Liability for damages: appellate omission of statutory prescription interruption under Decree 167/1958 Art. 14(1)

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2014, astfel cum a rezultat în urma măsurii disjungerii dispuse la data de 04.03.2016, reclamanta COMPANIA NAŢIONALA "LOTERIA ROMANA" S.A., a solicitat obligarea pârâţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., in temeiul disp, art. 194 C. proc. civ. rap. la art. 254 Codul muncii (fostul art. 270), la plata sumei de 237.788,22 RON reprezentând prejudiciu produs C.N.L.R. S.A. şi la plata cheltuielilor de judecata.

Reclamanta Compania Naţionala "Loteria Romana" S.A., a formulat cerere de precizare a petitului acţiunii introductive de instanţă solicitând instanţei de judecata obligarea pârâţilor la plata sumei de 237.788,22 RON reprezentând prejudiciu produs proporţional cu salariul net al fiecăruia de la data constatării pagubei, respectiv, de la data emiterii de către Curtea de Conturi a României a Deciziei nr. 3/14.07.2011.

La data de 24.11.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare în care a indicat pentru fiecare pârât în parte temeiul juridic în baza căruia aceştia şi-au desfăşurat activitatea în cadrul reclamantei, în perioada indicată în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din data de 04.03.2016 s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VIII-a a Tribunalului Bucureşti şi a fost scoasă cauza de pe rolul instanţei şi înaintată secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 22 iulie 2016, sub nr. x/2016*.

Prin sentinţa civilă cu nr. 691 din data de 10 martie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului J.; a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea formulată de reclamantă pentru prescripţia dreptului material la acţiune.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, a respins apelul formulat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. şi a obligat apelanta să plătească intimatei D. suma de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat al doilea motiv din cererea de apel şi nu a răspuns criticilor invocate de Companie referitoare la aceea că în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Decretul 167/1958 prescripţia extinctiva nu a început să curgă până în luna iunie 2012.

Or, susţine recurenta-reclamantă, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie sa se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăşi limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

In acest context, recurenta a susţinut că soluţia Curţii de Apel Bucureşti de respingere a apelului formulat de C.N.L.R. S.A. este nefondată, nefiind sprijinită pe argumente de fapt şi de drept în ceea ce priveşte respingerea tuturor motivelor de apel invocate.

Totodată, prin omisiunea instanţei de apel de a analiza şi a cerceta, în mod efectiv, al doilea motiv de apel, s-a cauzat Companiei o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţa de apel, pentru a se asigura accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Recurenta a apreciat că, necercetând al doilea motiv de apel invocat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată şi în consecinţă nelegală, nulă, încălcând atât dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. cât şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

S-a mai susţinut că decizia recurată este nelegala, întrucât cuprinde motive contradictorii.

Astfel, recurenta a arătat că în cuprinsul hotărârii recurate instanţa de apel a invocat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi că analizând situaţia de fapt dedusă judecaţii, instanţa a reţinut la fila x paragraful 4 fraza I că "In cauza de faţă, dreptul material la acţiune s-a născut în momentul producerii presupusului prejudiciu, respectiv la data de 05.08.2009, reprezentând data aprobării, sub nr. x/05.08.2009, a referatului înregistrat cu nr. x/29.07.2009".

Aşadar, instanţa de apel a apreciat ca data de 05.08.2009 este momentul când s-a născut dreptul la acţiune si când a început sa curgă termenul de prescripţie extinctiva.

Însă, in contradicţie cu aceasta concluzie, prin hotărârea recurată se reţin şi următoarele:

"Curtea apreciază ca momentul începerii termenului prescripţiei dreptului material la acţiune curge fie de la data emiterii poliţelor de asigurare sau cel mai târziu de la data raportului de control al Curţii de Conturi nr. 5608/25.05.2011" .

Or, susţine recurenta-reclamantă, suntem în faţa unei contradicţii în ceea ce priveşte motivele pe care se sprijină hotărârea pronunţată în apel: Astfel, pe de o parte, instanţa invocă faptul că dreptul la acţiune şi, implicit, începutul curgerii termenului de prescripţie, s-au născut la data de 05.08.2009, iar pe de o parte, instanţa a identificat alte două momente ale începerii curgerii termenului prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv:data emiterii poliţelor de asigurare, dar si data raportului de control al Curţii de Conturi nr. 5608/25.05.2011.

Contradicţia este evidentă şi din perspectiva faptului că, pentru un unic drept material la acţiune, nu pot exista mai multe momente de început ale curgerii termenului prescripţiei extinctive în exercitarea dreptului.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în sinteză, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 şi a apreciat că acţiunea ar fi fost formulată după împlinirea termenului de prescripţie, decizia recurata fiind aşadar nelegala.

Totodată, recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, reţinând că acestea nu ar fi incidente în cauză şi că, dând eficienţă dispoziţiilor art. 13 lit. c) din Decretul 167/1958, prin formularea obiecţiunilor la Raportul de Control nr. x/25.05.2011 cursul prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune a fost suspendat până la data de 18.07.2011 când a fost comunicată Decizia nr. 3/2011 ce a avut în vedere analizarea obiecţiunilor formulate.

Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 03.07.2014, aşadar în interiorul termenului de prescripţie de trei ani.

In concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii-pârâţi E. şi O., au solicitat anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sau respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate.

Intimaţii-pârâţi A., K., F. prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat; menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate; obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă D. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi prin raportare la Decizia ICCJ nr. 52/2018; a invocat inadmisibilitatea în principiu a recursului, în temeiul art. 493 din C. proc. civ. aplicabil în cauză; motivele invocate de C.N.R.L. nu se încadrează în niciunul dintre motivele explicit prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. respingerea, ca nefondat, a recursului; menţinerea, drept temeinică si legală, a deciziei recurate; obligarea CNLR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, sens în care a depus, în anexă, dovada achitării onorariului de avocat (factură şi extras cont).

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a excepţiei inadmisibilităţii recursului, admiterea recursului şi obligarea acestor intimaţi-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2019 a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă. Ulterior cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor stării de urgenţă.

Analizând recursul reclamantei Compania Naţională Loteria Română S.A., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, pentru următoarele considerente:

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Fundamentul acestui motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În accepţiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt şi în drept la pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Obligaţia de motivare, statuată la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune aprecierea naturii cauzei, circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie; motivarea unei hotărâri trebuie, deci, înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

În acest context, se reţine că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate, şi să argumenteze motivele pentru care îşi însuşeşte sau nu, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.

Or, în motivarea deciziei recurate, nu se regăseşte analiza şi argumentele pro sau contra privind cel de al doilea motiv de apel referitor la argumentele instanţei de fond privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Decretul 167/1958, deşi apelanta-reclamantă prin cererea de apel a invocat aceste aspecte.

Din această perspectivă, instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile reclamantei referitoare cazul de întrerupere prevăzut de art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu a explicat dacă este sau nu corect analizat şi incident în cauză, aşa încât hotărârea sa nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar

Prin omisiunea instanţei de apel de a analiza şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în susţinerea cererii sale de apel, motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În aceste condiţii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Nemotivarea hotărârii în privinţa aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, astfel încât nu vor fi analizate celelalte argumente în susţinerea cererii de recurs.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza instanţei de apel, pentru rejudecarea apelului, urmând a se analiza cel de al doilea motiv din cererea de apel privind modul în care instanţa de fond a analizat cazul de întrerupere prevăzut de art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi dacă este sau nu incident în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.