Funding fraud claim fails for lack of causal link; €170,000 damages dismissed

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 27 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale OLT, B., director al OJFIR OLT, C., consilier în cadrul OJFIR OLT şi D., şef serviciu în cadrul OJFIR OLT, a solicitat instanţei obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei în cuantum de 130.698 de euro, cu titlu de daune materiale suma cu care au prejudiciat societatea reclamantă şi 40.000 de euro daune morale, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 387/2018 din 18 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Osica de Jos, reprezentată prin administrator E., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Olt, B., director al OJFIR OLT, C., consilier în cadrul OJFIR OLT şi D., şef serviciu în cadrul OJFIR OLT, director al OJFIR OLT, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 5.355 RON cheltuieli de judecată către pârâţii B., C. şi D..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1159/2018 din 14 noiembrie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 387/2018 din 18 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Olt, B., C. şi D., fiind obligată apelanta la plata sumei de 5.355 RON, cheltuieli de judecată, către intimaţii pârâţi B., C. şi D..

Împotriva deciziei nr. 1159/2018 din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărârii pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalului Olt, considerând că judecata s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului şi fără administrarea probelor solicitate de reclamantă, care erau utile şi hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că ambele hotărâri cuprind motive contradictorii faţă de natura şi obiectul pricinii şi deşi, intimaţii nu au declarat apel prin care să critice hotărârea instanţei de fond, instanţa de apel a motivat un aspect soluţionat de instanţa de fond, şi anume excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin urmare considerentele instanţei de apel, derogă de la fondul cauzei iar respingerea apelului se motivează pe un alt temei de drept şi anume pe faptul că în cauză trebuia parcursă procedura contencioasă prevăzută de Legea nr. 554/2004, situaţie lămurită de instanţa de fond prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi în lipsa formulării apelului cu privire la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii de către intimaţii din cauză.

Or, în opinia recurentei, temeiul răspunderii civile delictuale îl constituie fapta ilicită săvârşită de intimata Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a prepuşilor acesteia care, prin fapta ce a făcut obiectul cauzei penale au anulat posibilitatea uzării de calea contenciosului administrativ, respingerea contestaţiei administrative fiind întemeiată pe excepţia tardivităţii, tocmai datorită faptei ilicite invocate de reclamantă, drept temei al acţiunii ce derivă din cauza penală.

În acest sens, recurenta susţine că hotărârea este dată fără cercetarea fondului, având caracter formal şi neconformându-se dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În cauză, deşi la instanţa de fond reclamanta a formulat cerere de probatorii respectiv interogatorii, expertiză de specialitate şi ataşarea dosarului penal, aceste probe au fost respinse fără să fie motivate de instanţa de fond, iar în apel a fost reiterată cererea de probatorii, însă aceasta nu a fost puse în discuţie, dar nici nu s-au motivat circumstanţele ce au determinat respingerea cererilor de probatorii, ca atare prin motivaţia total contradictorie existentă în ambele hotărâri se încalcă dreptul la un proces echitabil.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârile sunt date cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, respectiv prevederile art. 1381 şi următoarele C. civ. şi art. 1349 C. civ.

În acest sens, se arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. reţinând că, în cauză ar opera autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în faţa instanţei civile, în condiţiile în care prin hotărârea penală aflată la dosarul cauzei este admisă plângerea reclamantei împotriva soluţiei de clasare, pe temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. fiind schimbată numai soluţia de casare pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) Teza 2, respectiv că fapta nu ar fi fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală, situaţie în care partea vătămată are dreptul la acţiune civilă în despăgubire pe calea dreptului civil fără să fie împiedicată sau să-i fie opus temeiul de drept al clasării.

În ceea ce priveşte aspectul legat de inadmisibilitate, în baza Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, recurenta consideră că instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal s-a pronunţat cu privire la aceasta problemă care a fost soluţionată la fond prin respingere. Or, reclamanta nu a susţinut-o în motivele de apel, iar părţile adverse n u au făcut apel, iar in concluziile scrise nu au mai ridicat această excepţie.

Mai mult, în cauza penală, anterior Judecătoria Slatina prin încheierea 408/28.04.2015 dată în Dosarul nr. x/2015 a admis solicitarea Ministerului Public şi a dispus redeschiderea urmăririi penale expertiza informatică efectuată în faza de cercetare penală confirmând frauda şi fapta ilicită săvârşită de intimaţi.

În esenţă, acţiunea reclamantei viza, de fapt, incidenţa în cauză a răspunderii civile delictuale, aşa cum este ea reglementată de dispoziţiile C. civ.

Recurenta susţine că pretenţiile din cauza de faţă îşi au izvorul în săvârşirea unei fapte de natură penală, a unei fapte ilicite cu consecinţa creării faţă de societatea reclamantă a unui prejudiciu cert, creat prin fapte infracţionale de către prepuşii pârâţi din cauză iar răspunderea delictuală a intimatei Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale alături de prepuşi săi opera motivat de faptul că, prin fapta acestora i-a fost suprimat prin acte şi manevre frauduloase accesul la finanţarea pentru care au aplicat în conformitate cu dispoziţiile legale.

În continuare, recurenta prezintă instanţei argumente juridice ce solicită a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei respectiv că repararea prejudiciului material şi moral operează şi în situaţia unei fapte ilicite constând în pierderea unei şanse, potrivit prevederilor art. 1532 alin. (2) din noul C. civ., prejudiciul ce s-ar fi putut cauza prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj legal.

În situaţia în care, neexecutarea obligaţiei este intenţionată ori se datorează unei culpe grave a debitorului, acesta va răspunde şi pentru prejudiciile imprevizibile la momentul încheierii contractului.

Prin întâmpinarea depusă, la 25 martie 2019, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 12 martie 2020 a fost admis în principiu recursul şi s-a acordat termen pentru judecata recursului la data de 7 mai 2020, dată la care s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul de judecată din 30 iulie 2020, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prealabil analizării cererii de recurs, Înalta Curte reţine că astfel cum rezultă din situaţia de fapt recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus, în cadrul măsurii 322 o cerere de finanţare pentru proiectul "Introducerea infrastructurii de broadband în comuna Dobrun, satele Chilii şi Roşienii Mici, judeţul Olt iar în urma verificării şi evaluării cererii de finanţare şi după aprobarea de către Autoritatea de Management pentru PNDR a Raportului de evaluare din data de 11.06.2014, proiectul recurentei-reclamante a fost declarat neeligibil, acestă soluţie fiindu-i comunicată prin Notificarea cererilor de finanţare eligibile/neeligibile nr. 3029/11.06.2014.

Împotriva notificării privind neeligibiliatea proiectului, reclamanta a formulat contestaţie la data de 19.06.2014 înregistrată la Oficiul Judeţean Olt cu nr. 3184 iar în urma publicării Raportului de Contestaţii, contestaţia a fost respinsă prin notificarea nr. x/27.06.2014 ca nefiind depusă în termen.

După acest moment, recurenta nu a contestat măsura respingerii ca tardive a contestaţiei în faţa instanţelor competente ci a formulat plângere penală considerând că respingerea ca tardivă a contestaţiei are la bază o activitate infracţională.

Din datele aflate la dosar rezultă că plângerea penală nu s-a soldat cu trimiterea în judecată a persoanelor incriminate ci cu o ordonanţă de clasare în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. în conformitate cu care fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, prin urmare nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă care să poată fi invocată cu autoritate de lucru judecat în civil, în raport de art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. conform căruia hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Chiar dacă instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite, în cauza de faţă, neexistând o hotărâre penală definitivă cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, recurenta nu se poate rezuma doar la invocarea unor aspecte menţionate dosarul penal ci are responsabilitatea dovedirii pretenţiilor sale respectiv a întrunirii în cauză a elementelor răspunderii civile delictuale.

O primă observaţie care se impune este aceea că, deşi recurenta a formulat recurs şi împotriva hotărârii instanţei de fond, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. obiect al recursului este hotărârea dată în apel, aşadar considerentele deciziei de recurs se vor referi doar la decizia instanţei de apel.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că ambele hotărâri cuprind motive total contradictorii faţă de natura şi obiectul pricinii deoarece instanţa de apel a motivat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe faptul că în cauză trebuia parcursă procedura contencioasă prevăzută de Legea nr. 554/2004, situaţie lămurită de instanţa de fond prin respingerea acestei excepţii iar niciuna dintre părţi nu a reiterat în apel acest aspect.

Critica este nefondată.

Potrivit atribuţiilor conferite de lege, instanţa soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, principiu fundamental de drept instituit prin art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, actul care a generat litigiul este reprezentat de un act administrativ respectiv notificarea de respingere ca tardivă a contestaţiei la Raportul privind declararea ca neeligibil a proiectului recurentei, act care, după parcurgea procedurii prealabile, intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sub aspectul posibilităţii de contestare.

Prin urmare, atunci când instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile acestei legi a avut în vedere respectarea art. 22 alin. (1) C. proc. civ. iar nu expunerea unor motive contradictorii, cum greşit susţine recurenta.

Trimiterile instanţei la Legea nr. 554/2002 nu s-au făcut cu încălcarea limitelor învestirii şi nu au avut ca rezultat modificarea soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgea procedurii contencioase ci pentru a releva netemeinicia pe fond a prezentei acţiuni civile.

Deşi recurenta nu a contestat măsura respingerii ca tardive a contestaţiei în faţa instanţelor competente, având în vedere că soluţia dată de organele administrative în procedura prealabilă poate fi contestată în faţa instanţelor de contencios administrativ, aceasta se prevalează de consecinţe care au fost produse ca urmare a propriei ignorări a procedurilor legale aplicabile.

În opinia recurentei, temeiul răspunderii civile delictuale îl constituie fapta ilicită săvârşită de intimata Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a prepuşilor acesteia care i-au anulat posibilitatea uzării de calea contenciosului administrativ prin respingerea contestaţiei administrative ca tardive.

Or, această susţinere nu este suficientă pentru a antrena răspunderea civilă delictuală având în vedere că recurenta reclamă faptul că, urmare a faptei ilicite de respingere ca tardivă a contestaţiei, nu a mai putut participa la proiect.

Este evident că lanţul cauzal care a condus la neaccesarea proiectului a fost întrerupt de însăşi recurentă prin neparcurgerea procedurilor legale utile, apte să îndrepte soluţia de respingere dată de autorităţile administrative.

Invocarea parcurgerii procedurii în faţa organelor de cercetare penală nu este de natură să modifice soluţia de respingere dată în cadrul procedurii prealabile atâta timpt cât recurenta nu a fost împiedicată să-şi exercite dreptul de a contesta această soluţie în instanţă.

Conform art. 185 C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespecatrea acestuia atrage decăderea din exercitarea acestuia.

Ca atare, indiferent de soluţia pronunţată în penal, situaţia creată prin însăşi omisiunea recurentei de necontestare a soluţiei date în procedura prealabilă nu putea fi schimbată, aceasta intrând în puterea lucrului judecat sub aspectul posibilităţii accesării proiectului.

În aceste condiţii, culpa pentru nerealizarea proiectului îi este imputabilă recurentei care nu a contestat în instanţa competentă soluţia de respingere ca tardivă a contestaţiei, pe care acum o invocă pentru a-şi fundamenta pretenţiile faţă de intimaţi, afirmând doar culpa acestora.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei că hotărârea este dată fără cercetarea fondului, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Pronunţarea unei hotărâri fără cercetarea fondului are loc atunci când instanţa a pronunţat soluţia în baza unei excepţii admise care face de prisos judecarea pe fond a cauzei, însă în speţă, instanţa de apel nu s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii ci a analizat cauza pe fond aducând argumente în ceea ce priveşte netemeinicia acţiunii bazate de lipsa de diligenţă a recurentei în a parcurge procedura legală prevăzută de Legea nr. 554/2004 prevăzută de legiuitor tocmai pentru a împiedica prejudicirea persoanelor prin actele emise de autorităţile administrative.

Recurenta a adus critici privind probatoriul solicitat pe motiv că acesta a fost respins nemotivat însă din actele aflate la dosar rezultă că instanţa a respins proba cu expertiză economică cu motivarea că din actele aflate la dosar rezultă demersurile făcute de aceasta, prin urmare şi aceste susţineri sunt nefondate, instanţa de judecată având căderea legală să aprecieze dacă o probă este utilă, pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei.

Nu sunt fondate nici susţinerile privind incidenţa în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel reţinând în mod corect că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale raportat la normele incidente în cauză, respectiv la neparcurgea procedurii contencioase, această omisiune fiind cauza principală pentru care recurenta s-a autoexclus din procedura de accesare a proiectului.

În ceea ce priveşte greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., instanţa o va înlătura având în vedere că recurenta nu s-a prevalat de un act judiciar apt să-i susţină temeinicia formulării prezentei acţiuni ci doar de acte care nu au aptitudinea să anuleze consecinţele caracterului definitiv al măsurii luate în cadrul procedurii prealabile.

Contrar susţinerilor recurentei, soluţia de clasare dată de instanţa penală nu constituie o recunoaştere a existenţei faptei ilicite reclamate de recurentă, dimpotrivă instanţa penală, respectiv Judecătoria Slatina, prin încheierea nr. 138 din 3.05.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, a dat o notă de relativitate faptei reţinând că nu este de natură a angaja răspunderea penală a intimaţilor pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, întrucât din punct de vedere al laturilor subiective ale acestor infracţiuni aceştia nu aveau cum să prevadă sau să accepte că societatea petentă nu va depune contestaţia în termenul prevăzut de lege şi că instituţia superioară de control, a deciziei contestate o va respinge ca tardiv formulată, astfel că fapta reclamată de recurentă nu a fost confirmată în conţinutul redat în plângerea penală.

Recurenta arată că prin fapta ilicită a Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale alături de prepuşi săi i-a fost suprimat prin acte şi manevre frauduloase accesul la finanţarea pentru care a aplicat în conformitate cu dispoziţiile legale, or astfel cum s-a arătat, pe de o parte nu s-a dovedit caracterul fraudulos reclamat prin plângerea penală, pe de altă parte, fapta culpabilă nu poate fi imputată intimaţilor atâta timp cât prejudiciul afirmat nu este o consecinţă directă a acţiunii sau inacţiunii acestora ci a faptului că însăşi recurenta a generat acest pretins prejudiciu prin neparcurgerea procedurii legale adecvate situaţiei de fapt.

Aşadar, pierderea şansei recurentei de a accesa proiectul i se datorează întrucât nu a uzat de remediile procesuale puse la dispoziţie de legiutor pentru astfel de situaţii.

Cu alte cuvinte, despăgubirile pretinse pe cale civilă nu au temei în condiţiile în care partea care reclamă înregistrarea unui prejudiciu are partea sa de culpă, în speţă culpa fiind neatacarea în termen a soluţiei care a blocat accesul la proiect.

În raport de considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1159 din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., OFICIUL JUDEŢEAN PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE OLT, D. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1159 din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., OFICIUL JUDEŢEAN PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE OLT, D. şi B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2020.