Cassation appeal dismissed: res judicata bars gas distributor from shifting pipeline relocation liability to public forestry authorities

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 08.09.2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 396.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru ocuparea în mod abuziv a terenului aflat în proprietatea societăţii reclamante.

În drept, au fost invocate prevederile art. 44 alin. (4) şi (5) din Constituţia României, art. 91, art. 93 şi art. 17 lit. f) din Legea gazelor.

La 23.10.2015, pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie pe R.N.P. - Romsilva şi Direcţia Silvică Maramureş, prin care a solicitat obligarea chematelor în garanţie la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L a sumei la care va fi obligată, în situaţia admiterii cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 şi urm. C. proc. civ.

2. Prin încheierea din 01.06.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost dispusă disjungerea cererii de chemare în garanţie de acţiunea principală şi înregistrarea ei în dosar separat, în temeiul art. 74 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, cererea de chemare în garanţie a fost înregistrată sub dosarul nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Prin sentinţa civilă nr. 1837/19.11.2018, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. B. S.A şi a obligat chematele în garanţie R.N.P. - Romsilva şi Direcţia Silvică Maramureş, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 408.065 RON, cu titlu de despăgubiri.

4. Împotriva acestei sentinţe, ambele chemate în garanţie R.N.P. - Romsilva şi Direcţia Silvică Maramureş au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 354/2019 din 11.06.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 1837/19.11.2018, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de C. S.A., fiind obligată intimata să plătească apelantei R.N.P. - Romsilva suma de 4.593,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

5. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat următoarele critici:

Instanţa de apel a reţinut în mod eronat incidenţa prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., referitor la faptul că operează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 357/2017 a Curţii de Apel Cluj, în ceea ce priveşte calitatea de proprietar a recurentei asupra conductei situate pe terenul A. S.R.L.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că conducta de gaz situată pe terenul A. S.R.L. a fost construită din fondurile Ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş şi că aceasta a fost predată către antecesoarele recurentei, iar obligaţia sa, în calitate de operator de distribuţie a gazelor naturale, este aceea de a întreţine conducta pentru funcţionare în condiţii de siguranţă a sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi nu de exercitare a dreptului de proprietate, aşa cum eronat a reţinut instanţa de apel.

Astfel, în condiţiile în care prin decizia nr. 357/2017 a Curţii de Apel Cluj nu se regăsesc menţiuni cu privire la transferul dreptului de proprietate, nu poate fi primită interpretarea instanţei de apel care, fără niciun argument, a asimilat noţiunea de "predare" cu cea de "transmitere a dreptului de proprietate".

Concluzia instanţei de apel este contradictorie, aspect ce reiese din paragraful deciziei în care se menţionează faptul că în cadrul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj, în care a fost pronunţată decizia nr. 357/2017, instanţa a stabilit "obligaţia de a efectua aceste demersuri... fără a se face nicio menţiune referitoare la persoana care are calitatea de proprietar al conductei de distribuţie".

În final, recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că, prin decizia nr. 357/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2015, s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea C. S.A. de proprietar al conductei care traversează terenul A. S.R.L.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat următoarele critici:

Instanţa de apel a apreciat în mod eronat faptul că în cauză nu poate fi reţinută conduita ilicită a chematelor în garanţie, de natură a atrage răspunderea acestora faţă de recurentă, în condiţiile în care prin decizia nr. 357/2017 a Curţii de Apel Cluj s-a stabilit ca şi conduită ilicită a recurentei "omisiunea de a efectua demersurile pentru relocarea conductei de gaz".

Demersurile privind relocarea conductei de gaz impun obţinerea prealabilă a unei autorizaţii, emisă la solicitarea titularului unui drept real asupra imobilului.

Or, în condiţiile în care recurenta nu este titulara unui asemenea drept, singura entitate în măsură să demareze procedurile pentru relocarea conductei de gaz este chemata în garanţie Direcţia Silvică Maramureş.

Recurenta a mai susţinut că are numai calitatea de distribuitor de gaze naturale şi nu cea de furnizor, motiv pentru care instanţa de apel a aplicat eronat prevederile Legii nr. 123/2012, în condiţiile în care activitatea de distribuire de gaze naturale este distinctă de cea de furnizare şi respectiv ceea de transport a gazelor naturale, acestea fiind strict definite şi reglementate de art. 100 pct. 41, art. 46, şi art. 89 din Legea nr. 123/2012.

Cele trei activităţii sunt reglementate diferit de legiuitor, iar calitatea de distribuitor a recurentei nu-i dă posibilitatea exercitării prerogativelor recunoscute de lege furnizorului de gaze naturale şi nici să aplice, pentru conductele de distribuţie, depoziţiile normative pe care legea le prevede în cazul activităţii de transport.

În cauză, instanţa de apel nu a indicat, în mod concret, nicio prevedere legală care să-i permită să solicite şi să obţină autorizaţia de construire necesară îngropării conductei de distribuţie, proprietatea chematei în garanţie Direcţia Silvică Maramureş, fiind aplicate greşit prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 republicată.

Din interpretarea normei enunţate, rezultă că excepţia introdusă prin sintagma "în cazul în care legea nu dispune altfel" nu se referă la situaţia "solicitării titularului unui drept real asupra unui imobil", aşa cum eronat a reţinut instanţa de apel, ci la aceea a "executării lucrărilor de construcţii ... numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare".

Totodată, interpretarea normei legale enunţate, prin care se stabileşte că în anumite cazuri prevăzute de lege, lucrările de construcţii pot fi realizate fără a exista o autorizaţie de construire sau desfiinţare, este susţinută inclusiv de art. 1 alin. (3) şi art. 11 din Legea nr. 50/1991 republicată.

Recurenta a relevat faptul că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 republicată, obţinerea autorizaţiei de construire impune calitatea de titular al unui drept real al solicitantului, neexistând nici un text de lege care să dispună în sensul avut în vedere de instanţa de apel.

Or, în lipsa unui asemenea drept real, recurenta nu avea posibilitatea legală de a obţine autorizaţia de construire, în condiţiile în care art. 26 lit. 1) din Legea nr. 50/1991 incriminează ca şi contravenţie "emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizaţia de construire/desfiinţare".

În concluzie, recurenta a susţinut că, în condiţiile în care inacţiunea chematelor în garanţie au împiedicat-o să întreprindă demersurile pentru relocarea conductei de gaz este evidentă existenţa unei fapte ilicite care ar atrage răspunderea chematelor în garanţie, aspect ce impune obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a acestei inacţiuni.

Intimata R.N.P. - Romsilva a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Cu privire la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata a precizat că recurenta nu a menţionat actul de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a relevat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva aplicării şi interpretării corecte a dispoziţiilor legale incidente.

Intimata Direcţia Silvică Maramureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, argumentele prezentate fiind identice cu cele ale intimatei R.N.P. - Romsilva.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON.

Recurenta a formulat răspunsuri la întâmpinări, solicitând respingerea argumentelor prezentate de intimate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea 06.05.2020, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru soluţionare în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Premisa cererii de chemare în garanţie disjunsă în prezentul dosar are ca situaţie de fapt împrejurarea că Direcţia Silvică Maramureş a solicitat Consiliului Local Maramureş emiterea unui certificat de urbanism necesar pentru obţinerea unei autorizaţii de construire în scopul executării lucrărilor de extindere a conductei de gaz metan cu presiune redusă la cabana Apa Sărată a Ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş. Ulterior, cu încălcarea condiţiilor determinate prin acest act, a fost emisă autorizaţia de construire a respectivei conducte în favoarea Ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş, conductă construită pe terenul proprietatea A. S.R.L. În repetate rânduri proprietarul terenului afectat de amplasarea conductei de gaz a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă generată de ocuparea abuzivă a terenului propriu. S-a solicitat şi devierea traseului conductei, sens în care B. S.A. (precursoarea C. S.A.), în lipsa oricărei iniţiative imputate Direcţiei Silvice Maramureş, a considerat că Direcţia Silvică Maramureş şi R.N.P. - Romsilva răspund pentru orice prejudicii determinate de acest fapt, pe temeiul delictual. În apărare, chematele în garanţie au arătat că numai branşamentul la reţea aparţine proprietăţii Ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş, pe când proiectul de execuţie şi amplasament al conductei, execuţia propriu-zisă, precum şi proprietatea conductei aparţin B. S.A., independent de faptul că lucrarea a fost recepţionată de beneficiarul final, Ocolul Silvic.

Pe fondul aceste situaţii, au existat repetate litigii demarate de proprietarul terenului afectat, A. S.R.L., care au avut ca obiect răspunderea C. S.A. fie pentru ocuparea terenului, fie pentru lipsa efectuării oricăror demersuri de relocare sau îngropare a conductei de gaz. În acelaşi context a debutat şi prezentul litigiu în care A. S.R.L. a solicitat despăgubiri echivalente lipsei de folosinţă a terenului de la C. S.A, iar aceasta a chemat în garanţie R.N.P. - Romsilva şi Direcţia Silvică Maramureş.

Întrucât în apel instanţa a respins pretenţiile C. S.A. formulate împotriva chematelor în garanţie disjunsă de cererea principală, recurenta a criticat decizia, în primul rând pentru încălcarea dispoziţiilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, mai precis, încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte aprecierea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 357/2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj. A considerat recurenta că în mod nereal s-a reţinut că în menţionata decizie s-a statuat asupra calităţii de proprietar al conductei de gaz în persoana C. S.A., în realitate, în litigiul anterior fiind dezlegată doar chestiunea predării conductei către antecesoarea recurentei. De altfel, C. S.A. este doar un operator de distribuţie de gaze naturale, având, pe cale de consecinţă, doar obligaţii legate de întreţinerea şi funcţionarea în condiţii de siguranţă a sistemului de distribuţie, iar nu exercitarea dreptului de proprietate, aşa cum a reţinut greşit instanţa de apel.

Reţinând că între părţi, în esenţă, se dispută de calitatea de proprietar asupra conductei de gaz pentru a se stabili titularul obligaţiilor legate de operaţiunea de relocare a acesteia, curtea de apel a stabilit că această chestiune este dezlegată cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2015 unde s-a statuat că respectiva conductă este în patrimoniul C. S.A., iar într-un nou litigiu, această parte nu poate opune o situaţie de fapt contrară prin reinterpretarea aceloraşi mijloace de probă. De asemenea, instanţa de apel a subliniat că face parte din categoria chestiunilor tranşate cu putere de lucru judecat şi faptul că C. S.A. este responsabilă pentru conduita ilicită de amplasare a conductei cu încălcarea prevederilor din certificatul de urbanism nr. x/2000 şi din autorizaţia de construire nr. x/2001, astfel cum rezultă din decizia nr. 357/2017 şi din decizia nr. 156/2013, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj.

Examinând acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. puterea de lucru judecat se poate opune între părţile cauzei pro veritate accipitur atunci când într-un alt litigiu s-au tranşat chestiuni care se repun în discuţie într-un proces ulterior.

Deşi recurenta nu infirmă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 357/13.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 în care a avut calitatea de parte şi nici efectul obligatoriu al acestei hotărâri, apreciază că instanţa de apel reinterpretează considerentele cu caracter decisiv care intră, de asemenea, în puterea lucrului judecat.

Critica nu este fondată. Prin decizia evocată cu putere de lucru judecat se stabileşte că în sarcina C. S.A. se poate reţine "fără dubiu existenţa faptei ilicite, atât din perspectiva amplasării acestei conducte pe terenul reclamantei (nn: A. S.R.L.), cât şi din perspectiva neîndeplinirii obligaţiei de mutare a acestei conducte". De asemenea, prin aceeaşi decizie, combătând apărarea C. S.A. referitoare la calitatea sa de proprietar al conductei, instanţa a stabilit că "deşi iniţial conducta de gaz a fost construită din fondurile Ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş, aceasta a fost predată distribuitorului de gaze naturale, fiind în patrimoniul acesteia, aşa încât în anul 2014 în memoriul tehnic întocmit de S.C. A. S.R.L., figurează conducta de presiune medie care alimentează consumatorii având ca titular B. Târgu Mureş, prin Centrul Operaţional Baia Mare".

Aceste statuări ale deciziei evocate cu putere de lucru judecat intră în spectrul prezumţiei legale absolute care poate fi opusă recurentei, care a fost parte în primul proces, şi reprezintă o chestiune litigioasă repusă în discuţie în al doilea litigiu, cel actual. Fiind aşadar rezolvată, la nivelul dezlegărilor necesare chestiunea apartenenţei conductei de gaz în primul litigiu, aceasta nu mai poate fi reconsiderată în litigiile ulterioare, iar excepţia a fost corect evaluată de instanţa de apel.

Nu este real nici că instanţa de apel a reinterpretat înţelesul dezlegărilor din decizia nr. 357/2017, confundând "predarea" cu proprietatea, atâta vreme cât prin considerentele evocate ale acestei decizii se statuează că sunt în patrimoniul C. S.A. aceste conducte, aceasta având semnificaţia unei statuări asupra proprietăţii.

Aceste dezlegări nu contravin nici dispoziţiilor legale evocate de recurentă, respectiv art. 108 lit g) pct. 1 din Legea nr. 123/2012 a energiei şi gazelor naturale şi art. 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 32/2017, prin care se arată că la efectuarea racordurilor la reţelele preexistente se solicită acordul proprietarilor ale căror bunuri pot fi afectate prin aceste lucrări şi nu semnifică, aşa cum înţelege recurenta, faptul că reţeaua de conducte de transport şi distribuţie a gazelor naturale reprezintă proprietatea chematelor în garanţie, ca beneficiare ale acestui racord.

Nici al doilea motiv al recursului nu este fondat. Dincolo de împrejurarea că prin a doua critică din recurs se tinde la reevaluarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 357/13.06.2017, cu privire la care s-au dezvoltat anterior considerente, recurenta mai arată că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind regimul autorizării construcţiilor, emiterea autorizaţiei este legată de calitatea de proprietar asupra bunului a solicitantului acestei autorizaţii.

Critica nu este întemeiată câtă vreme recurenta tinde să demonstreze din nou că intimatele-chemate în garanţie deţin proprietatea conductei de gaze naturale şi că, în această calitate, sunt titularele obligaţiei de a întreprinde demersuri pentru relocarea sau îngroparea reţelei de gaz şi responsabile pentru orice prejudiciu legal de încălcarea acestei obligaţii.

Tot în acest context este lipsită de relevanţă împrejurarea că recurenta este doar un distribuitor pe piaţa gazelor naturale, nu transportator ori furnizor şi că aceste activităţi sunt reglementate diferit, atâta vreme cât această demonstraţie nu are aptitudinea să dovedească faptul că demersurile de relocare a conductei sunt în sarcina Direcţiei Silvice Maramureş şi R.N.P. - Romsilva.

Deşi în litigiu nu este contestată împrejurarea că pentru operaţiunile de relocare şi edificare subterană a reţelei este necesară obţinerea autorizaţiei de construire în condiţiile Legii nr. 50/1991, recurenta apreciază, cum este corect, că obligaţia obţinerii acestei autorizări incumbă proprietarului acesteia, însă nu poate fi omisă împrejurarea că apartenanţa reţelei a fost stabilită ca fiind în chiar patrimoniul recurentei, de aceea, nu este corectă concluzia C. S.A. referitoare la încălcarea acestor obligaţii de către chematele în garanţie, pentru a fi justă pretenţia formulată pe cale incidentală împotriva acestora.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că motivele de recurs formulate de recurentă nu sunt întemeiate, de aceea, vor fi înlăturate şi, în consecinţă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat împotrva deciziei pronunţate în apel va fi respins ca nefondat.

Având în vedere respingerea cererii de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei A. S.R.L. cheltuielile de judecată efectuate de această intimată în recurs, dovedite în cauză cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 354/11.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.