Appeal against unstamped recusal annulment held inadmissible as premature.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La data de 19.06.2019, revizuentul A. a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător B., preşedintele completului de judecată căruia i-a fost repartizată spre soluţionare cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 27.06.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 405/19.09.2019 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

La 10.07.2019 A. a declarat recurs împotriva încheierii din 27.06.2019, solicitând admiterea căii de atac şi trimiterea dosarului la completul iniţial învestit, spre rejudecare, cu sarcina indicării cuantumului taxei judiciare de timbru şi a termenului pentru efectuarea plăţii.

În motivare, a susţinut că, deşi prin încheierea atacată curtea de apel a recunoscut că potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 partea are la dispoziţie 10 zile pentru a achita taxa judiciară de timbru, în cuantumul pus în vedere de instanţă, în speţă nu i s-a comunicat suma care trebuia plătită cu acest titlu şi nu s-a stabilit un termen de plată în acest sens.

Aşa fiind, în opinia recurentului, înainte de a reţine încălcarea art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa ar fi trebuit să îi comunice nivelul taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa şi termenul de plată.

A susţinut că, neprocedând astfel, instanţa i-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi nu şi-a exercitat rolul activ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au formulat punct de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal, în termenele şi condiţiile stabilite de legiuitor.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Autorul căii de atac a declarat recurs împotriva încheierii din 27.06.2019, prin care Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată cererea de recuzare pe care o formulase împotriva doamnei judecător B..

Conform art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Înalta Curte reţine că, deşi textul art. 53 alin. (1) C. proc. civ. indică numai încheierile de respingere a cererii de recuzare, ca obiect al recursului, dispoziţia de anulare a cererii de recuzare ca netimbrată produce aceleaşi efecte juridice, aşa încât este rezonabil a se trage concluzia că şi o atare încheiere (de anulare ca netimbrată a cererii de recuzare) este, la rândul său, supusă recursului.

Din analiza art. 53 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că norma face distincţie între încheieri (referindu-se la cele prin care s-a respins cererea de recuzare) şi hotărâri (fiind avute în vedere cele prin care se soluţionează procesul în care s-a formulat cererea de recuzare). De asemenea, acelaşi text de lege distinge, în continuare, după cum hotărârea prin care se soluţionează procesul are sau nu caracter definitiv. În măsura în care este definitivă, părţii nu îi este recunoscută calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare decât de la comunicarea hotărârii, putând s-o exercite în termen de 5 zile, nu şi anterior.

În speţă, decizia care s-a pronunţat în revizuirea întemeiată în drept pe art. 509 pct. 5 este definitivă, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., întrucât are ca obiect o hotărâre pronunţată în apel, într-o cerere vizând anularea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor S.C. NEG TEREN S.R.L. Însă, în conformitate cu art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, hotărârile de primă instanţă în această materie sunt supuse numai apelului.

Or, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, "(...) în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, în speţă, încheierea atacată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs la instanţa ierarhic superioară - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza.

Cum revizuirea a fost soluţionată prin hotărâre definitivă la 19.09.2019, însă recursul a fost declarat anterior, la 10.07.2019, instanţa supremă constată că la acel moment nu se născuse dreptul de a exercita calea de atac, în considerarea argumentelor expuse mai sus.

Faptul că ulterior promovării recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a fost pronunţată hotărârea definitivă în revizuire nu are aptitudinea de a produce admisibilitatea recursului, căci aceasta se analizează prin raportare la momentul declarării căii de atac şi nu are un regim similar nulităţii - ca sancţiune de drept procesual care, ca regulă, poate fi acoperită.

Raportat la considerentele anterior expuse, având în vedere recursul a fost formulat la 10.07.2019, moment la care, potrivit art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., nu se născuse dreptul de a exercita calea de atac, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., îl va respinge ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2020.