Heir’s appeal annulled as non-devolutive for failing to state legal cassation grounds; will’s validity stands

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 1 martie 2016, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea testamentului olograf întocmit de autorul părţilor, C., decedat la data de 9 decembrie 2014, iar în subsidiar, să se dispună reducerea legatului, până la limita cotităţii disponibile.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 987 şi următoarele, art. 1041 - 1042, art. 1091 - 1097 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6848 din 18 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă, raportat la valoarea litigiului de 100.000 euro, respectiv 446.550 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 587 din 27 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea în constatarea nulităţii testamentului, formulată de reclamantul A..

Totodată, s-a dispus disjungerea acţiunii privind reducţiunea liberalităţii şi s-a înaintat această cerere spre conexare la dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, obligând reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 280 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 23 august 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, iar în rejudecarea apelului să se procedeze la administrarea tuturor probelor necesare, să se constate întemeiată cererea de chemare în judecată, având ca obiect nulitatea testamentului olograf întocmit de defunctul C., decedat la 9 decembrie 2014, iar în subsidiar să se dispună reducerea legatului până la limita cotităţii disponibile.

În esenţă, s-a susţinut că înscrisul numit dorinţe reprezintă un testament olograf, care nu ar fi fost încheiat dacă pârâta nu era fiica şi medicul curant al defunctului, având o influenţă asupra acestuia.

S-a mai arătat că din întregul istoric medical, probat cu înscrisurile relevante depuse la dosar rezultă faptul ca în perioada 2011-2014 defunctul suferea de anumite afecţiuni de natură a-i afecta discernământul, însă aceste aspecte nu au fost luate în considerare de către instanţa de apel.

În consecinţă, recurentul a învederat că, în temeiul art. 22 C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să dea valenţă principiului aflării adevărului, situaţie care impunea admiterea probei cu expertiză grafoscopică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a acordat termen la 16 octombrie 2018, în vederea discutării excepţiei necompetenţei sale funcţionale.

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civile.

Prin încheierea nr. 4299 din 16 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei I Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportat la obiectul litigiului.

Prin încheierea nr. 4106 din 22 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia civilă nr. 48 din 25 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 1 aprilie 2019.

La 3 iunie 2019, intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, învederând faptul că recurentul a criticat hotărârea atacată invocând critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, reluând practic aceleaşi motive prezentate şi în faţa instanţei de apel. A precizat că recursul nu are caracter devolutiv pentru a permite reluarea în fond a cauzei, astfel încât, motivele ce ţin de utilitatea ori de interpretarea probatoriilor nu pot fi reluate în aceasta cale extraordinară de atac.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală. Totodată, intimata a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de la data de 31 martie 2020, pronunţată în complet de filtru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248 raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată.

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B., prin întâmpinare, este întemeiată şi va fi admisă pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanţa de apel cu privire la examinarea condiţiilor nulităţii testamentului olograf, invocate prin acţiune, recurentul-reclamant face consideraţiuni cu privire la starea de sănătate a defunctului la momentul întocmirii testamentului, la modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi la necesitatea administrării probei grafoscopice care să stabilească autorul testamentului.

Din analiza motivelor expuse de recurent nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurent nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. şi va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 280 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata B., privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu este dovedită în condiţiile cerute de art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B..

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 280 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iulie 2020.