Appeal against rejection of unconstitutionality exception in arbitration annulment action dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 21 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C..

În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut, în principal, că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din acelaşi Cod şi art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un litigiu care nu este susceptibil de a fi atacat cu calea de atac a recursului, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, aşa cum s-a reţinut prin raportul întocmit în cauză.

Împotriva încheierii de şedinţă din şedinţă din 21 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C., prin care s-a solicitat admiterea recursului şi casarea încheierii atacate.

În motivarea recursului,după o prezentare a susţinerilor din cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta a susţinut, în esenţă, că nu are relevanţă că articolele de lege care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au mai făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, toate respinse.

În opinia recurentei, completul de filtru a confundat ipotezele de inadmisibilitate ce ţin de resortul judecăţii efectuate de instanţa de drept comun, cu ipotezele de inadmisibilitate ce ţin de resortul judecăţii efectuate de instanţa constituţională.

Totodată, susţine recurenta, criteriile de inadmisibilitate puse în faţa instanţei de drept comun sunt complet diferite de criteriile de inadmisibilitate puse în faţa Curţii Constituţionale.

Recurenta susţine că, respingerea excepţiei a "fundat" soluţia de respingere ca inadmisibil a recursului, privându-o în mod practic de posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate, admiterea ca admisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate şi dispunerea sesizării Curţii Constituţionale.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Chestiunea judiciară supusă analizei vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din acelaşi Cod şi art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În urma analizei acestor condiţii, în prezenta cauză, este incontestabil faptul că excepţia a fost invocată de către petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C. în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi că vizează dispoziţii din legi în vigoare.

Legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din cererea de recurs, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

Or, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din acelaşi Cod şi art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018, invocată de către petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C., nu avea legătură cu pricina.

Aşa cum corect s-a reţinut, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un litigiu care nu este susceptibil de a fi atacat cu calea de atac a recursului, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare.

Se constată că cererea de arbitrare a fost introdusă la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la data de 13 iulie 2015, dată la care erau în vigoare dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., nemodificate, ce prevedeau că numai soluţiile pronunţate în acţiunile în anulare admise erau supuse recursului.

Or, în cauză acţiunile în anularea sentinţei arbitrale nr. 89 din 23.11.2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României au fost respinse ca neîntemeiate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 40 din 18 aprilie 2019.

Modificarea legislativă a dispoziţiilor art. 613 a intervenit la data de 24 martie 2017, astfel încât partea nu se putea prevala de această modificare legislativă pentru admisibilitatea unei căi de atac şi pentru invocarea unei excepţii de neconstituţionalitatcare a unor dispoziţii care nu prevedeau calea de atac a recursului.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în mod judicios, s-a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din acelaşi Cod şi art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018, invocată de către petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C., nu are legătură cu cererea de recurs.

Susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa ar fi respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru că ar mai fi făcut obiectul unor excepţii anterioare nu este conformă cu realitatea, având în vedere că la respingerea cererii s-a avut în vedere numai condiţia legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.

Însă în condiţiile nereglementării căii de atac a recursului împotriva sentinţei curţii de apel ce a soluţionat acţiunea în anulare, nu se putea face o analiză a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva aplicării dispoziţiilor legale solicitate a fi supuse controlului de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C. împotriva încheierii din 21 mai 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.