Moral damages quantification appeal annulled for lack of specific illegality grounds; appellate award upheld

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 21.07.2017, reclamanţii A., B., C., D., E. F., G. şi H. au solicitat obligarea pârâtei I. S.A. la plata despăgubirilor civile, constând în daune materiale şi morale, astfel:

- pentru A., soţia victimei, 800.000 euro daune morale şi 9.624 RON daune materiale;

- pentru B., fiul victimei, 1.000.000 euro daune morale;

- pentru C., fratele victimei, 500.000 euro daune morale;

- pentru D., sora victimei, 500.000 euro daune morale şi

- pentru E., sora victimei, 500.000 euro daune morale,

- pentru G., 300.000 euro daune morale şi 1808 RON daune materiale,

- pentru F., 300.000 euro daune morale şi 7084 RON daune materiale şi

- pentru H., 300.000 euro daune morale şi 595 daune materiale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1381, 1390-1392 C. civ., art. 49-50 si 54 din Legea nr. 136/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 2050/03.07.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis, în parte, acţiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 100.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 8.353,58 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei în cuantum de 20.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta la plata către fiecare din reclamanţii C., D. şi E. a sumei în cuantum de 10.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul F. a sumei în cuantum de 25.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 160 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul G. a sumei în cuantum de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 1.808 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul H. a sumei în cuantum de 45.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 595 RON, cu titlu de daune materiale.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamanţii B., C., D. şi E., precum şi pârâta I. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2683/A din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata de despăgubiri pentru daune morale, în următorul cuantum: suma de 60.000 euro către reclamanta A., suma de 35.000 euro către reclamantul B., suma de 15.000 euro către reclamantul F., suma de 35.000 euro către reclamantul H.; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

La data de 7 mai 2019, I. S.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 2683/A din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, după prezentarea evoluţiei litigiului în etapele procesuale anterioare, a susţinut că decizia atacată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

A menţionat că, deşi singurele criterii pentru determinarea daunelor morale sunt cele legate de practica judiciara pronunţată în cauza similare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Curţile de Apel din Romania, ca instanţe de control judiciar, instanţa de apel a arătat ca nu va avea în vedere practica judecătoreasca invocată în susţinerea apelului, întrucât în sistemul judiciar românesc jurisprudenţa nu este izvor de drept.

Această conduită a instanţei de apel a atras, în opinia recurentei-pârâte, nelegalitatea deciziei atacate, deoarece au fost încălcate prevederile art. 50 pct. 1 lit. f) şi pct. 2 lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, act normativ emis in aplicarea Legii nr. 136/1995, care arată că la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere "legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Prin urmare, în lipsa unor criterii obiective cu privire la daunele morale, textul de lege enunţat anterior stabileşte că practica judiciară constituie un criteriu în stabilirea acestor despăgubiri.

A considerat că aspectul arătat reprezintă temei de casare al unei hotărâri judecătoreşti, sens în care a invocat considerentele deciziei civile nr. 422/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit deciziei menţionate, un asemenea motiv de recurs este fondat, având în vedere că instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat jurisprudenţa naţională, precum şi cea indicată de pârâtă, astfel cum impun dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, ce nu permite efectuarea controlului judiciar asupra soluţiei pronunţate, pe calea prezentului recurs.

A considerat că jurisprudenţa este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanţe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptăţite.

Ca atare, cum legislaţia nu cuprinde criterii concrete de evaluare, jurisprudenţa fiind unicul criteriu oferit de lege, instanţele de judecată au obligaţia de a face o corectă aplicare a acestuia, manifestând preocupare în a analiza jurisprudenţa din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale care să le poată comensura, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă, deoarece în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Aşadar, a apreciat că despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat terţele persoane păgubite.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

La data de 30 iulie 2019, intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G. şi H. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat şi au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului.

La 7 august 2019 recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, înlăturarea apărărilor formulate de intimaţii-reclamanţi şi admiterea recursului, cu consecinţa diminuării cuantumului despăgubirilor acordate de către instanţa de apel.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate în unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate concrete împotriva deciziei din apel, recurenta reluând în mare parte criticile expuse în cererea de apel, cu privire la criteriile în funcţie de care a fost determinat cuantumul despăgubirilor.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub pretextul încălcării de către instanţa de apel a prevederilor art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, recurenta s-a limitat la o reluare a susţinerilor expuse în faţa instanţelor de fond.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenta a criticat, în esenţă, cuantumul despăgubirilor, apreciind că acesta nu este în concordanţă cu împrejurările concrete ale speţei, prin raportare la jurisprudenţă.

Or, împrejurările concrete ale speţei reprezintă elemente de fapt, analizate pe larg de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Cu privire la analiza jurisprudenţei, trebuie subliniat că instanţa de apel a reţinut că "prima instanţă nu era obligată să-şi motiveze hotărârea prin indicarea în cuprinsul acesteia a hotărârilor judecătoreşti pe care le-a apreciat relevante la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dintre cele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, prevederile art. 50 pct. 1 lit. f) şi pct. 2 lit. d) din aceeaşi Normă ASF nu obligă instanţa să pronunţe hotărârea pe baza practicii judiciare selective invocată de una sau ambele părţi, în sensul acordării de despăgubiri la nivelul celor stabilite prin respectivele hotărâri judecătoreşti. Trebuie arătat că în sistemul judiciar român, jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept, hotărârile judecătoreşti producând efecte obligatorii doar între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, iar evaluarea prejudiciului moral se face în funcţie de circumstanţele concrete şi particularităţile fiecărei cauze.

De altfel, jurisprudenţa selectivă depusă la dosar de părţi, atât în primă instanţă, cât şi în apel, relevă o largă marjă de apreciere a instanţelor în stabilirea despăgubirilor pentru daune morale, în funcţie de aspectele particulare ale fiecărei cauze.

Prevederile legale anterior citate impun, însă, instanţei să facă aplicarea principiilor şi criteriilor de acordare a daunelor morale, aşa cum acestea rezultă din jurisprudenţa şi din legislaţia relevantă, în speţa dedusă judecăţii, ţinând cont de circumstanţele concrete ale cauzei."

Prin urmare, afirmaţia recurentei conform căreia instanţa de apel a arătat că nu va avea în vedere practica judecătoreasca invocată în susţinerea apelului, întrucât în sistemul judiciar românesc jurisprudenţa nu este izvor de drept, nu îşi găseşte suport în considerentele deciziei atacate, fiind prezentată separat, tocmai pentru a crea aparenţa încadrării în unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, în lipsa indicării unor argumente care să vizeze nelegalitatea deciziei recurate şi nu netemeinicia acesteia, prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta urmăreşte să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a probelor administrate, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă analiză a fondului cauzei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori străine de natura cauzei.

Prin urmare, susţinerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se impune subliniat faptul că sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost doar formal invocate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă I. împotriva deciziei civile nr. 2683/A din 21 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iulie 2020.