Review for contradictory judgments denied where prior ruling on res judicata exception bars relitigation and parties lack identity

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II civilă la data de 19 iunie 2019, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2839 din 27 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, pe care a apreciat-o ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 3501 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

A solicitat anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că, în ceea ce priveşte conţinutul normativ al instituţiei autorităţii de lucru judecat, cea căreia îi este asigurată protecţie prin intermediul acestui caz de revizuire, dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. reglementează atât efectul pozitiv cât şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, astfel:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect; (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

S-a arătat că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. presupune, în termenii acestui text, că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.", ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat.

În acest context, redând fragmente din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul a arătat că instanţa supremă, în jurisprudenţa sa, în mod unanim, a statuat că, dacă o chestiune care are legătură cu ceea ce este supus judecăţii a fost tranşată într-un proces anterior, atunci ea nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, pentru că, în caz contrar, ar însemna ca aceasta să pună în discuţie însuşi lucrul judecat.

In ceea ce priveşte domeniul în care operează autoritatea de lucru, s-a arătat că dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă", prin această reglementare legiuitorul prevăzând că autoritatea de lucru judecat vizează şi considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecăţii în mod incidental, a cărei rezolvare nu se va regăsi aşadar, în dispozitivul hotărârii.

A considerat revizuentul că excepţia autorităţii lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 C. civ. poate fi admisă întrucât decizia civilă nr. 2839/27.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016 versus chestiunea litigioasă care a fost tranşată definitiv prin decizia civilă nr. 3501/19.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, îndeplineşte toate cele trei elemente.

Astfel, s-a arătat că există identitate de obiect întrucât legiuitorul a prevăzut că nu este neapărat necesar ca noul proces să se refere la acelaşi obiect material dacă la baza ambelor prestaţii pretinse stă acelaşi drept. În acest context revizuentul a arătat că a solicitat prin cele două cereri ca instanţa să constate că a prestat muncă sub autoritatea şi pentru cei doi angajatori, fără a fi remunerat pentru munca prestată, în fapt, având încheiat contract individual de muncă cu cel de al treilea.

A considerat că şi cerinţa privind identitatea de cauză este îndeplinită, aceasta fiind scopul urmărit în proces. De asemenea, a arătat că şi condiţia identităţii de părţi este îndeplinită, revizuentul relevând faptul în ambele cauze părţi în litigiu au fost revizuentul şi B., hotărârile judecătoreşti producând efecte numai între părţile litigante, în contextul în care, conform B., societăţile deţin proiecte comune şi acţionează ca o singură echipă cu o conducere unitară.

În continuare revizuentul a redat dispoziţiile art. 166 C. proc. civ., pe cele ale art. 1201 C. civ. şi a făcut o serie de consideraţiuni de ordin doctrinar cu privire la principiul puterii de lucru judecat.

Raportându-se la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi la cele ale art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, revizuentul a evidenţiat similitudinile existente, în opinia sa, între cele două cauze, punctând asupra următoarelor aspecte:

• a fost salariat doar al B. şi a activat în domeniul de comunicare şi merchandising şi pentru B. S.A., conform deciziei nr. 3501/2018 din 19.09.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016;

• în acelaşi domeniu de activitate a muncit zilnic şi pentru C., sens în care a ocupat aceeaşi funcţie, la nivel naţional, avizând contracte comerciale, semnând facturi şi efectuând procese de munca extrem de elaborate în beneficiul direct al acesteia împreună cu salariaţii săi, în calitate de superior şi de subordonat, aflându-se sub autoritatea directă a C. prin aceleaşi persoane fizice, începând cu Directorul General al Grupului şi terminând cu superiorul ierarhic direct;

• a formulat cereri de chemare în judecată identice deoarece, în fapt, s-a aflat sub autoritatea directă a fiecărui angajator, dar în contradictoriu cu acelaşi persoane care aveau încheiate contracte individuale de muncă doar pentru sine, atât pentru B., conform deciziei nr. 3501/2018 din 19.09.2018 din dosarul nr. x/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cât şi pentru C./actuala B. din cauza prezentă;

• fuziunea intervenită între societăţile C. şi B. dovedeşte fără tăgadă că în perioada în litigiu, respectiv septembrie 2013 - iunie 2016, revizuentul a muncit fără forme legale şi fără plata unui salariu raportat la munca prestată în beneficiul direct al acesteia;

• răspunsurile date de Directorului General în interogatoriul administrat pe fond, în special întrebarea nr. 5, întăresc faptul că hotărârea atacată s-a întemeiat pe o soluţie eronată, bazată pe considerente incorecte ale legii, care nu reflectă sub nicio formă realitatea faptelor relevată prin înscrisurile existente la dosarul cauzei;

• procesele de muncă desfăşurate de revizuent aveau mai mulţi beneficiari direcţi din grupul B., însă de jure erau justificate numai de cele stabilite formal prin contractul individual de muncă, contrar normelor legislative care impun un caracter formal tuturor relaţiilor de muncă în care există subordonare între părţi.

În continuare, revizuentul a prezentat parcursul procesual al dosarului nr. x/2016 şi a concluzionat că ambele cereri de judecată care au fost formulate identic în contradictoriu cu B., că acestea au parcurs o judecată de aproximativ trei ani fiecare, că hotărârea atacată cu revizuire s-a bazat pe considerente incorecte ale legii şi care nu reflectă sub nicio formă echidistanţa instanţelor de judecată, precum şi realitatea faptelor relevate prin înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, revizuentul a solicitat să se ia în considerare faptul că prin decizia nr. 3501/2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, instanţa a reţinut cu autoritate de lucru judecat, faptul că:

"între reclamant în calitate de salariat şi pârâtă, în calitate de angajator, s-a stabilit un raport de muncă, începând cu data de 01.09.2013 până la data de 30.06.2016 (...) Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariate nete rezultate pentru perioada 01.09.2013 - 30.06.2016, precum si contribuţiile sociale si taxele aferente. (...)"

S-a arătat şi faptul că această decizie a fost invocată în faţa curţii de apel, în dosarul în care s-a pronunţat decizia atacată, dar instanţa nu a ţinut cont de ea. Revizuentul a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a făcut trimiteri la jurisprudenţa instanţelor europene (Hotărârea în cauza Rozalia Avram împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 252/15.04.2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 855/21.12.2010, par. 23; cauza: Kehaya şi alţii, împotriva Bulgariei, pct. 67-70; Gok şi alţii împotriva Turciei, nr. 71.867/01, 71.869/01,73.319/01 şi 74.858/01, pct. 57-62, 27 iulie 2006, şi Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50.208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012).

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, atât în raport de modalitatea concretă de formulare a acesteia în raport cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., cât şi din perspectiva faptului că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Aceste excepţii vor fi luate în considerare ca apărări formulate de intimată pe fondul cererii de revizuire.

Înalta Curte, examinând cererea de revizuire, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, acest motiv de revizuire având ca finalitate anularea ultimei hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre pronunţată anterior numai dacă sunt îndeplinite, cumulati, condiţiile anterior evocate.

În dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale nr. x/2016, finalizat prin decizia nr. 2839 din 27 mai 2019, prin răspunsul la întâmpinare, revizuentul a invocat aspectul pozitiv al deciziei nr. 3501/19.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, arătând că prin această hotărâre instanţa a tranşat problema cu privire la caracterul ilegal al prestării de către revizuent a unor activităţi în beneficiul şi sub autoritatea mai multor societăţi ce fac parte din grupul B.. Revizuentul a apreciat că prin evocata decizie s-a stabilit faptul că "salariatul A. putea să presteze muncă în beneficiul şi sub autoritatea doar a angajatorului său, nu şi în beneficiul altor societăţi din grup fără a avea relaţii de muncă cu aceste societăţi".

Prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanţa de apel a statuat asupra faptului că decizia nr. 3501/19.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, prin care apelantului i-a fost recunoscută calitatea de salariat al B. S.A. (D.) pentru o perioadă similară, nu are autoritate de lucru judecat în cauză, în nici unul din aspectele sale, negativ sau pozitiv.

Una dintre condiţiile cerute pentru admisibilitatea revizuirii, care rezultă din economia dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat, ori dacă a fost invocată, instanţa să nu se fi pronunţat asupra ei.

În ipoteza în care instanţa a soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat în sensul respingerii acesteia, situaţie proprie prezentei cauze, desfiinţarea hotărârii nu mai poate fi obţinută pe calea revizuirii, întrucât, într-o atare situaţie, rezolvarea nu se mai limitează la anularea ultimei hotărâri ci impune în primul rând examinarea temeiniciei soluţiei pronunţate asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Din aceste raţiuni, faţă de faptul că în cauză instanţa de apel s-a pronunţat respingând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3501/19.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, revizuentul nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia autorităţii de lucru judecat.

De subliniat este ampla analiză pe care instanţa de apel a făcut-o prin decizia ce formează obiectul cererii de revizuire cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3501/19.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub ambele aspecte, pozitiv şi negativ. Astfel s-a avut în vedere că, "deşi efectul pozitiv nu presupune identitate de elemente (obiect şi cauză), nu poate fi negat că ceea ce se opune într-o judecată ulterioară fără posibilitatea de contestare sunt chestiunile tranşate într-un litigiu anterior între aceleaşi părţi, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. făcând referire doar la părţi şi trebuind apreciat în contextul întregii reglementări, deci şi al alin. (1) al art. 431 C. proc. civ., iar lucrul judecat anterior trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei ulterioare. Acest fapt se explică prin regulile şi limitele desfăşurării judecăţii, hotărârea judecătorească consfinţind o anumită situaţie de fapt şi de drept pe baza anumitor probe, cu respectarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, aşa încât o hotărâre judecătorească nu ar putea fi opusă unui terţ care nu a avut posibilitatea să se apere.

Totuşi, situaţia consfinţită prin hotărârea judecătorească trebuie respectată şi de terţi, însă nu din perspectiva autorităţii de lucru judecat, ci ca fapt juridic, cu posibilitatea pentru terţ de a face dovada contrară, aşa cum prevede art. 435 alin. (2) C. proc. civ., invocând elemente noi care ţin de obiectul şi cauza litigiului în care hotărârea respectivă i se opune.

Or, intimata nu a fost parte în litigiul anterior care s-a purtat între apelant şi B. S.A., aşa încât nu i se poate opune autoritatea de lucru judecat.

Mai mult, în speţa prezentă, este adusă în discuţie o pretenţie distinctă de cea soluţionată în litigiul anterior, iar singura legătură era doar la nivel de similaritate generală de situaţii, în opinia apelantului.

Constatările acelei instanţe nu reprezintă chestiuni premisă pentru prezentul litigiu şi nu pot fi transpuse automat în speţă deoarece activitatea apelantului faţă de B. S.A. (D.) nu este aceeaşi cu activitatea raportat la E. S.A.. În acel litigiu, instanţa nu a dat nici o dezlegare, nici o statuare referitoare la o normă de drept ori situaţie de fapt care să se impună în analiza situaţiei de fapt şi de drept asupra căreia Curtea are a se pronunţa în speţa de faţă, fiind vorba de aprecierea probatoriului administrat în fiecare cauză. Raţionamentul folosit de instanţă în litigiul anterior, concluziile la care a ajuns după aprecierea probelor nu pot fi urmate în această cauză, cum solicită de fapt apelantul, fiecare cauză având particularitatea lui, iar dezlegarea unei cauze este rezultatul deliberării instanţei asupra fiecărei cauze cu care este învestită."

Astfel este de evidenţiat faptul că în speţă nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi, dat fiind faptul că în cauza nr. x/2016 reclamantul a formulat acţiunea în contradictoriu cu B. S.A. (fostă F.), în calitate de succesoare a E. S.A. iar în cauza nr. x/2016 acţiunea aceluiaşi reclamant este formulată în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fosta D.), persoană juridică distinctă de B. S.A. (fosta F., dar în calitate de succesoare a C.), context în care, în raport de principiul relativităţii efectelor juridice ale hotărârilor judecătoreşti, decizia nr. 3501/19.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat B. S.A..

De asemenea, în cauză nu este îndeplinită nici condiţia identităţii de obiect. Astfel, în cauza nr. x/2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a statuat asupra existenţei raporturilor de muncă dintre revizuent şi B. S.A. (fosta D.) iar în cauza nr. x/2016, în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire, instanţa a fost chemată să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei unor raporturi de muncă între revizuent şi E. S.A., entitate al cărei succesor în drepturi şi obligaţii este B. S.A. (fosta F.).

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2839/2019 din 27 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cu recurs în termen de 30 de zile la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.