Opposability of a mobile mortgage to a purchaser: Inapplicability of the ordinary course of business exception without proof of seller's ownership

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 14.12.2015, reclamanta A. - Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.R.L., constarea inopozabilităţii contractului de ipotecă reală mobiliară x/27.04.3015 şi a Anexei 1din 29.05.2015 accesoriu la contractul de credit ESL 8/15.04.2015 în ceea ce priveşte utilajul tractor sesie şasiu x marca x model x.

Prin sentinţa civilă nr. 9552/22.06.2016 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 01.11.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 2164/31.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. -Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.R.L., prin administrator judiciar D., E., constatându-se inopozabilitatea faţă de reclamantă a Contractului de ipotecă reală mobiliară nr. x/27.04.2015 şi a Anexei nr. 1 din data de 29.05.2015, accesoriu la Contractul de credit nr. x/15.04.2015, în ceea ce priveşte utilajul tractor marca x, serie şasiu x şi fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6129,76 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 435 din 6 martie 2019 a admis apelul formulat de apelanta pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2164 din data de 31.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. - INTREPRINDERE INDIVIDUALĂ şi cu intimata pârâtă C. S.R.L. prin administrator judiciar D., E.. A schimbat în tot sentinţa civilă apelată. A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt în sensul că hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material întrucât instanţa de apel s-a pronunţat asupra valabilităţii transferului dreptului de proprietate, aspect cu care nu a fost investită.

Recurenta-reclamantă citează dispoziţiile art. 1674 C. civ., potrivit cărora transferul dreptului de proprietate în materia bunurilor mobile se transmite prin simplul acord de voinţă, nefiind necesară plata preţului şi susţine că instanţa de apel şi-a depăşit limitele învestirii, prin raportare la dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., lipsind de efecte o tranzacţie agreată şi recunoscută de ambele părţi.

Sub al doilea aspect, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit normele de drept substanţial prevăzute de art. 2393 şi art. 2409 C. civ. având în vedere că la momentul la care s-a perfectat ipoteca, era emisă factura care atesta înstrăinarea bunului către F..

În opinia recurentei, faţă de raportul juridic dedus judecăţii este irelevant dacă detentorul are calitatea de proprietar deoarece creditorul ipotecar nu are la dispoziţie o acţiune în revendicare, ci doar un drept de urmărire a bunului. Limitele acestui drept sunt fixate de legiuitor, iar în speţa dedusă judecăţii aceste limite sunt de natură teritorială şi pe de altă parte sunt limitate prin raportare la persoana care revinde bunul.

Recurenta mai arată că obligaţia de informare a cumpărătorului nu este una absolută, cumpărătorul neavând posibilitatea verificării tuturor registrelor de publicitate din toate ţările care au astfel de registre la momentul achiziţionării unui bun. Principiul teritorialităţii vine să protejeze pe dobânditorul bunului care îl achiziţionează dintr-un stat în care protecţia nu este instituită.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 12 martie 2020 a fost admis în principiu recursul şi s-a acordat termen pentru judecata recursului la data de 7 mai 2020, dată la care s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul de judecată din 30 iulie 2020, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţele cu o acţiune în constatarea inopozabilităţii faţă de aceasta a ipotecii mobiliare constituite de pârâta MAP în favoarea pârâtei B., în temeiul contractului de ipotecă reală mobiliară nr. x/27.04.2015 şi a Anexei 1 din 29.05.2015, asupra unui utilaj tractor.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 2630 alin. (3) C. civ., recurenta-reclamantă pretinzând că a achiziţionat bunul ipotecat dintr-un alt stat, fără a avea cunoştinţă despre existenţa ipotecii constituite în România, astfel încât acesta a intrat în patrimoniul său fără a-i fi opozabilă ipoteca constituită de către intimata pârâtă MAP.

Totodată recurenta-reclamantă consideră că este incident şi art. 2393 C. civ., aceasta susţinând că, în relaţia dintre furnizorul său şi debitorul ipotecar, dreptul de ipotecă s-a transferat asupra preţului obţinut din vânzare, astfel că partea a dobândit bunul liber de ipotecă.

Printr-o primă critică recurenta-reclamantă susţine că hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material întrucât instanţa de apel s-a pronunţat asupra valabilităţii transferului dreptului de proprietate, aspect cu care nu a fost investită.

Critica este nefondată.

În raport de petitul acţiunii cu care instanţa a fost învestită şi anume constatarea inopozabilităţii faţă de aceasta a ipotecii mobiliare constituite de pârâta MAP în favoarea pârâtei B., instanţa de apel a verificat temeinicia cererii prin raportare la îndeplinirea condiţiilor legale invocate ca temei de drept de către recurenta-reclamantă.

Astfel, întrucât recurenta-reclamantă a invocat incidenţa în cauză a art. 2393 C. civ. instanţa a procedat la verificarea întrunirii în cauză a condiţiilor impuse de acest text de lege şi a constatat că recurentei-reclamante nu i se poate aplica acest text de lege întrucât în cauză nu s-a făcut dovada transferului de proprietate, cu alte cuvinte vânzătorul nu avea calitatea de proprietar la momentul la care a încheiat contractul cu recurenta-reclamantă.

Conform art. 2393 C. civ., cel care achiziţionează un bun în cursul obişnuit al activităţii unei întreprinderi care înstrăinează bunuri de acelaşi fel dobândeşte bunul liber de ipotecile constituite de înstrăinător, chiar dacă ipoteca este perfectă, iar dobânditorul cunoaşte existenţa acesteia.

Acest text de lege are caracter de excepţie în raport cu dispoziţiile art. 2345 alin. (1) C. civ. conform cărora dreptul de ipotecă se menţine asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece.

Având caracter de excepţie, textul se supune regulii de interpretare potrivit căreia excepţia este de strictă interpretare. Or, în condiţiile în care textul de lege are în vedere doar transferul de proprietate susţinerile recurentei-reclamante privind aplicarea acestei excepţii nu pot fi primite atâta timp cât nu a făcut dovada că vânzătorul său avea calitatea de proprietar la momentul tranzacţiei cu acesta.

În aceste condiţii, rezultă cu evidenţă că instanţa s-a pronunţat strict între limitele învestirii prin verificarea îndeplinirii aplicării în cauză a textului de lege invocat şi, constatând că susţinerile recurentei-reclamante nu se verifică, l-a reţinut ca inaplicabil, prin urmare nu au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cum greşit a susţinut recurenta-reclamantă.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante instanţa nu a lipsit de efecte o tranzacţie agreată şi recunoscută de ambele părţi ci a invalidat teza recurentei-reclamante cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiei de excepţie prevăzută de art. 2393 C. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat şi dispoziţiile art. 1674 C. civ. potrivit căruia, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă.

Textul de lege nu se referă la un simplu acord de voinţe între două persoane ci presupune întrunirea calităţii de proprietar în persoana vânzătorului or, tocmai această chestiune nu a fost dovedită în cauză: calitatea de proprietar al vânzătorului recurentei-reclamante.

Potrivit art. 3.1 din contractul de vânzare cumpărare încheiat între intimata MAP S.R.L. şi F. S.R.L. la 01.03.2012, transferul dreptului de proprietate asupra echipamentelor agricole ce constituiau obiectul acestuia opera la momentul plăţii integrale a preţului, aşadar condiţia plăţii pentru a opera transferul dreptului de proprietate a fost impusă chiar prin voinţa părţilor.

În lipsa dovedirii calităţii de proprietar, nici transferul proprietăţii nu a operat potrivit principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet (nimeni nu poate transfera mai multe drepturi decât deţine), astfel că şi această critică este nefondată.

Nu poate fi primită nici critica prin care se susţine că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit normele de drept substanţial prevăzute de art. 2393 şi art. 2409 C. civ. având în vedere că la momentul la care s-a perfectat ipoteca, era emisă factura care atesta înstrăinarea bunului către F..

Astfel cum s-a menţionat anterior, condiţia esenţială pentru ca susţinerile recurentei-reclamante cu privire la inopozabilitatea ipotecii să fie avute în vedere era ca aceasta să dovedească calitatea de proprietar al vânzătorului or, o factură emisă de un neproprietar nu are această aptitudine.

Contrar susţinerilor recurentei, faţă de raportul juridic dedus judecăţii, singurul aspect relevant este calitatea de proprietar a vânzătorului iar nu acţiunile pe care le are la îndemână creditorul ipotecar pentru că în cauză este vizată inopozabilitatea ipotecii în raport de dispoziţiile art. 2393 C. civ. iar nu dreptul de urmărire sau de revendicare a bunului.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei-reclamante cu privire la limitele de natură teritorială şi prin raportare la persoana care revinde bunul.

În cazul de faţă, contractul de vânzare cumpărare dintre recurenta-reclamantă şi F. s-a încheiat la data de 20.08.2014, în judeţul Prahova, fiind supus legii române iar formalităţile de publicitate efectuate de în privinţa ipotecii constituite asupra utilajului agricol, au respectat prevederile art. 2627 C. civ., potrivit cărora condiţiile de validitate, publicitatea şi efectele ipotecii mobiliare sunt supuse legii locului unde se află bunul la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară. Textul de lege vorbeşte despre dobândirea unui drept cu titlu oneros asupra bunului, în cazul de faţă neavând loc efectul translativ al dreptului de proprietate, pentru considerentele arătate.

Susţinerile recurentei potrivit cărora obligaţia de informare a cumpărătorului nu este una absolută, acesta neavând posibilitatea verificării tuturor registrelor de publicitate nu sunt de natură să atragă efecte juridice contrare celor edictate pentru situaţia dedusă judecăţii chiar şi în condiţiile în care recurenta-reclamantă şi-a susţinut buna credinţă.

În raport de aceste consideraţii, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.-ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ împotriva deciziei civile nr. 435 din 06 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâteBCR LEASING IFN S.A. şi C. S.R.L. prin administrator judiciar G. I.P.U.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.-ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ împotriva deciziei civile nr. 435 din 06 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâteBCR LEASING IFN S.A. şi C. S.R.L. prin administrator judiciar G. I.P.U.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2020.