Salary arrears claim barred from recurs review; appellate award upheld, claimant liable for costs

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 26.10.2017 la Tribunalul Bacău, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. şi a solicitat ca aceasta să fie obligată la plata diferenţei de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, începând cu data de 01.09.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 439/D/25.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 8536 RON reprezentând diferenţă drepturi salariale, la valoarea reactualizată în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 980/2018, pronunţată la data de 05 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul civil formulat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinţei civile nr. 439 din 25.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata A., şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată, obiectul cauzei purtând asupra cererii reclamantei de obligare a paratei la plata diferenţei de drepturi salariate cuvenite şi neachitate, începând cu data de 01.09.2016.

Împotriva deciziei nr. 980/2018 din 05 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I Gvilă, a formulat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei nr. 439/25.04.2018, cu obligarea intimate-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel şi în recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 3 octombrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluţionat conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-Civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen pentru judecata acestuia.

Este de menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

In accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate in art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea caii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), ..., în cele privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale,... De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, "Hotărârile instanţei de fond- în soluţionarea conflictelor individuale de muncă, s.n- sunt supuse numai apelului".

În cauză, se constată că, obiectul acţiunii introductive, vizând drepturi salariale, se încadrează în ipoteza reglementată de prevederile arţ. 212- 214 din Legea nr. 62/201L şi, cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Se reţine, deci, ca, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I Noul C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", astfel că, nu este susceptibilă de a fî atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Conform art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 980/2018 din 5 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 980/2018 din 5 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.