Subway construction access restrictions: beneficiary exempt from tortious liability where contractor’s contractual agreement governs site work

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. METROREX S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 322.013 RON, reprezentând prejudiciu produs în perioada 2013-2015 de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 236 din 31 ianuarie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a Civilă a respins acţiunea ca nefondată.

Instanţa de fond a evidenţiat obligaţiile pe care asocierea şi le-a asumat conform clauzei 2 din "Acord", subliniind că părţile au convenit cu privire la restricţionarea parţială a accesului în incinta imobilului din B-dul x nr. 216, în vederea realizării lucrărilor de construcţii pentru extinderea Magistralei 4 de Metrou Bucureşti.

S-a reţinut că, întrucât modalitatea în care executantul lucrărilor (Asocierea B.) urma a asigura accesul stradal în incinta imobilului în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea comercială formează obiectul unui contract, reclamanta exprimându-şi acordul ca accesul în imobil să fie realizat de către executant în condiţiile stipulate prin clauzele contractuale, reclamanta nu poate invoca răspunderea delictuală nici în raport cu beneficiarul lucrărilor, pârâta S.C. Metrorex S.A., pentru prejudiciile suferite prin restricţionarea accesului în magazinul deţinut în imobilul din B-dul x Noi, dată fiind existenţa raporturilor contractuale dintre beneficiarul Metrorex şi executantul Asocierea B.. Raportat la aspectele susţinute pe calea cererii de chemare în judecată, s-a reţinut că prin "Acordul" încheiat la data de 10.12.2012 reclamanta şi-a exprimat consimţământul pentru "blocarea porţilor mari existente care asigură în prezent accesul în imobilul din B-dul x nr. 216". De asemenea, prin clauza 4.1 şi II din Acord, părţile au convenit realizarea unui alt acces stradal în condiţiile expres stabilite.

În interpretarea dispoziţiilor art. 1355 alin. (3) C. civ., tribunalul a reţinut că acestea nu sunt incidente întrucât părţile nu se află în ipoteza reprezentată de acest text de lege. S-a motivat că prin convenţia semnată între reclamantă şi executantul lucrărilor, reclamanta nu a renunţat la dreptul de a obţine plata despăgubirilor, ci a acceptat ca restricţionarea accesului în imobilul în care se află punctul său de lucru să fie realizată în condiţiile prevăzute în convenţie, astfel încât în virtutea principiului forţei obligatorii a contractului, principiu prevăzut de art. 1270 alin. (1) din C. civ., reclamanta nu ar putea obţine decât prejudiciile cauzate prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin această convenţie de către executant, pe temeiul răspunderii contractuale.

Tribunalul a reţinut totodată că lucrările necesare dezvoltării reţelei de transport cu metroul şi de modernizare a reţelei existente sunt lucrări de utilitate publică conform art. 1 şi 2 lit. a) din Legea nr. 255/2010, astfel încât executarea acestora nu poate constitui o faptă ilicită, în consecinţă, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei în conformitate cu dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 630 alin. (1) C. civ., s-a arătat că nici acestea nu sunt incidente în cauză, câtă vreme relaţiile dintre părţi nu sunt relaţii de vecinătate, pârâta nefiind proprietar al terenului pe care s-au desfăşurat lucrările de construcţii. Conform acordului preliminar nr. 15/1.08.2012, suprafaţa de teren delimitată de Intersecţia Şos. Bucureşti-Târgovişte cu Şos. Gh. Ionescu Siseşti - Lacul Străuleşti - B-dul x Noi - B-dul x - Zona Laromet se află în domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti, parţial domeniul public al statului şi parţial proprietăţi private ale persoanelor fizice şi juridice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a Civilă la data de 5.06.2018.

Prin decizia civilă nr. 2079/A din 23 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

Curtea a reţinut că faptul pretins prejudiciabil constând în blocarea porţilor mari existente, care asigurau accesul în imobil, şi realizarea unei alte căi de acces, au fost lucrări realizate de către antreprenor, persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă. Or, premisa angajării răspunderii civile delictuale consacrate de dispoziţiile art. 1349 C. civ., invocate de către parte, presupune nemijlocit fie săvârşirea unui delict civil, fie neexecutarea obligaţiilor contractuale.

Intimata-pârâtă, în calitate de achizitor şi beneficiar al lucrării, a stabilit în mod explicit obligaţia antreprenorului de a permite asigurarea unui trafic fluent de vehicule şi persoane, în toate condiţiile climatice pentru public, pe toate drumurile asociate cu sau afectate de Contract şi de asemenea pentru proprietari sau locatari ai proprietăţilor învecinate, în condiţiile realizării unei lucrări de utilitate publică conform art. 1 şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 255/2010. În aceste împrejurări, lucrările iniţiate de către METROREX S.A. a fi îndeplinite în executarea contractului de construire, nu pot atrage incidenţa prevederilor art. 1349 C. civ.

Măsura accesorie şi necesară de restricţionare a circulaţiei rutiere şi pietonale a fost pusă în practică de către antreprenor în condiţiile agreate de către apelant-reclamantă, tocmai în anticiparea posibilităţii de afectare a vadului comercial, acest acord neavând valoarea unei clauze de înlăturare ori diminuare a răspunderii, în înţelesul art. 1355 C. civ.. Din interpretarea clauzelor Acordului rezultă că reclamanta a găsit ca fiind satisfăcătoare măsurile alternative de acces, realizate pe costul exclusiv al antreprenorului, şi a convenit în termeni expliciţi modificarea accesului în imobil; acordul are valoarea unei convenţii de sine stătătoare prin care una dintre părţi a urmărit stabilirea limitelor de realizare a propriei organizări de şantier, iar cealaltă le-a acceptat, în condiţiile de comun acord agreate, fiind astfel incidente prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ.

În ceea ce priveşte valorificarea pretenţiilor în temeiul art. 630 din C. civ., Curtea a constatat că prin acestea legiuitorul a stabilit că, dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare când acest lucru este posibil. Textul legal a cărei valorificare instituie limitele judiciare stabilite în interes privat, în materie imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate, reglementare motivată de faptul că dreptul de proprietate se impune a fi exercitat astfel încât să nu se cauzeze pagube unor terţe persoane. Aceste limite vin să completeze limitele juridice legale şi voluntare.

Angajarea răspunderii în temeiul art. 630 C. civ. presupune o depăşire a limitelor anterior menţionate şi o lipsă a culpei proprietarului, pentru că numai astfel de situaţii sunt susceptibile a da naştere unei obligaţii de reparare a prejudiciului pe temeiul echităţii sau al aşa-numitor obligaţii normale de vecinătate.

Acţiunea având acest temei nu poate fi îndreptată decât împotriva persoanei care are calitatea de proprietar al fondului exploatat, concluzia impunându-se prin raportare la faptul că textul legal este cuprins în Capitolul III al Titlului II C. civ., Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată. Or, în cauză, pârâta-intimată nu deţine această calitate întrucât, conform acordului preliminar nr. 15/1.08.2012, suprafaţa de teren delimitată de Intersecţia Şos. Bucureşti Târgovişte cu Şos. Gh. Ionescu Siseşti-Lacul Străuleşti-B-dul x Noi-B-dul x se află în domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti, parţial domeniu public al statului şi parţial proprietăţi private ale persoanelor fizice şi juridice. Împrejurarea potrivit cu care, ulterior finalizării construcţiei, METROREX S.A. a devenit proprietarul tunelului, galeriei şi staţiei de metrou Străuleşti nu este de natură a atrage răspunderea sa, în condiţiile art. 630 C. civ., întrucât această persoană juridică nu deţinea calitatea de proprietar a fondului exploatat în perioada de restricţionare a circulaţiei rutiere şi pietonale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că decizia instanţei de apel este nelegală deoarece au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la interpretarea temeiului juridic al acţiunii, respectiv a textelor incidente: art. 630, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 C. civ. referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale dar şi a probelor administrate în cauză.

Se arată că faptul juridic ilicit invocat a avut drept consecinţă producerea unui grav prejudiciu în dauna reclamantei sub aspectul scăderii activităţii comerciale desfăşurate în incinta imobilului amplasat în vecinătatea construcţiei ridicate de pârâtă.

Construcţia pe care a fost edificată staţia de metrou se afla la limita de proprietate învecinată cu imobilul reclamantei, iar instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 630 C. civ. în sensul că s-a apreciat în mod greşit că pârâta nu poate fi răspunzătoare faţă de reclamantă, întrucât nu a dovedit calitatea de proprietar al terenului, iar în cauză nu se pune problema existenţei unor inconveniente generate de două vecinătăţi.

Noţiunea de vecinătate a fost înţeleasă greşit de instanţa de apel în sensul că art. 630 C. civ. limitează această noţiune la calitatea de proprietar al celor două terenuri învecinate, deşi în realitate textul de lege are un înţeles mai larg care nu face distincţie între calitatea de proprietar asupra unui teren sau asupra unei construcţii.

Se mai susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că prin semnarea convenţiei intitulată Acord din data de 10 decembrie 2012, încheiată între reclamantă şi terţii constructori, pârâta este exonerată de răspunderea civilă delictuală privind executarea culpabilă a lucrărilor de construcţii. În cuprinsul Acordului semnat prin clauza 2 terţii constructori şi au asumat o serie de obligaţii în scopul protejării activităţii comerciale a reclamantei, obligaţii care s-au dovedit a fi insuficiente pentru împiedicarea producerii acestui prejudiciu.

Prin cererea înregistrată la 09 mai 2019, recurenta a invocat un motiv de ordine publică şi a arătat se întemeiază pe eroarea materială consemnată în cuprinsul deciziei prin care se arată că nu a fost formulată o cerere de restituire a diferenţei taxei judiciare de timbru de către reclamantă, formulată de aceasta în faţa instanţei de fond.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 16 mai 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 24 octombrie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 23 ianuarie 2020, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează:

Litigiul are ca obiect răspundere civilă delictuală având la bază lucrările de execuţie pentru extinderea Magistralei 4 de Metrou Bucureşti.

Cu titlu prealabil se reţine că, la data de 11.07.2012, între pârâta S.C. Metrorex S.A. (în calitate de beneficiar) şi Asocierea B., S.C. C. S.A., S.C. D. S.A., S.C. E. S.A. (în calitate de executant), s-a încheiat contractul având ca obiect executarea lucrărilor la metrou Magistrala 4 Parc Bazilescu - Străuleşti. La data de 10.12.2012 Asocierea B. S.A. - D. S.A. - F. S.A. a încheiat cu mai multe persoane fizice şi juridice ce îşi desfăşurau activitatea comercială în imobilul situat în B-dul x nr. 216, o convenţie intitulară "Acord" prin care părţile au convenit cu privire la restricţionarea parţială a accesului în incinta imobilului din B-dul x nr. 216, în vederea realizării lucrărilor de construcţii pentru extinderea Magistralei 4 de Metrou Bucureşti, acord care a fost semnat şi de reclamantă.

Astfel, modalitatea în care executantul lucrărilor (Asocierea B.) urma să asigure accesul stradal în incinta imobilului în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea comercială, a format obiectul unui contract, reclamanta exprimându-şi acordul ca accesul în imobil să fie realizat de către executant în condiţiile stipulate prin clauzele contractuale.

Acţiunea în răspundere delictuală formulată în cauză nu vizează încălcarea Acordului din 10.12.2012 de către părţile semnatare ci tragerea la răspundere a beneficiarului lucrărilor, respectiv pârâta S.C. Metrorex S.A., pentru prejudiciile pretins a fi suferite de recurenta-reclamantă prin restricţionarea accesului în magazinul deţinut de aceasta în imobilul din B-dul x Noi, care a generat scăderea veniturilor sale financiare.

Înalta Curte reţine că potrivit Legii nr. 255/2010 lucrările de dezvoltare şi modernizare a reţelei de metrou sunt de utilitate publică, astfel că pentru astfel de lucrări efectuate în folosul întregii comunităţi nu se pot pretinde despăgubiri decât în condiţiile încălcării dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea acestor lucrări.

Raportat la acest aspect se observă că reclamanta a invocat încălcarea unor dispoziţii din C. civ. respectiv art. 630, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 C. civ. iar nu din legislaţia care stabileşte regimul juridic al lucrărilor de utilitate publică. Mai mult recurenta-reclamantă, astfel cum s-a arătat, deşi a semnat un acord prin care au fost stabilite condiţiile în care urma să fie restricţionat accesul către imobilul deţinut de aceasta cu destinaţie comercială, nu a înţeles să invoce încălcarea acestui acord drept consecinţă a prejudiciul pretins a fi fost produs.

Prin cererea de recurs s-a susţinut aplicarea greşită a următoarelor texte de lege: art. 630, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 C. civ., recurenta arătând că instanţa a interpretat greşit temeiul juridic al acţiunii întrucât nu s-a ţinut seama de fapta ilicită săvârşită de pârâtă, respectiv determinarea scăderii activităţii comerciale a reclamantei ca urmare a lucrărilor desfăşurate la limita de proprietate.

Susţinerile recurentei sunt nefondate, în cauză având loc o interpretare corectă a temeiului juridic al acţiunii.

Astfel, în examinarea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, instanţa a reţinut că fapta ilicită invocată de reclamantă nu există întrucât părţile au reglementat în mod explicit modul de desfăşurare a lucrărilor de extindere la Magistrala 4 de Metrou Bucureşti. Aşadar, recurenta-reclamantă nu poate face abstracţie de existenţa acordului încheiat în acest sens, cu atât mai mult cu cât prin art. 5 din acest acord a garantat asocierea împotriva oricărei reclamaţii ce rezultă din executarea acestuia.

În aceste condiţii, invocarea unei răspunderi civile întemeiate pe dreptul comun se situează în afara raporturilor juridice asumate de recurentă-reclamantă, întrucât aceasta reclamă o faptă ilicită cauzată, în fapt, cu ocazia desfăşurării lucrărilor, iar acest aspect nu poate fi ignorat.

Pe de altă parte, faptul că recurenta nu invocă încălcarea dispoziţiilor Acordului naşte prezumţia puternică că acesta a fost respectat, motiv pentru care nu-l poate invoca în susţinerea unei acţiuni în răspundere civilă.

Trebuie menţionat şi faptul că recurenta-reclamantă a chemat în judecată beneficiarul, care nu a participat la desfăşurarea lucrărilor deci nu avea cum să producă fapta ilicită reclamată, or aşa cum prevede art. 1349 C. civ. premisa răspunderii civile delictuale presupune săvârşirea nemijlocită a unui delict civil.

Recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 630 C. civ. în sensul că pârâta nu a dovedit calitatea de proprietar al terenului învecinat cu cel în care recurenta-reclamantă îşi desfăşoară activitatea.

Nici această critică nu este fondată.

Astfel cum s-a arătat acţiunea a fost îndreptată către beneficiarul lucrării de utilitate publică, pârâta Metrorex, care, în perioada în care se pretinde că fost cauzat prejudiciul, nu avea calitatea de proprietar al terenului pe care s-au desfăşurat lucrările. Cum textul de lege invocat se referă la proprietarii existenţi la momentul când se consideră că prin exercitarea dreptului de proprietate au fost cauzate inconveniente mai mari decât cele normale în raporturile de vecinătate şi cum pârâta nu avea calitatea de proprietar, lipseşte o condiţie esenţială a invocării acestui temei de drept, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel.

Contrar susţinerilor recurentei, atâta timp cât aceasta a consimţit să reglementeze modul de derulare a lucrărilor în zona limitrofă proprietăţii sale, pentru ceea ce s-a derulat conform Acordului terţii constructori sunt exoneraţi de răspundere. În măsura în care reclamanta a considerat că au fost depăşite limitele Acordului sau acesta nu a fost respectat, acţiunea în răspundere trebuia îndreptată către terţii constructori iar nu faţă de beneficiar care nu a fost implicat direct în derularea lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a învederat existenţa unei erori materiale consemnată în cuprinsul deciziei civile recurate nr. 2079/A/2018, prin care se reţine că reclamanta nu a formulat cerere prin care să solicite restituirea diferenţei de taxă judiciară de timbru.

Înalta Curte reţine că deşi acest aspect a fost invocat de recurentă ca motiv de ordine publică, potrivit C. proc. civ., eroarea materială nu este un motiv de ordine publică ci o instituţie juridică de sine stătătoare, reglementată prin dispoziţii speciale, obligatoriu de urmat, motiv pentru care nu va analiza această critică.

Fata de considerente reţinute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2079/A din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. METROREX S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2079/A din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. METROREX S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.