Cassation appeal annulled as unstamped in commercial non-payment dispute

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă la 22.11.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. (în prezent, S.C. C. S.R.L.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 329.626 RON, compusă din suma de 255.061 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în vederea plăţii mărfurilor livrate de reclamantă pârâtei, precum şi din suma de 74.565 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată de la data scadenţei debitului principal până la 13.11.2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 20.04.2018, tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă pe calea întâmpinării, reţinând că dreptul la acţiune nu este prescris, în condiţiile în care pe comenzile acceptate de pârâtă se menţionează că plata se va face în termen de 60 de zile de la data emiterii facturii, aspect care se coroborează cu conţinutul corespondenţei purtate de părţi.

Ulterior, prin sentinţa nr. 144/LP/15.06.2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 255.061 RON, reprezentând debit principal, dar şi de 85.634,11, cu titlu de dobândă legală aferentă, calculată până la 20.04.2018; a mai obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda şi în continuare, începând cu 21.04.2018 şi până la data achitării debitului principal, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 32.554,92 RON.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 326/C/2019-A/10.10.2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.211,27 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului principal, calculată până la 20.04.2018; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1.294 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, instanţei de apel; în subsidiar, a solicitat admiterea căii ordinare de atac, cu consecinţa respingerii acţiunii.

În motivare, a arătat că instanţa de apel a respins în mod nelegal excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2.503, art. 2.517 şi art. 2.524 C. civ.

În acest sens, a susţinut că termenul de prescripţie pentru factura nr. x/24.09.2014 s-a împlinit la 24.09.2017, pentru factura nr. x/26.09.2014, la data de 26.09.2017, iar pentru factura nr. x/01.10.2014, la 01.10.2017.

A subliniat recurenta că, în speţă, prescripţia nu a fost întreruptă în condiţiile art. 2.540 C. civ., întrucât somaţia de plată care i-a fost transmisă la 24.02.2016 nu a fost urmată de introducerea cererii de chemare în judecată într-un termen de 6 luni; cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 22.11.2017, astfel că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

De asemenea, a susţinut că hotărârea recurată este nelegală şi prin prisma incidenţei art. 1.182 alin. (1) C. civ.

În acest context, a arătat că în mod eronat a susţinut reclamanta că termenul de plată a fost stabilit de părţi ca fiind "60 de zile de la emiterea facturii", atât timp cât facturile pe care se menţionează un asemenea termen de plată nu sunt semnate, ştampilate sau însuşite de reprezentanţii săi, aşa încât nu se poate susţine că a fost convenită o clauză contractuală în acest sens.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a omis să analizeze neconcordanţa dintre comenzi şi facturile emise, aspect ce influenţează şi soluţia dată excepţiei prescripţiei, şi cea asupra fondului.

În continuare, a prezentat conţinutul facturilor emise de intimată, subliniind că nu există corespondenţă totală între comenzi şi facturi, fiind livrate produse care nu au fost comandate şi cu privire la care părţile nu conveniseră un preţ şi un termen de plată, deşi, în materie comercială, în condiţiile în care nu s-a contractat cu privire la bunuri generic determinate, identitatea bunurilor este de esenţa contractului.

A susţinut recurenta că intimata a livrat produsele comandate cu întârziere şi doar parţial, ceea ce echivalează cu neexecutarea contractului.

O altă critică vizează sancţiunea prevăzută de art. 208 C. proc. civ., aplicată de prima instanţă, sancţiune care intervine în condiţiile nedepunerii întâmpinării în termenul legal; recurenta a precizat însă că formulase concluzii scrise asupra modului de apreciere a probelor, fără să propună probe sau excepţii.

În final, a arătat că, atât timp cât taxa judiciară de timbru şi cheltuielile de deplasare au fost achitate în RON, nu se justifică obligarea sa la plata sumelor în euro, că suma de 5.000 euro reprezentând onorariu de avocat în primă instanţă se impune a fi cenzurată, dar şi că în apel se impunea acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru şi costul raportului de evaluare, în integralitate.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 31.01.2020, D., desemnat în calitate de administrator judiciar al recurentei prin încheierea nr. 473/F/19.12.2019 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei asupra S.C. C. S.R.L., a solicitat suspendarea judecăţii, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, alin. (2) al aceluiaşi articol stabilind că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.345 RON.

Astfel, recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.345 RON şi să indice cuantumul dobânzii legale calculate începând cu 21.04.2018, urmând să completeze în mod corespunzător taxa de timbru.

Înalta Curte subliniază că recursul a fost declarat la 11.11.2019 şi ulterior acestei date, prin încheierea nr. 473/F/19.12.2019 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă a fost deschisă procedura generală a insolvenţei asupra recurentei.

Administratorul judiciar desemnat nu şi-a însuşit recursul declarat în cauză.

În aceste condiţii, în sarcina recurentei subzistă obligaţia de timbrare, căci scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, prevăzută de art. 115 din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, nu operează decât în cazul acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Aşa fiind, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru şi că administratorul judiciar nu a depus declaraţie de însuşire a recursului, până la termenul din 29.07.2020, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 pct. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva deciziei nr. 326/C/2019-A/10.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.