Cassation admissibility of appeal against partial award in construction payment dispute: failure to develop legal grounds for annulment

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 24 noiembrie 2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta C. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 395.188 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x/25.09.2015, sumă ce urmează a fi actualizată la momentul plăţii efective şi a dobânzii legale aferente calculate potrivit O.G. nr. 13/2011, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1166, 1170, 1240, 1350, 1851, 1854, 1857 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa nr. 136/2018 din 4 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C..

S-a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C..

S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de D., în interesul pârâtei.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 58.951,78 RON către reclamantă. S-a constatat achitată de către intervenientul accesoriu suma de 327.771 RON din întreaga valoare a imobilului.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedite de reclamant, în sumă de 6500 RON (taxă timbru, onorarii experţi).

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L., pârâta C. şi intervenientul D. au declarat apel.

Prin decizia nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 136 din 4 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 137.649 RON către reclamantă.

A fost respins apelul formulat de pârâta C. şi apelul formulat de intervenientul D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost obligată pârâta la 3.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către reclamantă şi s-a dispus darea în debit a apelantei reclamante S.C. A. S.R.L. cu suma de 3.742 RON, reprezentând taxă de timbru, a pârâtei C. cu suma de 1.395 RON reprezentând taxă de timbru şi a intervenientului D. cu suma de 1.395 RON reprezentând taxă de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., pârâta C. şi intervenientul D..

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecare, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON, conform facturii depuse la dosar recurs.

Prima ipoteza a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. " .. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază..."

Potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. hotărârea va cuprinde " ... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Raportat la considerentele deciziei recurate, se observă că instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în raport cu normele legale incidente în cauză.

Se observă că în considerentele deciziei recurate instanţa de control judiciar nu precizează în niciun fel motivele de respingere a cererii de probatorii solicitate prin cererea de apel. Din acest punct de vedere recurenta apreciază că decizia este nemotivată, instanţa de apel neprecizând motivele pentru care probele solicitate au fost respinse. Faptul că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, instanţa pronunţând o soluţie de admitere în parte a cererii introductive, doar prin trimitere la probatoriul administrat de instanţa de fond, deşi cea care trebuia să se pronunţe asupra situaţiei de fapt şi de drept era instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, echivalează cu o nepronunţare asupra fondului şi atrage casarea hotărârii recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al "aflării adevărului", iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în "sistemul probatoriu" instituit prin C. proc. civ. care conţine reguli pertinente referitoare la "rolul activ al judecătorului" şi la "sarcina probei". Faptul că instanţa de apel reţine în considerente că în cauză a fost efectuată o expertiză în construcţii (contradictorie şi incompletă în ceea ce priveşte modalitatea prin care a fost stabilită valoarea construcţiilor) din care a rezultat o anumita valoare a lucrărilor efectuate, fără a motiva argumentat de ce nu se impune refacerea probei, sau admiterea în totalitate a cererii introductive prin raportare la motivele de apel, echivalează cu nemotivarea.

Cea de-a doua ipoteză a art. 488 alin. pct. 6 C. proc. civ. vizează "motive contradictorii ori străine de natura pricinii." Pentru a fi incident acest motiv de casare, trebuie să existe contradicţie între dispozitiv şi considerente în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, să existe contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

În acest context, recurenta apreciază că este incident în cauză motivul de casare evocat, având în vedere că dispozitivul deciziei atacate admite apelul, schimbă în parte, în sensul admiterii în parte a cererii introductive, este contradictoriu faţă de cele reţinute în considerente.

Astfel, instanţa de apel, deşi reţine că între părţi a existat o convenţie, modificată ulterior în sensul majorării suprafeţei construite (240 mp) şi că lucrările executate trebuie să aibă corespondent valoric raportat la operaţiunile de construcţii puse în operă, îşi fundamentează soluţia de admitere în parte prin raportare la raportul de expertiza, unde, valoric, lucrările au fost evaluate la o suprafaţa mult mai mica (150 mp) şi fără a se lua în considerare preţul/mp stabilit prin acte normative în vigoare (Buletin Tehnic MATRIX 2015).

În acest sens, se apreciază că decizia este contradictorie, având în vedere că în considerente, instanţa de apel reţine că valoarea lucrărilor executate este mult mai mare (240 mp imobil, 40mp anexa), iar în dispozitiv admite apelul în sensul admiterii în parte a cererii introductive.

Or, câtă vreme instanţa de apel admite că valoric lucrările au fost mai mari decât valoarea stabilită în expertiză, în dispozitiv soluţia adoptată este de admitere a apelului în sensul admiterii în parte a cererii introductive, recurenta consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., existând contradicţie între considerente şi dispozitiv cât şi între considerentele deciziei recurate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În acest context, recurenta apreciază că motivul evocat este întemeiat având în vedere că instanţa de apel nu a fost învestită legal, reclamanta în procedura prevăzuta de dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. nefiind citată cu menţiunea de achita taxa judiciară de timbru aferentă.

De asemenea, instanţa de apel nu a pus în vedere apelanţilor obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în procedura prevăzuta de dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. şi nici la primul termen de judecată, când cauza a rămas în pronunţare.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta C. şi de intervenientul D..

Prin memoriul de recurs, pârâta C. şi intervenientul D., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii introduse de către reclamanta S.C. A. S.R.L..

Principalele critici aduse deciziei atacate sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Pentru exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanţa de apel este un element esenţial, întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune examinarea tuturor elementelor care ar putea conduce la stabilirea situaţiei reale, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile în proces.

Astfel, în cauza de faţă, în care instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţata de instanţa de apel, devine incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se casarea şi modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Principala critica adusă, în temeiul pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. se referă la menţinerea ambiguităţii privind natura raportului juridic dintre reclamantă şi pârâtă. Astfel abordarea, conform căreia, lipsa documentelor contabile pentru toate materialele şi serviciile prestate de reclamantă constituie doar o încălcare a disciplinei contabile şi fiscale, fără efecte asupra drepturilor şi obligaţiilor stabilite între părţi de comun acord reprezintă o limitare ce prejudiciază întregul demers al lămuririi situaţiei de fapt.

Pornind de la situaţia relatată de părţile implicate, este evident că în cauză nu este vorba de simplu conflict generat de determinarea cuantumului unei creanţe (efectul), ci într-o relaţie dintre un beneficiar şi un executant într-un contract din domeniul construcţiilor (cauza) indiferent de felul în care acesta a fost încheiat.

Omisiunea instanţelor de fond şi de apel de a lamuri acest aspect a condus la o eronata inventariere a obligaţiilor şi drepturilor celor două părţi, deşi la pagina 10, paragraful 11, instanţa de apel face o scurtă referire la caracterul sinalagmatic al contractului de antrepriză născut pe baza acordului de voinţă, ulterior nu mai dezvoltă această teză în sensul precizării obligaţiilor specifice unui executant prevăzute de legea specială.

Numai începând cu stabilirea naturii acestei relaţii contractuale se apreciază că este viabil demersul specific actului de justiţie de aflare a adevărului.

Raportul de expertiză în construcţii, raportul de expertiză în instalaţii (care este în mod vădit defectuos, astfel cum s-a dezvoltat şi în criticile aduse prin intermediul căii de atac a apelului.

Nelegalitatea deciziei trebuie constatată de instanţa de recurs, care, calificând corect raportul juridic existent, refăcând succesiunea plaţilor efectuate în raport cu lucrările realizate va constata că în lipsa justificărilor sumelor pretinse pe tot parcursul contractului şi a acordului beneficiarului pentru amploarea sau natura lucrărilor, acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

Astfel, încălcarea de către reclamant a dispoziţiilor Legii nr. 10/1995 atrage casarea şi modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii reclamantei. În acest context, se reiterează solicitarea formulată în apel, respectiv de a se dispune refacerea raportului de expertiză, dată fiind maniera defectuoasă a expertului de a determina valoarea construcţiei, neraportându-se la valoarea efectiv dovedită şi anume suma de 297.540,55 RON şi cea de 58.020,40 RON determinată prin expertizarea instalaţiilor prin aplicarea procentului de 19,5% stabilit de Decretul nr. 256/1984.

Motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, se apreciază că se circumscrie nemotivarea, ori motivarea sumară a deciziei atacate.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.

În probaţiune, recurenţii solicită instanţei proba cu înscrisuri, proba cu expertiza, sens în care consideră necesară refacerea raportului de expertiză în ceea ce priveşte valoarea instalaţiilor, prin care un expert să stabilească valoarea reala a instalaţiilor prin măsurători, cu raportare la facturile pe care reclamanta le poate efectiv dovedi şi nu prin aplicarea unui procent din valoarea construcţiei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.11.2020 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12.03.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia nulităţii recursului în ce priveşte recursul declarat de pârâta C. şi intervenientul D. şi a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 12.03.2020, a luat în analiză în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă C. şi recurentul-intervenient D., invocată de către recurenta-reclamantă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de recurenta-pârâtă C. şi recurentul-intervenient D., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-pârâtă şi recurentul-intervenient deşi au indicat în cuprinsul recursului motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile au fost dezvoltate şi argumentate cu trimitere la aspecte de netemeinicie, care nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Astfel, sub un prim aspect, se critică decizia instanţei de apel prin invocarea insuficientei lămuriri a situaţiei de fapt, ceea ce face imposibilă examinarea legalităţii soluţiei, în opinia recurenţilor.

În argumentele recurenţilor, nelegalitatea deciziei trebuie constatată de instanţa de recurs care va califica corect raportul obligaţional şi va reface situaţia plăţilor efectuate în raport cu lucrările realizate şi va constata că în lipsa justificărilor sumelor pretinse pe tot parcursul contractului şi a acordului beneficiarului pentru amploarea sau natura lucrărilor, acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

De asemenea, recurenţii reiterează solicitarea de refacere a raportului de expertiză pentru a se determina valoarea construcţiei.

Sub al doilea aspect, criticile recurenţilor cuprind aspecte de ordin teoretic cu privire la nemotivarea/motivarea sumară a unei hotărâri judecătoreşti, fără a argumenta aplicarea acestor texte legale invocate faţă de considerentele deciziei recurate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenţii nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 a fost făcută doar formal.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenţii nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Trimiterile recurenţilor la aspecte de fapt şi la refacerea probelor, precum şi indicarea unor texte legale, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

În cauză, recurenta-pârâtă şi recurentul-intervenient nu s-au conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. şi de recurentul-intervenient D..

Analizând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Criticile formulate în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează sub un prim aspect nemotivarea hotârârii recurate, în sensul că aceasta nu cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se întemeiază, instanţa de apel respingând cererea de probatorii formulată în apel şi pronunţând hotărârea pe baza probelor administrate la instanţa de fond.

Critica recurentei este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Obligaţia de motivare a hotărârii, judecătoreşti serveşte la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac.

În cauză nu poate fi reţinută o astfel de critică întrucât ipostaza nemotivării invocată de către recurenta-reclamantă vizează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, ceea ce presupune ca instanţa de apel să se raporteze la criticile apelantului şi să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite, cu precizarea că evaluarea motivelor de apel şi a probelor solicitate este atributul instanţei de apel.

Prin urmare, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată, în condiţiile în care instanţa şi-a prezentat argumentele pentru care a reevaluat modul de determinare a lucrărilor efectuate de reclamantă, constatând că valoarea lucrărilor efectuate este în sumă de 137.419,79 RON cu luarea în considerare a concluziilor raportului tehnic de specialitate întocmit la instanţa de fond.

Interpretarea într-o altă modalitate, decât cea agreată de parte, a elementelor bazei factuale şi relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă.

Sub al doilea aspect, recurenta-reclamantă a invocat cea de a doua teză a art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează existenţa motivelor contradictorii.

Astfel, deşi instanţa de apel reţine că între părţi a existat o convenţie, modificată ulterior în sensul majorării suprafeţei construite şi că lucrările executate trebuie să aibă corespondent valoric raportat la operaţiunile de construcţii puse în operă, îşi fundamentează soluţia de admitere în parte prin raportare la raportul de expertiză, unde lucrările au fost evaluate pentru o suprafaţă mai mică.

Înalta Curte apreciază şi această critică nefondată, întrucât existenţa motivelor contradictorii vizează existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii sau contrarietatea flagrantă între dispozitiv şi considerente.

Aceste argumente nu pot fi primite, întrucât motivarea instanţei de apel este întemeiată exclusiv pe probele administrate, iar situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de Curtea de Apel, nu mai poate fi schimbată în faţa instanţei de recurs, iar criticile ar trebui să vizeze exclusiv doar aspecte de nelegalitate.

Acest motiv de recurs - art. 488 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. a fost invocat în mod nefondat, deoarece sub pretextul reţinerii unor motive contradictorii de către instanţa de apel, recurenta pune în discuţie modul în care a fost stabilită valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă şi neachitate.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicţii în cuprinsul considerentelor, fiind respectate limitele trasate prin decizia de casare.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanţa între acestea şi soluţia din decizia instanţei de apel, şi că argumentele recurentei vizează aspecte ce ţin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reţine că acesta a fost invocat faţă de dispoziţia de dare în debit a reclamantei cu suma de 3.742 RON reprezentând taxă judiciară de timbru neachitată cu ocazia judecării cauzei în fond.

Pretinsa încălcare a regulii de procedură prevăzută de art. 200 C. proc. civ. se reţine că vizează încălcarea unei condiţii extrinseci a actului de procedură, reprezentat de timbrarea cererii de chemare în judecată.

Dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. vizează verificarea cererii şi regularizarea acesteia, sancţiunea pentru neîndeplinirea în termen legal a lipsurilor fiind anularea acesteia.

Dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele legale, se va proceda la efectuarea unei comunicări către reclamant, cu menţiunea completării sau modificărilor dispuse, sub sancţiunea anulării cererii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Deşi invocată de recurenta-reclamantă ca motiv de recurs, nulitatea nu poate interveni, deoarece legiuitorul prin art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 a decis să salvgardeze actul procedural, înlocuind nulitatea cu "darea în debit" a părţii care a beneficiat de serviciul judiciar fără a achita taxa datorată.

Prin urmare, faptul că reclamanta a fost obligată în apel la plata taxei judiciare de timbru neachitată în faţa primei instanţe nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă ca nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 248 coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. şi de recurentul-intervenient D. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. şi de recurentul-intervenient D. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă şi de recurentul-intervenient.

Definitivă în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iulie 2020.