Jurisdictional Competence for Judicial Staff Litigants: Interpretation of Alternative Jurisdiction Under Article 127 CPC Versus Labor Law Domicile Rules

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, în data de 08.10.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 388 RON, reprezentând contravaloarea fişei/analizelor medicale de încadrare, conform chitanţei seria x nr. x/02.11.2017, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la scadenţa obligaţiilor băneşti (respectiv 04.01.2018, moment la care a solicitat decontarea analizelor medicale) şi până la data plăţii efective.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 194 şi urm. C. proc. civ., Hotărârea nr. 355/11.04.2017 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, Hotărârea nr. 762/21.07.2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

La termenul de judecată din data de 20.12.2019 Tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii.

Prin sentinţa civilă nr. 3295/20.12.2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civilă din cadrul Tribunalului Galaţi.

În pronunţarea acestei sentinţe instanţa mai întâi învestită a reţinut, în considerarea faptului că reclamanta îndeplineşte funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, că instanţa competentă teritorial se determină prin raportare la Decizia nr. VII din 16 mai 2016, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. a statuat asupra faptului că sintagma " instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

S-a reţinut, aşadar, că art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că este aplicabil şi reclamantei care îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Pe rolul Tribunalului Galaţi cauza a fost înregistrată la data de 14.01.2020.

Prin notele de şedinţă din data de 20 februarie 2020 reclamanta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi.

Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 303 din 19 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către reclamantă.

A declinat competenţa de soluţionare a litigiului de muncă promovat de reclamanta A., având ca obiect - "drepturi băneşti", în favoarea Tribunalului Prahova.

A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă teritorială între Tribunalului Galaţi, secţia I Civilă şi Tribunalului Prahova, secţia I Civilă.

În temeiul art. 134 C. proc. civ. a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În pronunţarea acestei hotărâri cea de-a doua instanţă învestită a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte determinarea competenţei din punct de vedere teritorial s-a avut în vedere că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Potrivit art. 210 din Legea 62/2011 în această materie competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, instanţa a avut în vedere că domiciliul reclamantei este în oraşul Băicoi, judeţul Prahova, iar prin Decretul 1288/22.12.2017 a fost numită procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Din interpretarea dispoziţiilor enunţate s-a reţinut că normele Codului muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al reclamantului.

În referire la faptul că dispoziţiile Legii dialogului social prevăd o competenţă teritorială alternativă între instanţa de la domiciliul reclamantului şi cea de la locul de muncă, s-a apreciat că potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar în acest caz instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Prahova competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict, Tribunalul Prahova şi Tribunalul Galaţi, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, ultima instanţă învestită şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea primei instanţe care anterior s-a declarat necompetentă şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Reclamanta are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, iar prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui litigiu de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă "se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul." Acest text este completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care dispune că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă în sensul următor:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare nepărtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii. Reglementarea cuprinsă în art. 127 din C. proc. civ. instituie şi o soluţie legală în materie de competenţă teritorială, în favoarea instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea persoana în cauză.

În doctrină şi în jurisprudenţă s-a agreat de principiu soluţia potrivit căreia dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de ordine publică numai în ceea ce priveşte necompetenţa instanţelor din raza teritorială a curţii de apel unde se află şi instanţa la care funcţionează judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia. Prin urmare, acesta este obligat să sesizeze una din instanţele arătate în textul legal. Cu toate acestea însă, competenţa alternativă a instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul este apreciată ca fiind de ordine privată, esenţial fiind numai ca reclamantul să nu se judece la o instanţă din raza propriei sale curţi de apel.

Reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (2)1 al aceluiaşi text de lege care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale permite aşadar reclamantei să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acesteia să-i fie afectată valabilitatea opţiunii.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iulie 2020.