Scope of cassation review: exclusion of factual re-evaluation and procedural error analysis under material law illegality grounds in civil liability and minority abuse disputes

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă:

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2015 din 11 martie 2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta FONDUL PROPRIETATEA S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata daunelor morale în valoare de 10.000 RON şi să o oblige să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale societăţii reclamante, precum şi să dispună aplicarea dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., respectiv aplicarea unei amenzi judiciare de 1000 RON pârâtei FONDUL PROPRIETATEA S.A. pentru introducerea cu rea-credinţă a unor cereri de chemare în judecată şi pentru exercitarea căilor de atac vădit netemeinice.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 C. civ. şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990.

2. Pârâta FONDUL PROPRIETATEA S.A. a invocat la data de 3 septembrie 2015 excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că instanţele de judecată au constatat de două ori faptul că FONDUL PROPRIETATEA nu a săvârşit un abuz de minoritate, existând, în sensul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., autoritate de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2013

3. Prin sentinţa civilă nr. 15089 din 3 septembrie 2015 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015 din 5 octombrie 2015.

5. La data de 11 noiembrie 2015 reclamanta a formulat o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la publicarea şi menţinerea pe o perioadă de cel puţin trei ani pe pagina oficială de internet a dezminţirii cu privire la una din faptele nereale prezentate cu ocazia evenimentului "Ziua analiştilor", şi anume aceea că reclamanta A. s-ar fi aflat în insolvenţă din iunie 2012 până în 2013.

În drept, art. 204 C. proc. civ.

6. Pârâta a solicitat prin întâmpinare să se constate decăderea reclamantei din dreptul de a formula cererea modificatoare şi, pe fond, respingerea acestei cereri modificatoare.

7. La solicitarea tribunalului, reclamanta a precizat capătul doi al cererii de chemare în judecată, cu privire la obligarea pârâtei să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale reclamantei A., arătând că înţelege să solicite ca pârâta să fie obligată să retragă de pe site-ul său materialul prezentat la Zilele analiştilor 2014 în care face afirmaţia că reclamanta s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 - 2013.

B. Hotărârea primei instanţe.

8. Prin sentinţa civilă nr. 4277 din 14 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat tardivitatea cererii completatoare depusă de către reclamantă la termenul din 12 noiembrie 2015.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de aplicare a unei amenzi judiciare pârâtei.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

9. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Societatea A. S.A., administrată în sistem dualist.

10. Reclamanta-apelantă a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei-intimate FONDUL PROPRIETATEA S.A. la daune morale/prejudiciu de imagine în valoare de 10.000 RON şi la încetarea abuzului de minoritate, susţinând că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală.

În drept, art. 466 şi următoarele C. proc. civ.

11. Pârâta-intimată a depus întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a apelului şi păstrarea hotărârii tribunalului, ca fiind legală şi temeinică.

D. Hotărârea instanţei de apel.

12. Prin decizia civilă nr. 265 A din 9 februarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta-apelantă A. S.A..

A respins, ca neîntemeiate, cererile privind plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de apel a analizat motivele de apel prin prisma dispoziţiilor art. 476 - 479 C. proc. civ.

13. Cât priveşte cererea pârâtei-intimate de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată făcute în faza apelului, instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite exigenţele impuse de art. 452 coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

14. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele SOCIETATEA A. S.A., precum şi pârâta FONDUL PROPRIETATEA S.A..

15. Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanţei de apel prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi a solicitat casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

16. În dezvoltarea motivului de recurs recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

17. Astfel, consideră recurenta-reclamantă, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 204 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 131 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât la primul termen de judecată, din 3 septembrie 2015, instanţa de judecată şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei ori, în opinia recurentei-reclamante, citarea părţilor pentru acel termen de judecată nu poate fi apreciată ca fiind legală, pentru că părţile au fost citate de o instanţă care nu era competentă să judece cauza.

Consideră recurenta-reclamantă că, în acest context, trebuie considerat ca fiind primul termen de judecată, termenul din data de 12 noiembrie 2015, în faţa Tribunalului Bucureşti, ca instanţă competentă să soluţioneze cauza.

18. Susţine recurenta-reclamantă că cererea privind aplicarea unei amenzi judiciare în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. este admisibilă, aplicarea amenzii judiciare fiind lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei judecătoreşti, iar instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 187 şi art. 190 C. proc. civ., întrucât noua conduită a FONDULUI PROPRIETATEA S.A. reiese nu numai din numărul mare al cererilor de chemare în judecată şi care s-au dovedit a fi neîntemeiate, cât şi din conţinutul acestor cereri şi al volumului mare de muncă la care au fost supuse instituţiile statului pentru a analiza cererile abuzive ale Fondului Proprietatea.

19. Cât priveşte respingerea ca neîntemeiate a capetelor unu şi doi din cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă apreciază că nu poate fi reţinută soluţia instanţei de apel în sensul că nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite şi nici a unui prejudiciu pentru că pe site-ul Fondului Proprietatea la termenele din 12 noiembrie 2015 şi 21 ianuarie 2016 era menţinut materialul informativ în care se face afirmaţia că A. s-a aflat în insolvenţă din iunie 2012 până în 2013.

Instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, a mai arătat recurenta-reclamantă, au reţinut că afirmaţia menţionată ar reprezenta o simplă eroare materială, fără a corobora însă această pretinsă eroare materială cu celelalte afirmaţii şi publicaţii în presă ale FONDULUI PROPRIETATEA S.A..

Consideră recurenta-reclamantă că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, respectiv fapta ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate, pârâta FONDUL PROPRIETATEA urmând să fie obligată la plata daunelor morale/prejudiciu de imagine în valoare de 10.000 RON şi la încetarea abuzului de minoritate.

20. Recurenta-pârâtă FONDUL PROPRIETATEA S.A. critică decizia atacată în ceea ce priveşte respingerea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea către Curtea de Apel Bucureşti pentru o nouă judecată.

Recurenta-pârâtă a susţinut că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

21. A arătat recurenta-pârâtă că motivarea deciziei pronunţate de către instanţa de apel cu privire la respingerea cheltuielilor de judecată este contradictorie, instanţa de apel făcând trimitere la dispoziţiile art. 452 coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii ce fac referire la reducerea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocaţial dar, din analiza deciziei atacate, nu rezultă nicio menţiune referitoare la caracterul excesiv al cheltuielilor pretinse de FONDUL PROPRIETATEA în legătură cu dosarul de faţă, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată fiind respinsă în integralitate.

22. De asemenea, a susţinut recurenta-pârâtă, decizia recurată în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1349 C. civ.

Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, în sensul că nu rezultă că onorariile au fost plătite pentru serviciile prestate în legătură cu prezentul litigiu, în cazul de faţă sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., inclusiv legătura de cauzalitate, fapt ce rezultă din facturile depuse la dosarul cauzei.

Consideră recurenta-pârâtă că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă suma de 10.968,47 RON care reprezintă cheltuieli de judecată, respectiv facturi fiscale, facturi proformă, fişe contabile, extrase de cont, aferente acestui litigiu, instanţa de apel apreciind în mod greşit că nu sunt întrunite exigenţele răspunderii civile în cazul prejudiciilor provocate de partea care a pierdut procesul.

F. Apărările recurentei-intimate-reclamante A. S.A..

23. A. S.A. a solicitat prin întâmpinarea depusă respingerea recursului declarat de către pârâta FONDUL PROPRIETATEA S.A., în speţă nefiind întrunite condiţiile reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte respingerea cererii FONDULUI PROPRIETATEA de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

În mod corect, a susţinut reclamanta, analizând actele depuse în probaţiune pe acest aspect, instanţa de apel a reţinut că în cuprinsul facturilor depuse de FONDUL PROPRIETATEA nu se face nicio referire la contractul de asistenţă juridică încheiat în prezenta cauză între FONDUL PROPRIETATEA şi societatea de avocatură, respectiv la contractul menţionat pe împuternicirea avocaţială aflată la dosar, cu nr. x/2017.

G. Apărările recurentei-intimate-pârâte FONDUL PROPRIETATEA S.A..

24. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a depus întâmpinare la recursul reclamantei A. S.A., solicitând respingerea acestuia.

25. A susţinut pârâta-intimată că, în realitate, reclamanta-recurentă nu a formulat nicio critică de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa de apel, ci a reiterat paragraf cu pargraf, punct cu punct, motivele prezentate în cererea de apel şi indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- Decizia instanţei de apel este legală, a arătat intimata-pârâtă, în cauză FONDUL PROPRIETATEA nu s-a folosit de niciun drept pe care îl are în calitate de acţionar al A. S.A., materialul informativ publicat nu a cauzat prejudicii societăţii A. şi acţionarilor acesteia, FONDUL PROPRIETATEA, în calitate de acţionar al societăţii reclamante nedorind discreditarea acesteia, ci fiind interesat de buna imagine a acesteia, care să îi asigure succesul pe piaţa de energie şi obţinerea unui profit cât mai mare.

- Cât priveşte criticile recurentei referitoare la încetarea abuzului de minoritate prin retragerea de pe site a materialului informativ, acestea sunt nefondate, acest capăt de cerere rămânând fără obiect din moment ce FONDUL PROPRIETATEA S.A. a înlocuit la data de 6 aprilie 2016 materialul informativ care conţinea eroarea materială şi a depus în instanţă materialul informativ actualizat (extras) care atestă înlăturarea erorii materiale.

26. La data de 5 martie 2020 pârâta-intimată FONDUL PROPRIETATEA S.A. a depus note de şedinţă prin care solicită admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, în raport de decizia civilă nr. 837 din 31 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2013, prin care au fost respinse ca nefondate pretenţiile A. din cererea reconvenţională referitoare la existenţa abuzului de minoritate, acestea fiind apreciate de către instanţă ca apărări de fond, în raport de faptul că excepţia a mai fost ridicată în faţa instanţei de fond.

H. Considerentele instanţei de recurs.

27. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

28. Analizând recursurile din perspectiva criticilor formulate şi a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată următoarele:

29. Recursul declarat de către reclamanta-recurentă A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

Aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului şi apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

30. Rezultă că actualul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. precizează fără echivoc faptul că reprezintă motiv de casare numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură.

Nulitatea actelor de procedură, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic şi indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, poate fi analizată doar din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru a se constata dacă reprezintă sau nu motiv pentru casarea hotărârii.

Invocarea pe calea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a nerespectării unor reguli de procedură nu este posibilă.

În speţă, recurenta-reclamantă critică în primul argument din recurs modalitatea de aplicare de către instanţa de fond a art. 204 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 131 alin. (1) teza I C. proc. civ., modalitate menţinută prin hotărârea instanţei de apel, texte de lege care vizează procedura în faţa primei instanţe şi care nu pot fi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei de drept ce stă la baza motivării în drept a recursului recurentei-reclamante, astfel încât această critică adusă hotărârii instanţei de apel va fi înlăturată, neavând suport legal în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

31. Cât priveşte petitul din cererea de chemare în judecată care vizează dispunerea de către instanţă a unei amenzi judiciare, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod judicios atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au respins ca inadmisibil acest capăt de cerere.

În cazul amenzii judiciare, prejudiciul săvârşit prin abaterea judiciară aparţine statului şi vizează afectarea procesului de înfăptuire a justiţiei, ca serviciu public.

Aplicarea amenzii judiciare este lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei judecătoreşti, care apreciază în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei, prefigurând consecinţele pe care le-ar putea produce amenda asupra condiţiei subiectelor de drept susceptibile de sancţionare, dacă este sau nu cazul să dispună o atare măsură în cauza pendinte (şi nu cu privire la o altă/alte cauze purtate între aceleaşi părţi, aflate pe rolul altor instanţe de judecată).

Aşadar, în mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel a apreciat că amenda judiciară nu este la latitudinea părţilor, ea putând fi dispusă de către instanţa de judecată şi vizează existenţa unei fapte ilicite constând în abaterea judiciară prevăzută în mod expres de lege, neexistând posibilitatea pentru instanţa judecătorească să dispună aplicarea unei amenzi judiciare pentru fapte săvârşite în legătură cu un alt proces, decât cel judecat în cauza respectivă.

Faţă de cele ce preced şi această critică adusă hotărârii instanţei de apel este respinsă ca nefondată.

32. Ultima critică adusă de către recurenta-reclamantă hotărârii pronunţate de către instanţa de apel vizează respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere prin care solicita obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 10.000 RON şi obligarea pârâtei la încetarea abuzului de minoritate împotriva intereselor legitime ale societăţii reclamante.

Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă invocă drept temei legal al recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în dezvoltarea în fapt a acestui motiv de casare nu precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs fiind doar o reiterare a motivelor indicate prin cererea de apel.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către cele două instanţe, de fond şi de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, care au condus la constatarea că, în cauză, pârâta-intimată nu se face vinovată de săvârşirea unui abuz de minoritate, iar recurenta-reclamantă nu a dovedit existenţa vreunui prejudiciu suportat ca urmare a faptei săvârşite de către pârâta-intimată.

Se reţine că argumentele aduse de către recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu de nelegalitate, neexistând în cauză critici care să creeze remedierea oricărei nelegalităţi pe tărâmul dreptului substanţial, recurenta-reclamantă făcând vorbire de altfel, despre "netemeinicia" şi nelegalitatea hotărârii recurate.

Cum analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge şi această critică adusă hotărârii atacate, ca nefondată.

33. Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte constată recursul declarat de recurenta-reclamantă ca fiind nefondat, nefiind incident motivul de casare invocat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

34. Recursul declarat de către recurenta-pârâtă FONDUL PROPRIETATEA S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Recurenta-pârâtă a susţinut, cu privire la considerentele instanţei de apel care vizează respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de către FONDUL PROPRIETATEA S.A., că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, deşi face trimitere la dispoziţiile art. 451 alin. (2) care permite instanţei, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, a respins în integralitate solicitarea FONDULUI PROPRIETATEA de acordare a cheltuielilor de judecată.

Motivele contradictorii reclamante de către recurenta-pârâtă ar presupune ca, în speţă, hotărârea instanţei de apel să cuprindă unele considerente din care să rezulte temeinicia pretenţiilor şi alte considerente din care să rezulte netemeinicia acestora.

Înalta Curte constată însă că, în speţă, instanţa de prim control judiciar a respins cererea FONDULUI PROPRIETATEA S.A., de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în sumă de 10.968,47 RON, prin raportare la dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., apreciind că FONDUL PROPRIETATEA nu a dovedit prin înscrisurile depuse în probatoriu existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar.

Trimiterea la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. este făcută în contextul în care cheltuielile de judecată solicitate vizează exclusiv cheltuielile reprezentând onorariu de avocat, iar măsura luată de către instanţă (de reducere a acestora, sau de respingere, în speţă) nu va afecta în nicio modalitate raporturile dintre avocat şi clientul său, plata onorariului de avocat efectuându-se de către client în temeiul raportului juridic de drept material decurgând din contractul de asistenţă juridică încheiat între parte şi avocatul său şi nu ca urmare a raportului de drept procesual civil reglementat prin dispoziţiile art. 452 C. proc. civ.

Se reţine că hotărârea instanţei de apel este judicios motivată în ceea ce priveşte respingerea cererii FONDUL PROPRIETATEA S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, nefiind întrunite motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

35. Cât priveşte critica de nelegalitate a aceleiaşi dispoziţii a instanţei de apel, de respingere a cheltuielilor de judecată solicitate de către FONDUL PROPRIETATEA S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată.

Instanţa de apel a motivat această soluţie prin analiza actelor depuse în probaţiune pe acest aspect, respectiv a facturilor fiscale şi proforma, a contractului de asistenţă juridică, a împuternicirilor avocaţiale, apreciind că FONDUL PROPRIETATEA S.A. nu a făcut dovada cheltuielilor solicitate cu titlu de onorariu avocaţial, în sensul cerut de dispoziţiile art. 452 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenta-pârâtă sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt (questio facti), ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

36. Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a respins apelul reclamantei îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 4277 din 14 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, hotărârea instanţei de apel fiind legală, după cum, în mod legal, instanţa de apel a respins şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâta-intimată, neregăsindu-se motive de nelegalitate de natură a atrage casarea deciziei recurate.

37. Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SOCIETATEA A. S.A. şi de pârâtul S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei civile nr. 265A/2018 din 9 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.