Inadmissibility of recourse against arbitral award annulment refusal under pre-amendment procedural law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the first-instance decision that had rejected the action to annul the arbitral award, and also denied the respondent's request for litigation costs due to the lack of proof of expenses. The dispute involved a claim for unpaid rent and penal interest in international commercial arbitration, where the claimant subsequently sought annulment of the award on grounds including procedural violations and legal errors regarding the statute of limitations and the international character of the dispute. The decisive legal basis was the application of the version of Article 613(4) of the Code of Civil Procedure in force at the time the arbitration was initiated, which restricts recourse to appellate court decisions that admit an action to annul an arbitral award, meaning that decisions rejecting such actions are final and not subject to appeal under the principle of the legality of remedies (Article 457), rendering the appeal inadmissible regardless of any procedural indications in the lower court's judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 568 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against arbitral award annulment refusal under pre-amendment procedural law: În motivare, recurenta a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre este susceptibilă de a fi cenzurată în recurs dacă a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi, respectiv cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 august 2016 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata echivalentului în RON al sumei de 60.479 Eur la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând chirie neachitată şi al echivalentului sumei de 581,68 Eur, constând în dobânzi penalizatoare calculate până la data promovării acţiunii, precum şi la plata sumelor ce se vor calcula cu acest din urmă titlu şi în continuare, până la data plăţii efective a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa arbitrală nr. 37 din 12 aprilie 2017, tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 49.120,43 RON, cu titlul de cheltuieli arbitrale.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., reclamanta a formulat acţiune în anulare, solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii introductive în limitele convenţiei arbitrale.
Cererea a fost înregistrată la 25 august 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, curtea a admis excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii în anulare şi a respins cererea evocată ca fiind tardiv formulată. De asemenea, a respins ca neîntemeiate, atât excepţiile inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, cât şi acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 37 din 12 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Totodată, a obligat-o pe petenta-reclamantă la plata sumei de 21.773 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte.
La 9 ianuarie 2018, petenta-reclamantă A. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei prin care a fost soluţionată acţiunea în anulare, în sensul explicitării menţiunii "definitivă" din cuprinsul acestuia. La aceeaşi dată, petenta a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinţei cu soluţia dată excepţiei netimbrării/insuficientei timbrări a acţiunii în anulare.
Prin încheierea nr. 3 din 8 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, curtea a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale cuprinse în sentinţa civilă nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, în sensul înlocuirii din dispozitiv a menţiunii "Definitivă" cu menţiunea "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă."
Prin încheierea nr. 25 din 13 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, curtea a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017 sub aspectul menţiunii "definitivă", reţinând că aceasta a constituit o eroare materială, care a fost îndreptată prin încheierea nr. 3 din 8 februarie 2018, pronunţată în acelaşi dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 25/2018 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017 cu soluţia dată excepţiei netimbrării/insuficientei timbrări a acţiunii în anulare, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, petenta-reclamantă a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă în data de 30 martie 2018, sub nr. x/2017.
În motivare, recurenta a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre este susceptibilă de a fi cenzurată în recurs dacă a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi, respectiv cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prima dintre criticile dezvoltate vizează completarea de către prima instanţă a temeiului de drept invocat în susţinerea invocării excepţiei caducităţii în litigiul arbitral. Din această perspectivă, autoarea recursului a arătat că, în mod nejustificat, curtea a reţinut condiţii suplimentare de admisibilitate şi opozabilitate ale caducităţii, conform art. 568 C. proc. civ.
Între acestea, a criticat concluzia din considerentele sentinţei atacate în sensul că niciuna dintre părţi nu a invocat excepţia caducităţii, deşi, în realitate aceasta a fost în mod expres cuprinsă de intimata-pârâtă B. S.A. în întâmpinarea depusă în dosarul arbitral. De asemenea, a criticat concluzia neconformităţii cu legea a invocării de către pârâtă prin întâmpinare a excepţiei caducităţii.
Recurenta şi-a subsumat cele mai sus expuse cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 608 alin. (1) lit. e) tezele a II-a, a III-a şi la art. 567 şi art. 568 din acelaşi Cod.
Următoarea critică a vizat nepronunţarea curţii de apel asupra caracterului internaţional al litigiului, aspect pe care a susţinut că 1-a criticat amplu în acţiunea în anulare formulată. Detaliind, a arătat că, deşi tribunalul arbitral a depăşit termenul de 6 luni pentru pronunţarea soluţiei, acesta a respins excepţia caducităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, motivând direct în considerentele sentinţei arbitrale pronunţate, nu şi în minuta acesteia, că litigiul are caracter internaţional, termenul de soluţionare fiind, astfel, prelungit.
Cea de-a treia critică dezvoltată de recurentă vizează încălcarea de către curtea de apel a prevederilor imperative referitoare la publicitatea şedinţei de judecată şi obligativitatea înregistrării acesteia. Din această perspectivă, autoarea a notat că hotărârea atacată a fost pronunţată într-o şedinţă care nu a fost înregistrată. De asemenea, a criticat inserarea menţiunii "definitivă" în dispozitivul sentinţei atacate.
Criticile de mai sus au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 17, art. 176, art. 402, art. 405, art. 613 alin. (4) şi art. 425 alin. (3) din acelaşi Cod şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară.
Cea de-a patra critică şi ultima formulată de recurentă în memoriul depus la dosar se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţă în acţiunea în anulare, apreciat de recurentă ca fiind excesiv raportat la criteriile de complexitate, dificultate şi durată a litigiului.
Cele mai sus expuse au fost subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 453 alin. (2) din acelaşi Cod.
Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare la 25 mai 2018, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări şi excepţia inadmisibilităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, fără să facă dovada efectuării acestora.
La 13 iunie 2018, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimata-pârâtă şi a reiterat concluziile de admitere a căii extraordinare de atac exercitate.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 7 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la 24 aprilie 2020 punct de vedere la raport, prin care a achiesat la concluziile magistratului-asistent raportor, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.
Recurenta-reclamantă A. nu a depus punct de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţiile insuficientei timbrări şi inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la excepţia insuficientei timbrări a recursului, Înalta Curte reţine că, prin rezoluţia de primire a dosarului, s-a constatat că cererea de recurs formulată de petenta-reclamantă A. este insuficient timbrată cu 4.142 RON, cuantum stabilit conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, calculat la valoarea echivalentului în RON al pretenţiilor în sumă de 105.479 Eur, la cursul B.N.R. pentru 1 Euro de la data declarării recursului.
În aceste condiţii, prin adresa emisă la 19 aprilie 2018, Înalta Curte i-a pus în vedere recurentei să complinească lipsurile de mai sus, să depună la dosar, în original, dovada taxei judiciare de timbru achitate în sumă de 200 RON, să precizeze cuantumul dobânzilor penalizatoare solicitate şi să timbreze la valoarea acestora.
La 26 aprilie 2018, recurenta a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.
Prin încheierea din 23 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru aferentă recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost respinsă.
La 13 iunie 2018, recurenta a depus la dosar fotocopii certificate conform cu originalul ale chitanţelor de plată a taxelor judiciare de timbru în sumă de 200 RON şi de 4.124 RON, precizând că va solicita pe cale separată dobânzile penalizatoare. Totodată, a specificat că, în eventualitatea în care se va aprecia că recursul este admisibil în principiu, este de acord cu soluţionarea acestuia de completul de filtru.
În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte va respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.
Având în vedere că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială, reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acţiunii arbitrale.
În aceste condiţii, introducerea acţiunii arbitrale la 1 august 2016 relevă că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe.
Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ, "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi (...)".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.
Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 239/2017 din 08 decembrie 2017 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de petenta A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 37 din 12 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Aşadar, în aplicarea art. 27 din C. proc. civ., sentinţa primei instanţe nu face parte din categoria hotărârilor enunţate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acţiunii arbitrale.
Fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, rezultă că sentinţa civilă nr. 239/2017 din 08 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Menţiunea rectificată din dispozitivul sentinţei recurate, "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare (...)", astfel cum a fost dispusă de curte, din oficiu, prin încheierea nr. 3 din 8 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.
Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Pentru aceste motive, în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva sentinţei arbitrale.
Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanţa supremă constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea la recurs.
Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. privind obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Respinge cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020.