Bogus warranty exclusion for missing license: Recurs quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 29.03.2017, reclamanta A. - Întreprindere Individuală a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 248.034 RON, reprezentând preţul de vânzare a două cazane pe rumeguş tip FI-R 1000 kw, la care se adaugă dobânda legală, calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării acţiunii, până la plata efectivă a sumei datorate, precum şi la plata sumei de 3.600 RON, cu titlu de daune-interese parţiale, cauzate de neexecutarea obligaţiilor contractuale; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 650/C/08.11.2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 248.034 RON, reprezentând preţul de vânzare a două cazane pe rumeguş tip FI-R 1000 kw, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data de 29.03.2017 până la plata efectivă a debitului principal, precum şi la plata sumei de 3.600 RON, cu titlu de daune-interese şi a sumei de 9.693,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A. Întreprindere Individuală a formulat apel incident împotriva încheierii din 05.10.2017, solicitând modificarea în parte, în sensul încuviinţării probei cu expertiza tehnică extrajudiciară.

Prin decizia civilă nr. 757/AP/04.06.2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care o schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea, a respins apelul incident formulat de A. Întreprindere Individuală împotriva încheierii din 05.10.2017 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.331 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

3. Împotriva deciziei din apel, A. Întreprindere Individuală a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului principal şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a susţinut că decizia atacată este nemotivată şi cuprinde motive contradictorii/străine de natura cauzei, dar şi că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că instanţa de apel a preluat trunchiat anumite concluzii din raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză şi s-a limitat la a da valenţă clauzei de excludere, menţionată în certificatele de garanţie nr. 8638 şi nr. 8639 din 2014, cu ignorarea celorlalte probe administrate în faţa instanţei de fond, care relevă adevărata situaţie de fapt; or, modalitatea cercetării fondului de instanţa de apel este un element esenţial, întrucât situaţia de fapt corect şi complet determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice dintre părţi.

În opinia recurentului, soluţia pronunţată de instanţa de apel este, printre altele, rezultatul unei confuzii între termenii de "instalare/instalaţie", "montare", "punere în funcţiune" şi cu privire la rolul procedurii de autorizare I.S.C.I.R. şi a efectelor acestora asupra obligaţiei de garanţie pentru conformitatea şi buna funcţionare a produselor, asumată de intimată, astfel că decizia atacată conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că "autorizarea funcţionării cazonelor" la I.S.C.I.R. şi/sau încălcarea acestei obligaţii reglementate de art. 14 din Legea nr. 64/2008 nu au nicio legătură şi nu produc niciun efect asupra garanţiei pentru buna funcţionare prevăzută de art. 1716 C. civ. şi nu conduc la extinderea clauzei de excludere din certificatele de garanţie nr. 8638 şi nr. 8639 şi din cele suplimentare, emise voluntar de intimată în anul 2016. A subliniat că sus-menţionata clauză se referă strict la "punerea în funcţiune" de o societate neautorizată I.S.C.I.R. şi nu poate fi extinsă la alte situaţii practice, cum ar fi lipsa autorizării I.S.C.I.R. a echipamentului montat si pus în funcţiune de producător sau de o firmă autorizată; or, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, operaţiunea de punere în funcţiune a cazanelor a fost realizată în cauză chiar de intimată, prin reprezentanţii săi, în deplin acord cu cerinţele certificatelor de garanţie.

De asemenea, a subliniat că instanţa de apel nu i-a înlăturat motivat apărările conform cărora, participând încă de la început, prin consilierea acordată anterior achiziţiei şi prin amplasarea şi punerea în funcţiune a cazanelor în sere, intimata şi-a asumat şi responsabilitatea că "instalaţiile corespund din punct de vedere funcţional şi constructiv cu cazanul ales".

În opinia recurentului, instanţa de apel a fost indusă în eroare de semnificaţia unor termeni şi/sau de anumite menţiuni din raportul de expertiză şi, ignorând restul probatoriului administrat în cauză, cu o motivare contradictorie/străină de natura cauzei şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material a exonerat intimata de obligaţia legală de a garanta buna funcţionare a bunului, asumată şi prin emiterea certificatelor de garanţie.

În acest sens, a arătat că, potrivit legii şi clauzelor contractuale, intimatei îi incumbă toate obligaţiile pe care legea le prevede în sarcina vânzătorului, inclusiv aceea de înlocuire a produselor neconforme sau de restituire a preţului, în ipoteza în care acestea nu au fost reparate într-un termen rezonabil.

A mai susţinut recurenta că este vădit nelegală scoaterea din context a unor afirmaţii străine de natura cauzei şi acordarea unor valenţe juridice unor consideraţii personale, în sensul că nu s-a făcut dovada că societatea care a realizat instalarea cazanelor este autorizată I.S.C.I.R., ale expertului parte desemnat de intimată, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente şi cu ignorarea unor aspecte esenţiale din raportul dedus judecăţii şi care rezultă din restul probelor administrate în cauză.

De asemenea, a arătat că motivarea potrivit căreia operaţia de punere în funcţiune a cazanelor s-a realizat cu nerespectarea legii şi a contractului este străină de natura cauzei, atât timp cât probatoriul administrat în cauză relevă că intimata a realizat respectiva operaţiune; mai mult, o încălcare a legii sub acest aspect nu a fost invocată în cauză şi nu poate face obiectul excluderii prevăzute în certificatele de garanţie.

Pe de altă parte, a susţinut că instanţa de apel a ignorat o concluzie utilă a expertului desemnat - dna. C. (fără obiecţiuni din partea experţilor consilieri), conform căreia "deţinătorul împreună cu producătorul" au încălcat prevederi legale, cu referire la operaţiunile efectuate cu cazanele în funcţiune, fără autorizarea prealabilă a I.S.C.I.R.

Aşadar, în ceea ce priveşte lipsa autorizaţiei I.S.C.I.R. pe echipamentul în funcţiune (cauza de exonerare de garanţie reţinută eronat de instanţă), culpa nu putea fi decât comună.

Mai mult, intimata nu a întocmit şi nici nu i-a predat documentaţia de montare şi punere în funcţiune, necesară autorizării conform Legii nr. 64/2008;

Or, încălcarea legii de chiar intimată nu poate fi imputată exclusiv beneficiarei garanţiei, într-o manieră care să îi permită celui obligat la garanţie să se prevaleze de propria culpă pentru pretinsa "excludere din garanţie".

A arătat recurenta că motivarea deciziei atacate este contradictorie şi străină de natura cauzei şi ca urmare a preluării trunchiate a concluziilor proceselor-verbale încheiate de părţi la 04.02.2016, 01.03.2016 şi 29.03.2016.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a omis şi alte concluzii esenţiale din raportul de expertiză judiciară, din care rezultă că intimata nu este în măsură să dovedească conformitatea cazanelor în faza de producţie, or că acestea au funcţionat vreodată la parametrii declaraţi la momentul vânzării.

A subliniat recurenta că este străină de natura cauzei concluzia instanţei de prin control judiciar potrivit căreia hotărârea tribunalului este dată cu ignorarea probei cu expertiza tehnică judiciară, din care rezultă că reclamanta nu a parcurs procedurile legale şi obligaţiile prevăzute de Legea nr. 64/2008, ceea ce este de natură a exonera producătorul de obligaţia de garanţie pentru buna funcţionare a produselor.

În acest context, a arătat că, potrivit art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/2008, încălcarea obligaţiei de la art. 14 lit. b) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, dar şi că această concluzie a instanţei de apel este lipsită de temei legal, neexistând niciun text de lege sau vreo clauză contractuală care să prevadă o asemenea exonerare a producătorului de obligaţia de garanţie pentru buna funcţionare a produselor.

De asemenea, a arătat că în mod eronat a reţinut curtea de apel că nu a respectat documentaţia tehnică a producătorului privind înălţimea coşului de fum, omiţându-se situaţia reală de fapt, dovedită prin probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, conform căruia achiziţionarea şi montarea coşului de fum a fost efectuată la recomandarea producătorului, neputând constitui, astfel, un motiv valabil de exonerare (mai cu seamă în condiţiile în care randamentul cazanelor, fiind cu tiraj forţat, nu este influenţat de înălţimea coşului de fum).

Nu în ultimul rând, a arătat că expresie a contradictorialităţii motivării deciziei atacate este şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10.331 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

În final, a conchis că rezultă fără echivoc, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra apelului principal, că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt şi a aplicat greşit normele de drept material vizând garanţia pentru buna funcţionare a bunului, raportat la dispoziţiile contractuale şi ale art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/2008.

La 30.08.2019 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 16.09.2019 recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

4. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea 05.02.2020, a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului şi admis în principiu recursul declarat în cauză, iar în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fost stabilit termen pentru soluţionare în şedinţă publică.

5. Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl admită pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Un prim motiv al recursului îl reprezintă critica referitoare la preluarea trunchiată şi necritică, în apel, a probei cu expertiză, pe baza căreia s-a dat valenţă clauzei de excludere din garanţie menţionate în certificatele de garanţie nr. 8638 şi nr. 8639 din 2014. S-a arătat în recurs că instanţa de apel nu a analizat, în rest, probele administrate în cauză, probe care demonstrau întregul parcurs al situaţiei de fapt referitoare la achiziţia, transportul, montarea şi punerea în funcţine a ansamblelor de către B. S.R.L., intervenţiile repetate ale producătorului la instalaţiile livrate, care au determinat prelungirea garanţiei, lipsind de semnificaţie aceste probe în stabilirea stării de fapt şi adoptând o soluţie lipsită de fundament în drept.

S-a susţinut că instanţa de apel a pronunţat astfel o soluţie nemotivată juridic, contradictorie, bazată pe confuzii terminologice.

Această critică este fondată. Motivând apelul principal, soluţie criticată în acest recurs, instanţa de apel a evocat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 64/2008, coroborat cu cele ale art. 1716 C. civ., arătând că reclamantul nu a obţinut, la punerea în funcţiune a cazanelor pe rumeguş, autorizarea ISCIR, aşa cum reflectă expertiza administrată în cauză, ignorată de prima instanţă.

Cu toate acestea, instanţa de apel avea obligaţia, pentru a justifica această concluzie, ca în raport cu dispoziţiile art. 476-477 C. proc. civ. să analizeze toate probele administrate în cauză, în faţa primei instanţe şi în apel. Verificarea dosarelor permite instanţei de recurs observaţia că probatoriul administrat în cauză a fost complex, fiind administrare probe multiple: interogatoriu, martori, expertiză de specialitate, înscrisuri constând în verificări tehnice, rapoarte de verificare, procese-verbale de constatare, a căror suită trebuia analizată în conformitate cu art. 264 C. proc. civ., respectiv, pe fiecare în parte şi pe toate, în ansamblul lor.

Deşi instanţa de apel include în motivarea prezentată referirea la probe, este evident că aceasta are doar un caracter reflex, atâta vreme cât justifică sumar starea de fapt printr-o referire exclusivă la concluziile experţilor judiciari, fără a explica în mod critic de ce a înlăturat sau cum a apreciat restul probelor administrate în cauză şi fără a arăta, în dinamica aprecierii expertizei, de ce se justifică înlăturarea apărărilor centrale ale intimatei.

Verificarea deciziei permite instanţei de recurs să constate că, în apel, judecătorii au avut în vedere, ca situaţie premisă la pronunţarea soluţiei, împrejurarea că punerea în funcţiune a cazanelor de apă caldă şi de abur de joasă presiune nu a fost precedată de obţinerea, de către reclamantă, a autorizaţiei ISCIR, în condiţiile în care era litigioasă şi disputată între părţi chestiunea referitoare la realizarea punerii în funcţiune a cazanelor chiar de către pârâtă, în calitate de producător al acestora. În condiţiile în care părţile au administrat probe care permiteau lămurirea acestei stări de fapt, instanţa de apel nu a stabilit existenţa sau inexistenţa faptelor afirmate printr-un examen propriu şi convingător.

Astfel, soluţia instanţei de prim control judiciar, deşi arată că în mod greşit prima instanţă a ignorat concluziile expertizei, validând concluzia că punerea în funcţiune a cazanelor s-a făcut de către reclamantă fără ca aceasta să deţină autorizarea impusă de art. 14 din Legea nr. 64/2008, atrăgând excluderea garanţiei producătorului, omite totuşi să observe că prima instanţă de fond a analizat această probă în mod detaliat şi a valorificat exhaustiv constatările acestei probe, pe care a apreciat-o în ansamblu, coroborat cu celelalte probe.

Este fondată şi critica recurentei determinată de confuzia între termenii specifici în cauză, în măsura în care instanţa de apel nu a justificat concluziile pe baza distincţiei necesare între autorizaţia pentru montare/instalare/punere în funcţiune a echipamentelor şi instalaţiilor, reglemantată prin art. 6 din Legea nr. 64/2008 şi autorizaţia pentru deţinere/utilizare determinată prin art. 14 din aceeaşi lege în măsura în care a imputat reclamantei lipsa autorizaţiei la punerea în funcţiune a ansamblului, ca si principal motiv de excludere a garanţiei producătorului pentru buna funcţionare a bunului, întemeiată pe dispoziţiile art. 1716 C. civ.

În mod corect a sesizat recurenta că este sumar motivată şi în contradicţie cu soluţia dată apelurilor şi dispoziţia instanţei de apel cu privire la cheltuielile de judecată, plasate în sarcina pârâtei, în condiţiile în care a fost admis apelul principal formulat de această parte şi a respins apelul incident al reclamantei.

Aceste constatări justifică primul motiv de recurs referitor la neîndeplinirea de către instanţa de apel a obligaţiei de motivare a deciziei atacate în condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., decizia fiind insuficient motivată în raport cu chestiunile deduse de părţi judecăţii.

A doua critică vizează aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 64/2008, activarea clauzei de excludere din garanţie prevăzută în certificatele de garanţie emise de producător şi înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 1716 alin. (3) C. civ., în temeiul cărora reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea preţului primit.

În esenţă, recurenta a criticat, subsumat acestui motiv, tot lipsa unei motivări adecvate şi aplicarea legii pe baza unei stări de fapt insuficient stabilite ca urmare a analizei defectuoase a probatoriului. Astfel, recurenta a subliniat că, plecând de la confuzii de ordin terminologic, mai exact confundând termenii de instalare, montare şi punere în funcţiune, instanţa de apel nu a interpretat corect concluziile expertizei judiciare administrate în cauză. A mai susţinut recurenta că în cauză au fost administrate dovezi (au fost audiaţi martori şi s-a administrat interogatoriu) care au demonstrat că punerea în funcţiune a celor două cazane s-a realizat chiar de către personalul B. S.R.L., astfel că lipsa autorizării ISCIR nu mai poate fi imputată, în aceste condiţii Întreprinderii Individuale A.; astfel, chiar dacă expertul desemnat a constatat că punerea în funcţiune s-a realizat fără existenţa unei autorizări ISCIR, acest fapt a fost greşit plasat în culpa reclamantei, în fapt, pârâta fiind vinovată de această omisiune, chestiune care ar trebuie dedusă şi din prelungirea voluntară a garanţiei de către producător, în condiţiile constatării proastei funcţionări a cazanelor. A arătat recurenta că instanţa a realizat o preluare trunchiată şi superficială a constatărilor expertului, dar a şi înlăturat neargumentat proba cu înscrisuri (procese-verbale de constatare) prin care producătorul cazanelor a recunoscut că produsele sunt folosite de beneficiar conform cerinţelor producătorului, însă acesta funcţionează defectuos, acesta fiind şi principalul motiv al prelungirii garanţiei.

Instanţa de recurs arată că, pentru a verifica aplicarea legii de către instanţa de fond, este primordial ca starea de fapt să fie deplin stabilită. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că întreaga justificare a instanţei de apel se bazează pe o preluare succintă a datelor expertizei, fără nicio referire la alte probe administrate în cauză, preluare cu caracter imprecis şi inapt să contureze starea de fapt concret reţinută.

Astfel, instanţa de apel stabileşte că operaţia de punere în funcţiune a cazanelor s-a realizat fără respectarea prevederilor legale şi contractuale menţionate, fără a stabili cine a realizat punerea în funcţiune pe baza probelor cauzei, deci fără să identifice în sarcina cărei părţi litigante reţine neîndeplinirea acestei obligaţii pentru care întreaga răspundere a fost plasată în sarcina reclamantei. A mai reţinut instanţa de apel, fără o justificare suficientă că prelungirea garanţiei nu poate fi pusă în legătură cu cauza funcţionării defectuoase, deşi acest aspect avea înrâurire hotărâtoare în cauză.

Instanţa de recurs arată, în aceste condiţii, că instanţa de apel a omis analiza esenţială în aplicarea legii, referitoare la funcţionarea clauzei de excludere din garanţie, prin coroborarea dispoziţiilor generale ale art. 1716 C. civ. cu prevederile speciale ale Legii nr. 64/2008.

Dincolo de împrejurarea că instanţa de apel trebuia să verifice dacă produsele vândute de pârâtă îndeplineau condiţiile şi parametrii tehnici necesari pentru a garanta buna lor funcţionare, trebuia, de asemenea, să lamurească, prin analiza concretă a probelor, cine a realizat montarea, instalarea şi punerea în funcţiune a instalaţiilor şi echipamentelor, dacă acestea au respectat totalitatea documentelor şi instrucţiunilor elaborate de către producător pe baza unor prescripţii tehnice complete şi coerente, puse la dispoziţia utilizatorului, conform art. 10 din Legea nr. 64/2008 şi, nu în ultimul rând în ce au constat reparaţiile făcute de către producător la sesizările reclamantei şi dacă acestea au determinat prelungirea garanţiei.

Pentru o corectă evaluare a stării de fapt, instanţa de apel trebuia să se raporteze deopotrivă la probele administrate şi la dispoziţiile legale speciale, astfel cum acestea sunt reglementate în Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi să stabilească dacă produsele vândute pentru care s-a solicitat garanţia au avut defecte de funcţionare originare ori sau datorat utilizării sau întreţinerii necorespunzătoare de către beneficiar.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că, în condiţiile certificatelor de garanţie emise de producător excluderea din garanţie se referă la două aspecte:

1. transportul/montarea/instalarea şi punerea în funcţiune executate de personal neautorizat - în acest sens evaluarea trebuie făcută prin stabilirea persoanei care a realizat aceste operaţiuni şi în condiţiile art. 6-8 din Legea nr. 64/2008;

2. manipularea/exploatarea/utilizarea defectuoasă a echipamentelor de către utilizator, conform art. III pct. 3-7 din condiţiile de garanţie anexate certificatelor de garanţie, sens în care pot deveni incidente dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 64/2008 pentru cazul în care beneficiarului îi este impusă deţinerea autorizaţiei de deţinere/utilizare a echipamentelor.

Fără a ţine cont de aceste distincţii şi confundând specificul fiecăreia dintre cele două operaţii, instanţa de apel a imputat reclamantei lipsa autorizării ISCIR pentru deţinere/utilizare în legătură cu realizarea operaţiilor de montare/punere în funcţiune.

În raport cu cele arătate şi având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat activarea obligaţiei de garanţie pentru buna funcţionare a bunurilor vândute de la producător, instanţa de apel trebuia să determine în ce constau erorile de funcţionare, cauza lor şi persoana responsabilă, spre a decide dacă poate fi activată clauza de excludere din garanţie.

Or, în lipsa acestor cercetări, instanţa de recurs nu poate verifica aplicarea legii, atâta vreme cât contextul factual relevant nu a fost determinat din cauza unei analize necorespunzătoare şi insuficiente a stării de fapt pe baza probelor administrate în cauză.

De aceea, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul potrivit art. 496 C. proc. civ. şi, potrivit art. 497 raportat la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., va casa în parte decizia atacată, va trimite cauza spre o noua judecată a apelului principal, în acord cu limitele recursului, urmând ca în rejudecare să fie reevaluate şi cererile accesorii ale părţilor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare apelului şi efectuate de părţi în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. Întreprindere Individuală împotriva deciziei civile nr. 757/AP/04.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată a apelului principal.

Menţine dispoziţiile deciziei atacate privind respingerea apelului incident.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.