Judicial rescission of service contract denied due to claimant's failure to provide technical documentation and lack of simultaneous performance

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 29 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Intranet S.R.L., a solicitat rezoluţiunea judiciară a contractului de prestări servicii, intervenit între părţi, în temeiul art. 1872 C. civ. coroborat cu prevederile art. 1549 din acelaşi Cod; obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 234.000 RON, în temeiul art. 1323 coroborat cu art. 1635 din C. civ. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1036/PI din 28 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Intranet S.R.L., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 489 din 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Intranet S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1036/PI din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În argumentarea memoriului de recurs, reclamanta invocă încălcarea regulilor de procedură de către instanţa de apel, sens în care apreciază că decizia atacată a nesocotit dispoziţiile procedurale ce sunt sancţionate cu nulitatea absolută.

În susţinerea cererii de apel, recurenta a invocat ca prim motiv de apel încălcarea principiului egalităţii de arme, precum si a principiului contradictorialităţii. În acest sens, arată că instanţa a reţinut că necomunicarea către reclamantă a probei constând în proiectul aferent fermei de creştere păstrăv de la Căbeşti, este o critică ce are un caracter pur formal, de vreme ce în apel nu se contestă întocmirea proiectului în conformitate cu convenţia intervenită între părţi.

Pornind de la principiul bunei-credinţe care trebuie să guverneze exerciţiul drepturilor procesuale, astfel cum prevede art. 12 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu se poate prevala de necomunicarea unui înscris exclusiv pentru a obţine anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare.

Instanţa are obligaţia de a-şi întemeia soluţia pronunţată numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau mijloace de probă, care au fost supuse în prealabil dezbaterii contradictorii a părţilor.

Procedura prin care instanţa a încălcat principiului contradictorialităţii si al egalităţii de arme nu corespunde exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în acest sens, aminteşte că în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că "sarcina judecătorul este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţia pe fond a litigiului, să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părţi (cauza Ruiz Mateos contra Spaniei).

Or, prima instanţă, nu a comunicat reclamantei cele două proiecte menţionate şi nu a pus în discuţia părţilor existenţa unui termen suspensiv sau calificarea obligaţiei intimatei ca obligaţie pură şi simplă.

Pe cale de consecinţă, nu se poate susţine temeinicia soluţiei pronunţate de ambele instanţe, dată cu eludarea acestor prevederi, menite să asigure respectarea celor mai importante drepturi si principii ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare la aflarea adevărului.

Întreaga motivare a instanţei de apel se referă la culpa reclamantei de a nu fi participat la şedinţele de judecată, or, lăsând la o parte împrejurarea că nicio normă procedurală nu impune prezenţa în faţa instanţei de judecată, cu atât mai mult instanţa era datoare să se asigure că drepturile procedurale ale părţii lipsă sunt respectate.

Pe cale de consecinţă, având în vedere aceste argumente, se apreciază încălcarea normei imperative prevăzută de art. 150 coroborat cu art. 149 din C. proc. civ., ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Într-o altă critică, se susţine încălcarea normelor de drept material de către instanţa de apel, incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest context, se apreciază că decizia atacată încalcă normele de drept material, întrucât în susţinerea cererii de apel, recurenta a invocat ca motiv soluţionarea greşită de către instanţa de fond a petitului privind rezoluţiunea contractului de prestării servicii, în speţă, fiind incidente prevederile art. 1555 alin. (1) C. civ.. Astfel, societatea intimată a emis două facturi fiscale, privind obligaţia de plată în sarcina recurentei a sumei totale în cuantum de 234.000 RON. Recurenta a achitat aceste facturi, în avans, conform extraselor de cont, iar în detrimentul acestor plăţi în avans efectuate de către recurentă pentru contravaloarea serviciilor, care urmau să fie prestate, societatea intimată nu a mai efectuat aceste servicii nici până în prezent.

Prin urmare, având în vedere că recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţia societăţii intimate, în calitate de antreprenor, toate înscrisurile necesare pentru realizarea proiectului, fiind plătite în avans facturile emise de către aceasta, societatea intimată în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit obligaţiile derivate din contract.

De asemenea, se apreciază că dispoziţiile art. 1556 C. civ. privind excepţia de neexecutare au fost interpretate în mod eronat. În cauza pendinte societatea intimată nu se poate prevala de dispoziţiile art. 1556 C. civ., deoarece neexecutarea se datorează faptei părţii care a invocat această excepţie, prin aceea că nu şi-a îndeplinit obligaţiile derivate din contractul de antrepriză în mod culpabil, fiind incidentă cauza de încetare anticipată a contractului. Apreciază că în această situaţie intervine rezoluţiunea, astfel cum este reglementată, în cuprinsul art. 1516 alin. (2) din C. civ.

Coroborat cu prevederile art. 1872 din C. civ. denumit "rezoluţiunea sau rezilierea contractului imputabilă antreprenorului", neexecutarea contractului este atât de însemnată încât nici măcar nu se poate vorbi despre remedierea de către antreprenor a lipsurilor constatate de către beneficiar, în condiţiile în care nici nu a fost începută executarea lucrării.

În susţinerea neexecutării culpabile a contractului de antrepriză, prin trimitere la prevederile art. 1481 din C. civ., este evident că e vorba de o obligaţie de rezultat, antreprenorul având obligaţia de a procura societăţii reclamante, rezultatul promis, respectiv, realizarea proiectului promis, or, antreprenorul nu a făcut dovada atingerii rezultatului şi nu a făcut dovada că această neîndeplinire a obligaţiei este justificată. Cu alte cuvinte, societatea intimată, în calitate de antreprenor a ales să rămână în pasivitate, alegere făcută de astfel pe tot parcursul desfăşurării contractului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17.12.2019 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26.03.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.

Analizând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost argumentat cu invocarea încălcării normelor imperative prevăzute de art. 150 coroborat cu art. 149 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa acestui motiv de recurs.

În esenţă, se arată că necomunicarea de către instanţa de fond a întâmpinării şi a înscrisurilor anexate acesteia contravine principiului egalităţii de arme, al contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi aflării adevărului.

Textele legale invocate de către recurentă consacră principiul potrivit căruia comunicarea tuturor actelor de procedură se face din oficiu, fără să fie nevoie de stăruinţa părţii interesate în întocmirea actului de procedură.

Faţă de aceste dispoziţii se constată, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel că prima instanţă a comunicat reclamantei întâmpinarea şi înscrisurile anexate, aspect care reiese din dovada de comunicare existentă la dosar fond. Proiectul tehnic Luncanii de Jos a fost comunicat reclamantei o dată cu întâmpinarea, reclamanta având posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere la termenul imediat următor, respectiv 14.11.2018.

Invocarea necunoaşterii apărărilor susţinute de înscrisuri formulate de către pârâtă până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei este lipsită de fundament, în condiţiile în care reclamanta a exercitat drepturile procedurale prin corespondenţă, a avut acces la actele şi lucrările dosarului prin intermediul dosarului electronic, a formulat răspuns la întâmpinare şi note scrise.

Din expunerea poziţiei procesuale a pârâtei pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă rezultă că regulile şi principiile privind desfăşurarea procesului civil au fost respectate.

Comunicarea actului de procedură contestat a asigurat egalitate de şanse tuturor părţilor pentru a-şi prezenta şi susţine cauza, pârâta neavând un avantaj substanţial în favoarea sa.

Prin răspunsul la întâmpinare şi notele scrise depuse la dosar, reclamanta a făcut referire la starea de fapt şi la probele administrate în cauză, inclusiv Proiectul tehnic pentru ferma piscicolă din Căbeşti, iar neregularităţile invocate nu au fost de natură să determine o influenţare negativă a litigiului, reclamanta având posibilitatea formulării unei apărări utile şi eficiente, cu respectarea principiului egalităţii armelor.

Obligaţiile procesuale ale recurentei, în calitate de reclamant constau în contribuţia la desfăşurarea fără întârziere a procesului (art. 10 alin. (1) C. proc. civ.), urmărind finalizarea acestuia, exercitarea drepturilor procesuale cu bună credinţă (art. 12 C. proc. civ.), obligaţia de a cere proba contrară la şedinţa imediat următoare (art. 260 alin. (7) C. proc. civ.).

Faţă de nerespectarea acestor obligaţii procesuale, a căror nerespectare nu poate fi transferată în sarcina instanţei de judecată, recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât critica recurentei nu poate fi primită.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 recurenta susţine încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1555 alin. (1) şi art. 1556 C. civ.

Textul art. 1555 C. civ. instituie regula simultaneităţii, aplicarea regulii fiind exclusă atunci când obligaţiile nu pot fi executate în mod simultan.

Din interpretarea clauzelor convenţiei simplificate precum şi din stipularea lor explicită, rezultă că pârâta şi-a asumat obligaţia de a presta în favoarea reclamantei servicii de consultanţă pentru realizarea unui sistem de securitate pentru punctul de lucru din comuna Căbeşti, sat Căbeşti, judeţ Bihor.

Deşi recurenta susţine că a efectuat plata avansului, se reţine că obligaţia de plată a preţului nu presupunea trecerea unui termen, în timp ce obligaţia de executare a obligaţiei din partea pârâtei necesita o perioadă de timp, care presupunea în prealabil punerea la dispoziţia acesteia a documentaţiei tehnice necesare elaborării proiectelor.

Faţă de aceste precizări, se exclude simultaneitatea executării celor două obligaţii reciproce, critica întemeiată pe greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1555 alin. (1) C. civ. nefiind fondată.

Se mai susţine interpretarea greşită a excepţiei de neexecutare, prevăzută de art. 1556 C. civ.

În primul rând se reţine că excepţia de neexecutare prezintă utilitate pentru suspendarea executării propriei obligaţii de către partea care o invocă, iar excepţia dispare, în virtutea legii, de îndată ce debitorul îşi execută obligaţia.

În cauza de faţă, instanţele devolutive au constatat că pârâta a depus la dosar un prim proiect al cărui beneficiar a fost Ferma de Creştere Păstrăv Sat Luncanii de Jos, proiect întocmit la 2.06.2016, iar după sesizarea instanţei, la 6.11.2018 până la momentul pronunţării hotărârii de către Tribunal, pârâta a depus un alt proiect al cărui beneficiar a fost Ferma de Creştere Păstrăv Comuna Căbeşti.

În consecinţă, în cauză poate fi vorba de o executare cu întârziere a obligaţiei prin eventuala depăşire a termenului contractual, astfel încât excepţia de neexecutare este lipsită de fundament.

În finalul recursului, criticile recurentei vizează îndeplinirea condiţiilor cerute pentru dispunerea rezoluţiunii, în virtutea dispoziţiilor art. 1516 alin. (2) coroborat cu art. 1872 C. civ., în cauză fiind în discuţie neexecutarea culpabilă a contractului de antrepriză de către pârâtă.

Critica recurentei este nefondată.

Rezoluţiunea este o sancţiune aplicabilă neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, care are drept efect desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Contrar celor susţinute de recurentă şi prezentate anterior, în speţa de faţă pârâtei îi poate fi imputată numai o eventuală depăşire a termenului contractual, neexecutarea obligaţiei constând în realizarea proiectului de la Căbeşti fiind cauzată de faptul că reclamanta nu şi-a executat propria obligaţie de a pune la dispoziţia pârâtei datele tehnice necesare elaborării proiectului.

Faţă de reţinerea acestor consecinţe ale încheierii convenţiei, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1517 C. civ., potrivit cărora o parte nu poate reproşa neexecutarea obligaţiei celeilalte părţi dacă nu şi-a executat propria obligaţie şi aceasta a fost piedica pe care a întâmpinat-o partenerul contractual, întrucât părţile trebuie să coopereze cu buna credinţă la executarea obligaţiilor reciproce.

Faţă de toate aceste considerente, reţinând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor invocate, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate sunt nefondate, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 489 din 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 489 din 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. INTRANET S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iulie 2020.