Dismissal of cassation appeal for failure to substantively develop grounds of law and fact review in personal injury compensation

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Ilfov la data de 24.09.2018, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata către reclamanta A., a sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 7700 RON, cu titlu de daune materiale şi către reclamanta B., a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale şi a sumei de 800 RON, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, a solicitat obligarea pârâtei la plata unor penalităţilor de întârziere, de 0,2 % pentru fiecare zi scursă între data înaintării către asigurător a cererilor de despăgubire data plăţii despăgubirilor precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 868/25.03.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 7.700 RON, cu titlu de daune materiale, obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 50.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 800 RON, cu titlu de daune materiale, obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumei de 100.000 euro, de la data de 07.06.2018, până la data achitării integrale şi obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumei de 50.000 euro, de la data de 07.06.2018, până la data achitării integrale; s-a respins cererea reclamantelor privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%, aferente daunelor materiale, ca neîntemeiată; s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 3.000 RON, constând în onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţionale pretenţiilor admise şi obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 3.570 RON, constând în onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţionale pretenţiilor admise.

Prin decizia civilă nr. 1486A din 3 octombrie 2019 pronunţată de CURTEA DE APEL Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 868/25.03.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelantele reclamante A. şi B.. A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în ceea ce priveşte soluţia asupra capătului de cerere privind penalităţile de întârziere, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantelor A. şi B. penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, aferente sumelor stabilite cu titlu de daune morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. A fost menţinută, în rest, sentinţa civilă apelată. Au fost respinse apelurile declarate de apelantele-reclamante A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. C. S.A.

Recurenta invocă motiul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi susţine că instanţa de apel, ori nu a stabilit corect situaţia de fapt ori prezintă motive contradictorii având în vedere că hotărârea nu este motivată în privinţa daunelor morale câtă vreme argumentele instanţei nu au suport în starea de fapt, respectiv în faptul că victima nu a purtat centura de siguranţă, situaţie în care s-ar fi putut reţine art. 1371 C. civ.

Instanţa de apel nu stabileşte nivelul daunelor morale în raport de jurisprudenţa din România, ceea ce echivalează cu o nemotivare care nu poate face posibilă exercitarea controlului judiciar. Înlăturând în totalitate practica relevantă şi nemotivând de ce a procedat astfel, instanţa a încălcat în mod evident norma imperativă a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la cel de al doilea motiv de casare, respectiv art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta susţine că soluţia pronunţată de instanţa de apel este greşită ca urmare a neobservării concursului dintre norma generală şi norma specială. Astfel, instanţa a nesocotit criteriile legale care au stat la baza stabilirii despăgubirilor, încălcând dispoziţiile legale care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a persoanei se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, neobservând că despăgubirea acordată echivalează cu îmbogăţire fără just temei.

Prin întâmpinarile formulate intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta deşi a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate şi argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greşit de către instanţa de apel.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa de apel ori nu a stabilit corect situaţia de fapt ori prezintă motive contradictorii având în vedere că hotărârea nu este motivată în privinţa daunelor morale câtă vreme argumentele instanţei nu au suport în starea de fapt, or aceste critici nu vizează legalitatea hotărârii ci reanalizarea situaţiei de fapt, aspect care nu intră în atribuţiile instanţei de recurs. În plus, critica recurentei referitoare la cuplarea centurilor de siguranţă nu a făcut obiectul apelului, ca atare este invocată omisso medio.

Deşi a susţinut incidenţa art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a arătat că instanţa a nesocotit criteriile legale care au stat la baza stabilirii despăgubirilor fără a arăta în concret care sunt normele de drept material încălcate prin decizia atacată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 a fost făcută doar formal.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 10 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate. În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1486A din 03 octombrie 2019 pronunţatăde Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1486A din 03 octombrie 2019 pronunţatăde Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2020.