februarie 2019, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte constituită în completul de filtru a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului invocate de intimata-pârâtă B. S.A., a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune a se arăta că recurenta critică interpretarea şi aplicarea unor norme de procedură astfel încât recursul nu este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8, ci pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În raport cu dispoziţiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părţii.

În speţă, se reţine că prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, din oficiu, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei aflate în apel, până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, având ca obiect mai multe întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

Instanţa de apel a apreciat, în considerentele încheierii sus-menţionate, că deşi existenţa unei cauze pe rolul unei instanţe internaţionale nu este avută în vedere expres de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu poate fi ignorat aspectul că o altă instanţă naţională (Curtea de Apel Oradea) a apreciat că normele invocate în respectiva cauză necesită interpretarea instanţei europene.

Astfel, a considerat că normele a căror clarificare s-a solicitat prin formularea sesizării au relevanţă în economia speţei, fiind vorba de o directivă transpusă în legislaţia naţională (Legea nr. 193/2000) şi care constituie unul dintre temeiurile cererii de chemare în judecată formulate de recurenta-reclamantă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a apreciat util a sista judecata din oficiu până când instanţa europeană va formula un răspuns în cauza C-186/16 "Andriciuc şi alţii împotriva Băncii Româneşti S.A.", pentru a nu determina o interpretare diferită a normei juridice aplicabile unor situaţii juridice identice.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Împrejurarea că instanţa de apel a avut nelămuriri privind interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene şi a ales, ca mecanism procesual, suspendarea din oficiu a judecăţii cauzei până la soluţionarea întrebărilor preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu poate contura o culpă a reclamantului în lăsarea cauzei în nelucrare.

În situaţia în care instanţa apreciază că este necesară suspendarea judecăţii în temeiul unui caz prevăzut de art. 413 din C. proc. civ., potrivit art. 418 alin. (1) coroborat cu art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., termenul de perimare este suspendat până la pronunţarea hotărârii definitive în cauza care a provocat suspendarea judecăţii.

Suspendarea cursului perimării potrivit dispoziţiilor legale menţionate anterior, presupune ca perimarea să-şi fi început cursul dintr-o cauză anterioară, ceea ce nu este cazul în speţă.

Reclamanta nu avea calitatea de parte în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Oradea (dosarul nr. x/2014) şi care a determinat suspendarea judecăţii apelului, astfel încât nu i se putea imputa că nu ar fi formulat cerere de reluarea judecăţii, lipsind culpa procesuală, de esenţa sancţiunii perimării.

Corelând dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 C. proc. civ., ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcţie de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecăţii.

Atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecăţii se face din oficiu, chiar şi în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Pentru identitate de raţiune, în acelaşi mod trebuie să se procedeze atunci când instanţa de judecată, apelând la analogia legii, a asimilat o cerere de sesizare în vederea pronunţării hotărârii preliminare, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, unei judecăţi, în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., şi a suspendat din oficiu judecata cauzei pe acest temei, în considerarea necesităţii interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei U.E. şi a caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât în contextul analizat, corelativ suspendării din oficiu a cauzei, instanţei de apel îi revenea obligaţia de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunţarea suspendării cauzei prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2017 şi de a dispune reluarea judecăţii, nu erau îndeplinite cerinţele prescrise de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancţiunii perimării apelului.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată a apelului reclamantei aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1229/A din 29 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.