Uncontracted hydro-energetic services: failure to frame cassation grounds under Article 488 CPC renders extraordinary appeal null

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 7 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. a solicitat obligarea pârâtei Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. (S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A.) la plata sumei de 445.021,88 RON cu TVA (373.967,97 RON fără TVA), dobânda legală penalizatoare şi rata inflaţiei, aplicate la valoarea de 445.021,88 RON - lucrări şi servicii executate şi neplătite, calculate de la 31 ianuarie 2017 şi până la data plăţii efective a debitului principal, precum şi plata cheltuielilor de judecată pe care le va înregistra în vederea soluţionării cauzei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 94 alin. (1), lit. j), art. 194 şi următoarele şi art. 453 C. proc. civ., Legea nr. 84/2014, art. 1270 C. civ., art. 1272, art. 1330-1343, art. 1350, art. 1536 şi următoarele, art. 1635-1649, art. 1166, art. 1169-1170 şi următoarele C. civ., Ordonanţa nr. 13/2011.

Prin sentinţa nr. 50 din 18 octombrie 2018, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

La 17 iulie 2019, reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în totalitate a deciziei atacate, iar în rejudecare să se admită acţiunea şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 445.021,88 RON cu TVA (373.967,97 RON fără TVA), dobânda legală penalizatoare şi rata inflaţiei, aplicate la valoarea de 445.021,88 RON, lucrări şi servicii executate şi neplătite, calculate de la data de 31 ianuarie 2017 şi până la data plăţii efective a debitului principal.

Recurenta-reclamantă a precizat că, în speţă, sunt îndeplinite atât condiţiile răspunderii contractuale, cât şi condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

S-a învederat că SH Porţile de Fier - sucursala pârâtei nu răspunde singură în nume propriu, iar îmbogăţirea nu este doar în patrimoniul său, aşa cum reţine instanţa de apel, fiind un dezmembrământ al S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., motiv pentru care s-a apreciat că îmbogăţirea pârâtei S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. este certă şi este îndeplinită condiţia legăturii directe dintre cele două fapte, respectiv lucrările şi serviciile efectuate de recurenta-reclamantă au mărit patrimoniul S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. din care face parte şi SH Porţile de Fier, în detrimentul patrimoniului recurentei-reclamante, care a cheltuit forţa de muncă şi materiale pentru îndeplinirea comenzilor solicitate a fi executate.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în speţă, comenzile emise de reprezentanţii împuterniciţi ai SH Porţile de Fier, cât şi de reprezentantul S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. reprezintă un acord de voinţă cu intenţia de a constitui un raport juridic, iar în temeiul uzanţelor şi practicilor statornicite între părţi, recurenta a executat cu bună-credinţă lucrările şi serviciile solicitate, apreciindu-se astfel că s-a acceptat oferta de contractare. De altfel, din adresele emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. - SH Porţile de Fier şi din toate actele emise ulterior execuţiei se certifică executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor de către recurenta-reclamantă.

S-a susţinut că intimata-pârâtă a recunoscut tacit toate lucrările/serviciile executate, doar că a refuzat să le plătească invocând lipsa unui contract subsecvent, fără a lua în considerare existenţa unor comenzi ferme.

De asemenea, recurenta a învederat că lucrările/serviciile executate în perioada ianuarie - mai 2017 (incluse în acordul cadru) au făcut obiectul negocierilor din perioada anterioară, premergătoare notei de negociere nr. x din 5 septembrie 2017, pentru al doilea contract subsecvent şi, prin urmare, intimata-pârâtă S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. a avut cunoştinţă de lucrări şi le-a asumat, dar a refuzat să le plătească având în vedere că la 17 august 2017 administratorul judiciar a solicitat ridicarea dreptului de administrate al S.S.H. Hidroserv S.A. de către unicul acţionar - S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A.

S-a arătat că S.S.H Hidroserv S.A. a executat cu promptitudine, în condiţiile respectării tuturor cerinţelor de calitate impuse de reprezentanţii împuterniciţi ai pârâtei, toate lucrările şi serviciile solicitate prin comenzi emise de pârâta S.H. Porţile de Fier - sucursală a intimate-pârâte şi contrasemnate de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. prin Departamentul Managementul Utilităţilor, dar aceasta a tergiversat cu rea-credinţă plata acestor servicii şi a refuzat orice încercare de rezolvare amiabilă a acestei situaţii.

La 14 octombrie 2019, intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinându-se că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. Totodată, s-a arătat că recurenta nu a dezvoltat criticile de nelegalitate invocate ca temei legal de drept al recursului, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., printr-o argumentare în fapt şi în drept a greşelilor pretins a fi săvârşite prin hotărârea atacată.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală. Intimata a solicitat şi cheltuieli de judecată, fără face însă dovada acestora.

Prin încheierea de la data de 31 martie 2020, pronunţată în complet de filtru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248 raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată.

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. prin întâmpinare este întemeiată şi va fi admisă pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanţa de apel cu privire la condiţiile răspunderii contractuale şi la condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, recurenta-reclamantă face trimitere atât la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, la dinamica raporturilor juridice dintre părţile în litigiu şi precizează, în mod expres, în cadrul cererii de recurs, că supune analizei instanţei de recurs împrejurările de fapt care, în opinia sa, demonstrează temeinicia cererii de chemare în judecată.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. şi va anula recursul declarat de reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. împotriva deciziei nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu este dovedită în condiţiile cerute de art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A.

Anulează recursul declarat de reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. împotriva deciziei nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iulie 2020.