Discretionary suspension of civil proceedings pending criminal trial: misapplication of the decisive influence requirement for fraud complaints challenging lease contract validity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s recourse, quashed the appellate court’s decision to suspend the civil proceedings, and ordered the case to be remanded to the Court of Appeal to continue judgment, effectively rejecting the defendant’s motion for suspension and restoring the enforcement of the first-instance judgment in favor of the plaintiff. The dispute concerned a civil action for payment of outstanding rent and statutory interest under a lease agreement, where the defendant attempted to halt the appeal process by filing a criminal complaint alleging extortion and fraud to create an appearance of contract nullity, which the appellate court accepted as grounds for suspension under Article 413(1) point 2 of the Code of Civil Procedure. The High Court held that the appellate court erred in law by failing to consider that the defendant had not raised contract nullity in the lower court, that the criminal complaint was filed more than a year after the final sentence, and that the mere initiation of criminal proceedings did not automatically satisfy the discretionary suspension requirements, thereby violating the principles of procedural celerity and good faith; the decision was based on the violation of procedural rules under Article 488 point 5 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 478 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ; Discretionary suspension of civil proceedings pending criminal trial: misapplication of the decisive influence requirement for fraud complaints challenging lease contract validity: The dispute concerned a civil action for payment of outstanding rent and statutory interest under a lease agreement, where the defendant attempted to halt the appeal process by filing a criminal complaint alleging extortion and fraud to create an appearance of contract nullity, which the appellate court accepted as grounds for suspension under Article 413(1) point 2 of the Code of Civil Procedure. The High Court held that the appellate court erred in law by failing to consider that the defendant had not raised contract nullity in the lower court, that the criminal complaint was filed more than a year after the final sentence, and that the mere initiation of criminal proceedings did not automatically satisfy the discretionary suspension requirements, thereby violating the principles of procedural celerity and good faith; the decision was based on the violation of procedural rules under Article 488 point 5 of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule authorizing the court to admit the recourse, quash the appealed decision, and re-judge the case to reject the suspension.
Main ground for the verdict, citing the violation of procedural rules requiring quashing of the decision to suspend the civil proceedings.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020
Asupra recursului formulat:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13.06.2017 pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 261.300 RON, reprezentând contravaloarea costurilor de chirie emise în baza contractului de locaţiune nr. x/12.01.2011 şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în sumă de 11.658,92 RON, calculată de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data formulării prezentei acţiuni, precum şi în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 1205 din 12 iunie 2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate.
Împotriva încheierii din data de 17 iulie 2018 şi a sentinţei nr. 1205 din data de 12 iunie 2018 pronunţate de Tribunalul Prahova, au formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. şi pârâta S.C. C. S.R.L..
Prin încheierea din 18 aprilie 2019 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a Civilă a suspendat judecata apelurilor declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova şi de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2018 şi a sentinţei nr. 1205 din data de 12 iunie 2018 pronunţate de Tribunalul Prahova, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Împotriva încheierii din 18 aprilie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În argumentarea recursului, recurenta-reclamantă susţine că soluţia de admitere a cererii de suspendare este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
În ceea ce priveşte formularea plângerii penale, se arată că acesta este un demers menit a crea aparenţa nulităţii contractului de locaţiune în temeiul căruia a solicitat obligarea pârâtei C. la plata chiriei aferente spaţiului pe care acesta îl foloseşte chiar şi în prezent.
Un alt aspect relevant este faptul că plângerea penală a fost formulată ulterior pronunţării soluţiei pe fondul cauzei şi ulterior formulării plângerii penale de către dl. D.. Simpla formulare a unei plângeri penale nu este de natură să conducă la soluţia suspendării judecării cauzei, aceasta neavând nici o înrâurire asupra soluţiei ce se va da în prezentul dosar.
A admite că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aceasta echivalează cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 478 C. proc. civ., deci cu depăşirea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.
Prin formularea cererii de suspendare, pârâta C. a încercat să avanseze în faţa instanţei de apel o nouă apărare şi anume aceea că administratorul societăţii ar fi fost şantajat şi înşelat să încheie actul adiţional nr. x/2015, apărare care nu a fost invocată prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond.
Se mai arată că în prezenta cauză nu este contestată nicio obligaţie fiscală, iar organele penale nu au competenţa să analizeze obligaţia de plată a chiriei datorate de către pârâta C. în baza contractului de locaţiune, nefiind investite cu o atare solicitare.
În concluzie, pârâta C. a încercat să schimbe cauza juridică a cererii direct în apel, ceea ce nu poate fi primit, iar instanţa, prin pronunţarea încheierii de suspendare a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 478 Cod procedură 3 civilă, situaţie care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17 decembrie 2019 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 26 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei-reclamante au fost circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale a căror interpretare şi aplicare în mod greşit se reclamă de către recurenta-reclamantă, reglementează chestiuni de ordin procedural ce determină temporizarea cursului judecăţii în cauza supusă soluţionării în faţa instanţei de apel, astfel că motivul de casare incident este cel prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Măsura dispusă de instanţă, de suspendare a cursului judecăţii în faţa sa până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost justificată de împrejurarea că modalitatea de soluţionare a cauzei penale are o înrâurire hotărâtoare în prezenta cauză, întrucât în cadrul aspectelor privind existenţa infracţiunii se va analiza de către instanţa penală, atât situaţia de fapt cât şi obligaţia fiscală contestată în prezenta cauză.
Regula statuată de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instituie cazul de suspendare facultativă, instanţa fiind cea chemată să decidă asupra oportunităţii ei, în situaţia începerii urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Totodată, în cazurile facultative de suspendare prevăzute de art. 413 C. proc. civ., instanţa poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză.
Cu alte cuvinte, chiar dacă judecata penală finalizată cu pronunţarea unei hotărâri definitive, prin dezlegarea pe care o dă, ar putea o influenţă semnificativă asupra soluţiei în procesul civil a cărei suspendare ar putea fi dispusă, trebuie să se ţină cont şi de principiul celerităţii şi de exercitarea cu bună - credinţă a drepturilor procesuale.
În ceea ce priveşte plângerea penală ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, se constată că vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, gestiune frauduloasă şi tulburare de posesie faţă de D..
Instanţa de apel a reţinut din conţinutul ordonanţei de începere a urmăririi penale, că D. la 28.01.2015 a propus semnarea a două contracte în numele pârâtei C. S.R.L., respectiv contractul de închirierea unui teren nr. 61/28.01.2015 şi actul adiţional nr. x/28.10.2015 la contractul de închiriere nr. x/12.01.2011. De asemenea, s-a mai reţinut că obiectul prezentului dosar îl constituie contractul de închiriere nr. x/12.01.2011, în raport de care s-a început urmărirea penală pentru infracţiunile de şantaj ţi înşelăciune.
Înalta Curte observă că obiectul cauzei de faţă vizează plata chiriei datorate în temeiul contractului de locaţiune încheiat între părţi, în timp ce cauza penală vizează infracţiunile de şantaj şi înşelăciune, demers care să creeze aparenţa nulităţii contractului de locaţiune.
În prezenta cauză, care priveşte executarea contractului de locaţiune, pârâta nu a invocat nulitatea contractului nici la fond şi nici prin declaraţia de apel, deşi avea posibilitatea formulării inclusiv a unei cereri reconvenţionale în acest sens.
Mai mult decât atât, plângerea penală a fost formulată la mai mult de un an de la data pronunţării sentinţei prin care pârâta a fost obligată la plata sumelor datorate în temeiul contractului de locaţiune nr. x/12.01.2011.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că judecătorul apelului, dispunând suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, a apreciat greşit întrunirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de stadiul procesului penal şi conduita părţilor în prezenta cauză.
Pentru considerentele arătate anterior, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2017, urmând a casa încheierea atacată şi rejudecând să respingă cererea de suspendare a judecăţii ca neîntemeiată, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iulie 2020.