Recourse dismissed in bank loan variable interest rate restitution dispute; appellant ordered to pay litigation costs

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 19.06.2018, în dosar nr. x/2018, reclamantul A. a formulat acţiune în constatare, solicitând:

- obligarea pârâtei B. S.A. la restituirea sumelor încasate abuziv, după primul an de creditare, cu titlu de dobândă de referinţă variabilă, reprezentând diferenţa dintre dobânda încasată şi dobânda rezultată după eliminarea dobânzii de referinţă variabilă, până la data actului adiţional nr. x/22.10.2013, în acord cu DC 2123/20.10.2015 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând diferenţa de dobândă, calculată de la data plăţii;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând comision de administrare, calculată de la data plăţii, conform DC 2782/05.02.2012 a Tribunalului Bucureşti.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1-7, art. 13 din Legea 193/2000, C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa nr. 2 din 09 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă - dosar nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâta- reclamantă, raportat la hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, cu privire la capetele de cerere privind restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă variabilă.

S-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere, astfel cum au fost precizate, având ca obiect restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă variabilă, dobânda legală aferentă acestor sume şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, formulate de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A. Bucureşti; s-a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la sumele solicitate cu titlu de dobândă legală aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflaţiei, dobândă legală calculată pentru perioada 20.11.2007 - 18.06.2015; s-au respins ca fiind prescrise cererile reclamantului-pârât de obligare a pârâtei-reclamante la plata sumelor reprezentând dobândă legală aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflaţiei, dobândă legală calculată pentru perioada 20.11.2007 - 18.06.2015; s-au admis cererile reclamantului-pârât de obligare a pârâtei-reclamante la plata sumelor reprezentând dobândă legală aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflaţiei, dobândă legală calculată pentru perioada 19.06.2015 - 06.11.2015, iar pârâta-reclamantă a fost obligată la plata către reclamantul-pârât a dobânzii legale aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflaţiei, dobândă legală calculată pentru perioada 19.06.2015 - 06.11.2015.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvenţională, formulată de pârâta-reclamantă B. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., pârâta S.C. C. S.R.L. Suceava şi D., ca rămasă fără obiect raportat la pretenţiile reclamantului pârât care au fost respinse şi ca neîntemeiată raportat la pretenţiile reclamantului pârât care au fost admise.

A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat având în vedere partea proporţională din onorariul de avocat aferentă capetelor de cerere formulate de reclamantul pârât şi admise de către instanţă.

A fost obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată stabilită având în vedere partea proporţională din onorariul de avocat, aferentă capetelor de cerere formulate de reclamantul-pârât şi respinse de către instanţă şi procedând la reducerea onorariului avocaţial solicitat de pârâta-reclamantă şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantului-pârât la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenţionale.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul-pârât A., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 246 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II- a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul-pârât A., împotriva sentinţei nr. 2 din 09 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, intimaţi fiind pârâţii D. şi S.C. C. S.R.L. şi pârâta-reclamantă B. S.A. Bucureşti.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că soluţia pronunţată în apel nu este motivată, în sensul că nu au fost analizate aspectele invocate, raportat la cererile formulate şi la probatoriul administrat.

Astfel, se arată că examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, instanţa invocă pe larg susţinerile reclamantului legate de parcursul prezentului dosar prin raportare la decizia 2132/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia 2782/2012 a Tribunalului Bucureşti şi reţine că anterior hotărârilor pronunţate a intervenit actul adiţional prin care s-a convenit că dobânda este variabilă.

Cu privire la acest aspect recurentul-reclamant susţine că motivarea instanţei lipseşte cu desăvârşire, instanţa de apel omiţând în totalitate analizarea şi verificarea susţinerilor sale din memoriul de apel.

Recurentul-reclamant mai susţine că decizia atacată conţine motive contradictorii, în sensul că deşi se reţine că dobânda se va calcula retroactiv în raport de actul adiţional, se contrazice prin afirmaţia că părţile ar fi convenit asupra momentului de la care operează modificarea dobânzii.

Faptul că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel invocate rezultă şi din faptul că a arătat în mod clar că actul adiţional a fost semnat în anul 2013, fiind stabilită o dobândă Euribor plus 1,5 şi că acest act adiţional nu a fost rezultatul vreunei înţelegeri în sensul deciziei Înaltei Curţi.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că actul adiţional reprezintă înţelegerea părţilor cu privire la modul de calcul şi momentul de la care operează restituirea sumelor.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant critică decizia instanţei de apel sub aspectul lipsei motivării în ceea ce priveşte nesocotirea puterii lucrului judecat, în ceea ce priveşte restituirea sumelor încasate abuziv.

Instanţa a reţinut cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a lăsat deschisă calea acţiunii în restituire pentru sumele încasate abuziv.

Pentru aceste considerente, reclamantul apreciază că se impune admiterea acţiunii şi restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă de referinţă variabilă.

În final se mai arată că nici în privinţa motivului de apel vizând dobânda legală şi a sumelor încasate cu titlu de dobândă abuzivă şi comision de administrare, instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere, limitându-se la a reţine doar că solicitarea reclamantului nu este întemeiată şi că soluţia instanţei de fond este corectă.

Pentru toate aceste considerente, recurentul-reclamant apreciază că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel cum dispun cerinţele art. 425 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27.02.2020 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7.05.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.

Analizând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în susţinerea criticii privind existenţa motivelor contradictorii în cuprinsul deiziei recurate, având în vedere nemotivarea hotărârii pronunţate, reproşând instanţei de apel că nu a analizat motivele de apel invocate, nu a explicat raţionamentul avut în vedere prin raportare la cererile formulate şi la probatoriul administrat.

Analizând critica recurentului cu referire la cazul de casare fondat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., teza privind nemotivarea hotărârii, Înalta Curte constată că este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

În motivarea primului motiv de apel şi pentru justificarea greşitei soluţionări a cererilor de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă încasată şi dobândă rezultată după eliminarea dobânzii de referinţă variabilă până la încheierea actului adiţional din 22.10.2013 şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând diferenţa de dobândă, calculată de la data plăţii, precum şi pentru justificarea pretenţiei vizînd obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând comision de administrare, recurentul a invocat decizia nr. 2123/20.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa nr. 2782/5.02.2012 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2010.

Drept urmare, recurentul a apreciat că în mod greşit Tribunalul Suceava a respins cererea de restituire a sumelor încasate abuziv, ignorînd cele reţinute cu putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casaţie ţi Justiţie prin decizia nr. 2123/20.10.2015.

Decizia recurată este criticată pentru nemotivare, întrucît instanţa de apel, în opinia recurentului, s-a limitat a relua succint motivarea instanţei de apel şi parcursul prezentului dosar prin raportare la hotărârile menţionate, aspecte care nu fundamentează soluţia de respingere a apelului declarat de reclamant.

Contrar motivelor evocate de recurent, se constată că decizia recurată îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., instanţa de apel argumentându-şi soluţia adoptată şi respingând motivat susţinerile formulate de reclamant.

În practica judiciară s-a reţinut că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ceea ce nu însemană un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci o expunere a argumentelor fundamentale care, prin conţinutul lor, sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere şi să reţină aspectele utile şi determinante în adoptarea soluţiei, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea/combaterea acestor capete de cerere pentru a considera că hotărârea este motivată.

Făcând aplicarea considerentelor evocate în cele ce preced în cauza dedusă judecăţii, se reţine că decizia recurată nu poate fi criticată pentru nemotivare.

Raportat la argumentele recurentului, instanţa de apel a reţinut că instanţa supremă a statuat prin decizia menţionată că nicio dispoziţie legală nu autorizează instanţa să intervină în contractul părţilor prin înlocuirea unei clauze declarate nule.

Obligaţia de negociere a noului cuantum de dobândă a vizat contractele de credit în care se aplica la acel moment o dobândă de referinţă variabilă, or la momentul pronunţării deciziei nr. 2123/2015 recurentul nu mai deţinea o dobândă de referinţă variabilă, ci o dobândă calculată în funcţie de un indice de referinţă obiectiv EURIBOR 6M la care se adaugă marja fixă de 1,5pp.

Argumentele determinante în motivarea acestui motiv de apel se reţine că au constat în faptul că instanţa supremă prin decizia menţionată a stabilit o simplă obligaţie de renegociere, iar nu o obligaţie de continuare a relaţiilor contractuale cu perceperea unei dobânzi egale cu marja fixă stabilită în contractele de credit cu o altă dobândă stabilită de instanţa de judecată sau de către clienţii băncii.

Faptul că motivarea instanţei nu coincide cu opinia recurentului asupra chestiunii în discuţie nu poate fi în măsură să atragă sancţiunea casării deciziei recurate pentru nemotivare, raţionamentul instanţei de apel fiind în deplină concordanţă cu interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Drept urmare, criticile analizate nu pot fi circumscrise motivului de recurs referitor la nemotivarea deciziei recurate.

Sub al doilea aspect, recurentul susţine teza privind existenţa motivelor contradictorii, cu referire la efectele actului adiţional faţă de modului de determinare a dobânzii cât şi faţă de momentul de la care operează această modificare.

Pretinsa contradicţie este infirmată de considerentele instanţei de apel prin care, în esenţă s-a reţinut că dobânda aplicabilă contractului de credit încheiat de recurent a fost supusă controlului ANPC şi ulterior controlului instanţei de judecată, stabilindu-se obligaţia de a se completa contractul de credit, cu informaţii privind variaţia dobînzii curente, obligaţie respectată de pârâta B., dovadă făcând actul adiţional nr. x/2013, semnat de pârât.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de apel că actul adiţional încheiat în urma unei negocieri reale reprezintă acordul părţilor cu privire la modul de determinare a dobânzii cât şi cu privire la momentul de la care operează această modificare, aceasta fiind în concordanţă cu cele statuate prin decizia nr. 2123/2015 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte capătul de cerere vizînd dobînda legală a sumelor reţinute cu titlu de comision de acordare, recurentul a invocat nemotivarea soluţiei de respingere a acestuia.

Se constată şi sub acest aspect că recurentul a invocat formal dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reluând criticile formulate prin cererea de apel, instanţa de apel argumentând soluţia prin care a constatat că a intervenit prescripţia dreptului de a solicita restituirea sumelor menţionate, raportat la dispoziţiile art. 2503 şi art. 2523 C. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantului A. împotriva deciziei nr. 246 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentului în declanşarea litigiului de faţă, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea pârâtei B. S.A. şi să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 246 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A., D. şi S.C. C. S.R.L.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.274,99 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iulie 2020.