Jurisdictional conflict in public procurement contract litigation: validity of contractual forum selection clause overriding statutory alternative territorial jurisdiction

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 iunie 2019 pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi, în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 82.221,29 RON, reprezentând daune-interese conform clauzelor contractuale, cu cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea acestui dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2183 din 28 februarie 2020, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a notat că reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 1270 C. civ. şi pe Legea nr. 101/2016, contractul fiind unul administrativ.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, iar potrivit art. 53 alin. (12), acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante.

Totodată, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală dată în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecat de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Instanţa a constatat, de asemenea, că, potrivit art. 25.2 din contractul de execuţie lucrări nr. x, "litigiile dintre părţi se soluţionează de instanţa de judecată de drept comun competentă să judece în raza teritorială a sediului Achizitorului" şi că în speţă competenţa teritorială este alternativă, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 84/2003, Judecătoria Iaşi a reţinut că reclamanta este o societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat, iar Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi este doar o subunitate a reclamantei, neavând personalitate juridică.

Astfel, în acord cu convenţia părţilor, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cerere este instanţa de la sediul achizitorului.

Prin sentinţa civilă nr. 3117 din 22 iunie 2020, Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a evocat dispoziţiile art. 53 alin. (21) din Legea nr. 101/2016, reţinând că sediul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi este locul încheierii contractului.

A mai reţinut, de asemenea, instanţa că în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată, aceasta neputând fi invocată decât de către pârâtă prin întâmpinare, faţă de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, instanţa a constatat că pârâta a formulat întâmpinare cu nerespectarea termenului legal de 25 de zile, fiind astfel decăzută din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 5 iunie 2019 - "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, iar potrivit art. 53 alin. (12), acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante.

În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală dată în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecat de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Părţile, prin art. 25.2 din contractul de execuţie lucrări nr. x, au stabilit că litigiile dintre ele se vor soluţiona de instanţa de judecată de drept comun competentă să judece în raza teritorială a sediului achizitorului.

Aşadar, în speţa dedusă judecăţii dispoziţiile legale evocate, anume cele ale art. 53 din Legea nr. 1010/2016, stabilesc un caz de competenţă teritorială alternativă, relativă, deci de ordine privată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., caz în care părţile contractante puteau da eficienţă dreptului de alegere între cele două instanţe deopotrivă competente teritorial, potrivit legii speciale, în condiţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la partea îndreptăţită să invoce încălcarea competenţei teritoriale relative, argument adus de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţa supremă reţine că, într-adevăr, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Reţine, însă, şi că, chiar şi în situaţia în care pârâta ar fi invocat excepţia pe calea unei întâmpinări formulate cu depăşirea termenului legal, acest aspect este în speţă lipsit de relevanţă, câtă vreme în dispută este o competenţă de ordine relativă, alternativă, câtă vreme părţile au uzat în mod legal de dreptul prevăzut de art. 126 alin. (1) teza I C. proc. civ., iar reclamanta a sesizat prima instanţă potrivit alegerii de competenţă stabilite prin contract, excepţia de necompetenţă neputând avea altă soluţie decât pe aceea de respingere şi dacă ar fi fost regulat invocată.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că sediul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi, care este un dezmembrământ, o unitate a autorităţii contractante, unde s-a făcut şi alegerea de sediu procesual, este în egală măsură şi locul încheierii contractului, Judecătoria Iaşi sesizată de către reclamantă fiind legal învestită prin alegerea părţilor cu judecarea cauzei, în condiţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 53 alin. (12) din Legea nr. 101/2016.

Pentru considerentele arătate în precedent, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.