Labor dismissal reintegration: inadmissibility of cassation against appellate decision on provisional execution under labor law exclusions

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1722/PI/12.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de A., pentru reclamanta B., împotriva pârâtei Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, având ca obiect contestarea deciziei de concediere şi, în consecinţă a anulat Decizia pârâtei nr. 587/26.09.2016; a obligat pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe postul avut înainte de concediere; a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi pană la data reintegrării în funcţia deţinută anterior concedierii; a obligat pârâta sa plătească reclamantei 7380 RON onorariu de avocat şi 413,02 euro cheltuieli de deplasare, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin apelul formulat la data de 01.03.2019, apelanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a solicitat suspendarea executării provizorii a dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. 1722/PI/12.12.2018 conform art. 450 din C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a apelului, deoarece punerea în executare a hotărârii primei instanţe ar putea să producă o pagubă însemnată instituţiei, în cazul în care ar fi admis apelul formulat de către aceasta, motivat de posibilitatea că sumele de bani pe care trebuie să le achite nu ar mai putea fi recuperate de la reclamantă, coroborat cu argumentul că aceasta la momentul concedierii a beneficiat de 12 salarii medii nete pe companie. Mai mult, pentru punerea în executare a hotărârii, aşa cum a fost pronunţată, apelanta trebuie să suplimenteze fondurile salariate şi să modifice structura organizatorică în aşa fel încât să fie posibilă înfiinţarea unui serviciu care să aibă prevăzut un post de Şef Serviciu.

Prin încheierea din 5 aprilie 2019 Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 1722/PI/12.12.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016, formulată de apelanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara în contradictoriu cu intimatul A. în numele şi pentru membrul de sindicat B..

A obligat apelanta la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea cererii de suspendare în cuantum redus de 1.000 RON.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel apelanta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara care şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 450 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 719 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii apelului şi a reiterat criticile formulate prin cererea de apel.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, faţă de care niciuna dintre părţi nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 13 februarie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluţionat conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-Civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen pentru judecata acestuia.

Este de menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 450 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel, iar conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel, dispoziţiile art. 719 alin. (6), în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, fiind aplicabile. În teza finală a acestui alineat se prevede că încheierea dată asupra suspendării provizorii poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.

In speţă, hotărârea ce a format obiectul cererii de suspendare provizorie soluţionată prin încheierea 5 aprilie 2019 este dată într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă nu sunt supuse recursului.

Prin urmare, cum în speţă s-a dispus respingerea cererii de suspendare provizorie a unei hotărâri judecătoreşti care este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunţată este definitivă, aplicând prin analogie dispoziţiile art. 484 C. proc. civ., pentru că nu se poate ca încheierea de suspendare a executării unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă executării.

Sub aspectul normelor de competenţă materială, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că " secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel".

Deşi potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speţă este pronunţată, în faza procesuală a apelului, de către Curtea de Apel.

In reglementarea C. proc. civ. şi a Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de posibilitate.

In concluzie, textele de lege menţionate nu cuprind nicio prevedere care sa confere expres Înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului împotriva încheierii dată de Curtea de Apel într-o cerere de suspendare provizorie a executării unei hotărâri pronunţate într-un conflict de munca.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE - DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA împotriva încheierii din 5 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE - DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA împotriva încheierii din 5 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.