Cassation appeal dismissed; price difference claim upheld as dismissed for defendant's lack of passive procedural standing

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 1 septembrie 2014, reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. Filiala Constanţa S.R.L. la plata sumei de 1.852.145 Ron + TVA (total 2.263.179,80 RON) reprezentând diferenţă de preţ pentru schimbarea destinaţiei imobilului, teren intravilan, aflat pe str. x zona Autobaza 2 RATC, teren ce a format obiect al contractului de vânzare, autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2013, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 6.6, 7.5, 8 şi 8.1 din contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2013.

Prin sentinţa civilă nr. 1978 din 17 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. A. Filiala Constanţa S.R.L. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că pârâta S.C. A. Filiala Constanţa S.R.L. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât autorizaţia de construire nr. x/2010 a fost eliberată către S.C. B. S.R.L., iar terenul aparţine acestei societăţi, şi nu pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar a declarat apel, care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 118 din 7 martie 2016, pronunţată Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în sensul că a fost admis apelul reclamantului Municipiul Constanţa prin Primar, fiind anulată sentinţa civilă nr. 1978 din 17 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, iar cauza trimisă spre o nouă judecată primei instanţe.

Prin decizia nr. 1141 din 20 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia civilă nr. 118 din 7 martie 2016 pronunţată Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivarea aceste decizii, s-a constatat că instanţa de apel a apreciat eronat că motivele de apel suplimentare reprezintă o dezvoltare a celor formulate iniţial prin cererea de apel, reţinând greşit în considerente că este neîntemeiată excepţia tardivităţii motivelor de apel suplimentare.

În ceea ce priveşte criticile reclamantului, susţinute oral, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, la termenul din 22 februarie 2016, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, instanţa de recurs a apreciat că au fost formulate cu nerespectarea termenului peremptoriu reglementat de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului reclamantului, pentru ca instanţa să analizeze apelul, în limitele criticilor formulate prin cererea iniţială.

Prin decizia civilă nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 1978 din 17 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, întemeiată pe motivarea pe care a avut-o în vedere prima instanţă la pronunţarea sentinţei, a fost invocată în şedinţa publică din 16 aprilie 2015.

Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, iar potrivit dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ. ea poate fi invocată în orice stare a procesului, de către partea interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate criticile apelantei privind decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, tribunalul pronunţând sentinţa apelată în acord cu dispoziţiile reglementate de C. proc. civ.

La data de 2 august 2018, reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea dosarului Tribunalului Constanţa pentru continuarea pe fond a judecării cauzei.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel a ignorat critica reclamantului adusă în apel sentinţei primei instanţe, referitoare la decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepţii pe parcursul procesului, argumentând într-un mod echivoc şi general faptul că sentinţa apelată este în acord cu dispoziţiile C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a învederat că, în speţă, au fost ignorate dispoziţiile art. 14 alin. (5), art. 224 şi art. 237, art. 245, art. 246, art. 247, art. 248 C. proc. civ.

A mai susţinut recurentul că motivarea instanţei de apel sub aspectul că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive poate fi invocată în orice stadiu procesual nu complineşte lipsa motivării instanţei cu privire la excepţia decăderii invocată de reclamant, având în vedere textele procedurale evocate, fiind necesar a se pronunţa şi argumenta o soluţie şi cu privire la această împrejurare.

Recurentul a subliniat că, deşi instanţa de apel face trimitere la dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., fără a indica alineatul, nu rezultă din cuprinsul hotărârii care este norma de ordine publică încălcată, ce a determinat instanţa să califice excepţia ca fiind una de ordine publică.

S-a mai arătat că, în cauză, pârâta a ignorat regulile procedurale, invocând aceeaşi excepţie, cu nesocotirea încheierii de şedinţă prin care tribunalul dispusese unirea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive cu fondul cauzei, deşi cunoştea, încă de la momentul întâmpinării, că nu mai deţine calitatea de proprietar asupra terenului, astfel ca dispoziţiile art. 247 alin. (3) C. proc. civ. confirmă practic excepţia decăderii invocată în speţă.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că limitele deciziei de casare, precum şi dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ. sunt interpretate, cu ocazia rejudecării apelului, într-o manieră extrem de restrictivă, limitată la solicitarea din petitul cererii de apel şi nu şi prin raportare la întreaga motivare a apelului.

Recurentul a susţinut că motivele de apel nu s-au limitat doar la decăderea invocată, ci şi la faptul că a fost lipsită de efecte juridice încheierea de şedinţă din 11 mai 2014, prin care instanţa a dispus unirea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul cauzei.

Prin urmare, pronunţându-se pe excepţie şi nu pe fondul cauzei, conform art. 248 alin. (4) C. proc. civ., a cărui aplicabilitate o stabilise prin încheierea interlocutorie din 15 ianuarie 2015, excepţia invocată reprezintă doar o apărare de fond care trebuia analizată prin referire la toate celelalte apărări de fond invocate, dat fiind specificul cererii de chemare în judecată. Recurentul susţine că instanţa a produs o vătămare părţii reclamante, care a fost pusă în situaţia de a nu îşi vedea analizată cererea pe fondul cauzei.

Aşadar, reclamantul a subliniat că, în speţă, consecinţa nerespectării efectelor juridice ale art. 248 alin. (4) C. proc. civ. este vătămarea părţii afectate, prin nesoluţionarea fondului, solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare pe aceasta argumentaţie negăsindu-şi corespondent în motivarea hotărârii din apel, în acest context fiind incidente şi dispoziţiile art. 175 C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2018, intimata-pârâtă S.C. A. Filiala Constanţa S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Intimata a învederat că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat având în vedere că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de ordine publică, absolută, ce poate fi invocată şi dincolo de momentul depunerii întâmpinării, în orice stadiu al procesului.

Arată intimata că juecătorului îi este interzis în mod imperativ, prin norme de ordine publică, să oblige un pârât, printr-o hotărâre judecătorească, dacă în sarcina pârâtului nu incumbă obligaţia pretinsă de reclamant. Or, chiar reclamanta a susţinut că obligaţia cu care a fost investită instanţa este în sarcina proprietarului imobilului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a subliniat că acesta nu are incidenţă în cauză.

Critica reclamantului potrivit căreia instanţa de apel a judecat restrictiv cererea de apel, raportat la art. 477 şi art. 478 C. proc. civ. este nefondată din perspectiva intimatei, întrucât asupra acestui aspect s-a pronunţat instanţa de recurs în primul ciclu procesual, iar hotărârea astfel pronunţată are autoritate de lucru judecat şi nu mai poate fi pusă în discuţie, astfel încât motivele de apel relative la aceste chestiuni se impun a fi respinse.

Intimata-pârâtă a mai arătat că trimiterea făcută de recurentă la art. 248, art. 390 şi art. 398 C. proc. civ. nu poate fi primită în direcţia invocată de aceasta, deoarece art. 248 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de fond care fac inutilă în tot sau în parte cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la critica recurentului potrivit căreia prima instanţă a acordat cuvântul părţilor la momentul pronunţării sentinţei doar asupra excepţiei, nu şi pe fondul cauzei şi că instanţa pronunţându-se pe excepţie şi nu pe fondul cauzei a produs o vătămare părţii reclamante, care a fost pusă în situaţia de a nu-şi vedea analizată cererea pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a susţinut că motivul se impune a fi înlăturat pentru că este nou, fiind invocat omisso medio, direct în recurs.

Intimata-pârâtă a precizat că, în cauză, recurentul nu a invocat critici de nelegalitate, care să atragă sancţiunea nulităţii la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, intimata a învederat că, în cauză, nu poate fi reţinută nicio vătămare pentru faptul că tribunalul a soluţionat cererea pe excepţie şi nu a antamat fondul, în condiţiile în care chiar legea dispune în sensul acesta, o hotărâre astfel pronunţată nu este nici nelegală, nici de natură a produce o vătămare reclamantului.

Prin urmare, intimata a arătat că prin apelul formulat de Municipiul Constanţa prin Primar nu s-a criticat pe fond soluţia primei instanţe, nu s-au adus argumente că aceasta ar fi nelegală pe fondul soluţiei pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesul pasive. În aceste condiţii, s-a susţinut că instanţa de recurs nu poate primi direct în recurs critici relative la eventuala nelegalitate a soluţionării excepţiei pe fondul său.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând cererea de recurs, raportat la motivele invocate, Înalta Curte va respinge recursul, având în vedere următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţile de ordin procedural a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare.

Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamata a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.852.145 Ron + TVA (total 2.263.179,80 RON), reprezentând diferenţa de preţ pentru schimbarea destinaţiei imobilului teren intravilan str. x zona Autobaza 2 RATC, teren ce a format obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2013.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în considerarea a două argumente: pe de o parte schimbarea destinaţiei imobilului s-a realizat prin HCLM nr. 293/18.05.2007 la cererea numitei C., persoană de la care pârâta a cumpărat imobilul, iar pe de altă parte, a considerat că nu era ţinută de obligaţia cuprinsă în contractul de vânzare cumpărare nr. x/18.12.2003 încheiat între Municipiul Constanţa şi D. şi E..

În şedinţa publică din 15.01.2015, instanţa a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul, încuviinţând administrarea probei cu expertiză topografică.

La termenul de judecată din 16.04.2015 pârâta, având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică potrivit căruia, terenul suspus expertizării este proprietatea S.C. B. S.R.L., a înţeles să invoce lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

Sub un prim aspect, se observă că dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. dispun în sensul că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are calitate procesuală; potrivit art. 36 din acelaşi cod, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Mijlocul procesual prin care se pune în discuţie lipsa calităţii procesuale active sau pasive, este excepţia. Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.

La rândul său, după ce a fost sesizată, instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.

Din acest punct de vedere, se constată că prin încheierea din 15.01.2015, instanţa de fond a unit excepţia lipsei calităţii proceduale pasive, invocată prin întâmpinare de pârâta A. - Filiala Constanţa S.R.L., cu fondul cauzei, dând eficienţă dispoziţiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ. care permit unirea excepţiilor cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.

În etapa cercetării procesului, după finalizarea expertizei, pârâta a invocat din nou excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport cu elementul de noutate, respectiv calitatea societăţii S.C. B. S.R.L. de proprietar al terenului în discuţie, rezultat din concluziile expertizei.

Critica recurentului-reclamant privind nelegala invocare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive după depunerea întâmpinării şi după ce aceeaşi excepţie invocată anterior a fost unită cu fondul, este nefondată, întrucât exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este o exceptie de ordine publică, absolută, astfel că putea fi invocată în orice stare a procesului, potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum corect au reţinut cele două instanţe de fond în ciclurile procesuale anterioare.

Având în vedere caracterul absolut al excepţiei, în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. privind faptul că sancţiunea decăderii intervine când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen a cărui depăşire atrage nulitatea actului făcut peste termen. De asemenea, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ. privind decăderea, întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de ordine publică, invocarea ei nefiind afectată de un termen.

Ordinea soluţionării excepţiilor invocate în proces ţine de natura lor (absolute ori relative), de efectele pe care le pot produce asupra cursului judecăţii (peremptorii sau dilatorii), cât şi de raţionamentul logic care obligă mai întâi la determinarea corectă a cadrului procesual, pentru ca, ulterior, să se analizeze pe fond litigiul, în speţă fiind asigurată contradictorialitatea potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ.

Cum excepţia lipsei calitatii procesuale pasive este o excepţie de ordine publică, de fond, dirimantă şi absolută, în virtutea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal instanţa de fond s-a pronunţat mai întâi pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe care a admis-o şi, în consecinţă, nu a mai cercetat cauza pe fond, instanţa de apel menţinând în mod corect soluţia primei instanţe.

În ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind nemotivarea hotărârii atacate cu recurs, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

În primul rând, se reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 501 din C. proc. civ. privind judecata în fond după casarea dispusă prin decizia nr. 1141 din 20 iunie 2017, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, motiv pentru care instanţa de apel a procedat la judecata apelului din nou, în limitele casării şi ţinând seama de motivele de apel din cererea iniţială, potrivit dezlegărilor instanţei de casare.

Instanţa de apel a fost investită cu un apel ce a vizat chestiuni strict procedurale, în sensul că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei s-ar fi întemeiat pe o altă motivare decât cea arătată prin întâmpinare, respectiv pe cea formulată pe parcursul procesului, când a fost formulată pentru a doua oară excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi că prima instanţă ar fi apreciat în mod greşit că a fost legal învestită cu soluţionarea acestei excepţii, partea fiind decăzută din dreptul de a mai invoca excepţii pe parcursul procesului.

Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, instituite de art. 477 din C. proc. civ. presupun că instanţa de apel este ţinută să judece în limitele criticilor formulate în apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la cele criticate de apelant.

Se observă că decizia instanţei de apel cuprinde motivele pe care s-a întemeiat pentru a înlătura motivele de apel cu privire la incidenţa sancţiunii decăderii.

Este de observat, pe de o parte, faptul că reclamantul nu a invocat direct în faţa instanţei de apel excepţia decăderii, ci a criticat faptul că instanţa de fond nu ar fi aplicat dispoziţiile privitoare la decădere, criticile circumscrise regimului juridic al invocării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive fiind înlăturate, cu consecinţa unei motivări corespunzătoare a deciziei atacate cu recurs, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.