Validity of contractual director benefits under public corporate governance law: scope of remuneration versus other patrimonial advantages

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr. din 24.10.2017, reclamata S.C. GRUP EXPLOATARE şi ÎNTREŢINERE PALAT C.F.R S.A a chemat in judecată pe pârâtul A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună constatarea nulităţii absolute a art. 3.9 din Contractul de mandat x/09.05.2014 pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale O.U.G. nr. 109/2011 modificată şi repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea sumelor încasate, respectiv a sumei de 604,75 RON reprezentând contravaloare combustibil, actualizata cu indicele de inflaţie plus dobânda legala pentru lipsa de folosinţa până la achitarea efectiva a debitului şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de mandat nr. x/09.05.2014, în temeiul căruia a îndeplinit funcţia de membru al directoratului, respectiv Preşedinte al Directoratului, beneficiind de indemnizaţie şi alte beneficii stabilite prin contract.

Reclamanta a precizat că în urma unei acţiuni de control a auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României - Departamentul III Direcţia 1, control efectuat în perioada 12.01.2015-27.02.2015, care viza " Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi realitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor" echipa de control a stabilit prin decizia nr. III/28/24.03.2015, plata nelegală a altor drepturi de natură salarială în afara remuneraţiei prevăzute de O.U.G. nr. 109/2011 către pârât. În urma includerii clauzelor privind acordarea altor avantaje de natură salarială, pe lângă remuneraţia fixă singura stabilită expres prin O.U.G. nr. 109/2011, pârâtul a beneficiat necuvenit de decontarea cheltuielilor de carburant în valoare de 604,75 RON .

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1236, art. 1238, art. 1247, art. 1254 şi urm din C. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a cererii şi a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pentru că a dobândit autoritate de lucru judecat. În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispoziţiile art. 430-431 şi art. 208 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 100 din data de 14.02.2018, pronunţată de Judecătoria Corabia, s-a admis excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Corabia, invocata din oficiu şi s-a declinat competenta de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR. S.A, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "constatare nulitate act, pretenţii", în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut că obiectul litigiului intră în categoria conflictelor de muncă, deoarece vizează plata unor drepturi de natură salarială, ce derivă din raporturi juridice de muncă, fiind incidente normele ce guvernează jurisdicţia muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la 26 martie 2018.

Prin sentinţa nr. 507/2018 din 13 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi netimbrării cererii de chemare judecată.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR. S.A., ca neîntemeiată.

Analizând cu precădere, în conformitate cu art. 248 pct. 1 C. proc. civ. excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul A., prin întâmpinare, instanţa a reţinut următoarele:

S-a constatat că, deşi există identitate de părţi, nu poate fi reţinută identitatea de obiect şi cauză, că până în prezent litigiul în raport cu care se invocă autoritatea de lucru judecat nu s-a soluţionat, prin sentinţa nr. 2616/09.03.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosar nr. x/2016, fiind admisă excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia şi înaintându-se dosarul la ICCJ, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenta, pârâtul nedepunând la dosar sentinţa rămasă definitivă, după soluţionarea conflictului de competenţă, deşi a fost citat în acest sens.

Pe fond cererea de chemare în judecată, în raport de motivele invocate, dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Legea specială O.U.G. nr. 109/2011 modificată prin O.U.G. nr. 51/2013 prevede la art. 38 alin 1 că remuneraţia directorilor " este unica formă de remuneraţie pentru directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori" dar reglementarea vizează remuneraţia, nicidecum alte avantaje acordate acestora. Reglementarea era necesară pentru a se evita situaţia ca un director care este şi administrator să beneficieze atât de indemnizaţia de director cât şi de cea de administrator, adică să le cumuleze. Legea specială O.U.G. nr. 109/2011 modificată nu conţine vreo interdicţie privind acordarea unor alte avantaje, dimpotrivă permite existenţa şi deci acordarea acestora aşa cum rezultă din textul art. 39 " Remuneraţia şi celelalte avantaje oferite administratorilor şi directorilor în cadrul sistemului unitar, respectiv membrilor consiliului de supraveghere şi membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, vor fi consemnate în situaţiile financiare anuale şi în raportul anual al comitetului de nominalizare şi remunerare".

Din acest text de lege rezultă fără dubii că pot fi acordate cumulativ administratorilor - directori:

"remuneraţia şi celelalte avantaje". Prin urmare susţinerea apelantei în sensul că prin convenţie (Contractul de mandat nr. x/09.05.2014) au fost încălcate dispoziţiile art. 1247 şi respectiv 11 C. civ. ceea ce ar atrage nulitatea absolută a clauzelor din contract referitoare la aceste avantaje, nu poate fi reţinută.

Din actele şi lucrările cauzei, instanţa constată că avantajele acordate pârâtului, altele decât remuneraţia, au fost stabilite în condiţiile art. art. 153 indice18 din Legea nr. 31/1990 M, coroborat cu art. 2025 C. civ. care, ca lege generală se aplică în completarea legii speciale, cu respectarea principiului forţei obligatorii a contractului prevăzut de art. 1270 C. civ.

Prin decizia nr. 438/2018 din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 507/2018 din 13 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut că prima instanţă în mod eronat a menţionat în dispozitivul sentinţei că recursul este calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii, iar reclamanta în considerarea acestei menţiuni eronate a formulat recurs.

Prin urmare, s-a constatat incidenţa prevederilor art. 457 alin. (3) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a respins ca inadmisibil recursul, iar de la data comunicării deciziei urmând să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Împotriva sentinţei civile nr. 507/2018 din 13 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A.

În considerentele acestei decizii au fost reţinute următoarele aspecte:

Dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 reglementează exclusiv modul în care se stabileşte remuneraţia directorilor.

Reţinerea, de către instanţa de fond, a art. 39 din O.U.G. nr. 109/2011, este întemeiată, în acest articol făcându-se precizarea că directorul beneficiază de remuneraţie, dar şi de alte avantaje.

Este irelevant faptul că acest articol reglementează modul în care sunt înregistrate şi făcute publice aceste remuneraţii şi avantaje, cât timp prin el se recunoaşte faptul că directorilor li se pot stabili, pe lângă remuneraţie, şi unele avantaje. De asemenea, este irelevant în ce temei au fost stabilite aceste avantaje, atâta timp cât ele nu sunt interzise de lege. Mai mult, O.U.G. nr. 109/2011 face referire la aceste avantaje, precum şi la bonusurile ce pot fi acordate directorilor, şi la art. 55 alin. (2) şi (3), unde se arată că modul de stabilire a lor trebuie inclus într-un raport, astfel încât sunt acceptate şi de legea specială.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte temeiul juridic invocat de apelantă în acţiune, respectiv frauda la lege, Curtea a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare ale acestei instituţii juridice.

Frauda la lege reprezintă o acţiune ilegitimă, făcută cu scopul de a eluda aplicarea normelor juridice, pentru a promova în mod ilegal unele interese, a ocoli anumite consecinţe care nu convin, a profita de reglementări juridice mai favorabile, prin diverse artificii nepermise de lege. În această categorie intră şi utilizarea unor manopere dolosive la încheierea sau executarea unei convenţii, care au ca scop încălcarea, nerespectarea unor prevederi imperative ale legii.

Simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părţile au acţionat de convenienţă pentru a eluda prevederile legale, precum şi dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative. Întrucât sarcina probei cu privire la existenţa unei fraude la lege îi revine reclamantului, acesta nu se poate baza pe simple afirmaţii, ci este necesar să se facă dovada atât a intenţiei pârâtului de a frauda legea, cât şi a procedeului fraudulos prin care au fost eludate prevederile imperative ale legii.

Împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

Împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, normă care determină beneficiile pe care le pot avea directorii unei societăţi cu capital de stat, şi care sunt: remuneraţia fixă, cota de participare la profitul societăţii, schema de pensii şi o altă formă de remunerare stabilită pe baza indicatorilor de performanţă.

A susţinut recurenta că sumele care fac obiectul prezentului litigiu nu pot fi încadrate în niciuna din situaţiile stabilite de legiuitor, întrucât acestea exced cadrului legal aplicabil şi că astfel, în mod eronat, s-a dat eficienţă prevederilor art. 39 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, ca fiind norma ce stabileşte alte forme de remunerare, deoarece prin această prevedere legiuitorul a stabilit modul de înregistrare a beneficiilor în situaţiile financiare şi publicitatea acestora.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că legea specială care reglementează beneficiile ce pot fi acordate directorilor de la societăţile de stat este O.U.G. nr. 109/2011, fiind eronate reţinerile instanţei conform cărora beneficiile pot fi suplimentare.

S-a arătat că art. 55 din O.U.G. nr. 109/2011 instituie o obligaţie de raportare şi nu dă naştere unui drept la beneficii suplimentare, intenţia legiuitorului fiind în sensul de a crea un cadru legislativ transparent şi limitativ în stabilirea beneficiilor acordate directorilor pentru a proteja interesele statului în calitatea sa de acţionar la diverse societăţi comerciale.

Aşadar, a apreciat recurenta, singurele beneficii ce pot fi acordate sunt cele stipulate la art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, combustibilul şi decontarea cheltuielilor de cazare neputând fi încadrate la alte forme de remunerare şi/sau beneficii, iar în cauză există o stare de confuzie în interpretarea şi aplicarea actelor normative incidente.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 3 martie 2020, Înalta Curte a respins a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a stabilit termen de judecată la 12 mai 2020 când s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Potrivit rezoluţiei existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 21 iulie 2020, când a fost pronunţată prezenta hotărâre.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Nulitatea reprezintă una dintre sancţiunile de drept civil care afectează un contract încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale reglementând condiţiile de formă şi/sau de fond ale valabilităţii acestuia, cauzele de nulitate fiind enumerate de art. 1250 - 1251 C. civ.

În cauză prezintă relevanţă dispoziţiile articolului 3.8 şi 3.9 din contractul de mandat din Secţiunea intitulată "Drepturile Mandatarului" - care constituie temeiul juridic al acţiunii - potrivit cărora mandatarul are dreptul să beneficieze de decontarea cheltuielilor aferente închirierii unui imobil de pe piaţa liberă până la suma de 2200 RON/lună şi dreptul la maşină de serviciu cu o cotă de carburant alocată lunar de 200 litri."

Din reglementarea specială instituită prin dispoziţiile art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, instanţa a reţinut că remuneraţia directorilor "este unica formă de remuneraţie pentru directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori" dar reglementarea vizează remuneraţia, nicidecum alte avantaje acordate acestora. Dispoziţia legală elimină posibilitatea cumulului de indemnizaţie în cazul în care un director este şi administrator.

Pe de altă parte, dispoziţiile cu caracter derogatoriu din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice nu conţin nicio interdicţie privind acordarea unor alte avantaje, dimpotrivă permit existenţa şi deci acordarea acestora aşa cum rezultă din textul art. 39:

"Remuneraţia şi celelalte avantaje oferite administratorilor şi directorilor în cadrul sistemului unitar, respectiv membrilor consiliului de supraveghere şi membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, vor fi consemnate în situaţiile financiare anuale şi în raportul anual al comitetului de nominalizare şi remunerare". Din acest text de lege rezultă, în mod nesusceptibil de interpretare, că pot fi acordate cumulativ administratorilor - directori:

"remuneraţia şi celelalte avantaje".

Obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie constatarea nulităţii parţiale a contractului de mandat nr. x/09.05.2014 pe care reclamanta l-a încheiat în data de 09.05.2014 cu pârâtul, ca urmare a încălcării dispoziţiilor cuprinse în art. 38 O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

În concluzie, art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011(în forma în vigoare la data încheierii contractului) reglementează remuneraţia de care beneficiază directorii pentru activitatea prestată, acesta fiind temeiul în baza căruia părţile în litigiu au convenit ca mandatarul să beneficieze pentru activitatea desfăşurată în calitate de membru provizoriu al Directoratului, de o remuneraţie lunară; art. 39 din acelaşi act normativ reglementează posibilitatea de a acorda membrilor directoratului, distinct de remuneraţie, o serie de avantaje de natură patrimonială, acestea urmând a fi evidenţiate în situaţiile financiare anuale şi în raportul anual al comitetului de nominalizare şi remunerare. Acest articol a constituit temeiul în baza căruia intimatului-pârât i s-au acordat sumele indicate la art. 3.8 şi 3.9 din contractul de mandat nr. x/09.05.2014, titlul cu care au fost acordate aceste sume integrându-se în noţiunea de avantaje patrimoniale avută în vedere de art. 39 O.U.G. nr. 109/2011.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, hotărârea recurată nefiind astfel susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. GRUP EXPLOATARE ŞI ÎNTREŢINERE PALAT C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iulie 2020.