Jurisdiction over annulment of parliamentary age-limit indemnity order: administrative vs. social insurance competence

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a contestat în faţa instanţei, în contradictoriu cu pârâta CAMERA DEPUTAŢILOR, prin SECRETARUL GENERAL, refuzul nejustificat al pârâtului privind obligaţia plaţii drepturilor cuvenite de întreţinere din pensia speciala obţinută de defunctul său părinte B. de la Camera Deputaţilor, ca urmare obligaţiei de aplicare a hotărârii judecătoreşti având nr. 16823/06.11.2014 privind drepturi de întreţinere, solicitând obligarea paratei la plata daunelor morale pentru încălcarea dreptului de pensie întreţinere prin refuzul punerii in aplicare a hotărârilor instanţei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 15.04.2019, pârâta CAMERA DEPUTAŢILOR a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

La data de 03.05.2019, reclamanta A. a transmis prin e-mail la dosarul cauzei motive în completare la cererea de chemare în judecată, solicitând şi anularea Ordinului nr. 331/20.02.2019 şi constatarea refuzului de punere in executare a hotărârii judecătoreşti nr. 16823/06.11.2014 cu titlu de pensie de întreţinere, aferent drepturilor de pensie speciala ale domnului B., sa dispună asupra adresei de înfiinţare a popririi emisa de Judecătoria Sector 3 conform Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, a solicitat amendarea secretarului general al Camerei Deputăţiilor si daune pentru întârziere, conform alin. (2) al art. 25 din lege, constatarea refuzului nejustificat de aplicare a hotărârii judecătoreşti având nr. 16823/06.11.2014, prin adresa nr. x/9.04.2019 si y/18.02.2019 precum şi obligarea paratei la plata daunelor morale pentru încălcarea dreptului la petiţionare, prin încălcarea dispoziţiilor art. 2, art. 11 din O.G. nr. 27/2002.

Prin intitulatele Precizări depuse la dosarul cauzei la data de 27.08.2019, faţă de cererea formulată de reclamantă, prin care solicită desfiinţarea (anularea) actului administrativ Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 331/20.02.2019, pârâtul a învederat instanţei următoarele: prin cererea precizatoare, reclamanta a solicitat instanţei: 1. desfiinţarea/anularea Ordinului nr. 331/20.02.2019; 2. constatarea refuzului de punere în executare a Hotărârii judecătoreşti nr. 16823/06.11.2014, cu titlu de pensie de întreţinere, aferentă drepturilor de pensie specială a domnului B.; 3. să dispună asupra adresei de înfiinţare a popririi emisă de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr. x/2013, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în executarea sentinţei civile nr. 8886/07.06.2013; 4. amendarea Secretarului general al Camerei Deputaţilor şi daune de întârziere conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; 5.constatarea refuzului nejustificat de aplicare a hotărârii judecătoreşti nr. 16823/06.11.2014, prin adresele nr. x/18.02.2019 şi m.2/3175/09.04.2019; 6.obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru încălcarea dreptului la petiţionare, prin încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 11 din O.G. nr. 27/2002.

Pârâtul a reiterat solicitarea de respingere a acţiunii promovate ca neîntemeiată, cu privire la toate capetele de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 737 din data de 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta CAMERA DEPUTAŢILOR, având ca obiect "pretenţii".

Analizând cu precădere excepţia necompetenţei sale materiale şi funcţionale, invocată la primul termen de judecată, din 4 septembrie 2019, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Ordinul nr. 331/20.02.2019 emis de Secretarul general al Camerei Deputaţilor, s-a constatat încetarea, cu data de 01.01.2019, a "plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, stabilită prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 501 din data de 25.04.2016, ca urmare a decesului în data de 16 decembrie 2018 al domnului B., CNP/…./".

S-a reţinut că prima observaţie care se impune, ca premisă pentru analizarea competenţei instanţei, este aceea că ordinul menţionat nu constituie act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Astfel, dincolo de denumirea sa, consacrată legislativ ca "ordin", instanţa a reţinut că actul nu face altceva decât să constate încetarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, raportat la prevederile 13 alin. (1) lit. a) din Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 cuprinzând Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Prin urmare, instanţa a constatat că principalul capăt de cerere contestă de fapt încetarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă, solicitând, cu caracter de accesorialitate, plata pensiei de întreţinere a reclamantei, plata de daune ş.a.m.d.

Or, s-a reţinut, indemnizaţia pentru limită de vârstă constituie un drept de asigurări sociale, specific acestei categorii de demnitari constituind o formă specială, complementară de asigurare socială, care se "ataşează" drepturilor de pensie pentru limita de vârstă, art. 49 alin. (1) al Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor făcând trimitere expresă la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Soluţionarea prezentei cauze presupune clarificarea fondului problemei reclamantei, mai exact existenţa sau nu în continuare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă a părintelui său, aspect care plasează prezentul litigiu în competenţa jurisdicţiei speciale de asigurări sociale, consacrată legislativ de art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a conchis instanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr de dosar, la 13 decembrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 396 din 6 februarie 2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul SECRETARUL GENERAL CAMERA DEPUTAŢILOR, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat anularea actului administrativ Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 331/20.02.2019 şi constatarea refuzului de punere în executare a hotărârii judecătoreşti nr. 16823/06.11.2014 cu titlu de pensie de întreţinere calculată din indemnizaţia pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor; acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin Ordinul nr. 331/20.02.2019 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, stabilită prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 501 din data de 25.04.2016, ca urmare a decesului domnului B. .

Indemnizaţia pentru limită de vârstă este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede la art. 49 faptul că deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

După cum se reglementează în cadrul aceluiaşi articol, indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, iar cuantumul acesteia se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea. Prin urmare, având în vedere reglementarea expresă, instanţa a reţinut că indemnizaţia respectivă nu reprezintă un drept de asigurări sociale, ci este un beneficiu specific calităţii de fost parlamentar, care se achită prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul acestei reglementări, se face strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale.

Specializarea secţiei de asigurări sociale din cadrul tribunalului se raportează la dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale (art. 152, 153, 154).

Instanţa a reţinut că, atâta vreme cât ordinul contestat în cauză nu poate fi încadrat în niciuna din aceste ipoteze prevăzute de lege şi nici Legea nr. 96/2006 nu face trimitere expresă la competenţa instanţelor specializate pe drepturile de asigurări sociale, singura concluzie rezonabilă este aceea că Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 331/20.02.2019 este un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în virtutea cărora instanţa competentă este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Aceleaşi dispoziţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la refuzul nejustificat de plată a drepturilor cuvenite de întreţinere din indemnizaţia pentru limită de vârstă, întrucât şi acesta vizează tot actele emise de Secretarul General Camerei Deputaţilor, în calitatea sa de autoritate publică centrală.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamanta a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 331/20.02.2019 şi constatarea refuzului de punere în executare a hotărârii judecătoreşti nr. 16823/06.11.2014 cu titlu de pensie de întreţinere calculată din indemnizaţia pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Ordinul nr. 331/20.02.2019, emis în temeiul art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Normele Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, constată încetarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă (la data de 1.01.2019), stabilită prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 501 din 25.04.2016, ca urmare a decesului în data de 16 decembrie 2018 al domnului B..

Din dispoziţiile art. 152, 153, 154 ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale se desprind categoriile de pricini ce aparţin jurisdicţiei asigurărilor sociale, din care însă nu face parte litigiul pendinte.

Indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor nu este identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale, reglementate de Legea nr. 263/2010 sau de alte dispoziţii legale în acest sens.

Actul juridic care produce efecte juridice pe planul încetării indemnizaţiei în discuţie îl reprezintă Ordinul emis de Secretarul general al Camerei Deputaţilor nr. 331/20.02.2019.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Ordinul emis de Secretarul general al Camerei Deputaţilor nr. 331/20.02.2019 are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că prezentul litigiu intră în sfera contenciosului administrativ.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Aceleaşi dispoziţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la refuzul nejustificat de plată a drepturilor cuvenite de întreţinere din indemnizaţia pentru limită de vârstă, întrucât şi acesta vizează tot actele emise de Secretarul General Camerei Deputaţilor, în calitatea sa de autoritate publică centrală.

Aşa fiind, constatând că pricina de faţă vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.