Pension recalcation for political deportation seniority: supreme appeal declared inadmissible due to statutory exclusion of social insurance matters

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.07.2018 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, solicitând instanţei să anuleze decizia nr. x/23.08.1994 emisă de pârâtă, să oblige pârâta să-i recalculeze punctajul de pensie, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 şi să emită o nouă decizie de pensionare, cu valorificarea deciziei civile nr. 1184/R/02.11.2017 a Curţii de Apel Braşov, respectiv a vechimii în muncă, ca urmare a anilor de strămutare politică, începând cu 20.02.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1194/MAS/23.11.2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins ca nefondată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 873/Ap. /20.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei, dar şi a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei competente.

În motivare, a arătat că nu au fost avute în vedere cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 727/CA/06.07.2016 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov prin decizia civilă nr. 1184/R/02.11.2017 a Curţii de Apel Braşov.

A susţinut recurenta că prin hotărârile sus-menţionate i-a fost recunoscută, cu putere de lucru judecat, calitatea de titular al drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit căruia constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu, respectiv a fost strămutată într-o altă localitate.

În opinia recurentei, atât tribunalul, cât şi curtea de apel au preluat interpretările eronate prezentate de intimată pe calea întâmpinării, potrivit cărora în perioada de strămutare a fost minoră şi nu putea să desfăşoare activitate economică, care să genereze drepturi de pensie.

A mai arătat că, anticipând rezultatul deliberărilor, a solicitat Curţii de Apel Braşov sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept privind măsura în care, conform Constituţiei României, legislaţiei europene şi Decretului-lege nr. 118/1990, copiii care au locuit efectiv cu părinţii în perioada strămutării, suferind aceleaşi persecuţii politice, beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă pentru respectiva perioadă.

Un alt motiv de casare invocat de recurentă vizează greşita aplicare în speţă a celor statuate de instanţa supremă prin decizia nr. 9/2014, în condiţiile în care chestiunea de drept dezlegată prin aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei.

În final, a susţinut că prin hotărârile pronunţate în speţă s-a creat discriminare între părinţi şi copii, cu încălcarea art. 1 şi 14 din C.E.D.O.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Braşov la 31.07.2019.

La 06.09.2019, recurenta a transmis o cerere prin care a arătat că este de acord ca recursul să fie soluţionat de completul prevăzut de art. 493 C. proc. civ. şi a solicitat să fie sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept, în condiţiile în care curtea de apel nu a dat curs acestui demers.

La 10.09.2019, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 27.09.2019, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) "hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Aşadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite şi cele vizând asigurările sociale.

În speţă, reclamanta A. a învestit Tribunalul Braşov la data de 11.07.2018 cu un conflict de asigurări sociale, iar decizia atacată a fost pronunţată la 20.06.2019.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Cum în speţă calea de atac a recursului nu este deschisă, nu se mai impune analiza îndeplinirii condiţiilor admiterii cererii formulate de recurentă privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unor chestiuni de drept.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 873/Ap. /20.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2020.