Insurance indemnity dispute: Nullity of cassation appeal for failure to allege valid grounds of illegality amidst factual re-evaluation of damaged surface area

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.01.2017 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 301.371 RON, reprezentând diferenţa dintre suma plătită cu titlu de primă de asigurare şi suma efectiv datorată cu acest titlu, conform poliţei de asigurare seria x nr. x/09.12.2013, susţinând că, ulterior producerii riscului asigurat, pârâta i-a achitat o sumă mai mică decât cea la plata căreia era îndreptăţită.

Prin sentinţa civilă nr. 609/12.04.2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 259.935,03 RON, reprezentând diferenţă despăgubire din contractul de asigurare, reţinând atât prevederile art. 6.3 şi art. 13.2.2 lit. c) din contractul de asigurare, cât şi faptul că suprafaţa calamitată rezultată în urma administrării probelor a fost de 458,72 ha.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 223/24.04.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea, apreciind că, prin modalitatea în care a interpretat probatoriul administrat, prima instanţă a depăşit limitele învestirii, neobservând că atât suprafaţa calamitată (392,72 ha), indicată în procesele-verbale, cât şi procentele de diminuare a sumei asigurate sunt chestiuni necontestate şi stabilite de apelantă în exerciţiul contractului.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, a arătat că decizia atacată este argumentată într-un mod lipsit de logică juridică şi contradictoriu şi că instanţa de apel a încălcat art. 1.270 C. civ.

Concretizând, a evocat dispoziţiile art. 1.270 C. civ. şi a subliniat că în mod eronat a apreciat instanţa de apel că, deşi hotărârea atacată se sprijină pe probe, iar modul de calcul efectuat este corect în raport cu premisele de la care a pornit raţionamentul, ele nu pot fi avute în vedere în contextul limitelor învestirii şi al clauzelor contractuale, în temeiul cărora asigurătorul a stabilit în fapt suprafaţa calamitată şi producţia medie obţinută, cu privire la care a făcut şi aplicarea art. 6.3 din contract.

Astfel, a susţinut că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 301.371 RON, reprezentând diferenţa dintre suma plătită cu titlu de primă de asigurare şi suma efectiv datorată cu acest titlu şi a ataşat nota de calcul din care rezultă diferenţa pretinsă, prin raportare la suprafaţa calamitată de 466 ha.

A subliniat recurenta că prin procesul-verbal preliminar semnat de ambele părţi s-a stabilit că suprafaţa calamitată este de 466 ha şi că nu a avut cunoştinţă de modificările aduse de intimată, în condiţiile în care la 25.06.2014 au fost semnate ambele procese-verbale, ulterior modificate de reprezentanţii intimatei, ca urmare a referatului întocmit de inspectorul de daune C. la 03.04.2015.

În opinia recurentei, prima instanţă a pronunţat o sentinţă corectă, cu respectarea principiului disponibilităţii, consacrat de art. 9 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii.

Potrivit recurentei, instanţa de apel este cea care a încălcat principiul disponibilităţii şi a interpretat cererea de chemare în judecată într-o manieră care nu are corespondent în realitate.

Aceasta, întrucât logica acţiunii consta tocmai în contestarea modului de stabilire a suprafeţei calamitate, care a determinat acordarea unei sume mai mici.

Mai mult decât atât, a arătat că instanţa de apel nu a pus în discuţie aspectele pe care le invocă în motivarea deciziei.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1.270 C. civ. atunci când a reţinut că procesul-verbal definitiv a fost întocmit la 25.06.2014 şi însuşit fără rezerve şi fără a se solicita efectuarea unei expertize independente.

A subliniat recurenta că, într-adevăr, a semnat procesul-verbal definitiv fără rezerve, în condiţiile în care se menţiona pe prima pagină că acesta este conform celui preliminar; or, procesul-verbal preliminar a avut în vedere o suprafaţă calamitată de 466 ha, care ulterior a fost modificată, fără a i se aduce la cunoştinţă şi fără a i se solicita acordul, aspect ce rezultă din împrejurarea că nu a semnat nici referatul prin care s-a diminuat la 392,72 ha suprafaţa calamitată şi nici modificările aduse procesului-verbal definitiv.

În opinia recurentei, prima instanţă a stabilit în mod corect suprafaţa calamitată, dispunând efectuarea unei expertize, însă curtea de apel a reţinut o altă situaţie decât cea relevată de probe.

De asemenea, a arătat că instanţa de apel a interpretat eronat art. 13.1.2. din contract, pornind de la cele reţinute cu privire la semnarea fără rezerve a procesului-verbal definitiv.

În acest sens, a susţinut că, potrivit contractului, expertiza putea fi solicitată în condiţiile în care asiguratul nu era de acord cu daunele; or, prin procesul-verbal s-a stabilit în mod corect suprafaţa calamitată, iar modificările ulterioare nu i-au fost învederate.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Intimata a formulat punct de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea că dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., deoarece susţinerile puse în discuţie relevă doar nemulţumirea părţii cu privire la respingerea acţiunii sale, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situaţia de fapt şi aprecierea probelor.

Sub aparenţa aplicării eronate a prevederilor art. 1.270 C. civ., critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta face trimitere la modul în care au fost interpretate probele, reclamând greşita evaluare a probatoriului administrat, cu referire la suprafaţa reală calamitată, în sensul că nu a avut cunoştinţă de modificările aduse de intimată şi că aceasta a fost de 466 ha şi nu de 392,72 ha.

Toate argumentele expuse în cadrul acestui motiv de nelegalitate urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt, care să conducă la obligarea pârâtei la plata sumei de 301.371 RON, reprezentând diferenţa dintre suma plătită cu titlu de primă de asigurare şi suma efectiv datorată cu acest titlu, prin raportare la suprafaţa calamitată de 466 ha.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată este lipsită de logică juridică şi contradictorie, deoarece instanţa de apel şi-a motivat soluţia de admitere a apelului pornind de la premisa că recurenta nu a contestat prin acţiune suprafaţa calamitată pentru care a primit despăgubiri, în condiţiile în care în fişa de calcul anexată cererii de chemare în judecată se are în vedere o suprafaţă calamitată de 466 ha.

Înalta Curte constată că aceste critici privind modul în care instanţa de apel a apreciat algoritmul de calcul al despăgubirilor în raport cu suprafaţa calamitată vizează eventuala netemeinicie, dar nu nelegalitatea deciziei recurate.

Aşa fiind, instanţa supremă apreciază că prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta urmăreşte să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 in. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 223/24.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.