Jurisdictional conflict resolved via contractual venue clause despite missed initial hearing deadline

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând, asupra conflictului de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 07.08.2019 reclamanta S.C. A. S.A. Vaslui în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi C. a solicitat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţa încheiat la 23.11.2015, între A. S.A. Vaslui, în calitate de cedent şi C., în calitate de cesionar, şi B. S.A., în calitate de debitor cedat, ce a avut ca obiect cesionarea de către A. S.A. Vaslui către C. a unei creanţe în cuantum de 5.283.651.50 Ron pe care A. S.A. VASLUI o deţinea faţă de B. S.A.

De asemenea s-a solicitat în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, nulitatea absolută a hotărârii nr. 287/27.01.2016 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor B. S.A., precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului nul.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepţie: anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată; admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vaslui şi trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului Bucureşti; admiterea excepţiei prescripţiei cererii de chemare în judecată; admiterea excepţiei lipsei de interes; admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a cesiunii formulată de cedent: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a A. S.A. de a cere anularea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor B. S.A. nr. 287/27.01.2017.

Pârâta C. a formulat întâmpinare, invocând excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Vaslui şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a dosarului în favoarea instanţei competente din Bucureşti.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale Tribunalul Vaslui a admis-o reţinând că, în speţă, potrivit clauzei 8.2 din Contractul de cesiune de creanţă încheiat la data de 23.11.2015, părţile au stabilit că litigiile rezultate din contract care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă se soluţionează de instanţele din Bucureşti, ca atare, la momentul încheierii contractului, părţile au convenit instanţele competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze orice litigiu în legătură cu acesta, clauză permisă de lege şi care nu este de natură a obstrucţiona dreptul de acces la justiţie al reclamantei, motiv pentru care instanţa a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 583/2020 din 10 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, a fost declinată competenţa cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator D. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi C., în favoarea Tribunalului Vaslui. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintată cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ. având în vedere că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată şi de către pârâta B. S.A. prin întâmpinare, instanţa avea obligaţia ca la primul termen de judecată din data de 08.10.2019 să pună în discuţie necompetenţa teritorială. Însă, potrivit încheierii de şedinţă din data de 08.10.2019, instanţa a acordat un nou termen de judecată în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, iar, prin încheierea din data de 26.11.2019, instanţa a amânat din nou cauza la cererea părţilor în vederea formulării unei cereri de renunţare la judecată. Prin urmare, prin nedeclararea necompetenţei teritoriale la prima zi de înfăţişare, Tribunalul Vaslui a devenit competent exclusiv să soluţioneze cauza, operând în acest caz decăderea din dreptul de a se declara necompetentă teritorial în virtutea prevederilor legale mai sus menţionate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cauza are ca obiect constatare nulitate absolută contract de cesiune de creanţă.

Potrivit clauzei 8.2 din Contractul de cesiune de creanţă încheiat la data de 23.11.2015, părţile au stabilit că litigiile rezultate din contract, care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă, se soluţionează de instanţele din Bucureşti, aşadar părţile au convenit o clauză atributivă de competenţă teritorială a cărei consecinţă este aceea că litigiul ce se va ivi între ele în legătură cu executarea contractului să fie judecat de către o anumită instanţă, alta decât cea competentă în mod obişnuit.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, care din perspectiva clauzei atribuitive de competenţă convenită de părţi, nu este instanţă competentă teritorial.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ. părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

În raport de voinţa părţilor şi de dispoziţiile legale enunţate, se constată că în cauză a avut loc o prorogare convenţională a competenţei ce rezultă din inserarea în cuprinsul convenţiei a clauzei atributive de competenţă.

Convenţia prin care părţile au stabilit ca pricina să fie judecată de instanţa competentă din Bucureşti, respectiv Tribunalul Bucureşti, este încheiată în condiţii de regularitate, întrucât este expresă, desemnează exact instanţa aleasă şi nu încalcă normele de competenţă absolută.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 131 C. proc. civ. ca excepţia să fie invocată la primul termen de judecată, aceasta este îndeplinită în cauză întrucât textul de lege prevede două condiţii: părţile să fie legal citate şi să poată pună concluzii. În cauză, deşi condiţia ca părţile să fie legal citate a fost îndeplinită, părţile nu au fost în măsură să pună concluzii deoarece la primul termen de judecată cauza a fost amînată pentru înţelegere pe cale amiabilă iar apoi pentru formularea unei cereri de renunţare la judecată, ca atare excepţia necompetenţei teritoriale a fost discutată în termenul procedural prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a-VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi30 iulie 2020.