Waiver of Arbitral Tribunal Impartiality Objection: Exclusion of Post-Award Challenges Under Peremption Rules

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 4 iunie 2018, sub nr. x/2018, ca urmare a declinării de competenţă dispusă de Judecătoria Sectorului 1 prin sentinţa civilă nr. 3113/2018 din 11 mai 2018, A., prin reprezentant în România B. S.R.L. a solicitat instanţei private recunoaşterea obligaţiei ROMEXPO S.A. de plată a sumei de 30.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea conformă a contractului nr. x/13.07.2017 referitor la participarea la un eveniment - Ediţia 43 a Târgului Internaţional Bucureşti, desfăşurat în perioada 11-14 octombrie 2017.

Ulterior, cererea de chemare în judecată a fost precizată în sensul că ambele persoane juridice autoare ale cererii au calitate de reclamant, iar daunele solicitate se compun din sumele de 54.788 RON reprezentând cheltuielile efectuate cu participarea la eveniment şi 85.212 RON reprezentând daunele morale.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 82 din 31 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2018 s-a respins cererea astfel cum a fost precizată de către reclamante, de obligare a pârâtei ROMEXPO S.A. la plata sumei de 140.000 RON, reprezentând prejudiciu material (54.788 RON) şi daunele morale (85.212 RON), precum şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei arbitrale, reclamantele A. şi B. S.R.L. au formulat la 9 ianuarie 2019 acţiune în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamantele A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 82 din 31 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. şi B. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea acţiunii în anulare şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele susţin că instanţa de fond, în mod neîntemeiat a respins acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale pe considerentul că problema parţialităţii arbitrului, în sensul că instituţia permanentă de arbitraj este acţionar majoritar al pârâtei, ar fi fost necesar a fi ridicată la primul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii.

În opinia recurentelor, o astfel de motivare nu poate fi avută în vedere în măsura în care situaţia expusă nu a fost cunoscută de acestea pe perioada derulării dosarului în procedura arbitrală, întrucât dacă ar fi fost cunoscută o astfel de excepţie cu siguranţă ar fi fost prezentată.

Recurentele susţin că era obligaţia pârâtei, cât şi a arbitrului care a judecat cauza să aducă la cunoştinţă existenţa unui motiv de incompatibilitate în ceea ce priveşte buna desfăşurare a unui proces echitabil pentru toate părţile participante.

Întrucât Camera de Comerţ şi Industrie a României este asociat persoană juridică a Romexpo S.A. iar din conţinutul hotărârii arbitrale atacate rezultă fără dubiu faptul că pârâta a fost favorizată, recurentele apreciază că nu au existat interese legitime în soluţionarea prezentei cauze.

În opinia recurentelor motivarea instanţei încalcă normele de drept în vigoare, întrucât în cursul soluţionării cauzei având ca obiect acţiune în anulare, acestea nu au avut cunoştinţă de aspectele invocate pe perioada derulării dosarului arbitral, acesta fiind şi motivul principal al demarării acţiunii în anulare.

Prin întâmpinarea depusă la 20 august 2019, intimata-pârâtă ROMEXPO S.A. a solicitat constatarea nulităţii recursului pe considerentul că motivele invocate nu se încadrează în cele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 12 martie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, a fost admis în principiu recursul şi s-a acordat termen pentru judecata recursului la data de 7 mai 2020, dată la care s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul de judecată din 30 iulie 2020, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin sentinţa atacată Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, la momentul formulării acţiunii în anulare, reclamantele erau decăzute din dreptul de a ridica excepţii referitoare la validitatea convenţiei arbitrale sau la constituirea tribunalului, conform art. 592 alin. (1) din C. proc. civ.. Cât timp reclamantele nu au contestat, în tribunalul arbitral, validitatea clauzei compromisorii care a atribuit competenţa litigiilor instanţei private constituită pe lângă un organism ce ar controla partea contractantă, motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu poate fi analizat pentru prima dată în acţiunea în anulare.

Critica principală a recurentelor vizează faptul că, soluţionând acţiunea în anulare, în mod greşit instanţa a reţinut că problema parţialităţii arbitrului nu poate fi examinată întrucât a fost depăşit termenul procedural, recurentele arătând că nu au avut cunoştinţă de acest aspect la momentul când a fost soluţionată cererea arbitrală.

Critica este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 592 alin. (1) din C. proc. civ., excepţiile privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, în caz contrar acestea nemaiputând fi invocate ca motive de anulare a hotărârii arbitrale, potrivit art. 608 alin. (2) din C. proc. civ.

În speţă, recurentele nu au invocat în faţa tribunalului arbitral problema parţialităţii arbitrului, această chestiune fiind ridicată prin formularea acţiunii arbitrale, ca atare la momentul formulării acţiunii în anulare, reclamantele erau decăzute din dreptul de a ridica excepţii referitoare la validitatea convenţiei arbitrale sau la constituirea tribunalului conform art. 592 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege, respectiv art. 592 alin. (3) instituie un termen până la care se pot remedia neregularităţile actelor de procedură care, dacă cu este respectat, are drept consecinţă acoperirea acestor neregularităţi.

În cauză, se constată că recurentele nu au invocat neregularitatea cu privire la parţialitatea instituţiei de arbitraj astfel cum prevede art. 592 alin. (3) C. proc. civ. şi anume la termenul la care s-a produs sau, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularităţii şi înainte de a se pune concluzii în fond, prin urmare recurentele erau decăzute din dreptul de a invoca problema parţialităţii la momentul formulării acţiunii în anulare.

Deşi recurentele susţin că nu au avut cunoştinţă despre faptul că organizarea tribunalului arbitral este controlată de partea adversă, o asemenea susţinere nu poate fi primită întrucât informaţia privind acţionariatul persoanelor juridice este publică, ca atare cu o minimă diligenţă putea fi cunoscută.

Nu este fondată nici critica prin care se arată că era obligaţia pârâtei cât şi a arbitrului care a judecat cauza să aducă la cunoştinţă existenţa unui motiv de incompatibilitate în ceea ce priveşte buna desfăşurare a unui proces echitabil, având în vedere că incompatibilitatea nu priveşte arbitrii ci însăşi instituţia organizatoare a arbitrajului.

Astfel, în materie de incompatibilităţii în materia arbitrajului, art. 562 alin. (3) C. proc. civ. prevede că persoana care ştie că în privinţa sa există o cauză de recuzare este obligată să înştiinţeze părţile mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut.

Chiar şi în condiţiile existenţei unei incompatibilităţi, încălcarea acestei obligaţii nu este lovită de nulitate absolută fiind supusă normelor prevăzute de art. 563 C. proc. civ. în conformitate cu care cererea de recuzare trebuie făcută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoştinţă de numirea arbitrului sau după caz de la survenirea cauzei de recuzare.

Problema parţialităţii în cauză nu s-a pus însă, astfel cum s-a arătat, în ceea ce priveşte numirea arbitrului, persoană fizică, ci chiar a instituţiei care organizează arbitrajul, prin urmare este contestată în fapt posibilitatea părţilor de a solicita soluţionarea litigiului de către instanţa arbitrală.

Or, contestatarea competenţei instanţei arbitrale de a soluţiona litigiile în astfel de situaţii nu se poate face decât prin solicitarea de constatare a nulităţii clauzei arbitrale, solicitare pe care recurentele nu au făcut-o deşi litigiul a fost înregistrat iniţial pe rolul instanţei judecătoreşti de drept comun, care şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului arbitral, urmare a constatării existenţei clauzei compromisorii.

Cum recurentele nu au invocat nulitatea clauzei arbitrale ci au înţeles să se prevaleze de existenţa acesteia iar excepţia parţialităţii au formulat-o peste termenul procedual odată cu formularea acţiunii în anulare, nu se poate imputa părţii adverse un comportament sancţionabil.

Avînd în vedere considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. împotriva sentinţei nr. 38 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ROMEXPO S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. împotriva sentinţei nr. 38 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ROMEXPO S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2020.