Unlawful execution of bank guarantee warranty bond and validity of asset assignment during judicial reorganization

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la data de 11.08.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 60.904 euro, echivalent a 273.178,80 RON, reprezentând contravaloare scrisoare de garanţie bancară Warranty Bond nr. x/12.01.2011, executată în mod ilegal şi netemeinic de către pârâtă în data de 26.10.2012, aceasta fiind emisă conform contractului de antrepriză/execuţie lucrări nr. x/25.01.2010, înregistrat de S.C. B. S.R.L. sub nr. x/25.01.2010, sumă ce solicită a fi diminuată cu contravaloarea lucrărilor neexecutate de către reclamantă şi cuprinse în cadrul notificării nr. x/09.07.2012 emisă de către pârâtă; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestui debit, de la data executării scrisorii de garanţie 26.10.2012 şi până la data plăţii efective şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969, 1073, 1075, 1413 alin. (4) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1088 din 04.07.2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C. S.R.L., în reorganizare judiciară şi continuată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 55.567,51 euro, cu dobânzi legale de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul plăţii şi a obligat pârâta la plata sumei de 6.800 de RON către reclamanta A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 763/A din 23 noiembrie 2017, a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionară a S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1088/PI/4.07.2017 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a obligat apelanta să-i achite intimatei suma de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 763/A din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă pârâta B. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de casare se circumscrie art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta arătând că instanţa de apel nu a cenzurat hotărârea instanţei de fond privitor la încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 153-197 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond nu a citat, atât pentru opozabilitate S.C. A. S.R.L. cât şi cu menţiunea de a timbra acţiunea.

Învederează faptul că S.C. C. S.R.L., aflată în reorganizare a beneficiat în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, privilegiu acordat de legiuitor societăţilor aflate în insolvenţă/reorganizare judiciară, situaţie în care nu se află S.C. A. S.R.L.

Al doilea motiv de casare se circumscrie art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţinând că soluţiile au fost date cu nesocotirea dispoziţiilor imperative în materia reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, iar în subsidiar, a situaţiei de fapt şi de drept ce caracterizează litigiul dedus judecăţii.

Recurenta susţine că instanţele au pronunţat hotărâri care sunt nule de drept, fiind date în favoarea unei persoane fără calitate procesuală activă. Astfel, instanţa de fond, în mod nelegal a introdus în cauza S.C. A. S.R.L. aplicând în mod eronat art. 969 vechiul C. civ. raportat la contractul de retract litigios încheiat între S.C. C. S.R.L. - prin administrator special si S.C. A. S.R.L., deoarece S.C. C. S.R.L. se afla în reorganizare judiciară la data de 17.03.2017, toate actele/faptele efectuate de către acesta fiind supuse Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În opinia recurentei actul încheiat între cele două societăţi - Contract de retract litigios- este încheiat pro causa ca atare este nul de drept, fiind încheiat cu intenţia vădită de a eluda interesul creditorilor S.C. C. S.R.L. aflată în reorganizare judiciară şi cu încălcarea flagrantă a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Această tranzacţie a fost încheiată prin administratorul special fără a fi aprobată de către administratorul judiciar şi comitetul creditorilor, iar mai apoi validată de către judecătorul sindic. Tranzacţia este efectuată de către administratorul special cu depăşirea competenţelor acestuia întrucât nu intră în sfera activităţilor curente ale acestuia, conform art. 17,18 şi 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Recurenta arată că actul este nul de drept, acesta nefiind introdus nici în raportul de activitate depus pentru termenul din data de 06.04.2017 de către S.C. C. S.R.L. la dosarul de insolvenţă nr. 6450/30/2012 aflat pe rolul Tribunalului Timiş în vederea validării juridice de către judecătorul sindic, fiind preconstituit "pro-cauza" cu intenţia vădită de a eluda interesul creditorilor S.C. C. S.R.L.

În respectarea art. 22 C. proc. civ. în virtutea rolului activ instanţa avea obligaţia legală de a verifica legalitatea tranzacţiei efectuate - preţul tranzacţiei fiind unul derizoriu şi de a solicita dovezi ale efectuării în realitate a tranzacţiei.

Învederează faptul că a învestit instanţa de judecată cu constatarea nulităţii absolute a Contractului de retract litigios pentru motivele mai sus evocate, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara.

O altă critică a hotărârilor instanţei de fond şi apel este reprezentată de faptul că, în mod nelegal, au fost respinse excepţiile lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acţiuni, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În opinia recurentei, excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acţiuni este fondată raportat la faptul că scrisoarea de garanţie a fost executată pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale în perioada de garanţie, respectiv refuzul acesteia de remediere a lucrărilor, conform prevederilor articolelor contractului încheiat între părţi, care reprezintă legea părţilor, dar şi a prevederilor legale privind condiţiile susţinerii garanţiei acordate, aspect recunoscut chiar de către reclamanta în cuprinsul acţiunii.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii învederează că în speţă sunt incidente atât condiţiile inadmisibilităţii de ordin subiectiv (invocarea propriei turpitudini) dar şi cele de ordin obiectiv, respectiv că pretinsele drepturi de creanţă, reclamate absolut circumstanţial, nu pot fi ocrotite pe cale procesuală în considerarea dispoziţiilor imperative de lege ce definesc condiţiile de atestare a drepturilor de creanţă precum şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestora, ce reprezintă o condiţie "sine qua non" de promovare şi admisibilitate a unei acţiuni în pretenţii izvorâte dintr-un raport contractual.

În susţinerea excepţiilor invocate solicită să se aibă în vedere decizia civilă nr. 889/13.10.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1398/2016 pronunţată de către ÎCCJ prin care se atestă, sub puterea lucrului judecat, culpa contractuală exclusivă a reclamantei în derularea raporturilor contractuale dintre părţi, iar pe cale de consecinţă netemeinicia prezentei acţiuni.

Recurenta critică faptul că i s-a respins, în mod nefondat, efectuarea unei noi expertize, pronunţându-se astfel o hotărâre nemotivată ştiinţific.

Recurenta arată faptul că instanţele de judecată au interpretat greşit atât prevederile contractului încheiat între părţi cât şi utilizarea scrisorii de garanţie şi susţine că nu este în culpă contractuală faţă de reclamantă, astfel încât pretinsele drepturi de creanţa reprezentând contravaloare scrisoare de garanţie bancară nu există, ci dimpotrivă, în speţă s-a statuat cu puterea lucrului judecat prin decizia civilă nr. 889/13.10.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1398/2016 pronunţată de către ÎCCJ, culpa contractuală exclusivă a reclamantei.

Învederează că la data de 21.09.2010 s-a încheiat Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor între Beneficiarul D. S.A. şi antreprenori, S.C. B. S.R.L. fiind antreprenor, conform contractului de antrepriză încheiat între părţi. La data de 17.12.2010 s-a încheiat Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x între executant C. si antreprenor S.C. B. S.R.L. în cadrul Contractului de antrepriză construcţii nr. 47/14A/25.01.201, care trebuia să certifice remedierea lucrărilor, dar în care in care se precizează la cap. 4 anexa 1: deficienţe si lucrări nefinalizate încă la data de 13.12.2010, cu 29 poziţii. Aceste deficienţe nu au fost remediate/executate decât parţial şi la o calitate îndoielnică, motiv pentru care au existat mai multe notificări din partea recurentei, iar în cursul perioadei următoare au început să apară alte defecte, vicii ascunse, greşeli de execuţie şi nerespectări ale normelor/prevederilor contractului şi documentaţiilor aferente care au fost semnalate, executantului C. neîndeplinindu-şi obligaţiile în perioada de garanţie de a interveni şi repara aceste defecte pe propria cheltuială.

După executarea SGB şi preluarea de către antreprenorul S.C. B. S.R.L. - în speţa recurenta, în mod fortuit a garanţiei pentru lucrările executate slab calitativ în cadrul contractului de către subantreprenorul C. au apărut în continuare deficienţe, vicii ascunse şi neconformităţi semnalate de beneficiar.

Execuţia SGB fost determinată de faptul că aceasta reprezintă asigurarea antreprenorului general (B.) de îndeplinirea de către subantreprenor (reclamanta C.) sub aspect cantitativ/calitativ a tuturor lucrărilor care formează obiectul contractului de antrepriză nr. x/25.01.2010.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta a invocat incidenţa art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu a cenzurat hotărârea instanţei de fond privitor la încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 153-197 C. proc. civ., sub aspectul necitării cesionarei S.C. A. S.R.L. cu menţiunea de a timbra acţiunea, întrucât doar S.C. C. S.R.L., aflată în reorganizare a beneficiat în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură sub aspectul citării şi timbrajului.

Astfel, referitor la pretinsa încălcare a regulilor privind citarea se reţine că la termenul din 17.03.2017, reclamanta a depus la instanţa de fond un contract de retract litigios încheiat între S.C. C. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., având ca obiect vânzarea drepturilor litigioase din prezentul dosar, în cuprinsul convenţiei menţionându-se că S.C. A. S.R.L. va lua locul reclamantei până la recuperarea integrală a creanţei.

Cu această ocazie, recurenta-pârâtă nu a invocat niciun motiv de nulitate a contractului de retract litigios, iar cum actul se bucură de prezumţia de valabilitate, prima instanţă a luat act de această tranzacţie şi a înlocuit în cauză reclamanta iniţială S.C. C. S.R.L. cu cesionara S.C. A. S.R.L.

Potrivit art. 38 C. proc. civ. calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.

Întrucât în cauză a avut loc transmisiunea convenţională a dreptului litigios, partea care a luat locul reclamantei s-a substituit acesteia luând procedura în stadiul în care se afla, inclusiv în ceea ce priveşte timbrajul, chestiune ce fusese analizată anterior de instanţă, la momentul sesizării sale.

Înalta Curte reţine ca nefondată şi critica întemeiată pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ. prin care recurenta susţine că hotărârile pronunţate sunt nule de drept, fiind date în favoarea unei persoane fără calitate procesuală activă cu aplicarea eronată a art. 969 din vechiul C. civ. raportat la contractul de retract litigios, tranzacţie care nu a fost aprobată de către administratorul judiciar şi comitetul creditorilor, iar mai apoi validată de către judecătorul sindic, recurenta susţinând că a fost încheiată pro causa.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, aceasta presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat. Astfel cum s-a arătat deja, în cauză a operat transmisiunea convenţională a dreptului litigios, ceea ce avut ca efect înlocuirea reclamantei iniţiale cu cesionara, aceasta din urmă dobândind astfel calitate procesuală activă.

Deşi recurenta susţine nevalabilitatea tranzacţiei, această afirmaţie rămâne o simplă susţinere atâta timp cât contractul de retract litigios se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care nu a fost răsturnată prin mijloacele prevăzute de lege.

În altă ordine de idei, înregistrarea dosarului nr. x/2017, pe rolul Judecătoriei Timişoara pentru a se constata nulitatea absolută a Contractului de retract litigios pentru motivele mai sus evocate, nu are ca efect reconsiderarea valabilităţii contractului de către instanţa de recurs, întrucât nu s-a depus la dosar o hotărâre definitivă de constatare a nulităţii acestui act.

Contrar susţinerilor recurentei, rolul activ al instanţei prevăzut de art. 22 C. proc. civ. nu presupune investirea din oficiu a instanţei cu capete de cerere neformulate de părţi care să conducă la schimbarea cadrului procesual trasat de acestea, instanţa fiind obligată să-şi exercite rolul activ, exclusiv în limitele învestirii. În consecinţă, în mod corect instanţa nu a dispus administrarea de probe pentru a verifica legalitatea tranzacţiei efectuate întrucât nu a fost învestită cu acest capăt de cerere.

O altă critică este reprezentată de faptul că, în mod nelegal, au fost respinse excepţiile lipsei de interes a reclamantei şi inadmisibilităţii acţiunii.

Şi această critică este nefondată. Interesul în prezenta cauză este reprezentat de folosul dobândit de către reclamantă prin obligarea pârâtei la plata unei sume de bani în favoarea sa, aşadar acesta există. Acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune în pretenţii recunoscută de lege prin urmare excepţia inadmisibilităţii a fost în mod corect respinsă.

Înaltă Curte va respinge şi critica prin care se susţine încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 889/13.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1398/20.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că nu există identitate de obiect între cele două cauze, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel.

Prezentul litigiu are în vedere întinderea prejudiciului şi limitele în care putea fi executată scrisoarea de garanţie bancară emisă în baza contractului încheiat de părţi, ca atare nu există contradicţie între hotărârile date în prezentul dosar şi soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2013.

Recurenta a criticat şi faptul că i s-a respins, în mod nefondat, efectuarea unei noi expertize însă modul în care au fost administrate probele nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.

Recurenta învederează faptul că instanţele de judecată au interpretat greşit atât prevederile contractului încheiat între părţi cât şi utilizarea scrisorii de garanţie şi susţine că nu este în culpă contractuală faţă de reclamantă, astfel încât pretinsele drepturi de creanţă reprezentând contravaloare scrisoare de garanţie bancară reclamate de către aceasta, nu există, ci dimpotrivă, în speţă s-a statuat, cu puterea lucrului judecat prin decizia civilă nr. 889/13.10.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1398/2016 pronunţată de către ÎCCJ, culpa contractuală exclusivă a reclamantei.

Înalta Curte constată că garanţia de bună execuţie (Performance Bond) a fost constituită pentru acoperirea oricăror prejudicii suferite de antreprenor datorită neexecutării sau executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către acesta a obligaţiilor care îi revin pe perioada cuprinsă între data semnării contractului şi după caz, data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor sau data remedierii tuturor obiecţiunilor antreprenorului general primite de la beneficiar. Părţile au convenit că de la data semnării procesului-verbal de recepţie începe să curgă termenul de garanţie de 5 ani si ca la aceeaşi dată, antreprenorul general va restitui subantreprenorului scrisoarea de garanţie bancară (Performance Bond), iar subantreprenorul va prezenta antreprenorului o nouă scrisoare de garanţie bancară (Warranty Bond) în valoare de 5% din valoarea contractului, a cărei valabilitatea este de 36 luni de la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. În perioada de garanţie, antreprenorul va putea utiliza de îndată, în baza unei simple cereri de executare adresată băncii emitente, pentru acoperirea tuturor prejudiciilor cauzate, direct sau indirect, din culpa sau intenţia subantreprenorului, doar în situaţia în care subantreprenorul nu remediază eventualele defecţiuni. Părţile au prevăzut în mod expres în art. 10.6 din convenţie că utilizarea scrisorilor de garanţie bancară (Performance Bond şi Warranty Bond) se va face în limita prejudiciului creat de către subantreprenor.

Faţă de aceste aspecte, în mod corect a reţinut instanţa de apel că scrisoarea de garanţie bancară la care face referire art. 10.3 din contract (Warranty Bond), putea fi utilizată doar pentru remedierea prejudiciilor apărute în perioada de garanţie, adică după semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi după remedierea deficienţelor constate cu ocazia recepţiei, nu şi pentru acoperirea cheltuielilor cu eventualele lucrări constatate ca fiind necorespunzător executate sau lipsa la momentul efectuării lucrării, astfel că nici această critică nu este fondată.

Recurenta a învederat că execuţia SGB fost determinată de faptul că aceasta reprezintă asigurarea antreprenorului general (B.) de îndeplinirea de către subantreprenor (reclamanta C.) sub aspect cantitativ/calitativ a tuturor lucrărilor care formează obiectul contractului de antrepriză nr. x/25.01.2010 executantului C. neîndeplinindu-şi obligaţiile în perioada de garanţie de a interveni şi repara defectele pe propria cheltuială.

Nici aceasta critica nu poate fi primită. Faptul ca scrisoarea de garanţie bancară putea fi executată de către beneficiar printr-o simplă cerere adresată băncii, nu înseamnă că societatea emitentă este lipsită şi de dreptul de a contesta valorificarea acesteia atâta timp cat beneficiarul scrisorii nu a solicitat executarea acesteia în limitele prejudiciului constatat la acea dată, ci a solicitat să i se vireze întreaga sumă, emiţând o factură fiscală şi o anexă de lucrări care nu îi susţineau în totalitate solicitarea.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 763/A din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. (cesionara a S.C. C. S.R.L.) prin lichidator judiciar E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L.împotriva deciziei civile nr. 763/A din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. (cesionara a S.C. C. S.R.L.)prin lichidator judiciar E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.