Negative jurisdictional conflict in labor termination suit: validity of alternative territorial competence between domicile and workplace under Law 62/2011 and Civil Procedure Code.

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 11.12.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze decizia de concediere nr. 226/01.11.2019, să oblige pârâta la reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum şi la cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 613/28.02.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că a fost învestit cu judecata unui conflict de muncă, în sensul prevederilor art. 231 din Codul muncii şi că determinarea instanţei competente teritorial se face prin raportare la art. 269 din Codul muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

A mai reţinut că la data sesizării, reclamantul avea domiciliul în jud. Dâmboviţa, nefiind depuse înscrisuri din care să rezulte că acesta ar avea reşedinţa sau locul de muncă în Bucureşti, motiv pentru care, în temeiul art. 269 din Codul Muncii, a apreciat că Tribunalului Dâmboviţa îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei; de aceea, a declinat competenţa în favoarea respectivului tribunal pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 27.05.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 707/24.06.2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că reclamantul, angajat al pârâtei S.C. B. S.R.L., a sesizat instanţa cu o contestaţie împotriva deciziei sale de concediere şi că, în judecarea conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competenţă teritorială în circumscripţia căreia reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

A mai reţinut că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei îi revine Tribunalului Bucureşti, iniţial sesizat, deoarece la acea dată reclamantul îşi avea locul de muncă în Bucureşti, iar faptul că domiciliul legal al reclamantului se află pe raza oraşului Găeşti, jud. Dâmboviţa nu atrage o competenţă exclusivă a Tribunalului Dâmboviţa, întrucât legea acordă reclamantului dreptul de opţiune între a sesiza instanţa de la domiciliul său ori pe cea în raza căreia se află locul de muncă.

Instanţa a mai constatat că din actele de la dosar rezultă că şi domiciliul de fapt al reclamantului era tot pe raza municipiului Bucureşti, în acest sens relevant fiind faptul că acesta achiziţionase un apartament în Bucureşti în care locuia, aşa cum atestă adeverinţa nr. x/06.11.2019 emisă de C..

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea acţiunii, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând anularea deciziei de concediere nr. 226/01.11.2019 şi obligarea pârâtei la reintegrarea sa pe postul deţinut anterior şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar potrivit art. 216 din aceeaşi lege, dispoziţiile referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Din coroborarea textelor legale mai sus enunţate rezultă că în materia conflictelor de muncă competenţă teritorială este alternativă, respectiv fie cea de la locul unde reclamantul îşi are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, acesta având alegerea între instanţele deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanţe.

Reclamantul A. a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţă în a cărei rază teritorială se află locul său de muncă (de vreme ce sediul angajatorului se află în Bucureşti), în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Pe de altă parte, reclamantul locuieşte în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, chiar dacă, potrivit menţiunilor din contractul individual de muncă nr. x/17.04.2015, domiciliul acestuia era situat în Găeşti, str. x, jud. Dâmboviţa.

Dovedirea împrejurării că reclamantul locuieşte la o altă adresă decât cea din cartea de identitate este făcută prin adeverinţa nr. x emisă de C..

Domiciliul în sens procesual, ca adresă la care partea locuieşte efectiv, nu trebuie să fie identic cu cel cuprins în actul de identitate.

Aşadar, cum reclamantul, la data sesizării instanţei, avea atât locul de muncă, cât şi domiciliul efectiv în municipiul Bucureşti, acesta a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, iar faţă de această opţiune procesuală exprimată, Înalta Curte constată că Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.