Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 141/2020 AI generated

Inadmissibility of cassation against revision decision in social insurance disputes excluded from appeal by statutory transition provisions

Case Number Decizia nr. 141/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeal filed by the claimant against the appellate decision in revision, thereby leaving the Court of Appeal’s ruling— which had rejected the revision request and ultimately dismissed the initial contestation— in force as final. The dispute concerned a pension insurance conflict, where the claimant sought revision of the appellate judgment on the grounds that the courts failed to address a specific request regarding the principle of equality, as mandated by Law No. 263/2010. The decisive legal basis for the dismissal was the application of Article 513(5) of the Civil Procedure Code, which dictates that the appellate avenues for a decision in revision are identical to those available for the original revised judgment; since the underlying labor and social insurance judgment was rendered during the statutory period (before January 1, 2019) and was explicitly excluded from cassation by Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 (as amended by Law No. 310/2018), the subsequent revision decision was likewise not subject to cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 170 din Legea nr. 263/2010, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 513 alin. (6) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against revision decision in social insurance disputes excluded from appeal by statutory transition provisions: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Keywords

AI generated
social insurance dispute pension revision grounds for cassation equality before the law statutory ground for exclusion article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 170 din Legea nr. 263/2010
27256/03.12.2018, emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii, în ceea ce priveşte indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr.
art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.
art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010
În motivare, a arătat că a formulat cererea de revizuire, ca urmare a împrejurării că instanţele nu s-au pronunţat asupra unui lucru cerut, încălcând astfel principiul egalităţii, statuat de art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
art. 513 alin. (5) C. proc. civ
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
art. 513 alin. (6) C. proc. civ
În cauza de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., care deschid calea de atac a recursului în ipoteza revizuirii întemeiate pe art.
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., care deschid calea de atac a recursului în ipoteza revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât revizuirea a fost întemeiată în drept pe art.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 235/14.12.2018, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii, a dispus anularea deciziei nr. 175899/01.02.2018, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, a dispus anularea parţială a hotărârii nr. 27256/03.12.2018, emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii, în ceea ce priveşte indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, menţinând restul dispoziţiilor din această hotărâre şi a obligat Casa Judeţeană de Pensii să emită o nouă decizie de pensie, în sensul celor de mai sus; a obligat intimatele la plata către contestatoare a sumei de 13,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, A. şi Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi au declarat apel.

Prin decizia nr. 1134/17.04.2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondată contestaţia şi a respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată; apelul declarat de A. a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei din apel, A. a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

Prin decizia nr. 1758/13.06.2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi pe calea întâmpinării şi a respins ca nefondată revizuirea.

Împotriva deciziei pronunţate în revizuire, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

În motivare, a arătat că a formulat cererea de revizuire, ca urmare a împrejurării că instanţele nu s-au pronunţat asupra unui lucru cerut, încălcând astfel principiul egalităţii, statuat de art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010.

În opinia recurentei, având în vedere că principiul egalităţii este unul obligatoriu, reţinând că aspectele care îl vizează nu pot face obiectul revizuirii, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, pronunţând o decizie nelegală.

Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova la 14.06.2019.

La 19.07.2019, intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar la 05.08.2019 recurenta a răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia nr. 1758/13.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în revizuire.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

În cauza de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., care deschid calea de atac a recursului în ipoteza revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât revizuirea a fost întemeiată în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împrejurare ce atrage aplicabilitatea art. 513 alin. (5) C. proc. civ., citat mai sus.

În speţă, A. a învestit instanţa, la data de 23.08.2018, cu un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "(...) în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, decizia pronunţată în apel, a cărei revizuire s-a solicitat, nu era susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici decizia pronunţată în revizuire nu este supusă recursului.

Altfel spus, raportat la textul de lege mai-sus citat, decizia atacată nu este supusă recursului, întrucât nici hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuirea nu era supusă, la rândul său, acestei căi de atac.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1758/13.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2020.