Limits of appellate review in moral damages: prohibition of re-evaluating discretionary equitable compensation in extraordinary appeals

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020

Din actele dosarului, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 22.05.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., prin reprezentant legal C., au chemat în judecată pe pârâta D. S.A. şi pe intervenienta forţată E. solicitând obligarea pârâtei D. S.A. la plata sumei de câte 100.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii efective, pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1391 alin. (2) şi art. 1349 C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările.

Prin sentinţa civilă nr. 4056 din 6 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., prin reprezentant legal C., fiind obligată pârâta D. S.A. la plata către fiecare reclamant a sumei de 2.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva sentinţei civile nr. 4056 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat apel reclamanţii A. şi B. prin reprezentant legal C., solicitând modificarea sentinţei apelate, iar în rejudecare, majorarea cuantumului despăgubirilor la cel precizat în cererea de chemare în judecată, respectiv la plata sumei de câte 100.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii, pentru fiecare dintre apelanţi.

Prin decizia civilă nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. prin reprezentant legal C..

Împotriva deciziei civile nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. prin reprezentant legal C., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii. Astfel, deşi a fost găsit întemeiat motivul de apel al reclamanţilor, vizând faptul că prima instanţă a avut în vedere la cuantificarea daunelor morale sentinţa penală nr. 684/2016 a Judecătoriei Focşani, prin care fiica defunctului a fost despăgubită cu suma de 10.000 RON, în mod nelegal instanţa de apel a respins apelul formulat de către aceştia, încălcând principiul echităţii, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material şi anume a principiului echităţii.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că, în lipsa unor norme care să stabilească criterii legate de cuantificarea daunelor morale, dreptul material aplicabil în cauză este reprezentat de principiul echităţii, care, în cauză, a fost încălcat, instanţele stabilind pentru reclamanţi o compensare a durerii suferite ca urmare a pierderii bunicului într-un cuantum nu numai nerezonabil, dar chiar şi derizoriu.

Mai arată recurenţii că, chiar dacă recurenţii-reclamanţi sunt fraţi, reparaţia prejudiciului moral trebuia să se facă diferit, în funcţie de durerea suferită de fiecare în parte, iar aplicând principiul echităţii, în lipsa altor criterii legale, trebuia să se majoreze pentru recurentul A., daunele morale care compensează pierderea suferită, având în vedere că şi instanţa de apel a reţinut că relaţia dintre reclamant şi bunicul său era una foarte apropiată, foarte strânsă, fiind şi unicul nepot de gen masculin.

Pentru argumentele expuse s-a solicitat admiterea recursului. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1391 C. civ., art. 5 alin. (3), art. 22 alin. (7), art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Analizând recursul declarat de reclamanţii A. şi B. prin reprezentant legal C., în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În realitate, indicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut formal, criticile împotriva deciziei atacate fiind concentrate pe cuantumul despăgubirilor acordate.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Motivarea deciziei atacate evidenţiază examinarea chestiunilor esenţiale deduse judecăţii, fiind respectată această cerinţă a procesului echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de apel privind faptul că "despăgubirea de 10.000 RON acordată fiicei victimei nu reprezintă un argument în stabilirea daunelor morale cuvenite nepoţilor", se observă că instanţa de apel a reţinut, ca fiind întemeiate şi suficiente pentru menţinerea soluţiei, celelalte argumente şi criterii pe care le-a avut în vedere instanţa de fond pentru stabilirea cuantumului daunelor morale acordate nepoţilor, respectiv vârsta, gradul de afecţiune între victimă şi persoana prejudiciată, modul de percepere a incidentului de către persoana prejudiciată şi contribuţia victimei la producerea accidentului, astfel că nu există contrarietate între considerentele deciziei şi dispozitivul acesteia.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat şi pentru că, în realitate, recurenţii urmăresc să pună în discuţie aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii, însă recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, aspectele ce ţin de analizarea fondului pretenţiei fiind incompatibile cu această cale de atac.

Nu poate fi reţinut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane, care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Potrivit dispoziţiilor art. 1371 C. civ., în cazul în care victima a contribuit, cu intenţie sau din culpă, la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Principiul care se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei.

Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat/sau continuă să le suporte terţele persoane păgubite.

În calea extraordinară de atac a recursului nu se poate proceda la reaprecierea cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt relevate de probele administrate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., controlul judiciar limitându-se la analiza unei eventuale nesocotiri a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

În ce priveşte daunele morale, la stabilirea întinderii acestora instanţa de apel a avut în vedere criteriile şi principiile legale definite în doctrină şi reflectate în jurisprudenţă, referitoare la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanţa valorii lezate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, influenţa asupra vieţii personale, importanţa şi interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepţie care pot duce la alterarea personalităţii persoanei prejudiciate, aspecte şi corelaţii legate de vârsta, sexul, poziţia socială a persoanei prejudiciate.

Instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, nu a operat cu criterii de evaluare prestabilite, ci a judecat în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care s-a stabilit întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit de reclamanţi.

Din acest punct de vedere, criticile recurenţilor sunt nefondate, în speţă, la stabilirea întinderii despăgubirilor acordate, instanţa de apel având în vedere criteriile menţionate anterior, principiul echităţii, al proporţionalităţii, care s-au impus în jurisprudenţă.

Se constată că prezumând corect existenţa unui prejudiciu moral determinat de aceeaşi legătură de rudenie între victima decedată şi reclamanţi, instanţa de apel a cuantificat despăgubirile în mod egal, ţinând cont că între reclamanţi nu se impunea o diferenţiere în raport de intensitatea suferinţei ori raportat la legăturile personale specifice.

Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost avute în vedere de instanţa de apel, atât din perspectiva importanţei acestora, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării, avându-se în vedere principiul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa CEDO.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. prin reprezentant legal C., împotriva deciziei civile nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.