Ownership of state-funded industrial constructions and the requirement for reasoned judgments in declaratory actions

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secţia I civilă la data de 11 iulie 2014, reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti - Sucursala Electrocentrale Borzeşti prin lichidator A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comăneşti, Consiliul Local Comăneşti, Administraţia Naţională Apele Române, Administraţia Bazinală de Apă Siret şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate dreptul de proprietate asupra unor construcţii situate în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău, care sunt amplasate pe teritoriul aflat în proprietatea Primăriei Comăneşti, canalele şi pe proprietatea statului, barajul care traversează albia râului Trotuş şi digurile amplasate de-a lungul albiei, potrivit planului de încadrare în zonă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. şi art. 2502 alin. (2) pct. 2 C. civ.

Prin încheierea pronunţată la 10 noiembrie 2014, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a Tribunalului Bacău unde cauza a fost înregistrată la data de 28 noiembrie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 399/2015 din 7 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi netimbrării.

S-a constatat ca rămasă fără obiect cererea reclamantei de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru şi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Bazinală Apă Siret Bacău.

A fost admisă acţiunea reclamantei S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti - Sucursala Electrocentrale Borzeşti prin lichidator A. şi s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra următoarelor construcţii: 1.clădire locuit cota 382 în suprafaţă construită de 225,45 mp, pusă în funcţiune în anul 1956, nr. de inventar 17008; 2. baraj fără acumulare - suprafaţa construită de 31,27 mp pus în funcţiune în anul 1954, nr. de inventar 27006; 3. dig pentru consolidare ţărm - suprafaţa construită de 229,47 mp, pus în funcţiune în anul 1957, nr. inventar x; 4. canal acoperit - suprafaţă construită de 887,09 mp, pus în funcţiune în anul 1957, nr. de inventar 27014; 5. canal pentru alimentare cu apă - nr. de inventar 27015, amplasate în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.

Prin decizia nr. 503/2017 din 7 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei primei instanţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, fiind menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la excepţia netimbrării şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Bazinală de Apă Siret Bacău.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ., coroborat cu art. 2502 alin. (2) C. civ., ce constituie temeiul juridic al acţiunii, prevăzut şi în apel, cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

S-a apreciat că, din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că imobilele (obiect al acţiunii), astfel cum au fost identificate prin expertiza construcţii industriale au fost realizate, în perioada electrificării, prin mijloacele proprii ale statului român, sub directa coordonare a reprezentanţilor acestuia în perioada construirii, respectiv Ministerul Energiei Electrice şi succesorii acestuia (din care societatea intimată - reclamantă făcea parte), astfel cum rezultă din Decretul nr. 316/1040 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, respectiv, Decretul nr. 334/1977 al Consiliului de Stat.

Totodată, s-a reţinut că imobilele sunt construite pe terenul proprietatea statului iar împrejurarea conform căreia, intimaţii - pârâţi îi recunosc intimatei - reclamante un drept de proprietate asupra imobilelor, în raport de faptul că imobilele nu figurează în patrimoniul lor, precum şi faţă de faptul că intimata - reclamantă a efectuat lucrări de conservare, întreţinere, reparaţii a acestora, nu este de natură să ateste acesteia un drept de proprietate asupra imobilelor, în condiţiile în care, din toate documentaţiile depuse la dosar, de la înfiinţare şi pe tot parcursul modificărilor organizatorice ale ministerelor şi centralelor de resort şi ale societăţii, intimata - reclamantă de faţă, a deţinut imobilele doar în administrare şi folosinţă, lucrările de întreţinere, conservare şi reparaţii fiind o obligaţie legală (în acest sens şi Legea Apelor nr. 107/1996).

S-a avut în vedere că, în contextul în care nu se cunoaşte regimul juridic al bunurilor, nici baza legală în temeiul căreia intimata - reclamantă ar justifica un drept de proprietate, precum şi faţă de faptul că, ansamblul probator în speţă, relevă faptul că intimata reclamantă a deţinut imobile doar în administrare şi folosinţă din 1954 - 1957 şi în prezent, nu se poate constata, pe calea subsidiară prevăzută de art. 35 C. proc. civ., coroborat cu art. 2502 alin. (2) pct. 2 C. civ., un drept de proprietate al acesteia asupra imobilelor, intimata - reclamantă având deschidă calea unei acţiuni în realizarea dreptului, cu atât mai mult cu cât, dreptul de proprietate al intimatei - reclamante, societate care are ca acţionar Statul Român, prin Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri este contestat de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

Prin decizia nr. 4363 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti - Sucursala Electrocentrale Borzeşti prin lichidator A. împotriva deciziei nr. 503/2017 din 7 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

A fost casată decizia nr. 503/2017 din 7 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

În pronunţarea acestei decizii instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că cererea în constatare are caracter subsidiar faţă de cererea în realizare, urmând a fi respinsă dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, potrivit dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că nu se poate constata, pe calea subsidiară a art. 35 C. proc. civ., dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, întrucât aceasta are deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului. S-a reţinut că acţiunea în constatare este inadmisibilă în cazul în care reclamantul are posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare, fiind însă admisibilă în cazul în care reclamantul este posesorul bunului, astfel cum este în speţa dedusă judecăţii.

Prin decizia civilă nr. 200/2019 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă s-a admis apelul declarat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - AJFP Bacău împotriva sentinţei civile nr. 399 din 7 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii în constatare formulată de reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti - Sucursala Electrocentrale Borzeşti, prin lichidator judiciar A. S.R.L..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În motivarea deciziei instanţa se raportează în analiză, în integralitate, la o cerere de abţinere formulată de doamna judecător B..

La data de 3 mai 2019, reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti - Sucursala Electrocentrale Borzeşti prin lichidator A. a declarat, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurs împotriva deciziei nr. 200/2019 din 25 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către o instanţă de acelaşi grad.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia nr. 200/25.02.2019 a Curţii de Apel Bacău din dosarul x/2014, în rejudecare apel, nu este motivată, singura menţiune cu privire la rejudecare este paragraful referitor la faptul că prin decizia pronunţată de doamna judecător s-a dispus respingerea acţiunii ca inadmisibilă, însă în considerentele hotărârii au fost reţinute aspecte care privesc fondul cauzei referitoare la lipsa temeiurilor justificative pentru revendicarea proprietăţii bunurilor aflate in litigiu.

S-a învederat că motivarea instanţei se concentrează asupra admiterii cererii de abţinere a doamnei judecător B..

Recurenta a precizat că instanţa, în rejudecare, nu arată care sunt considerentele deciziei civile nr. 503 din 7 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, de către Curtea de Apel Bacău, care privesc fondul cauzei, având în vedere ca instanţa a argumentat şi concluzionat la acel moment respingerea cauzei ca fiind inadmisibilă.

Recurenta a subliniat că instanţa a apreciat eronat acţiunea ca fiind de revendicare a imobilelor în litigiu când de fapt acţiunea este de constatare a faptului ca recurenta este proprietara imobilelor din dosarul cauzei.

Prin urmare, recurenta-reclamantă apreciază că decizia nr. 200/25.02.2019 pronunţata de Curtea de Apel Bacău în dosarul x/2014 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi confundă obiectul acţiunii.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta s-a raportat la considerentele deciziei nr. 503/07.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, de către Curtea de Apel Bacău, când s-a judecat apelul, în primul ciclu procesual.

În esenţă, recurenta a susţinut că instanţa a făcut aplicarea greşită a prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 reţinând că recurenta ar deţine doar în administrare şi folosinţă imobilele în litigiu, neindicând şi prevederea legală aplicabilă.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 9 iunie 2020, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti - Sucursala Electrocentrale Borzeşti prin lichidator A. împotriva deciziei civile nr. 200/2019 din 25 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României; cauza Gheorghe împotriva României) a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a arătat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Relevante sunt şi considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională în pronunţarea deciziei nr. 216/2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial cu numărul 548 din data de 3 iulie 2019, care a statuat că"Una dintre garanţiile implicite ale desfăşurării procedurii unui proces echitabil o reprezintă motivarea hotărârilor. Astfel, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţa de judecată, care, în mod necesar, are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă".

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

În cauză, decizia atacată este complet nemotivată. Aceasta întrucât în considerentele sale se regăsesc exclusiv motivele pentru care a fost admisă cererea de abţinere formulată de d-na judecător B., niciun argument propriu al instanţei de apel, în rejudecare, neavând în vedere legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, în limitele stabilite de instanţa de casare.

În acest context apare cu evidenţă faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil.

Prin nemotivarea hotărârii, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă de apel, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Termoelectrica S.A. Bucureşti -Sucursala Electrocentrale Borzeşti prin lichidator A.. împotriva deciziei civile nr. 200 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă. Va decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, context în care nu se mai impune examinarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Termoelectrica S.A. Bucureşti -Sucursala Electrocentrale Borzeşti prin lichidator A.. împotriva deciziei civile nr. 200 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iulie 2020.