Military pension appeal barred as inadmissible for exceeding statutory two-instance jurisdiction

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi la data de 1.08.2017 reclamantul A. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. Bucureşti şi Comisia de Contestaţii din cadrul M.A.I. Bucureşti contestând conţinutul Hotărârii nr. 14651/28.06.2017 dată de Comisia de Contestaţii prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 148004/3.05.2017 emisă de Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

Prin sentinţa civilă nr. 1418/18.10.2017, Judecătoria Dorohoi a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă - Complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale la data de 8.11.2017.

Prin încheierea din 6.02.2018 instanţa a sesizat Curtea Constituţională cu judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 29, art. 30 şi art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015.

Prin sentinţa nr. 428 din 3 mai 2018, Tribunalul Botoşani a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Hotărârii nr. 14651/28.06.2017 emisă de pârâta Comisia de Contestaţii din cadrul M.A.I. Bucureşti şi împotriva Deciziei nr. 148004/3.05.2017 emisă de Casa de pensii Sectorială a M.A.I. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 1370 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 428 din 3 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2017, intimate fiind pârâtele Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că nu a primit nici o înştiinţare cu privire la un capăt de cerere, respectiv Hotărârea Curţii Costitutionale in legătura cu excepţia de neconstitutionalitate pe care a invocat-o privitor la unele articole din O.G. nr. 57/2017 şi că judecata s-a desfăşurat în necunostinţă de cauză.

S-a mai susţinut că în ultima şedinţa a cerut suspendarea judecaţii, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la primirea unui răspuns de la CCR, însă această solicitare nu i-a fost admisă, iar motivarea acestei măsuri nu este temeinică, precizând că revine şi insistă asupra cererii de suspendare a judecaţii, conform textului de lege indicat, întrucât nu există toate datele necesare in vederea unai judecaţi echitabile.

Recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că art. 121 din Legea nr. 223/2015 este singurul articol care face referire la modalitatea de acordare a diferentelor survenite intre cuantumul pensiei anterioare si cea recalculata, dar referirile la acest articol nu i-au fost luate in calcul; a solicitat anularea Hotărârii nr. 1370/2018 din data de 19.12.2018 a Curţii de Apel Suceava, cu rejudecarea cauzei conform probelor depuse si redepuse de la dosar, admiţându-se acţiunea asa cum a fost formulata in primă instanţa si, de asemenea, să se admită repararea pagubei materiale si a daunelor morale prin răspundere delictuala, conform art. 1349-art. 1359/CC

In drept, recurentul-reclamant a invocat art. 482-488 noul C. proc. civ., art. 28 si 121/Legea nr. 223/2015.

Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, la 28 iunie 2019, prin care a susţinut că recurentul a promovat o cale de atac inexistentă. Totodată, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Intimata Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, la 2 iulie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, faţă de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 483 alin. (2) din acelaşi cod în referire la art. 100 şi 103 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, la 16 iulie 2019, prin care a reiterat motivele cererii de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus punct de vedere la raport, la 19 noiembrie 2019, iar recurentul a depus punct de vedere la raport, la 25 noiembrie 2019.

Prin încheierea din 5 martie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluţionat conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-Civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen pentru judecata acestuia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă şi vizează un litigiu ce poartă în materia asigurărilor sociale.

Cât priveşte criticile recurentului referitoare la măsura respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei (luată prin prin încheierea din 11 decembrie 2018, când cauza a rămas în pronunţare), se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 414 C. proc. civ., nu sunt supuse căii de atac a recursului decât încheierile prin care se suspendă cauza sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului, iar nu şi cele prin care s-a respins cererea de suspendare, cum este cazul în speţă.

Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat prevăd că:

"Jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel.", art. 101 prevede că:

"Litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale. ", iar art. 103 dispune că:

"Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel".

De asemenea, potrivit art. 104 din Legea nr. 223/2015, prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

În egală măsură, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I Noul C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.