Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 143/2020 AI generated

Electricity balancing fee recovery affirmed; appellant’s appeal voided for undeveloped legal grounds

Case Number Decizia nr. 143/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the exception of nullity and declared the appellant-defendant’s appeal null and void, thereby leaving intact the appellate decision that had rejected the appeal and affirmed the trial court’s judgment in favor of the claimant electricity transmission company. The dispute arose from the claimant’s action to recover 399,485.23 RON for unpaid invoices for electricity balancing services rendered in 2007, with the defendant counterclaiming to void certain contract clauses as leonine and challenging the invoices, and also filing a third-party claim, which was dismissed for insufficient stamping. The court based its ruling on procedural grounds, finding that the appeal failed to comply with Article 302¹(1)(c) of the Civil Procedure Code by not properly developing legal grounds under Article 304 points 8 and 9, as the appellant merely reasserted factual and evidentiary disagreements rather than demonstrating specific legal errors, which cannot be reviewed in this extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, Art. 137 C. proc. civ; Electricity balancing fee recovery affirmed; appellant’s appeal voided for undeveloped legal grounds: The dispute arose from the claimant’s action to recover 399,485.23 RON for unpaid invoices for electricity balancing services rendered in 2007, with the defendant counterclaiming to void certain contract clauses as leonine and challenging the invoices, and also filing a third-party claim, which was dismissed for insufficient stamping. The court based its ruling on procedural grounds, finding that the appeal failed to comply with Article 302¹(1)(c) of the Civil Procedure Code by not properly developing legal grounds under Article 304 points 8 and 9, as the appellant merely reasserted factual and evidentiary disagreements rather than demonstrating specific legal errors, which cannot be reviewed in this extraordinary appeal.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code nullity of contract grounds of jurisdiction unpaid invoices counterclaim e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null for lack of legal grounds.

Art. 137 C. proc. civ.

Applied to resolve the procedural exception of nullity of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2010, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. Sinaia, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să oblige pârâta la plata către creditoare a sumei totale de 399.485,23 RON reprezentând contravaloarea facturilor emise ca urmare a prestării serviciilor privind echilibrarea sistemului şi debitul reprezentând contravaloarea facturilor emise de reclamantă ca urmare a decontării pieţei de echilibrare către debitoarea S.C. A. S.A. în cursul anului 2007, ce figurează neachitat la data de 10.08.2010; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare-cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pe calea cererii reconvenţionale a solicitat să se constate nulitatea clauzei prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (2) şi ale dispoziţiilor art. 61 teza a doua din Convenţia C293/2006-2007, ca având caracterul de clauză leonină în favoarea exclusivă a reclamantei; obligarea reclamantei-pârâte Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. la anularea facturilor x/16.08.2007, y/16.08.2007 şi 3896/01.10.2007; obligarea reclamantei-pârâte Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. la refacerea notificărilor transmise către B. S.A. în sensul individualizării valorilor contractate pe puncte de racordare şi pe fiecare contract în parte, retransmiterea către OPCOMSA a valorilor măsurate pentru energia electrică furnizată pe fiecare punct de racordare în SEN, respectiv pentru fiecare unitate de producţia în parte şi reemiterea de facturi aferente dezechilibrelor PRE pentru lunile aprilie- iunie 2007 în valoare totală de 32.660,76 RON aferente contractului negociat x/2007.

Pârâta S.C. A. S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva S.C. C. S.A., solicitând obligarea chematei în garanţie de a suporta toate sumele pe care pârâta va fi obligată la plata de către reclamanta TRANSELECTRICA S.A., ca urmare a dezechilibrelor de energie electrică generate de energia electrică furnizată de chemata în garanţie în perioada aprilie- iulie 20007 din unităţile de producţie Băicoi, Băneşti, Voila, Paltinu 1, Teleajen 1 şi Paltinu 2.

Reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca netemeinică şi nelegală.

Împotriva cererii de chemare în garanţie formulată de către pârâta S.C A. S.A. chemata în garanţie S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie şi a cererii de chemare în judecată, invocând excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie pentru insuficientă timbrare; excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al pârâtei-reclamante şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în garanţie; a invocat şi excepţia dreptului material la acţiune împotriva sa, drept derivat din Contractul nr. x/03.01.2007 cu pârâta-reclamantă S.C. A. S.A. şi din emiterea facturilor nr. x/31.08.2007 şi y/01.10.2007; pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia arătând că S.C. A. S.A. nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile esenţiale asumate prin contractul nr. x/03.01.2007 şi anume aceea de a corecta dezechilibrele în producţia de energie electrică precum şi acea de a transmite în mod corect notificările privitoare la producţia de energie electrică a S.C. C. S.A. către OPE şi ceilalţi operatori de piaţă.

Referitor la apărările împotriva cererii de chemare în judecată, chemata în garanţie S.C. C. S.A. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru plata dezechilibrelor negative în perioada pretinsă 01.04.2007-31.07.2007, raportat la data introducerii acţiunii, respectiv 11.028.2010 şi că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 16.03.2011 a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanţie a S.C. C. S.A. şi a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii cauzei, cerere formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.A.

Prin sentinţa nr. 415/18.05.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta D. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 399.485,23 RON reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru prestarea serviciilor privind echilibrarea sistemului., precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantei cu suma de 8.110,85 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei 415/18.05.2011 pârâta a formulat apel soluţionat prin decizia nr. 123/22.11.2011 prin care a fost admis apelul pârâtei S.C. A. S.A., desfiinţată sentinţa atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare în vederea soluţionării cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3755 din 2.10.2012 prin care s-a constatat nulitatea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova în al doilea ciclu procesual la data de 10.01.2013.

La termenul de judecată din 15.02.2013 a fost încuviinţată pentru ambele părţi proba cu acte, iar prin încheierea din 15.04.2013 probele cu interogatoriul formulat de pârâtă-reclamantă ce urma a fi luat reclamantei-pârâte (administrat conform înscrisurilor de la filele x al doilea ciclu procesual), cu expertiză electroenergetică şi expertiză contabilă.

Prin încheierea pronunţată la 16.12.2013 a fost admisă excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie.

Prin sentinţa nr. 342 din 28.03.2019 Tribunalul Prahova a admis acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRAMSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., persoana însărcinată cu primirea corespondenţei E., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., persoana desemnată pentru primirea corespondenţei F., a obligat pârâta S.C. A. S.A. să plătească reclamantei suma de 399.485,23 RON reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru prestarea serviciilor privind echilibrarea sistemului, precum şi la plata sumei de 12.163,77 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.A., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRAMSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal pârâta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 455 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice - Transelectrica S.A. a fost respins, ca nefondat, apelul.

Curtea a reţinut caracterul nefondat al apelului, instanţa de fond constatând corect că S.C. A. S.A. a recunoscut că a emis facturile nr. x/31.08.2007 şi y/1.10.2007 în valoare totală de 399.485,23 RON, adică o valoare identică pretenţiilor reclamantei iar faptul pretinsei neefectuări de către reclamantă a unor acţiuni stabilite prin contract nu ar prezuma o acceptare tacită a pretenţiilor celeilalte părţi, un astfel de argument nefiind de natură să răstoarne prezumţia instituită prin emiterea facturilor.

Curtea a mai constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi argumentat, prin probele administrate, împrejurarea că prin scrisoarea nr. 9507/14.06.2007 ANRE a interpretat dispoziţiile art. 29 din respectivul ordin în sensul că producătorii calificaţi pentru producţia prioritară necontrolabilă care vând energie electrică produsă prin două sau mai multe aranjamente comerciale, îşi asumă integral responsabilitatea dezechilibrelor; pe de altă parte, conţinutul convenţiilor de asumare a responsabilităţii echilibrării este reglementat integral şi impus de respectiva autoritate prin avizul nr. x/2005, acesta fiind cunoscut de către toţi potenţialii participanţi la piaţa de echilibrare încă înaintea momentului semnării convenţiei şi a manifestării intenţiei de a dobândi calitatea de parte responsabilă în cadrul acestei pieţe. Ca atare, primul judecător a apreciat în mod corect că semnarea convenţiei de către pârâtă presupune asumarea integrală a obligaţiilor prevăzute în sarcina sa, inclusiv a obligaţiei de plată în 7 zile a debitelor facturate în sarcina debitoarei şi de parcurgerea procedurii de contestare în modalitatea prevăzută în convenţie.

A. S.A. a avut în perioada 7.05.2007 - 30.06.2007 în derulare două contracte dintre care unul negociat şi unul reglementar pentru acelaşi punct de măsură. Facturile în litigiu, respectiv x/31.08.2007 şi x/01.10.2007 au fost emise ulterior, pentru perioada în care s-au derulat raporturi comerciale între părţi, fapt justificat prin aceea că au fost întocmite doar după primirea notelor de informare transmise de B. conform prevederilor convenţiei încheiate între părţi, printre aceste note fiind şi cea cu nr. x/14.09.2007 pentru factura nr. x/01.10.2007 cu scadenţă la 10.10.2007, apelanta neproducând nicio dovadă în sensul că această factură ar viza o perioadă ulterioară expirării raporturilor comerciale dintre părţi.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă A. S.A.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Din perspectiva pct. 8 se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv adresa nr. x/24.06.2007 emisă de ANRE prin care aceasta aprecia că producătorii angajaţi în mai multe angajamente comerciale îşi asuma integral responsabilitatea dezechilibrelor.

În opinia recurentei, instanţa de apel a confirmat caracterul de act de interpretare al adresei menţionate, fără să motiveze temeiul acestei aprecieri şi fără să arate de ce a înlăturat susţinerile recurentei în sensul de a se constata că adresa menţionată nu îndeplineşte condiţiile unui act de interpretare în sensul Legii nr. 24/2000 şi ale C. proc. civ., motiv pentru care se apreciază că întreaga logică juridică a argumentaţiei instanţei de apel pleacă de la o premisă eronată vizând aplicarea art. 29 alin. (2) din Regulamentul aprobat de OANRE nr. 39/2006.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta susţine că instanţa de fond a apreciat în mod limitat şi eronat asupra prevederilor art. 29 din Regulamentul aprobat prin OANRE nr. 39/2006 care prevede că regula este nepenalizarea producătorilor şi a PRE (părţile responsabile cu echilibrarea) pentru dezechilibrele generate de unităţile de producţie prioritară necontrolabilă. Această regulă nu a fost avută în vedere de instanţa de fond ci doar excepţia penalizării producătorilor şi a PRE pentru producţia contractată în regim PZU şi în tranzacţii bilaterale negociate.

Instanţa de apel a extins excepţia prevăzută de alin. (2) şi la contractele reglementate. Această excepţie a fost denaturată de instanţa în sensul în care a încălcat principiul potrivit căruia excepţia este de strictă interpretare. În aplicarea excepţiei, instanţa a admis includerea în excepţia penalizării dezechilibrelor, dezechilibrele generate de un contract reglementat impus, nenegociat, respectiv contractul nr. C.3195/2007 motivat de faptul că pentru o perioadă limitată de timp recurenta a avut calitatea de PRE pentru ambele contracte.

Recurenta arată că nu susţine excepţia penalizării pentru contractul nr. C.3195/2007 întrucât acest contract nu este prevăzut în alin. (2) al art. 29 din Regulamentul aprobat prin OANRE nr. 39/2006.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a făcut o cercetare atentă a dosarului şi nu a observat că factura nr. x/1.10.2007 are la bază notificările B. pentru luna iulie 2007, apreciind în mod greşit că nu s-a făcut dovada legăturii între suma facturată şi dezechilibrele aferente lunii iulie 2007.

Intimata-reclamantă Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice - Transelectrica S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

Înalta Curte, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului iar în temeiul art. 137 raportat la art. 3021 alin. (1), lit. c) C. proc. civ. a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. se instituie în sarcina părţii care declară recurs, obligaţia de a însoţi motivarea în fapt de argumentarea în drept, cu trimitere la textele de lege încălcate, cererea de recurs trebuind să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Această obligaţie este impusă şi de faptul că în actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă care se exercită pentru motivele strict prevăzute de lege.

Simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Deşi recurenta a invocat în drept, pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nici o ipoteză a textelor legale indicate nu a fost demonstrată, pentru a se putea verifica dacă judecata a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat soluţia, recurentei revenindu-i obligaţia de a dezvolta în fapt şi în drept criticile.

Astfel, recurenta a evocat aspecte vizând fondul cauzei şi modul în care au fost interpretate probele de către instanţa de apel, în sensul că s-a apreciat în mod limitat şi eronat asupra prevederilor art. 29 din Regulamentul aprobat prin OANRE nr. 39/2006 care prevede că regula este nepenalizarea producătorilor şi a PRE, însă critica greşitei interpretări a înscrisurilor administrate în probaţiune în stabilirea situaţiei de fapt, nu răspunde cerinţelor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi nu mai poate fi valorificată în calea extraordinară de atac recursului, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere că nu s-a demonstrat faptul că decizia din apel este lipsită de fundament juridic, criticile de netemeinicie care au fost invocate de recurenţii nu pot fi analizate.

Constatând că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii şi va aplica cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 455 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - TRANSELECTRICA S.A sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 455 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - TRANSELECTRICA S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.